Farmaciști și chimiști francezi în perioada napoleoniană (III)

Introducere

După cum am amintit în materialele anterioare, niciun alt om din istorie nu și-a influențat atât de decisiv epoca precum Napoleon Bonaparte, devenit ulterior împăratul Napoleon I al Franței. Concret, marele om de stat francez a fost un personaj deosebit de ambițios în ansamblul politico-militar francez al perioadei post-Revoluția Franceză. Napoleon Bonaparte a dezvoltat și a modernizat Franța, a încurajat nu doar războiul, dar a încurajat și artele și cercetarea. Astfel, în această a treia parte a materialului vom continua să descriem biografiile unor personalități ale lumii medicale franceze care s-au făcut remarcate în perioada în care marele om de stat Napoleon Bonaparte a condus Franța, perioadă cunoscută în istorie și ca perioada napoleoniană, insistând cu precădere nu doar pe domeniile farmacie și chimie, ci și pe botanică și fizică. Iar biografia pe care o vom prezenta în această a treia parte a materialului este cea a lui Antoine Augustin Parmentier, un excepțional farmacist și agronom al perioadei anterior menționate.

Date generale

Antoine Augustin Parmentier (1737-1813) a fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni de  știință francezi ai sfârșitului secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea (exact perioada napoleoniană pe care o abordăm în acest material, dar și etapa premergătoare perioadei amintite – regalitatea și Revoluția Franceză), farmacist, dar și agronom de o factură aparte, mai exact unul dintre cei mai importanți farmaciști ai Armatei Franceze conduse de marele Napoleon Bonaparte (Marea Armată sau Grande Armée), fiind considerat de cei mai mulți specialiști în istoriografie medicală drept unul dintre primii specialiști în nutriție, dietetică și igienă alimentară ai continentului european. Concret, savantul francez a demonstrat că oamenii pot utiliza în alimentație cartoful, acesta fiind folosit până la acel moment fie ca plantă ornamentală, fie ca sursă de alimentație furajeră (în cele mai multe țări ale Europei, cartoful a fost utilizat până la acea vreme drept sursă de alimentație strict furajeră și doar în cazuri excepționale a fost utilizat ca sursă de alimentație pentru oameni: în cazul deținuților de drept comun și/sau al prizonierilor de război)^(1-4).

Totodată, Antoine Augustin Parmentier a mai fost cunoscut ca fiind și unul dintre pionerii extragerii sucului de zahăr din struguri. Dar, odată cu descoperirea sfeclei de zahăr, eforturile sale anterioare au devenit inutile, astfel încât acesta s-a implicat activ în inițierea și implementarea noilor metode de extragere a zahărului din sfeclă. De asemenea, a studiat și diferite metode de conservare a mâncărurilor, punând un accent deosebit pe refrigerare^(1-4).

Dar, înainte de a trece la prezentarea efectivă a datelor biografice ale eminentului om de știință francez, trebuie clarificate două aspecte esențiale pe care le-am amintit deja: extragerea zahărului și un scurt istoric al utilizării cartofului în alimentație.

În primul rând, ca urmare a blocadei continentale impuse de către marina engleză continentului european, controlat în perioada napoleoniană de către armata franceză (Marea Armată sau Grande Armée) condusă de extraordinarul om de stat francez Napoleon Bonaparte și de armatele aliate ale acestuia, zahărul, unul dintre alimentele esențiale pentru populația Franței, era obținut până la acel moment doar din trestie-de-zahăr.

Mai precis, trestia-de-zahăr era cultivată doar în coloniile franceze de peste ocean (Louisiana, Martinica, Guadelupa etc.), zahărul obținut în aceste locuri fiind transportat în Franța pe cale maritimă. Or, din cauza blocadei navale a marinei engleze, care interzicea orice fel de comerț maritim între Franța și alte țări aflate sub control francez și res–tul lumii, zahărul nu mai putea ajunge în Franța nici din propriile colonii, dar nici din alte țări prietene sau colonii ale acestora. În consecință, această imensă nevoie de zahăr pentru națiunea franceză și națiunile aliate cu Napoleon Bonaparte trebuia rezolvată obligatoriu, cantitățile de zahăr care intrau prin contrabandă la acel moment în Europa controlată de către Napoleon Bonaparte fiind accesibile ca preț doar segmentului populațional foarte bogat.

Astfel că împăratul Napoleon I al Franței a trasat în mod expres oamenilor de știință francezi sarcina de a găsi metode coerente de obținere a zahărului chiar în Franța. Alături de alți eminenți oameni de știință francezi (de exemplu, Jean-Antoine Chaptal, conte de Chanteloup),Antoine Augustin Parmentier a descoperit o metodă de extragere a sucului de zahăr direct din struguri. Dar, cultivarea sfeclei de zahăr a făcut această descoperire inutilă. Practic, alături de Nicolas Deyeux (1745-1837, eminent farmacist francez) sau Jules Paul Benjamin Delessert (1773-1847, renumit bancher, dar și un promițător naturalist al perioadei napoleoniene), Antoine Augustin Parmentier a contribuit la inițierea uneia dintre primele metode de extragere a zahărului din sfecla de zahăr, aspect pe care marele Napoleon Bonaparte l-a apreciat într-un mod deosebit^(1-4).

Totodată, ca urmare a aceleiași blocade continentale instituite de către marina engleză, toate importurile maritime pentru Franța condusă de Napoleon Bonaparte și pentru aliații acestuia au fost blocate, astfel încât penuria de alimente, nu doar de zahăr, în aproape toată Europa atinsese cote dramatice. Practic, din cauza acestor lipsuri crâncene de alimente, populația cu posibilități reduse sau cei fără posibilităţi, pentru a nu muri de foame, u fost nevoiţi să apeleze la diferite mijloace nelegale pentru procurarea surselor de hrană (furt, tâlhărie, contrabandă etc.), subvențiile din partea autorităților fiind total insuficiente. În consecință, Antoine Augustin Parmentier, care în timpul tinereții fusese prizonier al armatei prusace, iar în prizonierat fusese hrănit mai mult cu cartofi (la acel moment, cartoful era considerat în cele mai multe țări ale Europei ca fiind o sursă de hrană strict furajeră și deosebit de degradantă pentru uzul uman), a intuit potențialul extraordinar al acestei plante și a reușit o performanță deosebită din punct de vedere agronomic, grație unor eforturi extraordinare, dar și profitând de o situație politico-militară la nivel european extrem de dificilă, și anume să impună cultivarea cartofilor pentru hrana oamenilor, în Franța. Datorită acestor eforturi cu adevărat remarcabile depuse de către marele om știință, cartofii au devenit o sursă de hrană ieftină și extrem de uzuală pentru toată populația franceză^(1-4).

Foarte pe scurt despre istoria cartofului în Europa: aceasta a început în jurul anului 1530, când spaniolii au descoperit cartoful în Peru și l-au introdus în Spania și în țările din sudul Europei în jurul anului 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh a introdus cartoful atât în insulele britanice, dar și în Țările de Jos. La acel moment, cartoful a fost  apreciat ca fiind toxic pentru om, deoarece „se considera că provocă lepra și nu era folosit decât pentru hrănirea vitelor”^(1-5). În Franța, după cum am amintit deja, Antoine-Augustin Parmentier, întors din prizonieratul prusac în 1763, unde fusese hrănit doar cu cartofi, a intuit potențialul extraordinar al acestei legume ca sursă de hrană pentru populație și, odată revenit acasă, a făcut tot posibilul ca respectiva legumă să fie adoptată în țara sa de baștină, ca „un leac împotriva foametei”. Marele om de știință s-a lovit de o opoziție extraordinară în ceea ce privește cultivarea și consumarea de către oameni a cartofilor în Franța regalistă, însă a reușit în final să îl convingă atât pe regele Franței de la acel moment, Ludovic al XVI-lea, cât și pe marii savanți Benjamin Franklin (1706-1790, renumit fizician și diplomat american) și Antoine Laurent de Lavoisier (1743-1794, excelent chimist francez) să își împodobească butonierele cu flori de cartofi în timpul diferitelor evenimente publice la care aceștia au participat^(1-4,6,7). Deși această inițiativă a marelui Parmentier a fost considerată naivă de către contemporanii săi, ideea chiar a dat roade. Concret, respectiva plantă era apreciată în Franța la acel moment mai mult pentru calitățile sale ornamentale. În 1771, Academia (Regală) de Medicină din Paris a stabilit că tuberculul este nedăunător și a recomandat folosirea sa în alimentație de către populația franceză⁽⁵⁾.

Astfel, Antoine-Augustin Parmentier a reușit, grație unor eforturi extraordinare, să introducă această legumă în alimentația populației franceze; deși primii tuberculi au avut un gust acru, eminentul om de știință a perfecționat metodele de semănare și cultivare a cartofilor și a înmulțit speciile. Cu toate acestea, populația franceză s-a dovedit a fi deosebit de reticentă în cultivarea cartofilor. Dar a fost nevoie de această blocadă continentală a marinei engleze impusă Franței conduse de Napoleon Bonaparte, care a produs efectiv foamete în toate teritoriile franceze sau ocupate de către Marea Armată (Grande Armée), pentru ca populația să înțeleagă necesitatea cultivării și consumului de cartofi, având astfel la îndemână nu doar o sursă de hrană foarte consistentă, dar și deosebit de ieftină^(1-5).

În continuare, vom prezenta foarte succint activitatea biografică a marelui Antoine-Augustin Parmentier.

Antoine Augustin Parmentier s-a născut pe 12 august 1737 în localitatea Montdidier din Franța. Ca urmare a morții foarte timpurii a tatălui său, eminentul om de știință francez a rămas în grija mamei, aceasta din urmă fiind în fapt cea care l-a învățat pe micul Parmentier să scrie și să citească și i-a predat și primele noțiuni de limbă latină. Totodată, la vârsta de doar 13 ani, Antoine Augustin Parmentier și-a început ucenicia în tainele farmaciei, lucrând în calitate de „băiat bun la toate” pe lângă un farmacist din localitatea natală, Montdidier^(1-4).

În continuare, la vârsta de 18 ani, tânărul Parmentier a profitat de o șansă uriașă, mutându-se în capitala Franței, la Paris, unde a lucrat alături de o rudă a sa, de profesie tot farmacist. Se știe despre Antoine Augustin Parmentier că a fost o persoană avidă de cunoaștere încă din perioada tinereții, astfel încât acesta a profitat din plin de perioada pe care a petrecut-o în Paris alături de ruda sa, „acumulând o cantitate impresionantă de cunoștințe, atât cu caracter practic de farmacie, cât și științifice”^(1-4).

Dar, în 1757, Antoine Augustin Parmentier s-a înrolat în calitate de voluntar în Armata Regală Franceză (rege al Franței la acel moment era Ludovic al XV-lea) și a plecat să lupte în confruntările Războiului de Șapte Ani (1756-1763, pe de o parte Prusia, Regatul Marii Britanii cu toate coloniile sale, Hanovra, și pe de altă parte Austria, Regatul Francez cu toate coloniile sale, Imperiul Rus, Suedia; ulterior, în conflict au fost atrase Spania, Portugalia și Olanda), unde a avut șansa să activeze ca farmacist sub comanda lui Pierre Bayen (1725-1798), un foarte cunoscut farmacist al acelei perioade, care l-a tratat pe eroul nostru mai mult ca pe un prieten, decât ca pe un subaltern^{(8, 9)}.              

La vârsta de doar 24 de ani, Antoine Augustin Parmentier a susținut un examen foarte dificil, obținând cu acest prilej și un binemeritat brevet de farmacist-secund în Armata Franceză (atenție, discutăm despre o armată franceză în perioada monarhiei franceze, rege al Franței la acel moment fiind Ludovic al XV-lea). Totodată, în timpul acestui Război de Șapte Ani (care a fost numit și Războiul Hanovrei), Antoine Augustin Parmentier s-a făcut remarcat datorită curajului de care a dat dovadă alături de alți farmaciști francezi, în stoparea răspândirii unor epidemii, în special de tifos exantematic, care se abătuseră asupra spitalelor militare de campanie franceze^(1-4).

În perioada confruntărilor militare din timpul Războiului de Șapte Ani, Antoine Augustin Parmentier a căzut prizonier de cinci ori în mâinile armatei prusace, în timpul acestor prizonierate fiind hrănit de către temnicerii săi cu mâncăruri pe bază de cartofi, cartofii fiind considerați la acel moment o sursă de hrană furajeră și deosebit de degradantă pentru uzul uman. Dar Antoine Augustin Parmentier a fost o persoană dotată cu o inteligență aparte, astfel încât acesta a sesizat rapid potențialul nutritiv al respectivei plante, devenind la întoarcerea în Franța promotor al cartofilor ca posibilă sursă de hrană pentru oameni, având convingerea că această plantă va deveni foarte rapid un „adevărat leac pentru foamete”^(1-4).

După ce a fost eliberat din ultimul prizonierat prusac, Antoine Augustin Parmentier nu s-a reîntors în Franța, ci s-a stabilit în orașul Frankfurt, unde a  locuit și a lucrat alături de un chimist german renumit al acelor timpuri, pe nume Mayer. Dar, odată cu încheierea ostilităților Războiului de Șapte Ani, Antoine Augustin Parmentier s-a reîntors în Paris, o capitală a unui regat francez aflat într-o spirală decadentă ireversibilă^(1-4). 

Odată întors în Paris, marele Parmentier și-a dedicat aproape tot timpul studiului. Concret, Antoine Augustin Parmentier a muncit din greu și a cheltuit și ultimul bănuț pentru a-și putea cumpăra cărți. În paralel cu munca asiduă depusă pentru câștigarea existenței, Antoine Augustin Parmentier a parcurs și cursurile de fizică ale lui Jean-Antoine Nollet (1700-1770, renumit fizician francez), cursurile de chimie ale lui Guillaume François Rouelle (1703-1770, excelent farmacist și chimist francez), precum și cursurile de botanică ale marelui Antoine Laurent de Jussieu (1748-1836, botanist francez de foarte mare anvergură)^{(1-4, 10-12)}.

Pe 16 octombrie 1763, Antoine Augustin Parmentier a susținut un concurs deosebit de dificil, obținând un brevet de farmacist, dar și un post la Spitalul Invalizilor (Hotelul Invalizilor – Hôtel des Invalides), un renumit spital militar francez, dar și așezământ monahal catolic al acelei perioade, localizat chiar în capitala Franței, Paris. Astfel, eminentul farmacist francez a ocupat acest post timp de șase ani, având la dispoziție și un mic petic de grădină unde a cultivat cartofi, încercând ameliorarea acestora, dar și alte plante cu potențial alimentar și medicinal, efectuând ulterior experimente deosebit de interesante. La finalul perioadei de șase ani despre care am menționat deja, Antoine Augustin Parmentier a devenit maestru-farmacist^(1-4). Dar, în 1772, Baronul d’Espagnac, guvernatorul militar al Spitalului Invalizilor (mai exact, Hotelul Invalizilor sau Hôtel des Invalides) din Paris, i-a creat lui Antoine Augustin Parmentier un post de farmacist-șef în cadrul acestei unități spitalicești, care era în același timp și un important așezământ monahal catolic, post pe care omul de știință francez l-a ocupat prin concurs pe 18 iulie 1772^(1-4).

Din păcate, în urma unui conflict mocnit apărut între conducerea militară și cea religioasă a Spitalului Invalizilor asupra creării acestui post de farmacist-șef, dar și a ocupării respectivului post de către Antoine Augustin Parmentier, conducerea religioasă a reușit atât revocarea înființării postului, dar și a concursului, pe 31 decembrie 1774^(1-4).

Anterior acestui episod extrem de neplăcut din 1774 când și-a pierdut locul de muncă, în anul 1772 Antoine Augustin Parmentier a câștigat un cunoscut premiu al Academiei din Besançon (l’Académie de Besançon), premiu care i-a fost atribuit în urma unui eseu foarte reușit, în care acesta a pledat asupra calităților nutritive ale cartofului ca sursă de hrană pentru oameni. Un an mai târziu, în 1773, același Antoine Augustin Parmentier a reușit și publicarea unei cărți deosebit de interesante pentru acele timpuri, carte intitulată Examen chimique des pommes de terre (Examen chimic asupra cartofilor), carte de referință pentru dietetica franceză, în care a abordat  aspecte foarte interesante asupra proprietăților nutritive ale cartofilor, ale grâului și ale orezului. Tot în anul 1773, Antoine Augustin Parmentier a publicat și lucrarea intitulată Récréations physiques de model^(1-4). Datorită conținutului științific deosebit de valoros al celor două lucrări anterior menționate, în anul 1774 Antoine Augustin Parmentier a ocupat o funcție administrativă de cenzor regal și i s-a cerut acestuia în mod expres să meargă în diverse regiuni ale Franței, „pentru a stabili cu precizie de ce acolo calitatea pâinii era atât de slabă”^(1-4).

În acest sens, Antoine Augustin Parmentier a publicat o broșură intitulată Méthode facile pour conserver à peu de frais les grains et les farines (într-o traducere adaptată, Metodă simplă pentru a conserva cu puțin efort boabele de grâu și făina). Totodată, într-o vizită efectuată în orașul natal, Montdidier, localnicii i-au prezentat lui Antoine Augustin Parmentier o problemă deosebit de spinoasă care afecta producția locală de grâu: era vorba despre caria grâului. Din păcate, Parmentier nu a putut oferi o soluție imediată asupra acestei probleme^(1-4). Dar asta nu înseamnă că problema cariei grâului nu l-a preocupat pe Antoine Augustin Parmentier. După analiza  chimică a mai multor eșantioane de grâu provenite din regiunea respectivă a Franței, Parmentier a identificat cauza problemei și a consemnat concluziile la care a ajuns într-o lucrare științifică extrem de valoroasă, intitulată Analyse de la carie du froment (Analiza cariei grâului),pe care a prezentat-o în anul 1776 în cadrul Societății Regale de Medicină (Société Royale de Médecine) și care s-a bucurat de o apreciere deosebită din partea auditoriului^(1-4).

Un an mai târziu, în 1777, lucrarea sa intitulată Avis aux bonnes ménagères des villes et des campagnes sur la meilleure manière de faire le pain (într-o traducere adaptată, Avertisment pentru gospodinele din orașe și sate cu privire la cel mai bun mod de a face pâinea) a fost publicată și s-a bucurat de un succes fantastic, reușind o perturbare semnificativă a economiei axate pe brutărie atât în regiunile urbane, cât și în regiunile rurale ale Franței. Tot pe parcursul anului 1777, Antoine Augustin Parmentier a activat și în calitate de demonstrator de botanică și istorie naturală, în cadrul Colegiului de Farmacie (Collège de Pharmacie) din Paris^(1-4).

În anul 1778, Antoine Augustin Parmentier a publicat o altă carte care s-a bucurat de o notorietate similară cu precedenta, carte intitulată Le parfait boulanger (Pâinea perfectă). Bineînțeles, au urmat și alte cărți ale lui Antoine Augustin Parmentier despre prepararea unor cunoscute feluri de mâncare specifice bucătăriei franceze populare, cărți care însă nu s-au bucurat de succesul celor două publicații anterioare referitoare la prepararea pâinii^(1-4). 

Cu toate acestea, Antoine Augustin Parmentier devenise deja o figură foarte cunoscută în economia agricolă franceză: în anul 1780, a fost înființată în Paris o școală de brutărie și cofetărie, iar eminentul om de știință francez a devenit cadru didactic de predare în cadrul acestei nou-înființate unități de învățământ. În continuare, în anul 1782, lui Antoine Augustin Parmentier i s-a propus să ocupe un post de chimist în cadrul Curții Regale a Prusiei sub jurisdicția directă a monarhului german, dar eminentul savant francez a refuzat, deoarece acesta își dorea cât mai mult timp pe care să îl aloce cercetărilor sale^(1-4).

Doi mai târziu, în 1784, Antoine Augustin Parmentier a publicat o lucrare științifică deosebit de interesantă despre cultivarea și utilizarea porumbului în regiunile localizate în sudul Franței, lucrare care s-a bucurat de o apreciere deosebită în rândul oamenilor de știință francezi, fiind premiată de către Academia din Bordeaux (l’Académie de Bordeaux). Această lucrare a fost actualizată de marele Parmentier și a fost apoi reeditată în anul 1812 pe cheltuiala Imperiului Francez condus de către împăratul Napoleon I și a contribuit substanțial la îmbunătățirea cultivării acestei plante în Franța, precum și la conceperea și realizarea diverselor produse alimentare pe bază de porumb^(1-4).

Dar, în anul 1787, regele Ludovic al XVI-lea al Franței i-a încredințat lui Antoine Augustin Parmentier 54 de acri de teren arabil pentru cultivarea în scop experimental atât a cartofilor, cât și a altor plante de uz alimentar (grâu, porumb etc.). În timpul zilei, acest teren a fost păzit de soldați, dar pe parcursul nopții această pază a fost înlăturată, iar Antoine Augustin Parmentier le-a permis oamenilor sărmani, fără posibilități de achiziționare a hranei, să „fure” cartofi de pe acest teren încredințat de către regele Ludovic XVI, dar cu condiția să nu distrugă și celelalte culturi experimentale. În anul 1789, anul izbucnirii Revoluției Franceze, Antoine Augustin Parmentier a reușit, la ordinul regelui Ludovic al XVI-lea al Franței, publicarea în premieră a unui tratat de referință pentru agronomia, dar și pentru bucătăria franceză, tratat intitulat Traité sur la culture et les usages de la pomme de terre, de la patate et du topinambour (într-o traducere adaptată, Tratat despre cultura și utilizările cartofului, cartofului dulce și a topinamburului) (topinambur = gulie). Prin publicarea acestui tratat, Antoine Augustin Parmentier a reușit să impună în mod legal cultivarea cartofilor în Franța. Deși permisiunea cultivării cartofilor a reprezentat o realizare remarcabilă pentru tot ceea ce însemna alimentație pentru uzul uman pe întreg teritoriul francez, acest lucru a fost privit cu foarte mare reticență de către marii, dar și de către micii agricultori și producători francezi. Din cauza unei lipse acute de informare, aceștia au rămas fideli vechilor concepte alimentare: „cartofii sunt plante ornamentale, utilizate în cel mai bun caz ca sursă de alimentație furajeră”^(1-4).

Pentru a se realiza cultivarea pe scară largă a cartofilor pe întreg teritoriul Franței, a trebuit să se intre în secolul al XIX-lea, a trebuit ca puterea în Franța să fie preluată de către Napoleon Bonaparte și mai ales a trebuit ca blocada continentală instituită de către marina engleză să creeze auspiciile unei mari foamete în Europa controlată de către armata franceză (Marea Armată – Grande Armée). Dar, în anul 1790, numele lui Antoine Augustin Parmentier era deja consacrat în lumea științifică a cercetătorilor francezi. Astfel, în anul 1790, Antoine Augustin Parmentier a câștigat alături de Nicolas Deyeux (1745-1837), un alt renumit farmacist al perioadei napoleoniene, un important premiu al Societății Regale de Medicină (Société Royale de Médecine) din Franța, cu un studiu asupra compoziției chimice a laptelui. În anul următor, 1791, cei doi cercetători au câștigat același premiu al Societății Regale de Medicină din Franța, de această dată cu un studiu asupra compoziției chimice a sângelui. Acestea au fost ultimele premii obținute de către Antoine Augustin Parmentier în timpul Regalității Franceze^(1-5).

Odată cu anul 1793, în plină desfășurare a Revoluției Franceze, Antoine Augustin Parmentier a pierdut totul: a fost puternic calomniat nu doar de către mulți dintre colegii săi, dar și de către noile autorități revoluționare franceze, a fost amenințat, iar viața i-a fost pusă în primejdie, numele său fiind de mai multe ori vehiculat în anumite cercuri ale conducerii revoluționare pentru a fi propus pentru ghilotinare. Dar, măcar din acest punct de vedere, Antoine Augustin Parmentier a avut noroc: a scăpat cu viață din teroarea Revoluției Franceze. Mai exact, Parmentier a fost trimis în sudul Franței pentru a procura medicamente cu care să aprovizioneze farmaciile tinerei și entuziastei Armate Revoluționare Franceze. Dar, în final, mai exact începând cu anul 1795, realizările marelui Antoine Augustin Parmentier au fost recunoscute pe întreg teritoriul Franței revoluționare^(1-4).

Un alt aspect care trebuie menționat a fost acela că, în anul 1793, Colegiul de Farmacie (Collège de Pharmacie) din Franța a fost dizolvat sub presiunea noilor autorități revoluționare franceze. Trei ani mai târziu, în 1796, farmaciștii francezi au înființat Societatea de Farmacie Liberă din Paris (Société Libre de Pharmacie de Paris), societate a cărei activitate profesională și didactică a fost recunoscută de către Directorat în anul 1797.

Revenind la anul 1795, de fapt începând chiar cu acest an, odată cu recunoașterea marilor sale realizări, Antoine Augustin Parmentier a desfășurat o activitate practică în calitate de maestru-farmacist în Paris, dar a ocupat și o multitudine de funcții în noul aparat administrativ francez, după cum urmează: a fost președinte al Consiliului de Salubritate din Paris, a fost membru al Comisiei pentru Sănătate a Armatei Revoluționare Franceze, a fost membru al Comisiei Naționale pentru Aprovizionare și Alimentație din Franța, dar a fost și membru al Administrației Generale a Spitalelor Civile din Paris. Totodată, Antoine Augustin Parmentier împreună cu vechiul său prieten din tinerețe Pierre Bayen (1725-1798) au fost numiți în funcția de inspectori generali ai farmaciilor militare din Franța. Cei doi reputați farmaciști francezi au publicat împreună așa-numitul Formulaire pharmaceutique (Formularul farmaceutic), un document deosebit de important pentru farmaciștii francezi practicieni, manuscris care a fost tipărit ulterior și în limba italiană, fiind reeditat de mai multe ori în timpul Imperiului Francez, cu actualizările de rigoare. În anul 1796, Antoine Augustin Parmentier a devenit și inspector general al Serviciilor de Sănătate din Franța^(1-4). Dar, odată cu moartea lui Pierre Bayen în anul 1798, Antoine Augustin Parmentier a rămas singurul titular al postului de inspector principal al farmaciilor militare de pe tot teritoriul francez. În anul 1801, Antoine Augustin Parmentier a publicat lucrarea scrisă în colaborare cu prietenul său decedat Pierre Bayen, lucrare intitulată Nouveau code pharmaceutique à l’usage des hospices civils (într-o traducere adaptată, Noul cod farmaceutic cu utilizare în spitalele civile), lucrare care s-a bucurat de un succes remarcabil, fiind reeditată de cel puțin patru ori doar în timpul perioadei napoleoniene. În intervalul de timp 1795-1800, Antoine Augustin Parmentier a fost promotorul unor acțiuni și activități în domeniul sănătății și al alimentației din Franța cu adevărat remarcabile pentru acele timpuri, astfel^(1-4):

• în locuința sa din Paris, au avut loc primele experimente în ceea ce privește vaccinarea antivariolică;
• a militat pentru înființarea centrelor de inoculare a vaccinurilor antivariolice în fiecare departament din Franța, insistând ca inocularea vaccinului să se facă obligatoriu, dar începând cu păturile cele mai defavorizate;
• a publicat și a trimis către autoritățile competente ale Armatei Franceze mai multe memorii despre calitatea deficitară a igienei în spitalele civile și militare din Franța, propunând în același timp măsuri extrem de pertinente pentru îmbunătățirea acesteia, a trimis memorii despre calitatea proastă a pâinii distribuite soldatului francez (a propus soluții simple de îmbunătățire a calității pâinii, dar care nu au fost niciodată puse în practică), a propus ca băutura de bază pentru Armata Franceză să fie apa (nicidecum vinul, cum au propus alți colegi ai săi);
• în anul 1800 a contribuit substanțial la înființarea Școlii de Brutărie (l’Ecole de Boulangerie) din Franța.

Astfel, datorită meritelor sale științifice cu adevărat remarcabile, Antoine Augustin Parmentier a devenit membru al Institutului Franței (Institut de France), Secția Științe fizice și matematice. Totodată, eminentul om de știință a devenit și membru al Academiei de Științe (l’Académie des Sciences) din Franța (în anul 1795)^(1-4).

Dar trebuie menționat un aspect extrem de interesant, și anume că Napoleon Bonaparte, viitorul împărat Napoleon I al Franței, a avut o încredere foarte mare în Antoine Augustin Parmentier. Astfel, în anul 1800, Napoleon Bonaparte l-a numit pe marele om de știință în funcția de farmacist-șef al Armatei Franceze, iar trei ani mai târziu, pe 15 decembrie 1803, primul consul al Franței din acea perioadă, același Napoleon Bonaparte, l-a reconfirmat pe Antoine Augustin Parmentier în funcția de inspector general al Serviciilor de Sănătate din Franța, funcție pe care a ocupat-o până la moarte, pe 17 decembrie 1813. Tot în anul 1803, Antoine Augustin Parmentier a contribuit într-un mod decisiv la înființarea Școlii de Farmacie (l’Ecole de Pharmacie) din Paris, după ce în prealabil acesta fusese ales și în funcția de președinte al Societății de Farmacie din Paris (Société de Pharmacie de Paris)^(1-4).

În anul 1804, Antoine Augustin Parmentier a fost numit în funcția de prim-farmacist al Armatei Franceze desfășurate pe malul Oceanului Atlantic, iar în anul 1805 eminentul om de știință a primit responsabilitatea aprovizionării Spitalelor Militare ale Marii Armate (Grande Armée). Când Împăratul Napoleon I al Franței a înființat Legiunea de Onoare (mai exact, l’Ordre National de la Légion d’Honneur sau, mai simplu, Légion d’ Honneur), acesta a recompensat zece persoane din serviciile civile și militare de farmacie. Iar Antoine Augustin Parmentier a fost cel care a conceput această listă cu acordul direct al suveranului francez, fiind în fapt prima persoană care a deschis respectiva listă a farmaciștilor care au primit Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) (Antoine Augustin Parmentier a primit Legiunea de Onoare în Grad de Ofițer)^(1-4).

Marele om de știință francez a fost foarte bine caracterizat de către contemporanii săi, în felul următor^(1-4): „Antoine Augustin Parmentier a fost posesorul unor vaste cunoștințe, atât cu caracter științific, cât și general, dar în același timp a fost și o persoană de o semerenie proverbială. Parmentier a fost un admirator fidel al împăratului Napoleon I al Franței, neieșind deloc din cuvântul acestuia. A fost un mare adept al măsurilor de prevenție de orice fel, fiind convins că măsurile alimentare și de sănătate adecvate nu pot fi implementate decât printr-o acțiune fermă a guvernului francez, la inițiativa suveranului. Pentru Antoine Augustin Parmentier, Napoleon Bonaparte era singurul care putea implementa aceste măsuri radicale.”

După cum am amintit deja în partea de început a acestei biografii, din cauza blocadei continentale instituite de marina engleză, zahărul a devenit o marfă extrem de scumpă. Iar Antoine Augustin Parmentier a studiat foarte mult viticultura, încercând să găsească o metodă de extragere a zahărului din struguri, reușind acest lucru alături de Jean-Antoine Chaptal, conte de Chanteloup. Dar descoperirea sfeclei de zahăr a anulat aceste eforturi, iar ulterior Antoine Augustin Parmentier a contribuit și la inițierea și implementarea extragerii zahărului din sfecla de zahăr. Practic, această blocadă continentală instituită de către marina engleză, care a produs lipsuri majore de hrană populației franceze, a făcut ca Antoine Augustin Parmentier să devină direct sau indirect un furnizor de mâncare. Marele savant francez a căutat soluții pentru găsirea unor surse de hrană acceptabile atât din punct de vedere al costurilor, cât și al capacităților nutriționale (a se vedea implementarea cultivării și consumării cartofilor de către populație în Franța), a efectuat cercetări privind conservarea vinului și a făinii, a insistat pe conservarea cărnii prin refrigerare, precum și pe conservarea produselor lactate cu ajutorul frigului. Totodată, Antoine Augustin Parmentier a contribuit la dezvoltarea conservelor alimentare prin fierbere. Concret, Antoine Augustin Parmentier poate fi considerat un pionier veritabil în domeniul alimentației^(1-4).

Totodată, în perioada 1805-1813, Antoine Augustin Parmentier a fost, alături de dr. Joseph-Ignace Guillotin (1738-1814) și de dr. Philippe Pinel (1745-1826, renumit psihiatru francez), unul dintre promotorii vaccinării antivariolice în Franța. Antoine Augustin Parmentier s-a stins din viață pe 17 decembrie 1813 ca urmare a îmbolnăvirii de tuberculoză pulmonară, o boală fără leac în acea perioadă^(1-5).

Marele savant francez nu a fost căsătorit niciodată, nu a avut copii și a fost înmormântat în Cimitirul Père-Lachaise din Paris, în divizia 39, linia a doua, P, 26. De-a lungul vieții, eminentul om de știință francez a fost membru al academiilor de științe din Alexandria, Berna, Bruxelles, Florența, Geneva, Lausanne, Madrid, Milano, Napoli, Torino și Viena. Acesta a publicat peste 165 de articole, disertații și alte materiale științifice din domeniul agronomiei, al farmaciei și al chimiei, în reviste și colecții științifice extrem de prestigioase, cum ar fi: Cours complet d’agriculture de Rosier, Bibliothèque physico-économique, Journal de physique, Mémoires de la Société Royale d’Agriculture, Encyclopédie méthodique, Feuille du cultivateur, Journal de la Société de Pharmacie de Paris, Annales de chimie, Journal de pharmacie, Bulletin de pharmacie, Magasin encyclopédique, Bulletin de la Société Philomathique, Mémoires des Sociétés Savantes et Littéraires de la République Française, Nouveau dictionnaire d’histoire naturelle, Théâtre d’agriculture d’Olivier de Serres, Nouveau cours d’agriculture, Recueil de l’Institut National etc.

Nu putem încheia acest material biografic dedicat marelui Antoine Augustin Parmentier fără a menționa câteva dintre sfaturile pe care acesta le adresa de obicei colaboratorilor săi mai tineri^(1-5): „Dragii mei prieteni, farmacia cere, mai mult decât orice altă profesie, seriozitate în comportament, înțelepciune în conduită, o mare supunere la sfaturile experienței, dragoste pentru ordine, dar și o viață sedentară, o severitate a principiilor și o probitate morală inflexibilă. Fiți oameni onești: este singura virtute care te poate face fericit și îi determină pe alții să devină la fel. Încercați să obțineți prin franchețe, probitate și cunoștințe o considerație personală, independentă de titlul vostru, în același timp determinând subordonații, prin echitate și blândețe, să vă iubească și să vă respecte.”

De-a lungul timpului, societatea franceză i-a fost profund recunoscătoare extraordinarului Antoine Augustin Parmentier: a atribuit numele său mai multor străzi, școli și licee din mai multe localități franceze, dar i-a ridicat și o serie de monumente în întreaga Franță.    

Autor corespondent: Loredana-Sabina-Cornelia Manolescu E-mail: loredana.manolescu@umfcd.ro

CONFLICT DE INTERESE: niciunul declarat.

SUPORT FINANCIAR: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.