Din aceeași categorie
Ministerul Sănătăţii derulează, în prezent, un proces de centralizare şi analiză a datelor privind capacitatea spitalelor COVID-19, pe de o parte, de a organiza şi circuite separate pentru pacienţii non-COVID-19 şi, pe de altă parte, de a creşte capacitatea de gestionare medicală a cazurilor complexe pentru pacienţii COVID-19.
„Pandemia nu a făcut ca toate celelalte probleme de sănătate cronice sau acute să dispară. Evoluţia pandemiei impune o adaptare continuă a resurselor disponibile. Pe de o parte, trebuie să ne asigurăm că pacienţii care dezvoltă forme severe ale COVID-19 au parte de îngrijiri, dar, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că toţi ceilalţi pacienţi au acces la serviciile medicale de care au nevoie. De aceea, am demarat acest proces de analiză a reorganizarii circuitelor din spitale împreună cu instituţiile implicate în gestionarea pandemiei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Sursa foto: Ministerul Sănătăţii