Dr. Iolanda Bondar Ilie este medic specialist Gastroenterologie şi lucrează în sistemul privat de sănătate. Şi-a creat un stil de viaţă care să includă armonios munca în clinică şi atenţia pe care o dă pacienţilor, dar şi viaţa de familie care o echilibrează şi o ţine departe de burnout.


Cine, când şi cum v-a influenţat decizia de a deveni medic?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Nu ştiu dacă a fost o persoană anume care m-a ajutat să iau decizia de a deveni medic. Cred că singură am hotărât că asta îmi doresc să fac şi s-a întâmplat să mă gândesc serios abia în ultimul an de liceu. Nu mă număr printre persoanele care şi-au dorit dintotdeauna să devină medic. Dimpotrivă, voiam să devin avocat sau jurnalist.


Cum a venit acest model de dedicare al dvs. pentru o profesie?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Într-o muncă în care pui pasiune, de fapt, tu construieşti. Construieşti o carieră, un drum spre o profesie care îţi oferă foarte multe. Ai oportunitatea unică de a ajuta oamenii în mod direct. Suntem norocoşi, ca medici, să fim apropiaţi de oameni. În fiecare zi, întâlnim situaţii şi cazuri noi, care ne ajută să creştem profesional, dar şi personal.


Cum arată burnout-ul medicului?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Cred că sunt unul dintre cazurile fericite de medic, care nu a întâmpinat până acum această problemă. Am încercat să îmi aloc timp şi mie, dar mai ales familiei mele.

Burnout-ul, însă, este o problemă foarte des întâlnită în această meserie, pentru că job-ul medicului nu se termină la ora 3:00 sau 4:00, când pleacă din clinică sau din spital.

Burnout-ul este momentul când simţi că nu mai poţi, când resursele tale s-au epuizat. Cred că este important să identificăm lucrurile care ne fac plăcere, să ne întoarcem la bucuriile din familie, iar, pe lângă muncă, să găsim şi resurse din care să ne încărcăm bateriile. Aşa încât, a doua zi, când mergem la muncă, să dăm tot ce putem pacienţilor. Până la urmă, un medic care se află în burnout este în detrimentul pacientului, pentru că nu poate să-i ofere atenţia şi tratamentul potrivite. Când faci şi multe gărzi, spre exemplu, e foarte dificil să eviţi burnout-ul. În gardă vezi extrem de mulţi pacienţi noi, care vin în regim de urgenţă, apoi te ocupi şi de cei de pe secţie şi de consulturi. Trebuie să fii acolo cu mintea limpede, iar acest lucru este foarte greu de făcut. Din păcate, în sistemul medical românesc burnout-ul este foarte des întâlnit.


Care este secretul dvs. de a sta departe de această epuizare?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Secretul meu este că, deşi îmi iubesc meseria, pun pe primul loc familia. Am o familie foarte frumoasă, doi copii minunaţi şi un soţ, care mă încarcă de energie pozitivă atunci când obosesc sau sunt mai stresată ori supărată. Când ajung acasă, încerc să mă deconectez, să stau cu ei cât pot de mult. Uneori, plecăm în vacanţe sau scurte excursii. Ne întâlnim des cu prietenii. Acesta cred că este secretul – să ai susţinere. Eu am parte atât de susţinerea familiei, cât şi de cea a prietenilor.


Unde mergeţi în vacanţe?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Destinaţia noastră preferată, atât a mea, cât şi a copiilor, este marea, când vremea ne permite. Dar ne simţim bine şi în excursii scurte în diferite oraşe din ţară sau din străinătate. Mie îmi place să descopăr locuri şi culturi noi, mărturisesc că nu prea merg de două ori în acelaşi loc.


Care sunt top 3 cele mai dragi locuri în care aţi ajuns?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Roma este oraşul meu de suflet. Cred că mă leagă amintiri de familie, din vremea în care eram copil şi mergeam cu părinţii acolo. Mi-a plăcut foarte mult Barcelona şi cred că cel mai bine cu copiii ne-am simţit în Grecia, în Rodos.


Dacă ne gândim la cultura culinară, ce v-a plăcut în fiecare dintre aceste locuri?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: În Italia am încercat cea mai bună îngheţată din lume. De paste şi de pizza nu spun, pentru că e limpede că sunt bune, dar pentru mine Italia înseamnă cea mai bună îngheţată din lume. Gelateriile din Roma şi din toată Italia sunt renumite şi nu cred că au competiţie în altă parte. În Barcelona mi-a plăcut paella – este şi una dintre mâncărurile mele preferate. Cred că merită să mergi în Barcelona câteva zile chiar şi doar pentru a descoperi acest fel de mâncare. Apropo de mâncarea grecească, sunt de părere că orice încerci e bun, începând de la fructele de mare, la aperitivele lor, toată bucătăria grecească e o experienţă culinară deosebită.


Revenim la profesie. De ce aţi ales ca specialitate Gastroenterologia?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Am ales Gastroenterologia, pentru că, în prezent, printre cele mai frecvente probleme de sănătate ale oamenilor, şi chiar ale celor apropiaţi mie, sunt cele de natură gastrointestinală: mâncăm nesănătos, neregulat, suntem pe fugă, nu savurăm mâncarea, nu facem suficientă mişcare, avem un stil de viaţă stresant şi uşor haotic. Am simţit că, alegând această profesie, mă pot adresa unui număr mare de pacienţi.

Gastroenterologia este o specialitate deosebit de complexă, în care poţi să corelezi foarte bine simptomatologia pacienţilor cu imagistica şi cu datele biologice. Înţelegem şi tratăm afecţiunile întregului tract digestiv, de la cele ale esofagului, stomacului, la intestin subţire şi gros, dar şi patologia organelor adiacente, cum ar fi ficatul, vezica biliară şi pancreasul.


Care a fost cea mai surprinzătoare schimbare pe care aţi observat-o la cazurile dvs.?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Nu ştiu dacă e surprinzătoare, dar mă intrigă faptul că, de exemplu, cancerele digestive au început să apară la persoane din ce în ce mai tinere. Dacă acum 10-20 de ani, în literatură se vorbea despre colonoscopia de screening la 50 de ani, în ultimii ani este recomandată la vârsta de 45 de ani. Din păcate, mă izbeşte de fiecare dată când întâlnesc un cancer de colon sau gastric, la vârste de 30-40 de ani.

Avem şansa să reparăm acest stil de viaţă haotic?

Dr. Iolanda Bondar Ilie: Desigur că putem şi trebuie să încercăm. Primul pas cred că ar fi o dietă cât mai sănătoasă, cu mişcare, cu program de mese regulat, cu evitarea sau compensarea stresului. Nu cred în dietele restrictive, decât în cazuri deosebite, ci mai degrabă într-un stil de viaţă echilibrat, cu evitarea exceselor de orice fel.


Medic