La 20 februarie 1969 pleca din această viaţă unul din cei mai importanţi medici curanţi ai omenirii, recunoscut drept o autoritate în materie de epidemiologie, profesorul Mihai Ciucă, reaminteşte Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Mihai Ciucă, bacteriolog, imunolog şi parazitolog, a fost un remarcabil continuator al maestrului său, Ioan Cantacuzino.

Când Profesorul Mihai Ciucă şi-a început activitatea internaţională, malaria era cea mai răspândită boală de pe glob. Din trei oameni, unul purta în sânge parazitul distrugător de globule roşii. Planurile elaborate de el atunci şi desăvârşite de cei ce i-au urmat au creat premisa eradicării acestui groaznic flagel, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

„Trei sute de comunicări ştiinţifice poartă semnătura lui Mihai Ciucă şi este de reţinut că acest om este creatorul malariologiei din ţara sa”, se subliniază. El a întreprins cercetări de o asemenea valoare încât ele au depăşit de mult hotarele României şi au influenţat profund pe paludologii din întreaga lume.

„Este straniu să accepţi că, timp de două decenii, lupta împotriva malariei, acest teribil flagel care ucidea milioane de oameni, a fost condusă pe întreg mapamondul de Mihai Ciucă, un om născut în casa modestă din Săveni. Şi tot în acea casă a văzut lumina zilei şi Alexandru, care a luminat prin cercetările sale unghere ascunse ale patologiei animalelor. În fond, destinul fraţilor Ciucă este unul exemplar, căci ei şi-au aşezat destinul întregii lor vieţi într-o dublă crucificare, atât pe altarul ştiinţei, cât şi pe crucea neamului românesc. Parcă-i văd la microscop, lăsând istoria lumii să treacă pe lângă ei, căutând să înţeleagă tainele naturii şi să găsească remedii eficiente de combatere a duşmanilor invizibili ai omenirii”, scria Radu Iftimovici în cartea sa „Călătorind cu Mihai şi Alexandru Ciucă”.

Sursă foto: Facebook Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”