Știri

DSVSA Tulcea: probele de apă şi peşte din Marea Neagră sunt în parametri normali

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Direcţia de Sănătate Publică din Tulcea au intensificat acţiunile de verificare a calităţii apelor şi peştelui din Marea Neagră, după distrugerea barajului de pe Nipru, Ucraina, de la începutul lunii, iar până în prezent toate probele analizate în laboratorul de specialitate au ieşit în parametri normali.
21 Iunie 2023
Știri
21 Iunie 2023

DSVSA Tulcea: probele de apă şi peşte din Marea Neagră sunt în parametri normali

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Direcţia de Sănătate Publică din Tulcea au intensificat acţiunile de verificare a calităţii apelor şi peştelui din Marea Neagră, după distrugerea barajului de pe Nipru, Ucraina, de la începutul lunii, iar până în prezent toate probele analizate în laboratorul de specialitate au ieşit în parametri normali.


Directorul DSVSA, Mitică Tuchilă, a declarat pentru Agerpres că, dacă în mod normal erau prelevate şi analizate probe trimestrial sau săptămânal, în funcţie de zone şi de activitatea obiectivelor verificate, în ultima perioadă aceste teste şi analize au fost efectuate săptămânal sau chiar bisăptămânal.

„De la distrugerea barajului de pe Nipru nu au fost depăşiri. Au fost depăşiri de la începutul anului în diverse zone, altele decât cele de interes pe care le verificăm acum, ca urmare a dezastrului din Ucraina. Astăzi (miercuri, n.red.), am prelevat probe de la Sulina şi Sfântu Gheorghe, iar în zilele următoare vor fi prelevate probe şi de la Gura Portiţei”, a precizat directorul DSVSA Tulcea.

Probele prelevate din apă şi peşte sunt analizate în laboratorul sanitar-veterinar, de referinţă în România, unitate care are acreditate peste 90 de metode. Pentru apă se fac analize fizico-chimice şi microbiologice, iar pentru peşte se fac analize microbiologice, parazitologice şi privind starea de prospeţime.

„Dacă există vreo suspiciune, probele se trimit pentru confirmare la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală sau Institutul de Sănătate Publică Sanitar-Veterinară din Bucureşti”, a precizat directorul Tuchilă.

Potrivit unui comunicat al DSVSA, până în prezent au fost prelevate şi analizate aproape 60 de probe de apă din diferite surse, precum şi peste 34 de probe din peşte.

Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Tulcea monitorizează zilnic, de săptămâna trecută, calitatea apelor din Marea Neagră, punctele de recoltare a probelor fiind Gura Portiţei, Sulina şi Sfântu Gheorghe. Testele privind calitatea apei vizează mai mulţi parametri, pentru a preveni apariţia oricărei probleme de sănătate publică, potrivit directoarei DSP, Carmen Caloianu.

 

 


Alergologia

dsvsa tulceaprobe apa si pestemarea neagraparametri normalibaraj ucraina
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

CNAS: funcţionarea platformei informatice a fost stabilizată

Funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a fost stabilizată, după o perioadă de fluctuaţii, anunţă reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate....

Comunicate de presă

Un român traversează Marea Neagră într-o barcă cu vâsle, pentru ca 20 de copii să beneficieze de şedinţe de logopedie

Sportivul de anduranţă Alex Dumbravă pleacă într-o aventură de Cartea Recordurilor, el urmând să traverseze singur Marea Neagră într-o barcă cu vâsle. Demersul său are scopul de a ajuta 20 de copii să beneficieze de şedinţe de logopedie....

Comunicate de presă

Monitorizarea calităţii apei se va efectua zilnic în punctele de recoltare din Constanţa şi Tulcea

Monitorizarea calităţii apei se va efectua zilnic, timp de 14 zile începând cu data de 15 iunie 2023, în punctele de recoltare din judeţele Constanţa şi Tulcea, în contextul situaţiei generate de ruperea barajului de la Nova Kahovka, Ucrain...