ISTORIA FARMACIEI

Părintele toxicologiei moderne româneşti – prof. dr. doc. farm. Nicolae I. Ioanid (1897-1990)*

 The father of modern Romanian toxicology – Nicolae I. Ioanid

First published: 01 octombrie 2021

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Farm.201.4.2021.5332

Abstract

Nicolae I. Ioanid was born in Tulcea, as the son of a pharmacist. He graduated from the Bucharest Faculty of Sciences, with a degree in chemistry, the Faculty of Pharmacy, and the Bucharest Conservatory of Music and Dramatic Art. He was a forensic chemist at the Forensic Institute, doctor of chemical sciences, substitute associate professor in the discipline of toxicology, professor, chief professor of toxicology, dean of the Faculty of Pharmacy (1956-1961), certified professor, head of department, doctor of pharmaceutical sciences, certified professor head of department and docent doctor. He reorganized the toxicology laboratory at the Forensic Institute.
 

Keywords
Ioanid, toxicology, pharmacist

Rezumat

Nicolae I. Ioanid s-a născut în Tulcea, ca fiu de farmacist. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, cu licenţa în chimie, Facultatea de Farmacie, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti. A fost chimist-legist la Institutul Medico-Legal, doctor în ştiinţe chimice, conferenţiar suplinitor la disciplina de toxicologie, profesor, profesor şef de catedră de Toxicologie, decan al Facultăţii de Farmacie (1956-1961), profesor atestat şef de catedră, doctor în ştiinţe farmaceutice, profesor atestat şef de catedră şi doctor docent. A reorganizat Laboratorul de toxicologie de la Institutul Medico-Legal.
 

Cuvinte cheie

 Nicolae I. Ioanid s-a născut în Tulcea, pe strada Bunavestire nr. 5, la 16 septembrie 1897, fiind român, de religie ortodoxă, cel mai tânăr fiu al soţilor Domnica (născută Batide), casnică, şi Ilie Ioanid, farmacist. După clasele primare urmate la Tulcea la Şcoala de Băieţi nr. 1 (1904-1908), a început liceul tot în Tulcea, la 27 august 1908, însă prin mutarea familiei la Bucureşti, în 1911, a pierdut un an de şcoală, urmând apoi Liceul Francez-Român în clasele III-VI, clasa a VII-a făcând-o la Liceul „Sf. Gheorghe”. Intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, l-a surprins tocmai trecând în ultima clasă de liceu, când a fost nevoit să se retragă în Moldova împreună cu ceilalţi doi fraţi ai săi, părinţii rămânând în Bucureşti, sub ocupaţia inamică.
 

A urmat Şcoala de Ofiţeri de Geniu la Iaşi şi Dorohoi, iar după avansarea sa ca elev plutonier (1917, sept. 1) a fost repartizat Batalionului 11 Pionieri. A fost avansat sublocotenent (1917, nov. 1) şi a făcut parte în 1918 din trupele de ocupaţie ale Basarabiei. A fost demobilizat (1918, mai), iar pentru aportul său în campanie, prin I.D.R. nr. 1744/1918, iulie 7, i s-a acordat Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele „Mărăşeşti”, înmânându-i-se totodată Brevetul nr. 219/1919, apr. 5, semnat de ministrul de război Artur Văitoianu.
 

Întors din Moldova, a dat în particular examenul de clasa VIII-a şi a trecut Bacalaureatul la secţia reală a Liceului „Matei Basarab” din Bucureşti, cu media 7,40% (Certificat nr. 32/1919, martie 11). În toamna aceluiaşi an, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, obţinând licenţa în chimie la 2 nov. 1922 şi Diploma nr. 9334/1922, nov. 23.

Ca fiu de farmacist, la îndemnul părinţilor, în 1921 s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie (devenită apoi facultate cu Decretul regal nr. 2889/1923, iunie 7), primind matricola nr. 2455/1921.

Stagiul de practică obligatorie de doi ani (1921, oct. 15 – 1923, oct. 1) l-a efectuat în Farmacia „Sf. Vineri” din Bucureşti, a tatălui său, susţinându-şi examenele de practică cu nota 6; iar pentru că era deja chimist, anul I universitar l-a absolvit în anul 1922/1923, pe când executa practica în farmacie, în acelaşi timp fiind scutit de a mai frecventa cursurile de chimie şi lucrările practice de laborator, astfel încât cei trei ani de studii i-a absolvit în anul 1925. 

A obţinut licenţa în farmacie (1926, iunie 11) şi Diploma nr. 11254/1926 (iulie 9), libera practică fiindu-i acordată în baza Procesului-verbal al Comisiei administrative nr. 36/1926, iulie 7, publicată în Monitorul Oficial, partea a II-a, nr. 172/1926, aug. 4.

A fost trecut ca farmacist sublocotenent în rezervă (1926, nov. 1) în serviciul sanitar al Armatei la Compania I Sanitară, iar la 24 ian. 1942 a fost avansat la gradul de farmacist-locotenent în rezervă. Dotat cu calităţi muzicale şi iubitor de muzică, prin concurs, în perioada 1920-1925, a făcut şi clasa canto a maestrului Aurel Eliade (bariton la Operă), în timpul cursurilor şi după aceea cântând pe diverse scene arii din operele clasice; a absolvit cu media 8,33% şi a obţinut certificatul Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti nr. 377/1926, feb. 4.

Şi-a început activitatea profesională (1923, feb. 1), când a fost numit asistent în Laboratorul de chimie organică al Facultăţii de Ştiinţe Bucureşti, unde va funcţiona până la 1 nov. 1929.

 

A devenit doctor în ştiinţe chimice la 13 mai 1929, teza sa intitulându-se „Acţiunea compuşilor organo-magnezieni asupra anilidelor cinamice N-substituite”, sub conducerea dr. docent Mihail Mihăilescu, cu nota generală „Foarte bine”, comisia examinatoare fiind formată din profesorii Constantin Miculescu (preşedinte), Alexandru Zaharia şi Ştefan Minovici (membri); i s-a eliberat Diploma de doctor în ştiinţe chimice nr. 181/1929, nov. 9, tot acum absolvind şi examenul de definitivare ca asistent universitar.

Cu sprijinul lui Ştefan Minovici, la 1 aprilie 1928, prin decret regal, a fost numit chimist-legist la Institutul Medico-Legal până la 30 apr. 1954.

La 23 iunie 1928 s-a căsătorit în Bucureşti, fostul sector 3 (Albastru), cu Eugenia Frangolea (n. 1903, oct. 26, Bucureşti), fiica soţilor Eliza-Irina (n. Heraru) şi Mihail Frangolea, de profesie inginer, proaspătă absolventă a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1928, apr. 6), căsnicie rămasă fără urmaşi.

Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale îi face cunoscut că, în baza examenului depus, i s-a acordat titlul de farmacist-diriginte (1928, aug. 2).

 

Cu certificatul profesorului Mina Minovici nr. 341/1930, feb. 3, i s-a acordat o călătorie de studii de şase luni la Paris, „ca o favoare atât în interesul serviciului ce conduce, cât şi pentru meritele d-sale personale, fiind unul din elementele distinse în specialitatea ce profesează”, după cum se menţiona în document. La Paris, N. Ioanid lucrează în laboratoare de toxicologie, urmând, în lunile mai-iunie, şi un curs de chimie biologică la Facultatea de Farmacie.

Reîntors în ţară, a fost numit conferenţiar suplinitor la disciplina de toxicologie (1931, martie 1) în postul rămas vacant prin plecarea conf. dr. Ion Bibescu.

Această disciplină a funcţionat din 1930 şi până în 1942 la un loc cu Laboratorul de chimie biologică şi alimentară condus de prof. Ion Vintilescu; între 1942 şi 1964 a funcţionat în cadrul Institutului Medico-Legal (considerat, conceptual, printre cele mai moderne în domeniu din Europa şi a cărei clădire a fost demolată în scopul sistematizării Capitalei în anul 1970), iar din 1964, în cadrul Facultăţii de Farmacie.

În 1933, obţine din partea prof. Ion Vintilescu un nou concediu de studii la Paris, lucrând în: Laboratorul de toxicologie al Prefecturii de poliţie, sub direcţia lui Emil Kohn-Abrest; la Muzeul de Istorie Naturală, Laboratorul de fiziologie vegetală, aflat sub direcţia lui Mark Bridel; Laboratorul de farmacologie al Facultăţii de Medicină, condus de prof. Marc Tiffeneau, şi la Laboratorul de toxicologie al Facultăţii de Farmacie, aflat sub direcţia prof. René Fabre, cu care va rămâne în foarte bune relaţii, acesta din urmă venind şi conferenţiind ca invitat la Universitatea din Bucureşti, la 29 dec. 1935, despre „Rolul ştiinţific şi social al farmacistului în viaţa unui stat civilizat”.

Revenit de la specializare, a fost definitivat conferenţiar la disciplina de Toxicologie, în baza I.D.R. nr. 3435/1934, dec. 20, şi a Adresei ministeriale nr. 225.234/1934, dec. 21.

Din anul 1933, activitatea sa s-a desfăşurat în paralel ca expert toxicolog al Institutului Medico-Legal şi ca membru al corpului didactic în învăţământul farmaceutic universitar.

Prof. Mina Minovici l-a ajutat dându-i un concurs nelimitat la reorganizarea Laboratorului de toxicologie din institut, pe baza celor mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnicii, pe care le constatase în timpul specializării la Paris, la solicitările sale privind fondurile pentru o nouă aparatură, prof. M. Minovici răspunzându-i binevoitor: „Voi procura şi trompă de aur dacă-ţi trebuie!” Apreciindu‑i calităţile profesionale, în cazurile suspecte de otrăviri, profesorului Minovici îi plăcea să spună că trebuia să participe la analize şi „Lavoisier”, adică Nicolae Ioanid.

După decesul lui Mina Minovici, în 1933, a continuat să colaboreze activ şi în perfectă armonie şi cu succesorul său, profesorul Nicolae Minovici, atât în cadrul obligaţiilor de serviciu, cât şi la realizarea, organizarea şi dezvoltarea Revistei de medicină legală, care a apărut începând din anul 1936 în condiţii excelente din toate punctele de vedere.
 

 

      

Nicolae Ioanid a fost direct implicat ca chimist-legist în elucidarea nenumăratelor cazuri de otrăviri, unele criminale, devenite celebre la timpul lor, dând dovadă de înaltă competenţă profesională şi probitate morală.

În anul 1940, ca o recunoaştere a întregii activităţi desfăşurate, i-a fost conferit de către Regele Carol al II-lea Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler.

Este numit profesor, la 1 aprilie 1942. Din 1954, este profesor şef de catedră la Toxicologie (atestat ca profesor prin Hotărârea Comisiei superioare de diplome din Ministerul Învăţământului nr. 1205/1959, mai 4).

A deţinut funcţia de decan al Facultăţii de Farmacie în perioada 25 sept. 1956 – 15 ian. 1961, implicându-se în rezolvarea unor probleme ce vizau bunul mers al facultăţii.

1961, oct. 1 – profesor atestat şef de catedră.

1963, ian. 5 – doctor în ştiinţe farmaceutice, cu Diploma nr. 674/1963, ian. 6.

1963, oct. 1 – profesor atestat şef de catedră, doctor docent.

După o activitate ştiinţifică neîntreruptă, timp de 45 de ani, conform Ordinului ministerial nr. 4056/1967, aug. 19, a fost pensionat pentru limită de vârstă, la 1 oct. 1967.

După această dată, conform Ordinului aceluiaşi minister nr. 4243/1967, i se permite a-şi continua activitatea ca profesor consultant fără indemnizaţie la Catedra de toxicologie din facultate, fiind conducător de doctorate şi membru al Senatului IMF Bucureşti.

Pensionarea sa şi a altor profesori ai facultăţii a fost omagiată în şedinţa festivă ţinută în luna mai a anului 1969 în cadrul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti.

Sub îndrumarea sa directă, peste 35 de generaţii de farmacişti au beneficiat de o înaltă pregătire profesională în domeniul toxicologiei, mulţi dintre ei obţinând titlul de doctor în farmacie, specialitatea toxicologie. 

Pentru formarea studenţilor, ca şi a toxicologilor, în 1934 a redactat primul curs universitar de toxicologie, reeditat de mai multe ori (litografiat), tipărit apoi cu ultimele noutăţi ştiinţifice, în anii 1951 şi 1965.

Însărcinat de Ministerul Sănătăţii, a condus cu exigenţă şi spirit de dăruire cursurile de pregătire postuniversitare în toxicologie industrială la Cluj (1950) şi la Bucureşti (1951, 1953).

A făcut parte din numeroase comisii de licenţă şi examene de stat. În baza Legii nr. 27/1966, Institutul Medico-Legal „Prof. Dr. Mina Minovici” din Bucureşti l-a angajat, conform deciziei sale nr. 183/1967, oct. 1, ca şef de secţie cu jumătate de normă, iar la 1 feb. 1970, conform HCM nr. 75/1970 şi deciziei institutului nr. 11/1970, martie 23, a fost numit cercetător principal în laboratorul de toxicologie al institutului, cu jumătate de normă.

De la 1 iulie 1973 a funcţionat ca toxicolog cu jumătate de normă, conform deciziei nr. 155/1973, iulie 31, angajarea sa la Institutul Medico-Legal încetând definitiv la data de 16 aug. 1973, conform deciziei nr. 164.

Cercetător înzestrat şi foarte activ, munca sa a fost concretizată în peste 120 de lucrări ştiinţifice din domeniul toxicologiei industriale, chimiei analitice, biochimiei, expertizei judiciare, medicinei muncii, cu numeroase contribuţii noi şi deosebit de valoroase în domeniile abordate. Dintre ele, amintim: sinteze efectuate cu ajutorul enzimelor; cercetarea bariului, elaborând o nouă tehnică, uşoară şi rapidă, pentru distrugerea materiilor organice; a plumbului în cazurile de saturnism; a acidului cianhidric, o problemă extrem de complexă în toxicologia aplicată la medicina legală şi pe care a tratat-o în mai multe lucrări; a fenolului; arsenului; oxidului de carbon; parationului; stricninei; digitoxinei; a unor alcooli (metilic, etilic); a nicotinei şi a altor toxici.

A fost preocupat de studiul repartiţiei otrăvurilor în diverse organe ale corpului omenesc, ca şi de acţiunea putrefacţiei asupra acestora, probleme de mare importanţă privind toxicologia medico-legală.

În domeniul toxicologiei industriale, pentru identificarea şi dozarea cantitativă a diferitelor noxe, a elaborat lucrări numeroase şi deosebit de utile, contribuind în acelaşi timp la formarea toxicologilor din rândul farmaciştilor, care pe baza cunoştinţelor însuşite, au reuşit să ocupe posturi în cadrul laboratoarelor de toxicologie ale diverselor întreprinderi industriale sau în cadrul inspectoratelor sanitare de stat (foste sanepiduri).

Profesorul Ioanid a realizat un reactiv pe bază de sulfat de cupru amoniacal dizolvat într-o soluţie piridino-amoniacală, util pentru identificarea derivaţilor barbiturici, având avantajul că reacţionează şi cu cei substituiţi la azot, stabilind totodată şi structura chimică a complecşilor formaţi.

Împreună cu colaboratorii săi de la Catedra de toxicologie a facultăţii, Gheorghe Borş, Ion Popa şi Liviu Armăşescu, pentru determinarea colorimetrică a oxidului de carbon din atmosferele industriale, a realizat şi introdus în practica de teren sistemul clorură de paladiu plus heteropoliacid, fapt pentru care li s-a acordat Certificatul de inovator nr. 82/7 feb. 1959.

Colectivul disciplinei de toxicologie         Prof. dr. doc. Nicolae I. Ioanid în mijlocul studenţilor la laborator
Colectivul disciplinei de toxicologie Prof. dr. doc. Nicolae I. Ioanid în mijlocul studenţilor la laborator

                             

Şcoala pe care o creat-o şi a îndrumat-o îşi continuă activitatea, dezvoltând şi aplicând multe dintre metodele şi tehnicile elaborate de el şi de colaboratorii săi, care au fost adoptate nu numai în toxicologie, ci şi în alte domenii înrudite cu aceasta, lăsând în urma sa, datorită meritelor profesionale incontestabile, o şcoală recunoscută pe plan naţional şi internaţional.

Recunoscându-i-se meritele deosebite din domeniul toxicologiei, cu prilejul Congresului Internaţional de Toxicologie de la Pavia, Societatea Italiană de Toxicologie i-a atribuit la 29 oct. 1972 Diploma de Onoare şi Medalia de Aur „Bene Merenza”. Deşi invitat oficial să participe la congres, profesorului N. Ioanid i s-a refuzat de către autorităţi plecarea în Italia, astfel că medalia şi diploma i-au fost aduse în ţară de către Gh. Ciogolea şi Dumitru M. Popescu-Buzeu, participanţi la congres.

A fost membru a mai multor academii şi societăţi ştiinţifice româneşti şi străine: Societatea de Chimie Biologică din Franţa, Academia Internaţională de Medicină Legală şi Socială, cu sediul la Bruxelles, fosta Societate de Chimie, Academia de Ştiinţe (1937), Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România (1935, ian. 15, fondator); preşedinte al Societăţii de Farmacie, apoi vicepreşedinte şi preşedinte al Secţiei de farmacie din cadrul filialei USSM Bucureşti, preşedinte de onoare a acesteia (1974, ian. 25).

 

De la stânga la dreapta: N. Ioanid, I. Vintilescu, C. Bordeianu, Al. Mavrodin
De la stânga la dreapta: N. Ioanid, I. Vintilescu, C. Bordeianu, Al. Mavrodin

Ca delegat al României, în perioada 25-28 sept. 1957 a participat la adunarea Consiliului FIP care a avut loc în Iugoslavia, la Opatija, cu delegaţi din 17 state, cu acest prilej apărând primul număr din Journal Mondial de Pharmacie, editat de federaţie; în acelaşi an, împreună cu alţi oameni de ştiinţă cunoscuţi din ţara noastră, a făcut parte din delegaţia care a întreprins un schimb de experienţă în Uniunea Sovietică.

În calitate de preşedinte al Societăţii de Farmacie, filiala Bucureşti, în cadrul şedinţei din 18 oct. 1967 a formulat şi înaintat Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale cererea ca USSM să devină USSMF (Uniunea Societăţilor Ştiinţelor Medicale şi Farmaceutice), în cadrul reuniunilor Federaţiei Internaţionale Farmaceutice (FIP) să ia parte numai farmacişti, iar Secretariatul general al USSM să acorde aceeaşi consideraţie farmaciştilor ca şi medicilor în raporturile dintre aceştia. Vădit nemulţumit, ministrul a refuzat orice comentariu pe marginea adresei primite.

A colaborat la elaborarea Farmacopeii Române, ediţiile a VI-a (1948), a VII-a (1956) şi a VIII-a (1965).

După ce, în 1969, publică un articol referitor la viaţa şi activitatea farmacistului şi medicului Mina Minovici, în semn de recunoştinţă pentru profesorii Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici, care l-au ajutat şi i-au călăuzit paşii în viaţă la începutul carierei sale, împreună cu chimistul Barbu Angelescu (fiul dr. farm. Nicolae I. Angelescu), a publicat în 1970, Bucureşti, la Editura Ştiinţifică, valoroasa lucrare biografică Fraţii Minovici (174 p.).

Pentru prodigioasa sa activitate ştiinţifică în folosul naţional, autorităţile de stat i-au acordat drept recompensă Ordinul Muncii cl. a III-a, Medalia Muncii şi insigna „Evidenţiat în munca sanitară”.

Totodată, cinstindu-i neobosita activitate pe tărâmul ştiinţei şi al pregătirii multor generaţii de farmacişti, Societatea de Farmacie l-a omagiat în prezenţa unui numeros şi select public în şedinţa festivă din 16 dec. 1982, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani, şi apoi la 17 sept. 1987, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, când a fost ales în unanimitate membru de onoare al societăţii, înmânându-i-se cu această ocazie şi diploma de onoare.

Suferind de ateroscleroză sistemică, părintele toxicologiei româneşti s-a stins din viaţă la Bucureşti, bd. Mihail Kogălniceanu nr. 95, în ziua de 15 noiembrie 1990, fiind înmormântat alături de părinţi şi fratele său mai vârstnic, Ion, în Cimitirul „Bellu”. Tot aici îşi va afla odihna de veci şi soţia sa, decedată în Bucureşti, la 8 octombrie 1993.

Venerându-şi părinţii care i-au oferit condiţii optime de viaţă şi învăţătură, care l-au crescut, educat şi îndrumat în spiritul dreptăţii, cinstei, iubirii adevărului şi al aproapelui, drept recunoştinţă şi pioasă aducere aminte, prof. Ioanid, în testamentul său înregistrat la Notariatul sectorului 5 din Capitală sub nr. 1469/1990, feb. 17, prin clauză testamentară, lasă Facultăţii de Farmacie din Bucureşti suma de 100.000 lei, depusă la CEC, din a cărei dobândă să se constituie Premiul „Domnica şi farmacist Ilie Ioanid”, pentru o lucrare anuală merituoasă de toxicologie, atestată de Consiliul profesoral al facultăţii. Din cauza devalorizării monedei naţionale, astfel de premii au fost acordate numai în anii 1993 şi 1996.   

Bibliografie

  1. Lipan IV. Directorii şi decanii învăţământului farmaceutic din Bucureşti (1855-2000). Revista de istoria farmaciei, Ed. Farmaceutică, Bucureşti, An II, Nr. 1, 15 iunie 2001, p. 3-136 (Nicolae I. Ioanid, p. 95-102). 
  2. Lipan IV. Dicţionar biografic de farmacişti români, Vol. 2, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 21-24. 
  3. Spielmann J, Baicu G. Istoria Ştiinţelor Farmaceutice în România, Ed. Medicală Amaltea, 1994, p. 9, 55, 90, 91, 107, 233, 234, 235, 250, 254. 
  4. Lipan IV. Istoria farmaciei române în date, Ed. Farmaceutică, Bucureşti, 2009, p. 606. 
  5. Ministerul Sănătăţii, Direcţia Farmaceutică şi Aparatură Medicală, Semicentenarul Facultăţii de Farmacie Bucureşti 1923-1973, Editura Medicală, Bucureşti, 1976. 
  6. XXX, Facultatea de Farmacie Bucureşti – 75 de ani de la înfiinţare 1923-1998, 100 de ani de învăţământ superior farmaceutic bucureştean 1898-1998, Ed. Genicod Ltd., Bucureşti, 2002.  
  7. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Facultatea de Farmacie Bucureşti 1923-2013 – 90 de ani de la înfiinţare, Ed. Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 2013.
  8. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Facultatea de Farmacie, 95 de ani de la înfiinţare, Ed. Universitară „Carol Davila”, Bucureşti 2018.  

Articole din ediţiile anterioare

EDITORIAL | Ediţia 3 194 / 2020

Convieţuirea cu pandemia

Victoria Hîrjău

După o pandemie devastatoare care a avut loc cu mai bine de un veac în urmă, omenirea se află iar într-un moment de răscruce, provocat de data acea...

06 mai 2020
HOMEOPATIE | Ediţia 2 / 2015

Detoxifierea ficatului prin asocierea gemoterapie – săruri Schüssler

Dana Mişa Şelaru

Ficatul este cel mai mare organ nepereche din organism şi nu este depăşit de nici un altul în privinţa importanţei şi a multitudinii activităţilor ...

06 aprilie 2015
EDITORIAL | Ediţia 5 196 / 2020

Mergem mai departe!

Prof. dr. farm. Doina Drăgănescu

În viaţa noastră personală şi profesională sunt schimbări destul de mari faţă de ceea ce era anul trecut pe vremea aceasta.

03 septembrie 2020
ACTUALITATEA FARMACEUTICA | Ediţia 2 193 / 2020

Un medicament antiparazitarar putea ucide coronavirusul

Medicamentul ivermectină a oprit creşterea virusului SARS-CoV-2 în cultura celulară, în 48 de ore, arată un studiu publicat în revista Antiviral Re...

16 aprilie 2020