Din aceeași categorie
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Caro Davila” din București, a anunțat că instituția se alătură unui cros caritabil.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București se alătură inițiativei „Alergăm până la Lună și înapoi”, un cros caritabil organizat pe 17 mai, în Parcul Herăstrău.
„Alături de Societatea Română de Cardiologie și Fundația Română a Inimii, ne implicăm activ nu doar prin susținerea cauzei, ci și prin promovarea sănătății: la eveniment vor fi amplasate corturi de monitorizare a tensiunii arteriale, cu ocazia Zilei Internaționale a Hipertensiunii, pentru a încuraja prevenția bolilor cardiovasculare”, a subliniat prof. dr. Viorel Jinga într-o postare de pe pagina sa de Facebook.
Curse disponibile la crosul caritabil „Alergăm până la Lună și înapoi”:
• 3 kilometri
• 7 kilometri
Variante de înscriere:
• Bilet individual
• Pachet de grup (5 bilete)
„Atunci când medicina, solidaritatea și sportul se întâlnesc, nu doar că oferim speranță, ci schimbăm vieți. Ne vedem pe 17 mai!”, a mai transmis rectorul UMF „Carol Davia”.
Vă puteți înscrie la cros accesând următorul link, până pe data de 5 mai: forms.gle/uS7gBG72e9ViURkT8.
Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/oameni-picioare-pantofi-fitness-2526878/
umf carol davilaumfcdcros caritabilviorel jingarector umfcdcrosalergare