Deşi România s-a aliniat Vestului în ceea ce priveşte tratamentele disponibile pentru pacienţii cu mielom multiplu, încă descoperim boala în stadii avansate şi în mod inegal în diferite zone ale ţării. Hematologii, pacienţii şi experţii în sănătate publică au discutat acest subiect şi au căutat soluţii cu ocazia Zilei Internaţionale de luptă împotriva Mielomului Multiplu, marcată la 30 martie.
Aproape jumătate (45%) dintre pacienţii români cu mielom multiplu (MM) îşi primesc diagnosticul atunci când se află deja în stadiul III de boală. Diagnosticul MM presupune o stratificare pe grupe de risc, pentru ca pacientul să beneficieze de tratamentul potrivit stadiului în care se află, după cum a explicat prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Societăţii Române de Hematologie (SRH) şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, la întâlnirea organizată de Asociaţia S.O.S. Mielom împreună cu SRH.
Mielomul multiplu este a doua cea mai frecventă neoplazie malignă a sângelui, iar ultimii cinci ani au adus o dublare a duratei supravieţuirii prin această boală, graţie terapiilor disponibile.
Electroforeza proteinelor, cu dozarea de Ig şi de lanţuri uşoare
„Dacă în urmă cu cinci ani ne plângeam de lipsa tratamentelor pentru mielom multiplu în România, în prezent putem supune că avem aproape tot ce ne recomandă ghidul ESMO, prin decontare de la CNAS, prin programe de suport şi prin intermediul trialurilor clinice. Problema noastră mare rămâne diagnosticul”, a explicat dr. Sorina Bădeliţă, vicepreşedinte al SRH. „Banala ” electroforeză a proteinelor serice şi urinare, cu dozări de imunoglobuline serice şi dozări de lanţuri uşoare libere kappa şi lambda serice şi urinare, este esenţială pentru stadializarea mielomului multiplu. „Dacă nu ai aceste date, nu ştii pe ce tratament să mergi”, a explicat şi dr. Bădeliţă.
În afară de electroforeză, pentru diagnosticul MM mai sunt necesare o serie de analize specifice, precum imunofixarea proteinelor serice şi urinare, b2m (serum beta-2 microglobulina), albumina, LDH, testul FISH (fluorescence in situ hybridization).
O mai bună diseminare a informaţiilor în rândul medicilor de familie ar putea creşte accesul pacienţilor la medicii hematologi, pentru un diagnostic precoce. Mielomul multiplu prezintă manifestări nespecifice, precum durerile osoase, oboseala, o anemie cronică. După cum a explicat dr. Sorina Bădeliţă, ideală ar fi prinderea pacientului în stadiul de gamapatie monoclonală sau MM „smoldering”, asimptomatic, când încă nu există afectare de organ şi răspunsul la tratament este cel mai bun. La rândul său, profesorul Daniel Coriu a explicat că medicii hematologi trebuie să aibă experienţă în folosirea medicamentelor destinate mielomului multiplu, pentru că ele prezintă anumite toxicităţi care pot induce anxietăţi pacientului şi, prin ele, efect contrar celui dorit.
Accesul la diagnostic, o problemă de sistem
„Problema accesului la diagnostic este o problemă de sistem. Aceste terapii vor apărea în continuare, cu costuri probabil mai mari. În condiţiile în care noi vom păstra acelaşi model de diagnostic şi vom diagnostica în stadii tardive, costurile îngrijirii vor fi foarte mari. Diagnosticarea la timp, precoce, face ca spaţierea banilor să fie alta – asta, din perspectiva «egoistă» a finanţatorului”, a explicat şi dr. Adrian Pană, medic epidemiolog şi de Sănătate Publică, CEO şi fondator al Center for Health Outcomes and Evaluation.
Diagnosticarea precoce şi iniţierea rapidă a tratamentului cresc durata supravieţuirii şi a calitatea vieţii pacienţilor. Împreună cu dr. Adrian Pană, SRH pregăteşte un proiect menit să eficientizeze traseul persoanelor care au nevoie de diagnostic şi de tratament.
Un alt proiect, de data aceasta al Asociaţiei S.O.S. Mielom, vizează crearea unui proiect de sprijin psihologic pentru pacienţii cu MM, după cum a explicat Camelia Soceanu, preşedinta Asociaţiei: „Ne dorim mult să implementăm un proiect de sprijin psihologic – terapie psihologică de grup şi personalizată. Implicarea pacientului este importantă pentru starea sa”.
Dr. Mariana Minea
