Farmacişti şi chimişti francezi în perioada napoleoniană (I)

Introducere

După cum foarte bine se cunoaşte, niciun alt om din istorie nu şi-a influenţat atât de decisiv epoca cum a făcut-o Napoleon Bonaparte (1769-1821), devenit ulterior împăratul Napoleon I al Franţei. Viaţa acestuia a fost aceea a unei persoane excepţional de dotate, care a ştiut să fructifice la maximum toate ocaziile oferite de istorie. Fără revoluţia desfăşurată în Franţa în 1789, eveniment care avea să schimbe toate canoanele continentului european pentru acel sfârşit al secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, genialul om de stat nu ar fi reuşit probabil să depăşească gradul de colonel într-o Franţă prăfuită care, sub conducerea unui rege foarte slab, Ludovic al XVI-lea, pierduse mult din gloria şi măreţia de odinioară^(1-3).

Concret, marele om de stat francez a fost un personaj deosebit de ambiţios în ansamblul politico-militar francez al perioadei post-Revoluţia Franceză. Napoleon Bonaparte a dezvoltat şi a modernizat Franţa, a încurajat nu doar războiul, dar a încurajat şi artele şi cercetarea. Astfel, în acest material structurat în mai multe părţi, vom încerca să descriem cât mai succint biografiile unor personalităţi ale lumii medicale franceze, nu doar intelectuali de mare forţă, ci şi cercetători eminenţi care s-au făcut remarcaţi în perioada în care marele om de stat Napoleon Bonaparte a condus Franţa, insistând cu precădere nu doar pe domeniile farmacie şi chimie, ci şi pe botanică şi fizică.

Date generale

Intervalul de timp la care ne vom referi, cunoscut de istorici ca perioada napoleoniană, a fost poate una dintre cele mai intense şi mai efervescente etape din istoriografia medicală, cu realizări excepţionale, cu persoane extrem de bine pregătite, foarte abile şi deosebit de curajoase, care au revoluţionat efectiv toate domeniile medicale ale acelui moment. Aceşti oameni au avut un impact semnificativ asupra farmaciei franceze în perioada napoleoniană, contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul farmaciei, chimiei, botanicii, dar şi al fizicii, precum şi la stabilirea unor baze solide pentru practicile farmaceutice ulterioare. În continuare, vom prezenta biografia lui Nicolas Deyeux, unul dintre cei mai importanţi farmacişti ai perioadei napoleoniene^(1-3).

Nicolas Deyeux (1745-1837) a fost un eminent om de ştiinţă francez, excelent farmacist, dar şi un specialist în chimie de foarte mare anvergură, fiind considerat de majoritatea istoricilor drept „primul farmacist al împăratului Napoleon I al Franţei” (împăratul Napoleon I al Franţei a mai fost cunoscut în istorie şi ca Napoleon Bonaparte sau „micul corsican”)^(4-7).

Nicolas Deyeux s-a născut pe 21 martie 1745 în capitala Franţei, Paris, o Franţă care la acel moment era condusă de Ludovic al XV-lea de Bourbon, cunoscut de către poporul francez şi ca Ludovic cel Mult Iubit. Concret, acest rege al Franţei a fost considerat un adevărat protector al artiştilor şi al oamenilor de ştiinţă cu care a fost contemporan^(4-7).

După o şcolarizare care a decurs fără probleme la Colegiul Mazarin (Collège Mazarin) din Paris, Nicolas Deyeux a învăţat farmacia alături de unchiul său. Mai exact, acesta a desfăşurat o activitate de ucenicie în magazinul farmaceutic al familiei, contribuind substanţial la dezvoltarea şi succesul respectivei afaceri familiale deosebit de prospere. În perioada tinereţii, atât în perioada de ucenicie în farmacie, cât şi ulterior după ce a devenit farmacist consacrat (maestru în farmacie), Nicolas Deyeux, fiind o persoană foarte plăcută privirii, s-a bucurat extrem de mult de aprecierea clientelei feminine a magazinului farmaceutic. Foarte multe dintre clientele magazinului cereau livrarea produselor direct acasă de către tânărul Nicolas Deyeux, astfel încât acesta a fost implicat în numeroase aventuri amoroase. Şi o dovadă în acest sens a fost aceea că, de-a lungul timpului, Nicolas Deyeux nu şi-a ascuns vreodată afinitatea pentru povestirile cu caracter erotic, fie că le amintea chiar el ca fiind personaj principal, fie că le povesteau cunoscuţii săi^(4-7).

Revenind la activitatea lui Nicolas Deyeux, acesta a obţinut în 1772, la vârsta de 27 de ani, o binemeritată diplomă de „maestru în farmacie” şi a preluat afacerea de la unchiul său. Ulterior, acesta a lucrat în magazinul farmaceutic aproximativ 15 ani, acumulând o experienţă deosebit de vastă în acest domeniu medical aflat în perioada de pionierat^(4-7).

Totuşi, în 1777, Nicolas Deyeux a renunţat la activitatea în magazinul farmaceutic al familiei şi a devenit demonstrator în noul Colegiu de Farmacie (Collège de Pharmacie), care abia se înfiinţase în Paris. Totodată, între 1782 şi 1797, Nicolas Deyeux a fost unul dintre redactorii revistei intitulate Journal des découvertes et perfectionnemens de l’industrie nationale et étrangère, de l’économie rurale et domestique, de la physique, de la chimie, l’histoire naturelle, la médecine domestique et vétérinaire, enfin des sciences et des arts qui se rattachent aux besoins de la vie (într-o traducere aproximativă, „Jurnalul descoperirilor şi al perfecţionărilor în industria naţională şi străină, în economia rurală şi domestică, în fizică, chimie, istorie naturală, medicină domestică şi veterinară, în cele din urmă în ştiinţe şi arte legate de nevoile vieţii”), revistă deosebit de prestigioasă, apărută între 1782 şi 1831. Dar, în 1787, Nicolas Deyeux a decis să îşi vândă afacerea, mai exact magazinul farmaceutic, şi să se consacre cercetării, de care se simţea deosebit de atras^(4-7).

Totuşi, Nicolas Deyeux nu s-a dedicat doar activităţii de cercetare, ci şi activităţii didactice şi publicistice. Astfel, eminentul farmacist francez a publicat, singur sau în colaborare, numeroase lucrări ştiinţifice în cele mai prestigioase reviste franceze ale vremii: Journal de physiques (Jurnalul de fizică), Annales de chimie (Analele de chimie) şi Journal de pharmacie (Jurnalul de farmacie). Nicolas Deyeux a abordat în lucrările sale subiecte extrem de interesante: a scris despre opiu, despre efectul benefic al nucilor şi al gălbenelelor (a insistat pe efectul antiinflamator al extractelor provenite din gălbenele), dar şi despre calculii umani (mai exact, despre calculii biliari şi renali şi despre modalităţi de dizolvare a acestora)^(4-7).

În 1790, Nicolas Deyeux împreună cu Antoine-Augustin Parmentier (1737-1813) (un alt reputat farmacist francez, a cărui biografie o vom descrie în materialele noastre) au publicat un studiu extrem de interesant asupra structurii chimice a laptelui, câştigând cu această lucrare ştiinţifică un important premiu din partea Societăţii Regale de Medicină (Société Royale de Médecine) din Franţa, iar un an mai târziu, în 1791, cei doi oameni de ştiinţă au obţinut acelaşi premiu, de această dată prezentând o analiză cu caracter chimic a sângelui uman. De asemenea, acelaşi Nicolas Deyeux a contribuit şi la o reeditare adnotată a lucrărilor lui Olivier de Serres (1539-1619), agronomul favorit al lui Henric al IV-lea de Bourbon, rege al Franţei în perioada 1572-1610^(4-8).

Dar, în timpul Revoluţiei Franceze (5 mai 1789 – 9 noiembrie 1799), fratele lui Nicolas Deyeux, regalist convins, a fost ghilotinat pe 7 iulie 1794, în timpul Terorii Revoluţionare (Teroarea Iacobină, sau Terreur, între 5 septembrie 1793 şi 28 iulie 1794)^(4-9).

Drept urmare, Nicolas Deyeux a fost supus unei investigaţii extrem de dure şi serioase din partea autorităţilor revoluţionare franceze, deoarece în ultimul an lucrase alături de fratele său, dar în final a fost absolvit de orice vină. Or, se ştie că, în acea perioadă, în aproape orice investigaţie a autorităţilor revoluţionare franceze, şansele de a fi inculpat şi condamnat la moarte prin ghilotinare erau maxime. În consecinţă, Nicolas Deyeux a rămas cadru didactic superior de predare la Colegiul de Farmacie (Collège de Pharmacie) din Paris, dar a fost şi profesor la proaspăt (re)înfiinţata Şcoală Centrală de Sănătate (L’École Centrale de Santé) din Paris – în 1794, Antoine François Fourcroy a reuşit să convingă autorităţile revoluţionare franceze să (re)înfiinţeze şcolile centrale de sănătate din Franţa, în oraşele Paris, Montpellier şi Strasbourg. Ulterior, Şcoala Centrală de Sănătate din Paris a devenit Şcoala de Medicină (L’École de Médecine), pentru ca, în final, în 1808, aceasta să primească denumirea de Facultate de Medicină (La Faculté de Médecine) a Universităţii Imperiale (L’Université Impériale) din Paris, în ambele unităţi de învăţământ predând chimia^(4-7).

În continuare, pe 25 noiembrie 1797, datorită unei activităţi didactice, de cercetare şi publicistice remarcabile pentru acea perioadă, Nicolas Deyeux a fost ales membru cu drepturi depline al Institutului Francez (sau Institutul Franţei – Institut de France), în secţiunea Chimie, Fizică şi Matematică. Cinci ani mai târziu, pe 6 iulie 1802, Nicolas Deyeux a fost ales membru al Consiliului de Salubritate şi Igienă (Conseil de Salubrité et d’Hygiène) din Departamentul Seine^(4-7).

Astfel, nu a mai constituit o surpriză faptul că, în 1804, Jean-Nicolas Corvisart (1755-1821), medicul personal al împăratului Napoleon I al Franţei, dar şi medic-şef al Serviciului (Departamentului) de Sănătate al Casei Imperiale Franceze, l-a abordat pe Nicolas Deyeux pentru a-i propune funcţia de prim-farmacist al suveranului francez (mai exact, i-a fost propusă funcţia de farmacist-şef al Serviciului de Sănătate al Casei Imperiale Franceze). Concret, Nicolas Deyeux a fost numit în această funcţie pe 18 iulie 1804, având un venit anual de aproximativ 6000 de franci. Dar, pentru acceptarea acestei funcţii de prim-farmacist al lui Napoleon Bonaparte, Nicolas Deyeux a pus o singură condiţie: să nu îl însoţească pe suveran în campaniile militare^(4-7).

De fapt, Nicolas Deyeux a fost efectiv înfricoşat de posibilitatea de a muri în vreuna dintre acţiunile Marii Armate (Grande Armée – acesta a fost numele sub care a fost cunoscută Armata franceză în perioada napoleoniană), chiar dacă aceasta ar fi fost condusă de către însuşi împăratul Napoleon I al Franţei. Se pare că, exact când a fost numit prim-farmacist al Curţii Imperiale Franceze, i-ar fi spus marelui om de stat francez această condiţie a acceptării postului: „Sire, încrederea voastră mă flatează, dar pun o singură condiţie pentru acceptarea mea: nu voi merge la armată…” Iar Napoleon Bonaparte a înţeles respectiva situaţie şi a optat pentru a fi însoţit în campaniile militare de alţi farmacişti desemnaţi de Nicolas Deyeux^(4-7).

Devotat misiunii sale de prim-farmacist al împăratului Napoleon I al Franţei, dar în acelaşi timp şi extrem de bănuitor, Nicolas Deyeux a organizat farmacia Curţii Imperiale Franceze timp de aproximativ un deceniu. Aşa cum am menţionat deja, ajutat fiind de alţi farmacişti, Nicolas Deyeux le-a delegat acestora puterea şi responsabilitatea în timpul călătoriilor, dar mai ales în timpul campaniilor militare conduse de împăratul Napoleon I al Franţei: discutăm despre Edme-Jean Baptiste Bouillon-Lagrange (1764-1844, farmacist şi chimist francez de foarte mare anvergură), care l-a însoţit pe suveranul francez în toate deplasările sale între 1805 şi 1807, despre Charles-Louis Cadet de Gassicourt, care l-a însoţit pe împărat în Austria (în 1809), şi despre Rouyer, care l-a însoţit pe marele om de stat francez în Spania (în 1808), în Rusia (în 1812) şi în Saxonia (în 1813)^(4-7).

Dar organizarea şi gestiunea farmaciei Curţii Imperiale Franceze a generat numeroase dispute şi proteste între suveranul francez şi apropiaţii săi, pe de o parte, şi Nicolas Deyeux şi susţinătorii săi, pe de altă parte. În consecinţă, împăratul Napoleon I a decis înfiinţarea unei mari farmacii la Tuileries, cu filiale în toate locurile de odihnă ale sale, această nouă farmacie fiind condusă şi gestionată de Charles-Louis Cadet de Gassicourt (acesta a fost considerat, atât de contemporanii săi, dar şi de cei mai mulţi specialişti în istoria medicinei, ca fiind „farmacistul personal” al împăratului Napoleon I al Franţei), despre a cărui activitate vom discuta cu o altă ocazie. În urma acestei decizii radicale a lui Napoleon Bonaparte, de înfiinţare a noii farmacii la Tuileries, Nicolas Deyeux s-a certat definitiv cu Charles-Louis Cadet de Gassicourt (au existat chiar şi nişte acuzaţii nefondate, cum că Charles-Louis Cadet de Gassicourt şi-ar fi rotunjit destul de serios veniturile personale, prin suprafacturarea unor produse destinate tuturor farmaciilor care îl deserveau pe Napoleon Bonaparte)^(4-7).

Totodată, o altă problemă cu care s-a confruntat de astă dată medicul-şef al Curţii Imperiale Franceze a fost când Jean-Nicolas Corvisart a constatat sterilitatea împărătesei Joséphine a Franţei, prima soţie a împăratului Napoleon I, şi a încercat să o trateze. Concret, Joséphine a cerut aproape în permanenţă medicamente pentru a combate sterilitatea. Disperat, Jean-Nicolas Corvisart, medicul-şef al Curţii Imperiale Franceze, i-a solicitat lui Nicolas Deyeux un medicament placebo pe bază de miez de pâine, pe care l-a administrat împărătesei. Oricum, niciun medicament nu a ajutat-o pe Joséphine a Franţei să rămână însărcinată, ceea a condus ceva mai târziu la un divorţ foarte dureros pentru ambii soţi^(4-7).

Un alt eveniment important din viaţa lui Nicolas Deyeux s-a consumat pe 31 mai 1811, când acesta s-a implicat activ în îngrijirea fiului lui Napoleon Bonaparte, prinţul moştenitor al Franţei, Napoleon al II-lea (cunoscut în istorie şi ca Regele Romei), ca urmare a inoculării vaccinului antivariolic, vaccin care a generat efecte secundare neprevăzute^(4-7).

O altă problemă pe care Nicolas Deyeux a rezolvat-o împreună cu Jules Paul Benjamin Delessert (1773-1847, renumit naturalist francez), a fost cea a descoperirii şi implementării unei tehnologii revoluţionare de obţinere a zahărului din sfeclă de zahăr, în condiţiile unei blocade maritime totale a marinei engleze (Blocada Continentală), care nu a mai permis importul de zahăr nici în Franţa propriu-zisă, nici în teritoriile aparţinând Franţei la acel moment, o Franţă condusă de marele Napoleon Bonaparte^(4-7).

Astfel, probabil cele două evenimente anterior amintite (tratarea Regelui Romei şi dezvoltarea noii tehnologii de producere a zahărului din sfeclă de zahăr), l-au determinat pe împăratul Napoleon I al Franţei ca, pe 2 ianuarie 1818, să îi mărească lui Nicolas Deyeux remuneraţia anuală la 8000 de franci^(4-7).

În cele 100 de zile când împăratul Napoleon I a revenit pe tronul Franţei din primul exil pe insula Elba (perioada celui de-al Doilea Imperiu Francez; 20 martie 1815 – 8 iulie 1815), Nicolas Deyeux a decis să se pensioneze din funcţia de farmacist-şef al Curţii Imperiale Franceze (mai precis, al Serviciului de Sănătate al Casei Imperiale Franceze). Cel care i-a succedat oarecum, nu în aceeaşi funcţie, dar având în fapt aceleaşi atribuţii, a fost rivalul său, Charles-Louis Cadet de Gassicourt. Ulterior, Nicolas Deyeux a rămas orientat strict pe activitatea didactică, păstrându-şi postul de profesor universitar de chimie la Facultatea de Medicină din Paris^(4-7).

Dar ceea ce este extrem de interesant este faptul că, deşi a fost farmacist-şef al Curţii Imperiale Franceze, cel care l-a recompensat pe Nicolas Deyeux a fost regele Franţei Ludovic al XVIII-lea de Bourbon, monarhul care i-a succedat pe tronul Franţei marelui Bonaparte: acesta i-a decernat, în 1819, Legiunea de Onoare Franceză (Légion d’Honneur) în Grad de Cavaler. Un an mai târziu, în 1820, Nicolas Deyeux a fost ales membru al noii Academii de Medicină (Académie de Médecine) din Franţa, atunci înfiinţată. Totodată, Nicolas Deyeux a fost şi membru al nou-reînfiinţatei Academii de Ştiinţe (Académie des Sciences) (de fapt, discutăm despre noua Academie Regală de Ştiinţe) din Franţa^(4-7).

Dar, pe 18 noiembrie 1822, marele savant francez a fost dat afară din corpul profesoral al Facultăţii de Medicină din Paris, ca urmare a unor ample proteste studenţeşti. Deşi lui Nicolas Deyeux i s-a făcut la acel moment o foarte mare nedreptate prin faptul că a fost înlăturat din funcţia didactică, regele Ludovic-Filip al Franţei (1773-1850) l-a reînvestit în funcţia sa de la catedră pe 5 octombrie 1830. Din păcate, ca urmare a vârstei înaintate, Nicolas Deyeux nu şi-a mai putut relua şi onora atribuţiile didactice. Eminentul om de ştiinţă francez s-a stins din viaţă pe 25 aprilie 1837, în localitatea Passy din Franţa^(4-7).