Despre virtuţi

De mult timp nu am mai gândit sau scris despre virtute. La prima vedere, un cuvânt desuet, ieşit din preocupările noastre zilnice sau de perspectivă. Plecând de la definiţia virtuţii, ca însuşire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, atât din punct de vedere moral, cât şi intelectual, cred că cei mai mulţi dintre noi aspirăm în esenţa noastră la a atinge un maximum al acesteia, starea de excelenţă în a fi om.

Între cele patru virtuţi regăsim cumpătarea, caracterizată ca o formă de control al excesului de orice fel şi care are caracteristici cum sunt modestia, discreţia, prudenţa, iertarea şi mila, moderaţia, fiecare dintre ele implicând capacitatea de a te abţine în a manifesta diferite impulsuri. Fiecare dintre ele este un mic diamant pentru sufletul fiecăruia dintre noi.

Ne plac virtuţile când le remarcăm la cei din jurul nostru. Nu este dificil să observăm curajul, mai ales când unele acţiuni conduc la salvarea vieţii cuiva. Suntem atenţi la corectitudinea celor cu care ne intersectăm. Cu prudenţa este ceva mai dificil, pentru că doar în interiorul nostru este acea balansare pentru a discerne calea adecvată de acţiune care trebuie întreprinsă într-o situaţie dată, la momentul potrivit, şi nimeni altcineva nu o ştie. Ce să ne dorim mai bun pentru perioada care vine decât o împletire a lor?