Anafilaxia alimentară și alergenii emergenți – dincolo de reglementările actuale

Introducere

În prezent, alergenii alimentari cel mai frecvent raportați în Registrul European de Anafilaxie sunt incluși în lista alimentelor cu etichetare obligatorie, conform Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 (tabelul 1)⁽¹⁾. În ultimii ani, globalizarea, schimbările climatice și diversificarea dietei au condus la creșterea expunerii populației la surse alimentare noi sau anterior rar consumate, remodelând semnificativ peisajul alergologiei alimentare⁽²⁾.

Alergenii alimentari emergenți sunt definiți ca substanțe capabile să inducă reacții alergice la populații anterior neexpuse pe scară largă sau care sunt asociate cu o incidență în creștere a reacțiilor de hipersensibilitate, adesea severe, inclusiv anafilactice, în absența unei reglementări adecvate privind etichetarea⁽²⁾.

Anafilaxia reprezintă o reacție alergică sistemică severă, cu debut rapid după expunerea la un alergen cunoscut sau probabil, potențial letală prin afectarea funcțiilor respiratorii și/sau cardiovasculare, necesitând recunoaștere clinică promptă și administrare imediată de adrenalină. În acest context, identificarea și caracterizarea alergenilor alimentari emergenți devin esențiale, întrucât aceștia reprezintă declanșatori tot mai frecvenți ai reacțiilor alergice severe⁽³⁾. Scopul acestui articol este de a sintetiza datele recente privind alergenii alimentari emergenți implicați în anafilaxia alimentară, cu accent pe inductori care nu sunt încă acoperiți de cerințele de etichetare obligatorie din Uniunea Europeană.

Definiția anafilaxiei alimentare.
Date epidemiologice

Anafilaxia alimentară este definită ca o reacție alergică severă, cu debut rapid, care implică de obicei mai multe sisteme (cutanat, respirator, gastrointestinal, cardiovascular) și poate pune viața în pericol.

Mecanismul principal este cel mediat de imunoglobuline E: ingestia alergenului alimentar la o persoană sensibilizată conduce la degranularea mastocitelor și bazofilelor, cu eliberarea de mediatori precum histamina, prostaglandine și leucotriene, ceea ce determină simptomele acute de anafilaxie. Simptomele apar de obicei în interval de 5-60 de minute după expunere, dar pot apărea și mai târziu, în cazuri rare, cum este sindromul alfa-gal⁽⁴⁾.

Epidemiologic, anafilaxia alimentară este în creștere la nivel global, cu variații regionale și de vârstă. În SUA, 7,6% dintre copii și 10,8% dintre adulți au alergii alimentare IgE-mediate, iar alimentele responsabile de peste 90% din cazuri sunt: arahide, nuci, crustacee, lapte, ou, pește, grâu, soia și susan. Arahidele sunt principala cauză de anafilaxie fatală în SUA, iar laptele de vacă este cauza principală la copiii din Marea Britanie^(4,5). Incidența spitalizărilor pentru anafilaxie alimentară a crescut semnificativ în ultimele două decenii, mai ales la copii, însă rata de fatalitate a scăzut⁽⁵⁾.

Factorii de risc pentru anafilaxia severă includ adolescența, astmul concomitent, întârzierea administrării adrenalinei, precum și factori de augmentare (efort fizic, alcool, infecții virale)⁽⁴⁾.

Limitările reglementărilor actuale privind etichetarea alergenilor

Limitările reglementărilor actuale privind etichetarea alergenilor alimentari în contextul anafilaxiei alimentare și al apariției alergenilor emergenți includ, în primul rând, faptul că listele obligatorii de alergeni acoperă doar un număr restrâns de alimente, lăsând numeroși alergeni emergenți fără obligație de etichetare. De exemplu, în Uniunea Europeană sunt reglementați 14 alergeni, iar în SUA, nouă alergeni majori, însă alimente precum laptele de capră/oaie, hrișca, mazărea, lintea, nucile de pin, kiwi, unele produse apicole, mere și sindromul alfa-gal nu sunt incluse, deși pot provoca reacții anafilactice severe și recurente^(2,6,7,8).

O altă limitare majoră este lipsa standardizării și a reglementării etichetării preventive („poate conține”, „produs într-o unitate care procesează...”), care rămâne voluntară și variabilă între producători, generând confuzie și risc de expunere accidentală pentru pacienții cu alergii severe. The American Academy of Allergy, Asthma, and Immunology subliniază că această etichetare nu este obligatorie și nu are criterii uniforme, ceea ce complică deciziile de evitare^(9,10).

De asemenea, reglementările nu acoperă alimentele neambalate sau preparate în restaurante, unde nu există obligația de a declara prezența alergenilor, expunând pacienții la riscuri suplimentare. În plus, apariția rapidă a alimentelor noi (insecte comestibile, pseudocereale, proteine vegetale alternative) nu este reflectată în legislația actuală, ceea ce duce la subdiagnosticarea și subraportarea reacțiilor anafilactice la acești alergeni^(11,12,13).

Alergeni alimentari emergenți: perspective epidemiologice, alimentare și moleculare

Alergeni alimentari cu incidență emergentă în anafilaxie

În august 2025, Rețeaua de Alergo-Vigilență (RAV) din Franța a publicat datele dintr-un studiu axat pe alergenii alimentari implicați în reacțiile anafilactice, raportate în țările francofone (predominant Franța, Belgia și Luxemburg) între 2002 și 2023. Pe lângă alergenii bine cunoscuți, reglementați pentru etichetare obligatorie în Uniunea Europeană (tabelul 1), studiul a evidențiat o listă de opt alergeni alimentari care au indus mai mult de 1% dintre reacțiile sistemice raportate, care nu sunt incluse în prezent în Regulamentul European: laptele de capră și/sau de oaie (n=84), hrișca (n=71), mazăre, năut și/sau linte (n=55), alfa-gal (n=50), semințe de pin (n=49), kiwi (n=44), măr (n=30), produse apicole (n=30)⁽⁶⁾.

Lapte de caprăși/sau de oaie

Alergia la laptele de capră și/sau de oaie este frecvent asociată cu alergia la proteina din laptele de vacă (APLV), ca urmare a unei omologii proteice de peste 88%, care determină un grad ridicat de reactivitate încrucișată⁽¹⁴⁾. Cu toate acestea, datele furnizate de Rețeaua de Alergo-Vigilență indică faptul că doar 16,6% dintre pacienții cu alergie la lapte de capră și/sau oaie prezentau un istoric de APLV, subliniind importanța existenței unei sensibilizări selective la lapte de capră și/sau oaie⁽⁶⁾. Din punct de vedere molecular, sensibilizarea selectivă la laptele de capră și/sau de oaie este atribuită în principal proteinelor din fracția de cazeină – în special αs1-cazeina, αs2-cazeina, β-cazeina și κ-cazeina, care prezintă diferențe structurale și de expresie față de omologii bovini⁽¹⁵⁾. Atât laptele de capră, cât și cel de oaie pot fi prezente într-o varietate de produse alimentare, precum ravioli, pizza sau diferite tipuri de brânzeturi, dar pot apărea și ca alergeni ascunși sau prin contaminarea altor produse alimentare⁽⁶⁾.

Hrișcă

Hrișca (Fagopyrum esculentum) este un alergen important în unele țări, precum Japonia și Coreea, cunoscut prin severitatea reacțiilor IgE-mediate pe care le induce⁽¹⁶⁾. Raportările Rețelei de Alergo-Vigilență au evidențiat o incidență crescută a reacțiilor induse de hrișcă la nivel european. Hrișca este o pseudocereală din familia Polygonaceae și nu este înrudită cu grâul. Cu toate acestea, poate fi un alergen ascuns și să contamineze unele produse pe bază de cereale. Hrișca este utilizată în diverse tipuri de alimente, precum tăieței, clătite, pâine, terci, cașa, precum și sub forma de boabe de hrișcă prefierte și uscate. Profilul de alergenicitate include multiple proteine de stocare (Fag e 1, Fag e 2, Fag e 3, Fag e 5, Fag t 6), capabile să inducă reacții IgE-mediate severe chiar și după expuneri minime⁽⁸⁾. Pseudocereala prezintă o reactivitate încrucișată cu latexul, quinoa, arahidele și semințele de mac⁽¹⁶⁾. Majoritatea reacțiilor alergice sunt induse prin ingestia alergenului, însă au fost raportate anafilaxii după inhalarea făinei de hrișcă. De asemenea, în 26,8% din cazurile de anafilaxie indusă de hrișcă raportate în RAV, a fost identificată prezența unui cofactor, precum consumul de alcool și efortul fizic⁽⁶⁾.

Mazăre, năut și/sau linte

Deși nu fac parte din „marele opt grupuri de alergeni”, în ultimii ani au fost raportate tot mai multe cazuri de reacții alergice la plante și la produse pe bază de plante, precum produsele de substituție a cărnii, care sunt adesea preparate din leguminoase. Mazărea (Pisum sativum), năutul (Cicer arietinum) și lintea (Lens culinaris) fac parte din familia Fabaceae și induc reacții alergice cel mai frecvent prin reactivitate încrucișată cu alte leguminoase, precum arahidele și, mai rar, soia. Din punct de vedere molecular, alergenii majori identificați în aceste leguminoase aparțin în principal proteinelor de stocare și familiei LTP. În mazăre, proteina de stocare Pis s 1 (legumin-like, 11S globulină) a fost identificată ca alergen major într-o cohortă germană⁽¹⁷⁾, în timp ce datele de cohortă din Italia au demonstrat că LTP-ul Pis s 3 din mazăre nu se asociază cu reacții clinice la pacienții cu sindrom LTP, sugerând un risc scăzut de reacții încrucișate prin LTP⁽¹⁸⁾. Pentru linte, alergenii descriși până la momentul actual sunt Len c 1, o γ-vicilină (7S) din superfamilia cupinelor, Len c 2, o proteină biotinilată și Len c 3, o LTP⁽¹⁹⁾. În cazul năutului au fost caracterizate proteine care leagă IgE, incluzând Cic a 1 (proteină de embriogeneză tardivă, clasa 4), proteine de stocare, LTP și alți determinanți moleculari⁽²⁰⁾.

Galactoză-alfa-1,3-galactoză (alfa-gal)

Alfa-gal este o dizaharidă, care se prezintă ca un epitop, legat de glicoproteinele și glicolipidele membranare și secretate ale mamiferelor nonprimate, în toate țesuturile, inclusiv carnea roșie, organe și gelatină animală. Această dizaharidă se regăsește și în unele medicamente care conțin gelatină animală: cetuximab, enzime pancreatice, seruri antivenin, soluții coloidale pentru expansiunea volumului plasmatic pe bază de gelatină, vaccinuri împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR), varicelei, encefalitei sau gripei⁽²¹⁾. Alfa-gal lipsește la om și la alte primate, ceea ce explică potențialul său alergen. Sindromul alfa-gal a fost prima dată descris în 2009⁽²²⁾ și este asociat cu reacții IgE-mediate întârziate, care apar la două-șase ore după ingestia alergenului, frecvent în asociere cu cofactori (efort fizic, consum etanolic, antiinflamatoare nonsteroidiene – AINS –, inhibitorii pompei de protoni – IPP). A fost descris un mecanism particular de sensibilizare prealabilă, mediat de mușcătura de căpușă, prin care oligozaharida galactoză-α-1,3-galactoză (alfa-gal), prezentă în saliva și tractul digestiv al căpușei, este inoculată în organism și induce sensibilizarea IgE⁽²¹⁾. Reacțiile survin în general în viața adultă^(6,23).

Semințe de pin

Semințele de pin provin din arbori din genul Pinus, care aparțin diviziunii coniferelor. Sunt plante gimnosperme (semințele sunt expuse), separate evolutiv de plantele angiosperme (plantele cu flori), din care fac parte nuciferele, în cazul cărora sămânța este închisă într-un pericarp. Semințele de pin reprezintă o sursă valoroasă de nutrienți esențiali, fiind consumate în bazinul mediteraneean încă din Antichitate. În alimentația contemporană, acestea sunt consumate atât în stare crudă, cât și prăjite și sunt integrate în numeroase produse de panificație, deserturi, sosuri, precum pesto și în diverse preparate din legume și carne^(6,24). Datorită diferențelor de apartenență botanică, majoritatea cazurilor de alergie la semințe de pin sunt monosensibilizări la Pin p 1 (proteina de stocare albumina 2S), cu rată mică de reactivitate încrucișată cu nucifere^(24,25).

Kiwi

Kiwi, aparținând familiei Actinidiaceae, este un fruct exotic larg consumat la nivel global. Specia este originară din China, de unde s-a răspândit ulterior în alte regiuni ale lumii. Conform Subcomitetului pentru nomenclatura alergenilor al WHO/IUIS (actualizare iunie 2025), au fost identificați și recunoscuți 13 alergeni aparținând speciei Actinidia deliciosa (kiwi verde) și trei alergeni aparținând speciei Actinidia chinensis (kiwi galben)⁽²⁶⁾. În proporție de 65-72%, sensibilizarea la kiwi se produce indirect prin reactivitate încrucișată în urma sensibilizării primare la polen, în cadrul PFAS. Cel mai frecvent implicați sunt Act d 8 și Act c 8, molecule din clasa PR10, omologi din superfamilia Bet v 1 și considerate alergeni majori în zonele endemice pentru sensibilizare la polen de mesteacăn. Reacțiile sunt adesea ușoare, dar pot apărea și reacții sistemice severe^(6,23,26). Sensibilizarea primară la alergenul major actinidină (Act d 1), exprimată abundent în kiwi verde, este asociată semnificativ cu reacții severe^(23,27).

Măr

Fructele mărului (Malus domestica)reprezintă o sursă bogată de nutrienți și compuși nutraceutici, precum polifenolii și alte substanțe fitochimice. Există două căi de sensibilizare, cea primară și cea secundară prin sensibilizare primară la molecule din polen (PFAS). În Europa de Nord și Centrală, sensibilizarea la mere este determinată în mare parte de sensibilizarea primară la Bet v 1, din polenul de mesteacăn, cu reactivitate încrucișată cu omologul său din măr Mal d 1, în timp ce în zona mediteraneeană a Europei, alergia la mere este în general mai severă și corelată cu sensibilizarea la Mal d 3 (LTP) și la alte fructe din familia Rosaceae⁽²⁸⁾. În studiul publicat de RAV, anafilaxiile induse de măr au fost mai frecvent raportate în sezonul polinic⁽⁶⁾.

Produse apicole

În studiul publicat de Sabouraud-Leclerc, produsele apicole implicate în reacții alergice au fost bilele de polen (n=15; 50%), mierea (n=12; 40%), lăptișorul de matcă/jeleu regal (n=2; 6,7%) și propolisul (n=1; 3,3%). Toate cazurile au fost confirmate prin teste cutanate pozitive cu alimentul incriminat în forma sa nativă. O cosensibilizare la polen a fost identificată la majoritatea subiecților (86,7%). Toți subiecții care au dezvoltat anafilaxie la bilele de polen erau sensibilizați la polen: 85,5% la polen de Gramineae, 73,3% la polen de Asteraceae și 33,3% la polen de Betulaceae. În cazul anafilaxiei induse de miere, 75% din cazuri au prezentat sensibilizare la polen: 41,6% la polen de Gramineae, 66,6% la polen de Asteraceae și 25% la polen de Betulaceae⁽⁶⁾.

Surse alimentare emergente de alergeni

Un alt alergen alimentar emergent care a atras atenție semnificativă în ultimii ani îl reprezintă insectele comestibile, atât din perspectiva sustenabilității, cât și a valorii lor nutriționale ridicate. Comisia Europeană a autorizat pentru consumul uman patru specii de insecte: viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria), greierele de casă (Acheta domesticus) și viermele de bivol (Alphitobius diaperinus), cu obligativitatea menționării clare pe eticheta produselor alimentare.

În practică, insectele comestibile sunt utilizate frecvent sub formă de făină sau pulbere și pot fi regăsite într-o varietate de produse alimentare procesate, inclusiv pâine, produse de patiserie, paste, chiftele sau ciocolată, ceea ce crește riscul expunerilor neintenționate.

Consumul de insecte comestibile poate determina apariția reacțiilor alergice, uneori severe, în special la persoanele cu sensibilizare preexistentă la acarieni sau crustacee, ca urmare a reactivității încrucișate mediate de panalergenii comuni tropomiozină și arginin-kinază⁽²⁾. Datele din literatura de specialitate arată că până la 95% dintre persoanele sensibilizate la insecte prezintă reactivitate încrucișată IgE față de alergeni de acarieni, iar aceasta se menține chiar și după procesarea alimentară sau prelucrarea termică a produselor⁽⁸⁾.

 Familii moleculare emergente cu relevanță clinică

Dincolo de apariția unor noi surse alimentare cu potențial alergen, datele recente sugerează o schimbare de paradigmă în înțelegerea moleculelor implicate în sindromul polen-aliment (pollen-food allergy syndrome; PFAS). Acesta nu mai poate fi explicat exclusiv prin reactivitatea încrucișată clasică, mediată de Bet v 1 și omologii săi sau de proteinele de transfer lipidic (LTP). Datele actuale sugerează implicarea mai multor familii proteice, inclusiv proteinele reglate de gibereline (gibberellin-regulated proteins; GRP) și proteinele de tip taumatină (thaumatin-like proteins; TLP). Acestea se asociază cu fenotipuri clinice specifice și distribuții geografice variabile, având implicații directe asupra strategiei diagnostice⁽⁸⁾.

Proteinele reglate de gibereline (GRP)

Proteinele reglate de gibereline sunt o familie de proteine mici cationice, stabilizate prin punți disulfurice, rezistente la căldură și la degradarea proteolitică și implicate în mecanismele de apărare ale plantelor⁽²⁹⁾. Primul membru descris al acestei familii a fost identificat la piersică (Prunus persica) – Pru p 7. Sensibilizarea la GRP, în special la Pru p 7 (piersic) și Pru m 7 (cais), se asociază cu reactivitate încrucișată semnificativă cu fructele din familia Rosaceae. Alergiile mediate de GRP sunt caracterizate printr-un fenotip clinic distinct, cu manifestări precum edemul facial și senzația de constricție laringiană, debut rapid al simptomelor, evoluție frecventă către anafilaxie și dependență de cofactori, precum administrarea de AINS sau efortul fizic⁽⁸⁾.

Proteinele de tip taumatină (TLP)

Proteinele de tip taumatină reprezintă o clasă de alergeni de origine vegetală mai puțin cunoscută, dar cu relevanță clinică majoră, fiind implicate în reacții ­sistemice severe induse de fructe. Reprezentanții clasei sunt caracterizați printr-o stabilitate termică ridicată și reactivitate încrucișată extinsă. Printre alergenii descriși se numără Mal d 2 din măr, Act d 2 din kiwi, Pru p 2 din piersică, Mus a 4 din banană și Pru av 2 din cireșe. Dincolo de sursele alimentare, TLP sunt prezente și în cereale și praf de lemn, contribuind potențial la apariția simptomelor respiratorii ocupaționale, inclusiv astmul brutarului.

O asociere frecventă între reactivitatea la Act d 2 și Alt a 1, alergen major al mucegaiului Alternaria, a fost raportată în literatura de specialitate. Astfel, până la 89% dintre pacienții sensibilizați la Act d 2 prezintă concomitent sensibilizare IgE-specifică la Alt a 1. Se presupune că acest tip de sensibilizare este favorizat de o interacțiune electrostatică între cei doi alergeni, posibil determinată de pătrunderea mucegaiului în pulpa fructului⁽²⁶⁾.

Factori favorizanți

Factorii care favorizează apariția alergenilor alimentari emergenți în contextul anafilaxiei alimentare și al limitărilor reglementărilor actuale privind etichetarea alergenilor includ:

• Schimbarea obiceiurilor alimentare, cu creșterea consumului de alimente pe bază de plante, leguminoase noi (mazăre, năut, linte), semințe (chia, cânepă), pseudocereale (hrișcă, quinoa) și proteine alternative, ca răspuns la tendințele dietetice vegane și sustenabile^(2,30).
• Introducerea pe piață a alimentelor noi sau „novel foods”, precum insecte comestibile (vierme de făină, lăcustă migratoare, greiere de casă), microalge și produse apicole, care nu sunt acoperite de reglementările actuale privind etichetarea și pot provoca reacții anafilactice la persoane sensibilizate^(2,30).
• Globalizarea și diversificarea alimentației, care facilitează accesul la alimente exotice sau regionale, crescând expunerea la alergeni neobișnuiți și emergenți, adesea neincluși pe listele obligatorii de etichetare^(6,8).
• Modificări ale procesării alimentelor și utilizarea ingredientelor ascunse, care pot duce la expunere accidentală la alergeni emergenți, mai ales în contextul lipsei de reglementare a etichetării precauționare („poate conține”)^(6,12).
• Impactul schimbărilor climatice și al factorilor de mediu, care favorizează răspândirea unor specii noi (de exemplu, insecte invazive) și modifică profilul de sensibilizare la alergeni alimentari⁽²⁾.
• Limitările reglementărilor actuale privind etichetarea, care acoperă doar un număr restrâns de alergeni, lăsând numeroși alergeni emergenți fără obligație de etichetare, ceea ce crește riscul de expunere accidentală și de reacții severe^(6,7,12).

Aceste mecanisme explică creșterea frecvenței și severității anafilaxiei alimentare cauzate de alergeni emergenți, subliniind necesitatea extinderii politicilor de etichetare și a supravegherii epidemiologice^(2,6,8).

Provocări de diagnostic

Provocările de diagnostic în identificarea anafilaxiei alimentare cauzate de alergeni emergenți, având în vedere limitările reglementărilor actuale privind etichetarea alergenilor alimentari, includ dificultatea de a recunoaște alimentele implicate din cauza lipsei menționării pe etichete și a expunerii ascunse, mai ales în produse procesate sau în restaurante^(6,11). O anamneză alimentară detaliată este esențială, însă poate fi incompletă dacă pacientul nu suspectează alimentele noi sau neobișnuite, cum ar fi insecte comestibile, pseudocereale sau leguminoase emergente^(2,30).

Testele standardizate de diagnostic (test prick, IgE seric) nu sunt disponibile pentru mulți alergeni emergenți, ceea ce limitează acuratețea diagnosticului. În aceste cazuri se recomandă testarea prick-to-prick cu alimentul proaspăt suspectat, însă lipsa extractelor comerciale și a validării cutoffurilor reduce precizia și reproductibilitatea rezultatelor^(30,31). Pentru sindroame complexe, cum ar fi alfa-gal, testarea IgE specifică este utilă, dar provocarea orală poate fi dificil de interpretat din cauza latenței simptomelor și a dependenței de cofactori⁽⁴⁾.

Riscul de reacții recurente și severe este crescut, din cauza expunerii accidentale la alergeni neetichetați, iar lipsa supravegherii epidemiologice și a instrumentelor de diagnostic de precizie complică managementul clinic. În concluzie, identificarea anafilaxiei alimentare la alergeni emergenți necesită o abordare multidisciplinară, cu integrarea anamnezei detaliate, testării personalizate și vigilență crescută pentru alimentele neincluse în reglementările actuale^(6,8,31).

Recomandări de management

Evitarea strictă a alergenului alimentar este pilonul central al managementului, cu accent pe educația privind citirea etichetelor, identificarea surselor ascunse și comunicarea proactivă cu personalul din școli, restaurante și comunitate. Pacienții trebuie instruiți să recunoască limitările reglementărilor actuale: multe alimente emergente nu sunt etichetate, iar mențiunile de tip „poate conține” nu sunt standardizate. Se recomandă evitarea produselor cu etichetare preventivă în funcție de severitatea reacțiilor anterioare și toleranța individuală, în cadrul unui proces de decizie comun cu medicul alergolog⁽⁴⁾.

Accesul universal la adrenalină autoinjectabilă și instruirea privind administrarea promptă reprezintă recomandarea de primă linie.

Adrenalina trebuie administrată imediat la apariția simptomelor de anafilaxie, iar pacienții trebuie să aibă mereu la îndemână două dispozitive, având în vedere riscul de reacții bifazice sau recurente. Antihistaminicele și glucocorticoizii sunt adjuvante, dar nu înlocuiesc adrenalina.

Educația pacientului și a familiei trebuie să includă recunoașterea surselor ascunse, riscul de contaminare încrucișată, limitările etichetării și importanța comunicării cu personalul din restaurante și instituții.

Concluzii

Schimbările recente ale sistemelor alimentare și diversificarea surselor de proteine au condus la o expunere crescută la alergeni alimentari emergenți, care sunt implicați tot mai frecvent în episoade de anafilaxie alimentară. O parte dintre acești inductori nu sunt incluși în prezent în cerințele de etichetare obligatorie din Uniunea Europeană, generând un decalaj între riscul alergologic actual și cadrul de reglementare existent.

Din perspectivă clinică, recunoașterea alergenilor emergenți este esențială în evaluarea reacțiilor aparent idiopatice, în special în prezența cofactorilor, și este facilitată de integrarea diagnosticului molecular al alergiilor (component-resolved diagnosis; CRD), care permite identificarea fenotipurilor cu risc crescut de reacții sistemice severe.

În acest context, se conturează necesitatea unei actualizări a cadrului de reglementare privind etichetarea alimentelor, în vederea creșterii siguranței pacienților cu risc de anafilaxie. Acestea ar putea viza implementarea unui mecanism de actualizare periodică a Anexei II a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011, bazat pe date din registre de anafilaxie și sisteme de alergovigilență.    

Autor corespondent: Diyana Ognyanova-Ogneva, e-mail: diyana.ogneva@gmail.com

CONFLICT DE INTERESE: niciunul declarat.

SUPORT FINANCIAR: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.