Știri

Medicii de familie solicită păstrarea consultaţiilor la distanţă

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a făcut luni Ministerului Sănătăţii mai multe propuneri pentru perioada de după încetarea stării de urgenţă. Una dintre acestea se referă la păstrarea posibilităţii acordării de consultaţii la distanţă, în scopul limitării deplasărilor care nu sunt absolut necesare ale pacienţilor la cabinetele medicale.
04 Mai 2020
Știri
04 Mai 2020

Medicii de familie solicită păstrarea consultaţiilor la distanţă

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a făcut luni Ministerului Sănătăţii mai multe propuneri pentru perioada de după încetarea stării de urgenţă. Una dintre acestea se referă la păstrarea posibilităţii acordării de consultaţii la distanţă, în scopul limitării deplasărilor care nu sunt absolut necesare ale pacienţilor la cabinetele medicale.

„Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a luat la cunoştinţă despre intenţia autorităţilor române de a nu mai prelungi starea de urgenţă după data de 15 mai 2020. În vederea continuării în bune condiţii a activităţii cabinetelor de medicina familiei după încetarea stării de urgenţă, în contextul pandemiei COVID-19, propunem următoarele măsuri: păstrarea posibilităţii acordării de consultaţii la distanţă, în scopul limitării deplasărilor nenecesare ale pacienţilor la cabinetele medicale şi limitării transmiterii SARS-CoV-2, având în vedere experienţa pozitivă avută până în prezent cu acest tip de consultaţie”, afirmă reprezentanţii Federaţiei într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Nelu Tătaru.

FNPMF propune şi crearea unui mesaj de informare publică prin care pacienţii să fie încurajaţi să sune medicul de familie pentru problemele de sănătate nou apărute sau preexistente, fără legătură cu noul coronavirus.

„Pe fondul mesajelor axate în exclusivitate pe COVID-19 observăm o reducere a adresabilităţii pentru toate celelalte patologii acute, subacute şi cronice, măsurilor profilactice (ex. vaccinare), existând riscul agravării acestor patologii sau evoluţiei nefavorabile a epidemiei de rujeolă”, atenţionează medicii de familie.

FNPMF mai propune şi suplimentarea bugetului alocat asistenţei medicale primare din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2020, stabilirea unităţilor medicale şi de suport medical implicate în triajul, cazarea şi tratarea bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2, astfel încât cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă să poată continua asigurarea în bune condiţii a serviciilor de asistenţă medicală primară pentru toată populaţia care nu este infectată cu noul coronavirus.

„Cabinetele de medicina familiei, în cea mai mare parte cabinete individuale, şi centrele de permanenţă nu dispun de spaţiul şi personalul auxiliar necesar pentru a asigura triaj în cort în afara cabinetului/centrului şi nici pentru circuite complet separate COVID-19 şi non-COVID-19, similar spitalelor şi altor unităţi sanitare de mari dimensiuni. Din aceste motive solicităm ca pacienţii COVID-19 confirmaţi sau suspecţi să nu fie îndrumaţi prin protocoalele şi actele normative elaborate de autorităţi spre cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă, ci spre unităţile medicale şi de suport medical dedicate COVID-19”, se mai arată în scrisoare.

Federaţia mai solicită şi actualizarea Ordinului 436/2020 privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, cu prevederi specifice pentru decesele care au loc la domiciliu, în care există suspiciunea ridicată de medicul de familie de deces ca urmare a infecţiei SARS-CoV-2.

medici familieconsultatii la distantapandemie covid 19federatia nationala a patronatelor medicilor de familie
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

CNAS: reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă se menţin şi după 1 iulie

Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă se menţin şi după data de 1 iulie 2023, în conformitate cu noul Contract-cadru şi cu Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, anunţă CNAS....

Comunicate de presă

FNPMF: informaţii privind consultaţiile şi serviciile medicale, ca urmare a încetării stării de alertă

Având în vedere modificările şi completările aduse actelor normative cu privire la Contractul-cadru începând cu data de 1 aprilie 2022, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie aduce, în atenţia cabinetelor de medicina famili...

Comunicate de presă

Peste 3.000 de cabinete de medicina familiei vor fi modernizate cu fonduri din PNRR

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), dr. Raluca Zoiţanu, a participat, alături de reprezentanţii altor organizaţii ale medicilor de familie, la o videoconferinţă organizată de Ministerul Sănătăţii, ...