Directorul morgii Facultăţii de Medicină a prestigioasei Universităţi Harvard din SUA, soţia acestuia şi alte patru persoane au fost inculpate de justiţia federală pentru trafic de organe şi rămăşiţe umane.


Anumite infracţiuni depăşesc puterea de înţelegere, a declarat procurorul federal din Pennsylvania, Gerard Karam, citat în comunicatul care anunţă inculpările şi arestările în acest caz, informează AFP şi Agerpres.

Cedric Lodge (55 de ani), soţia sa, Denise Lodge (63 de ani), şi alte patru persoane au fost inculpate pentru, între altele, „complicitate la furt şi transport de bunuri furate”, potrivit unui comunicat care confirmă o informaţie apărută în cotidianul Boston Globe.

Cei doi soţi Lodge şi o a treia persoană, Katrina Maclean (44 de ani), din Massachusetts, au fost arestate miercuri, au anunţat autorităţile.

Cedric Lodge este acuzat că a făcut parte, între 2018 şi 2022, dintr-o „reţea naţională de indivizi care cumpărau şi vindeau rămăşiţe umane furate de la Harvard şi de la o morgă din Arkansas”, arată justiţia federală.

Lodge fura „organe şi alte părţi din cadavre donate ştiinţei pentru cercetare şi educaţie medicale, înaintea incinerării lor”.

Conform procurorilor, Lodge - care era angajat la Harvard din 1995 - îi lăsa uneori pe potenţialii cumpărători să intre în morga şcolii spre a examina cadavrele şi a alege anumite organe. În cele mai multe cazuri, cumpărătorii le revindeau.

„Furtul şi traficul de rămăşiţe umane ating esenţa însăşi a ceea ce face din noi fiinţe umane”, a subliniat procurorul Gerard Karam, care a promis dreptate pentru victime.

Cedric Lodge a fost concediat la începutul lunii mai, au precizat responsabilii universităţii, care au mai subliniat că ceilalţi inculpaţi în dosar nu au „nicio legătură cu Harvard”.

Rămăşiţele umane sunt donate voluntar Facultăţii de Medicină Harvard în scopuri educaţionale. După au fost întrebuinţate în acest sens, rămăşiţele sunt incinerate şi fie sunt înapoiate familiei donatorului, fie îngropate într-un cimitir din Tewksbury, Massachusetts, informează CNN.

AFP aminteşte că în Franţa a izbucnit, la sfârşitul lui 2019, un scandal asemănător, după ce presa a dezvăluit condiţiile îngrozitoare în care erau conservate cadavre donate ştiinţei la Universitatea Paris-Descartes. Mai multe persoane, printre care fostul preşedinte al universităţii, au fost inculpate.

 

 

Alergologia