HealthCare lab, un program internaţional dezvoltat de Grupul Roche pentru accelerarea şi sprijinirea implementării proiectelor de tehnologie digitală pentru sectorul medical din sfera startupurilor, a ajuns la ediţia a doua. Obiectivul este de a conecta, sprijini şi creşte o comunitate internaţională de inovaţie digitală, care să răspundă celor mai mari provocări din sectorul medical.


Programul a fost creat de către Grupul Roche şi este implementat cu ajutorul companiei de consultanţă Civitta, specializată în sprijinirea inovaţiei şi startupurilor. EIT Health, cea mai mare reţea europeană de inovatori din domeniul sănătăţii, sprijinită de Centrul European pentru Inovaţie şi Tehnologie (EIT) organism finanţat de Uniunea Europeană, s-a alăturat în acest an proiectului, cu scopul de a asigura un impact cât mai mare al soluţiilor identificate, având în vedere nevoia de integrare a inovaţiei digitale în sectorul medical.

Această ediţie a HealthCare lab include 16 ţări din Europa Centrală şi de Sud, printre care şi România, şi este sprijinită de o reţea de peste 30 de experţi şi mentori la nivel european.

În cadrul HealthCare lab, startupurile din zona tehnologiilor digitale pentru sănătate din Europa Centrală şi de Sud au oportunitatea de a participa la un program de accelerare de 3 luni, pentru a putea să îşi dezvolte ideea de proiect şi să obţină acces la mentori cu experienţă internaţională de business precum şi potenţiali clienţi şi investitori. Cele mai promiţătoare iniţiative vor fi invitate să îşi dezvolte ideile împreună cu lideri din industrie, după finalizarea programului.

Fondatorii iniţiativei au identificat trei provocări strategice ale sectoarelor de sănătate din Europa Centrală şi de Sud, care pot fi rezolvate prin intermediul startupurilor din zona digitală.

  • Prima dintre acestea este managementul datelor din sănătate – scopul este de a aduce într-un singur loc date fragmentate din domeniul medical prin dezvoltarea de soluţii digitale care pot sta la baza unor decizii medicale bazate pe dovezi.
  • A doua provocare este reprezentată de soluţii digitale care să permită screeningul şi diagnosticarea rapidă şi precisă a bolilor cronice, pentru a oferi rezultate medicale mai bune pentru pacienţi.
  • Al treilea domeniu în care este nevoie de soluţii inovatoare este reprezentat de identificarea unor tehnologii digitale pentru o mai bună monitorizare a afecţiunilor, care să permită pacienţilor şi sectorului medical să urmărească evoluţia bolii, într-o formă transparentă şi accesibilă pentru toate părţile implicate şi personalizată profilului fiecărui pacient.

Pentru acest program sunt eligibile companiile din Europa Centrală şi de Sud cu o echipă formată din cel puţin doi oameni, care deţin un prototip funcţional ce se încadrează în provocările propuse şi investiţii atrase până în acest moment ce nu depăşesc cumulat suma de 5 milioane de euro.

Startupurile din România interesate să participe la HealthCare lab 2022 pot alege una dintre cele trei categorii de provocări. Formularul de înregistrare precum şi alte informaţii utile se găsesc pe www.healthcarelab.eu.

La începutul lunii decembrie, experţii HealthCare Lab vor alege cele 9 startupuri care vor participa în programul de accelerare ce va începe în ianuarie 2022. Acesta va cuprinde workshopuri, sesiuni de mentorat individuale şi coaching dedicat, precum şi evenimente de networking. Programul HealthCare lab se va finaliza în aprilie 2022 cu o zi dedicată prezentării proiectelor, urmată de selecţia câştigătorilor pentru fiecare categorie.

HealthCare lab este sprijinit local de către diviziile Grupului Roche prezente pe piaţa din România – Roche Pharmaceuticals, Roche Diagnostics şi Roche Diabetes Care.

„Utilizarea în creştere a noilor inovaţii din sfera digitală precum Big Data sau dispozitivele mobile deschide noi oportunităţi în sectorul medical, de la prevenţia şi tratamentul unor boli până la îngrijirea pacienţilor. În plus, oferă sectorului medical posibilitatea de a folosi aceste date la personalizarea şi îmbunătăţirea fiecărui pas al traseului pacienţilor prin sistemul de sănătate. Această viziune necesită un efort colectiv din partea sectorului public şi privat şi un parteneriat pentru sprijinirea inovaţiei în domeniul medical”, a declarat Claudia Fleischer, General Manager Roche România

„Digitalizarea şi tehnologia au devenit esenţiale pentru crearea unor soluţii integrate pentru pacienţi şi ecosistemele medicale, iar analiza datelor în diagnosticarea timpurie, prevenţie şi tratamente personalizate devine parte integrantă a unui management eficace al afecţiunilor”, a spus Mihai Frenţiu, Innovation Program Officer, Roche România.

 

Farmacist