Farmacia românească în anul 1923 (100 de ani)

1 oct. – În anul universitar 1923/1924 sunt înscrişi la Facultatea de Farmacie din Bucureşti 652 de studenţi (dintre care 374 de studente); după naţionalitate: 609 români, un grec, un armean, 41 de bulgari; iar după religie: 438 de ortodocşi, 181 de mozaici, 21 de catolici şi 12 protestanţi. În acest an obţin titlul de farmacist 54 de absolvenţi şi cinci pe cel de doctor în farmacie.

În baza decretului regal nr. 4614/11 oct., profesorul Ştefan Minovici este confirmat ca primul decan al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, pe termen de doi ani.

5 oct. – Datorită faptului că învăţământul farmaceutic de la Facultatea de Filozofie din Cernăuţi a fost desfiinţat la începutul anului universitar 1923/1924, Catedra de farmacognozie, condusă de Fritz Netolitzky, se transformă în Catedra de anatomie şi fiziologie vegetală.

12 oct. – Consiliul Sanitar Superior acordă retroactiv tuturor profesioniştilor cu diplome obţinute în străinătate, conform legii sanitare, dreptul de liberă practică în ţară.

15 oct. – Are loc festivitatea de deschidere a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. Planul de învăţământ prevede cinci ani de studii, dintre care primii doi ani de practică în farmacie, urmaţi de alţi trei ani de cursuri teoretice şi lucrări de laborator, materiile predate în acest an de început (împreună cu citarea numelui cadrelor didactice respective) fiind: Botanică generală (Th. Solacolu), Botanică farmaceutică (M. Brândză), Chimie minerală (E. Ludwig), Fizică experimentală (C. Stătescu), Chimie analitică (Şt. Minovici), Farmacognozie (Tr. Săvulescu), Chimie organică (Şt. Bogdan), Farmacie chimică şi galenică (M. Georgescu), Igienă, Bacteriologie elementară şi Parazitologie (R. Olinescu), Toxicologie şi Chimie biologică (Al. Ionescu-Matiu), Tehnică farmaceutică şi Legislaţie (Al. Iteanu), Enciclopedie comercială (Al. Cercel), Chimie alimentară (I. Vintilescu).

16 oct. – Ia fiinţă Cercul Sanitar Militar Cluj. În primul comitet de conducere (preşedinte gen. medic Gh. Bădescu), au fost aleşi şi farmaciştii: lt. col. I. Marinca (vicepreşedinte) şi cpt. E. Rişca (casier).

19 oct. – Cu Adresa nr. 13387, Ministerul Instrucţiunii Publice a dispus ca noile înscrieri la Secţia de farmacie pentru anul I de la Universitatea din Cernăuţi să fie suspendate şi a aprobat ca numai studenţii în farmacie care posedă Bacalaureatul sau diploma de absolvire a liceului să-şi continue restul de studii până la obţinerea licenţei. Acest fapt a consfinţit desfiinţarea învăţămâtului farmaceutic universitar la Cernăuţi; ultimii absolvenţi vor obţine licenţa aici în oct.-dec. 1925.

22 oct. – În baza Ordinului ministerial nr. 22707, Vasile Grigorescu-Elvir este delegat cu misiunea de a organiza un depozit regional de medicamente în Arad şi câte o farmacie la spitalele centrale din Timişoara şi Oradea.

1 nov. – Intră în aplicare o nouă taxă farmaceutică oficială, împreună cu regulamentul său, întocmită conform art. 118 din legea sanitară. Medicamentele necuprinse în Farmacopeea Română pot fi preparate după formularele lui Dorvault, Bouchardat sau Hager. 

4 nov. – Se publică legea promulgată cu decretul nr. 5300 prin care Ministerul Sănătăţii Publice, al Muncii şi Ocrotirilor Sociale se scindează în: Ministerul Muncii, Cooperaţiunii şi Asigurărilor Sociale şi Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

10 nov., Tecuci – Ia fiinţă Societatea Izbânda Tecuciului (SIT), S.A., din care face parte în consiliul de administraţie farmacistul Gh. Bosie.

dec. – Asociaţia Generală a Farmaciştilor din România lansează un apel către farmacişti, prin care aceştia sunt rugaţi a participa cu obiecte la crearea în Bucureşti a unui muzeu al farmaciei.

3 dec., Bucureşti – Ia fiinţă Cinematograful instructiv, viaţă şi ştiinţă (C.I.V.I.S.), S.A., din care face parte ca acţionar fondator Mina Minovici, ales în consiliul de administraţie.

7 dec. – În baza Decretului nr. 5754, este publicat Regulamentul pentru funcţionarea instituţiunilor de asistenţă medicală (cu referire şi la medicamente şi farmaciile diferitelor instituţii medicale);

26 dec. – Conform Decretului regal nr. 6177 şi Adresei ministeriale nr. 153161/31.12.1923, Ion Vintilescu, Theodor Solacolu, Ştefan Minovici şi Mihail Georgescu sunt trecuţi la 1.01.1924 de la Facultatea de Medicină, cu toate drepturile câştigate în învăţământ, la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, unde îşi au catedrele.

30 dec. – Este redactat Regulamentul pentru aplicarea statutelor Asociaţiei Generale a Farmaciştilor din România, în care se prevede, între altele, înfiinţarea în fiecare capitală de judeţ a cercurilor farmaceutice judeţene, conduse de un birou format din trei persoane, ele fiind subordonate secţiilor regionale, iar acestea, Comitetului central al asociaţiei.

31 dec. – În România se află un număr de 26 de laboratoare şi fabrici de produse chimico-farmaceutice, preparate galenice şi cosmetice, majoritatea în Bucureşti; 18 depozite de medicamente (11 în Bucureşti), exclusiv pentru comerţul en gros; 436 de drogherii (52 în Transilvania şi Banat, 15 în Bucovina, 231 în Basarabia şi 128 în Vechiul Regat, dintre care 67 în Bucureşti); opt reprezentanţe autorizate pentru comerţul cu medicamente, numărul farmaciştilor cu drept de liberă practică fiind de 1347(1).

Comemorări

†1908, dec. 28, Braşov – 115 ani de la moartea farm. Friedrich Bruss (n. 1839, sept. 17, Sânpetru/Petersberg, comitat Braşov)

Farmacist-şef (maior) al Armatei Principatelor Române (24.01.1869-1.03.1871), al doilea după un alt nume de rezonanţă în istoria farmaciei, maiorul Xavier Francisc Pruszinsky (25.10.1837-24.01.1869; 1.03.1871-1.03.1874) şi profesor la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie (director: dr. Carol Davila) din Bucureşti. Numele său este legat şi de elaborarea Regulamentului pentru organizarea Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti (20 oct. 1871). A funcţionat mai mulţi ani ca farmacist-şef al Farmaciei centrale de la Spitalul Colţea; a obţinut cetăţenia română (1880); a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler (1904). A condus şi stăpânit farmacia Speranţa din Bucureşti (1874-1908)(2).

 

†1928, oct. 27, Bucureşti – 95 de ani de la moartea col. (r) conf. dr. farm. Alexandru Iteanu (n. 1869, iunie 8, com. Hăghig, comitatul Trei Scaune)

S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1884), practica de elev efectuând-o în farmacia Aurora din Roşiorii de Vede (1884-1887); certificatul de asistent (1887), stagiul de un an l-a executat în farmacia Salvator din Brăila; licenţa în farmacie (1892), dreptul de liberă practică (1893). A fost bibliotecar în cadrul Societăţii Asistenţilor în Farmacie; împământenit (1895) şi diriginte-arendator al farmaciei Flora din Rm. Sărat, pe care a cumpărat-o în 1909. A înfiinţat pe lângă farmacia sa un laborator pentru produse farmaceutice (1898), primul preparat fiind Hemofer. La expoziţiile din 1903 şi 1906 a fost recompensat cu medalia de aur pentru articole de toaletă şi preparate farmaceutice; făcea export, având peste 500 de depozite şi o reprezentanţă la Bucureşti (1913). A fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Rm. Sărat, fiind membru al acesteia din 1900. La 1 dec. 1911, a făcut parte din comisia desemnată a inspecta farmaciile din Iaşi, ca urmare a reclamaţiilor populaţiei privind calitatea şi preţurile medicamentelor.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat la Spitalul Militar Filantropia, Depozitul regional Neamţ, Spitalul Z.I. nr. 168 (16 dec. 1916 – 31 oct. 1919), fiind decorat cu mai multe ordine şi medalii. A fost preşedinte al Societăţii Farmaciştilor din România (15/16 iunie 1919) şi, datorită strădaniei sale, s-a realizat unirea farmaciştilor din România „întregită în Asociaţia Generală a Farmaciştilor din România”, devenind primul ei preşedinte (5/6 iunie 1921). A fost prefect al judeţului Trei Scaune (26 ian. 1922); a fost ales deputat pentru Aita Mare, jud. Trei Scaune, din partea PNL; vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (16 oct. 1925). A contribuit politic la realizarea printr-o lege specială a Facultăţii de Farmacie şi a fost primul conducător al disciplinei Tehnică, deontologie şi legislaţie farmaceutică, din cadrul acestei facultăţi, numit conferenţiar suplinitor (22 ian 1924). Şi-a susţinut teza de doctorat, „Cercetări asupra unui extract de malţ nezaharificat şi asupra extractului fluid de Polygonum hidropiper”, sub conducerea prof. Şt. Minovici (4 iulie 1924). A fost deputat PNL pentru jud. Trei Scaune (1927); membru în Consiliul Sanitar Superior şi în Comisia chimico-farmaceutică şi a publicat mai multe lucrări privind chestiuni profesionale; a participat la înfiinţarea unor bănci în Rm. Sărat, Sf. Gheorghe, Bucureşti şi a unor societăţi comerciale, ocupând funcţii de conducere. A fost înmormântat în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală(3).

 

†1943, dec. 12, Bucureşti – 80 de ani de la moartea col. (r) farm. Ion Huzum (n. 1876, nov. 27, com. Corod, jud. Tecuci)

Născut într-o familie de agricultori, după studiile primare în comuna natală, a urmat patru clase la Gimnaziul real din Tecuci (1895), apoi s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, practica de elev (1895-1898) efectuându-o în Farmacia Naţională din Găeşti, jud. Dâmboviţa, dirijată de farmacistul Pavel Lenzer; certificat de asistent (1899), stagiul fiind executat în farmacia condusă de N. Angelescu din Bucureşti; neputând plăti taxa de amânare a serviciului militar, a făcut milităria concomitent cu studiile, fiind nevoit să lucreze ca desenator în Laboratorul de botanică al facultăţii. A obţinut licenţa şi dreptul de liberă practică în anul 1903. În timpul studenţiei, a fost ales secretar general al Societăţii Studenţilor în Farmacie, ţinând în cadrul acesteia două conferinţe despre „Plantele textile” şi „Fenolul şi metoda lui Lister”. După obţinerea licenţei, a ocupat postul de farmacist-ajutor în Farmacia Naţională din Tecuci, condusă de Teodor Ciolac, timp în care a ţinut trei conferinţe: „Despre vin şi falsificările lui”, „Apa potabilă” şi „Despre otrăviri şi otrăvuri”. A suplinit şi catedra de ştiinţele naturii la gimnaziul din localitate, publicând totodată articole de specialitate în Revista Farmaciei şi în Scutul Tecuciului. În baza Ordinului nr. 11.924/17.06.1905, a fost numit farmacist-intendent al Spitalului Judeţean din comuna Ianca, jud. Brăila, până în 1906, când a demisionat pentru a se prezenta la concursul pentru deschiderea de noi farmacii (1.03.-19.04.1906). A obţinut concesiunea cu care a înfiinţat farmacia Speranţa din comuna Dărăbani, jud. Dorohoi. Aici a fost sufletul mişcării culturale; a scris un Tratat de farmacologie (1911), pe care, din lipsă de fonduri, nu l-a putut tipări; a studiat flora locală, descoperind plante rare; s-a ocupat cu sculptura în lemn şi cu desenul în peniţă. Deoarece această farmacie nu i-a oferit satisfacţie, s-a prezentat din nou la concursul din 6.05-11.06.1913, obţinând o nouă concesiune pentru oraşul Focşani şi a înfiinţat o farmacie pe Strada Mare a Unirii nr. 327, în zona Oborului (7.09.1913), pe care a condus-o cu demnitate profesională până la sfârşitul vieţii.

A ţinut conferinţe despre plantele medicinale la Căminul cultural al cartierului Ocol din Focşani şi la căminele din judeţul Putna; a scris un tratat de Botanică farmaceutică (1915). Mobilizat ca farmacist sublocotenent, la regimentul 7 Vânători P.S., în timpul campaniei din 1916-1918, a îngrijit bolnavii, înlocuind pe medici cu pricepere şi abnegaţie, contractând el însuşi tifosul exantematic. Pentru meritele sale, a fost decorat cu ordinele „Regina Maria” şi „Coroana României”.

A fost ales membru în consiliul comunal al oraşului Focşani, din partea PNL (1928), an în care a publicat, la îndemnul fiului său, volumul Extracte şi metode de preparare a lor, elogiat de colegii români şi de specialişti din străinătate.

A ţinut conferinţe ştiinţifice în diferite localităţi din ţară şi a publicat numeroase articole în Revista Farmaciei, Revista Cercului (Constanţa), Arhiva ştiinţelor farmaceutice (Galaţi), Farmacia Română (Brăila), Curierul farmaceutic, Buletinul Farmaciei ş.a.

În 1935, a adresat o scrisoare deschisă autorităţilor sanitare centrale prin care lua atitudine împotriva inundării ţării cu specialităţi farmaceutice străine şi reclamele acestora. Totodată, a susţinut ideea creării unei industrii naţionale chimico-farmaceutice, enumerând bogăţiile ţării şi existenţa unor specialişti capabili să conducă la crearea unor astfel de întreprinderi; a militat activ pentru industrializarea şi ridicarea economică şi culturală a ţării. A avut un fiu, Virgil Nicolae (12.12.1905-7.07.1987), licenţiat în farmacie şi în litere, dovedind reale calităţi poetice. Ion Huzum a decedat în Spitalul Colţea din Bucureşti, la 12 dec. 1943, fiind înmormântat în Cimitirul Nordic din Focşani(4).

 

†1943, dec. 16, Bucureşti – 80 de ani de la moartea mr. (r) farmacist Mihai Şomlea (n. 1875, ian. 20, com. Corpadea, comitatul Cluj)

Inspector general farmaceutic, membru în Comisia chimico-farmaceutică, Liga Culturală, consilier comunal în Cluj, unde a editat Buletinul Farmaciei (1929) şi Poşta Satelor (1937-1938). A fost decorat cu medaliile „Avântul Ţărei” şi „Bărbăţie şi Credinţă”. A fost incinerat la Crematoriul Cenuşa(5).

 

†1948, oct. 6, Tecuci – 75 de ani de la moartea farm. Gheorghe Bossie (n. 1875, martie 18, Huşi)

Absolvent al Liceului statului din Iaşi (1891), s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, practica a efectuând-o în farmacia Crucea Roşie din Huşi, devenind asistent de farmacie (1894). Admis în anul I al facultăţii (1895), nu reuşeşte să-l absolve (1895-1899); pleacă în Elveţia, la Universitatea din Geneva, obţinând diploma de farmacist (1902). I s-a acordat dreptul de liberă practică în ţară (1912); diriginte al Farmaciei „Sfântul Dumitru” din Tecuci (1914-1916); a înfiinţat o farmacie în Tecuci (1921), pe str. Ştefan cel Mare nr. 157; a participat activ în calitate de consilier comunal şi judeţean, fiind ales de mai multe ori. A avut patru copii, fiul Victor Gh. Bossie fiind absolvent al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1931) şi dr. în farmacie (1934), proprietarul unui laborator de analize medicale în Tecuci(6).

 

†1953, oct. 22, Bucureşti – 70 de ani de la moartea col. (r) farm. Vasile Manolescu (n. 1875, apr. 15, com. Pietroasele, plasa Tohani, jud. Buzău)

Absolvent al Gimnaziului „Al. Haşdeu” din Buzău (1892), s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, practica de elev efectuând‑o în Farmacia Centrală din Bucureşti, de pe Calea Moşilor nr. 51, fiind şi bursier al Şcolii Superioare de Farmacie (1892-1895); a obţinut certificatul de asistent (1895), stagiul de un an l-a efectuat tot în Farmacia Centrală; extern (1897), intern prin concurs al Eforiei spitalelor civile Bucureşti, la Spitalul „Colţea”. licenţa în farmacie şi dreptul de liberă practică (1898); diriginte-administrator al Farmaciei „Curtea Regală” din Brăila şi preparator la Catedra de farmacie chimică şi galenică de la Şcoala Superioară de Farmacie Bucureşti (1900); farmacist al Spitalului Poenari, jud. Ilfov (1901-1902); proprietarul Farmaciei „Dr. Kretzulescu” din Calea Victoriei nr. 169 (1902-1949); acţionar fondator şi cenzor la Banca Amzei din Bucureşti (1911). A participat la campania militară din 1913, fiind mobilizat la Depozitul Militar Central, iar la cea din 1916-1918, la Societatea Crucea Roşie, pe linie militară ajungând până la gradul de farmacist-colonel în rezervă (1924), de la 1 ian. 1939 fiind trecut în retragere din oficiu, pentru limită de vârstă. A fost membru în Comisia chimico-farmaceutică (1903-1904), consilier comunal al Capitalei (1914-1919), preşedinte al Cercului Farmaciştilor din Bucureşti, vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Farmaciştilor din România, iar din 1922, fiind mai mulţi ani membru onorific în Consiliul de igienă al Capitalei. A fost decorat cu Medalia „Avântul Ţărei”; Ordinul „Crucea României” în grad de Cavaler şi în grad de Ofiţer; „Meritul Comercial şi Industrial”; „Meritul Sanitar”; Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer. A publicat mai multe articole şi a ţinut conferinţe publice pe diverse teme („Despre apă din toate punctele de vedere”; „Ipoteze şi teorii asupra originii petrolului”; „Opiu şi dozagiul morfinei”) etc. A fost proprietar al unor ferme de pomicultură şi viticultură la moşiile lui din comuna Livada, jud. Prahova şi din comuna Şarânga, jud. Buzău. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu(7,8).

 

†1958, nov. 8, Făgăraş, jud. Braşov – 65 de ani de la moartea farm. Gheorghe Păcală (n. 1876, iunie 4, com. Galaţi, comitatul Făgăraş)

S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1893), practica de elev efectuând-o în farmaciile „Sf. Constantin” din Panciu şi Speranţa din Babadag, Tulcea (1893-1896). A obţinut certificatul de asistent în 1896, iar stagiul de un an l-a executat tot în farmacia din Dobrogea; a obţinut licenţa în farmacie, dreptul de liberă practică şi împământenirea (1905); a înfiinţat o farmacie publică în comuna Cujmir, jud. Mehedinţi (1913). A participat atât la campania din 1913, cât şi la cea din 1916-1918. Deoarece farmacia i-a fost distrusă în timpul războiului, i s-a acordat o nouă concesiune la Oradea, înfiinţând farmacia Crucea Roşie (1920).

Aici a avut o amplă activitate profesională şi social-politică, fiind ales vicepreşedinte şi apoi preşedinte al secţiei judeţene Bihor a Colegiului Farmaceutic. A fost membru în Consiliul de igienă şi ocrotire al jud. Bihor; membru al PNL şi vicepreşedinte al organizaţiei din Bihor; senator pentru Bihor (1933). Deposedat de farmacie (1940), s-a stabilit la Ploieşti, unde a fost definitivat ca proprietar al farmaciei din str. Regina Maria nr. 5, în baza Legii nr. 266/1946, dar pe care o va pierde în urma naţionalizării din 1949. A fost înmormântat în cimitirul din Făgăraş, jud. Braşov(9).

 

†1988, dec. 14, Constanţa – 35 de ani de la moartea farm. Sorin Teodor Beiu (n. 1915, sept. 24, Constanţa)

După absolvirea Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa (1933), s-a înscris la Facultatea de Farmacie din Bucureşti. A obţinut licenţa şi dreptul de liberă practică (1938); ca prim redactor, cu câţiva colegi de facultate, a publicat mai multe numere dintr-o revistă ilustrată studenţească, Şoapte de laborator (ian. 1937-1938), perioadă în care i se dezvoltă dragostea pentru poezie. A devenit un remarcabil farmacist practician în oraşul natal; a avut o mare uşurinţă pentru versificaţie în genurile satiric, epigramist şi cel descriptiv al naturii, fiind şi un iubitor al munţilor şi legendelor, creaţia sa totalizând zeci de mii de versuri. A publicat un singur volum (1980); restul i-au fost publicate în câteva volume editate de Mircea Trifu şi în publicaţiile Gluma, Urzica, Orizont, Tomis, Dobrogea Nouă, Veselia, Drapelul Roşu etc. A fost autor al unui imn al muncitorilor sanitari, premiat de Uniunea Sindicatelor Sanitare (1954); a fost membru activ al clubului epigramiştilor „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti şi al Cenaclului „Ovidius” (Salonul epigramiştilor) din Constanţa. A figurat în Mică antologie a farmaciştilor scriitori CICOARE – Culegere de versuri, sub îngrijirea dr. farm. C. Iugulescu, Bucureşti, 1996, p. 68-74. A fost citat de Mihail Mihailide în Medici-scriitori şi publicişti români, Bucureşti, 2003, p. 48. A fost decorat cu Crucea „Meritul Sanitar” cl. I (1946), medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1954) şi „Evidenţiat în munca sanitară”. A primit mai multe premii şi diplome pentru epigrame. A fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanţa(10,11).

 

†1998, oct. 5, Iaşi – 25 de ani de la moartea fizicianului Ioan Baciu (n. 1937, sept. 4, Tighina)

S-a format în preajma unor mari profesori, precum Ştefan Procopiu şi Alexandru Papp; a funcţionat în Laboratorul de fizică medicală al Facultăţii de Medicină din Iaşi, fiind întemeietor al informaticii la Institutul de Medicină şi Farmacie. A fost, timp de peste două decenii, unul dintre cei mai cunoscuţi radioamatori ai ţării. A scris monografia Radioreceptoare de unde scurte şi a iniţiat la Iaşi studiile de rezonanţă electronică de spin şi de rezonanţă magnetică nucleară(12).

Aniversări

1833, oct. 21, Stockholm, Suedia – 190 de ani de la naşterea chimistului Alfred Nobel (†1896, dec. 10, San Remo, Liguria, Italia), industriaşul şi inventatorul dinamitei

Până la moartea sa, a brevetat peste 350 de invenţii, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială şi mătasea sintetică, invenţiile sale deschizând fabrici în peste 20 de ţări. A înfiinţat fundaţia care-i poartă numele şi care decernează premiile Nobel, începând din 1901, în fiecare an, pentru cei care aduc contribuţii semnificative umanităţii(13).

 

1858, dec. 10, Ploieşti – 165 de ani de la naşterea farm. Eduard Stiehler (†?)

După absolvirea a patru clase gimnaziale la liceul din Braşov şi practica de elev într-o farmacie din oraş, a urmat cursurile superioare la Universitatea din Bucureşti, devenind licenţiat în farmacie (1883). A executat stagiul de un an în armată cu gradul de sublocotenent-farmacist (1895). În anul 1896 a fost trecut în cadrele ofiţerilor de rezervă, cu acelaşi grad. Împreună cu fratele său, Friedrich, a condus farmacia Coroana de Aur din Galaţi, fiind coproprietari(14,15).

 

1868, nov. 15, Iaşi – 155 de ani de la naşterea biologului Emil Racoviţă (†1947, nov. 10, Cluj-Napoca)

A fost membru titular al Academiei Române, membru asociat al Academiei din Bruxelles, membru al Academiei din Paris. Este fondatorul speologiei ştiinţifice şi al primului institut de cercetări speologice din lume (Cluj, 1920). Remarcabil reprezentant în domeniul biologiei generale, a fost şi unul din cei mai de seamă exploratori români în Antarctica (1899).

În cercetarea ştiinţifică, s-a ocupat de anatomia comparată, de speologie, biologie generală, ecologie şi sistematică. În afara activităţii sale ştiinţifice, a fost unul dintre marii popularizatori ai cuceririlor ştiinţei din vremea sa în rândurile publicului(16).

1873, oct. 11/23, Giurgiu – 150 de ani de la naşterea farm. Dumitrie Murgescu (†1951, feb. 11, Bucureşti)

Primul dr. farmacist al Universităţii din Iaşi (4.11.1917), cu teza „Contribuţiuni la studiul cărnei congelate”, coordonator prof. Ion Vintilescu, la Catedra de analiza alimentelor şi băuturilor. A fost preşedinte al Societăţii Studenţilor în Farmacie, în cadrul căreia a ţinut mai multe conferinţe („Istoricul botanicei”; „Familia Ranunculaceelor”; „Rolul farmacistului”; „Arsenicul şi compuşii săi”, premiată de Societatea Studenţilor în Farmacie; „Secala cornută”, care a primit Premiul „Dr. Angelescu”). După război, a fost numit şef al Serviciului farmaceutic din administraţia centrală a Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar (1922-1923), perioadă în care a deţinut şi o funcţie la Banca Farmaciştilor. A fost farmacist-şef diriginte al farmaciei Spitalului Pantelimon (1928-1930), din cadrul Eforiei spitalelor civile Bucureşti. A fost înmormântat în Cimitirul Colentina(17).

 

1878, oct. 25, Rm. Vâlcea – 145 de ani de la naşterea farm. Dumitru M. Ionescu (†1969, mai 28, Bucureşti), gen. de brigadă onorific în retragere, veteran de război

Datorită prestigiului său profesional, a fost ales preşedinte al Cercului Farmaciştilor din Bucureşti şi secretar al Asociaţiei Generale a Farmaciştilor din România. A fost membru în: Comisia chimico-farmaceutică, Consiliul de igienă şi salubritate publică al municipiului Bucureşti, comitetul Societăţii de Balneologie, Consiliul Sanitar Superior, Comisia administrativă din Ministerul Sănătăţii, Comisia pentru redactarea Farmacopeii Române, preşedinte al Colegiului Farmaceutic (până în 1940). A făcut parte din Comitetul central al Federaţiei Internaţionale Farmaceutice (FIP), ca reprezentant al României, participând la toate manifestările organizate de aceasta. A fost redactor al Revistei Farmacia (1925-1940) şi senator din partea Frontului Renaşterii Naţionale (1939). A fost înmormântat în Cimitirul Bellu(18,19).

 

1883, dec. 5, Iaşi – 140 de ani de la naşterea prof. dr. Gheorghe Spacu (†1955, iul. 23, Bucureşti)

Studii secundare la Liceul Naţional din Iaşi (1894-1901); licenţiat în chimie şi mineralogie al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1906); specializare în chimie analitică, anorganică şi mineralogie, la Şcoala Politehnică din Viena şi la Universitatea din Berlin (1907); asistent universitar (1907); şef de lucrări (1912); conferenţiar la Catedra de chimie organică (1914); devine primul doctor în chimie al Universităţii din Iaşi (1916) şi al doilea din România; organizează şi conduce la Pirotehnia Română atelierele de încărcare a proiectilelor cu explozivi brizanţi (1916-1918); profesor agregat de chimie anorganică (1919) şi profesor titular (1923-1940) la Universitatea din Cluj, unde este ales decan (1924-1925) şi rector (1925-1926); profesor de chimie anorganică analitică al Universităţii din Bucureşti (1940-1955).

A publicat în ţară şi străinătate 274 de lucrări ştiinţifice originale. A fost membru corespondent (1927) şi membru titular (1936) al Academiei Române; membru al societăţilor de chimie din Bucureşti, Viena, Berlin, Paris şi Washington; membru de onoare al Academiei Italiene; membru al Academiei Mondiale de Ştiinţe şi Arte din Geneva, al Comisiei internaţionale pentru instituirea tabelelor anuale de constante şi date numerice din Paris. A obţinut Premiul de Stat (1950 şi 1954), fiind considerat pionier în chimia compuşilor complecşi(20,21).

 

1928, nov. 11, Dorobanţi, jud. Botoşani – 95 de ani de la naşterea biologului Mina Magazin (†1995, iul. 26, Iaşi)

Se numără printre puţinii biologi care au desfăşurat muncă de pionierat în domeniul fabricării antibioticelor în ţara noastră. A lucrat la Fabrica de Antibiotice Iaşi (1955-1985) şi a contribuit efectiv la producerea penicilinei în regim industrial, perioadă care a constituit un moment de referinţă pentru iniţierea în domeniu şi de pasiune pentru munca de cercetare, experimentare şi producţie(22).

Aniversări-comemorări

1873. nov. 27, Panciu – 150 de ani de la naştere şi 90 de ani de la moartea col. (r) farm. Alexandru Căpăţână (†1933, martie 1, Iaşi)

Fiu al Aureliei, casnică, şi al lui Anton Căpăţână, farmacist, după absolvirea claselor primare şi a celor patru clase gimnaziale la liceul din Galaţi, s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1890). Practica a executat-o în farmacia Vulturul de Aur din Galaţi şi în farmacia tatălui său, „Sf. Constantin”, din Panciu; certificat de asistent în farmacie (1893); practica de asistent în aceleaşi farmacii; licenţa în farmacie şi libera practică (1896); după satisfacerea stagiului militar de un an, a plecat la Geneva, unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe (1901). Reîntors în ţară, a ocupat postul de profesor de ştiinţe fizico-chimice la gimnaziul din Turnu Măgurele, timp de doi ani, iar după demisie a fost diriginte la farmacia lui Eduard Kessler din Câmpina, apoi a arendat farmacia lui Max Fraenkel din Bârlad. În 1907, a cumpărat Farmacia „Sf. Gheorghe” din Ploieşti, pe care a vândut-o farmacistului Pericle N. Dimitriade (1912). În acelaşi an, a cumpărat de la F. Mayer farmacia Speranţa din Iaşi, din str. Păcurari nr. 5, fiind recunoscut de Direcţiunea sanitară ca proprietar-diriginte şi pe care a condus-o până în pragul morţii sale.

S-a numărat printre organizatorii secţiei farmaceutice din cadrul Marii Expoziţii Jubiliare din 1906 de la Bucureşti, când s-au sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea Societăţii Farmaciştilor din România. A fost secretar general şi redactor al Revistei Farmacia; a făcut parte din comisia de redactare a noii taxe farmaceutice (1909), elaborând capitolul „Preparate chimice”, împreună cu alţi doi farmacişti; a fost membru şi secretar în Comitetul executiv al Societăţii Farmaciştilor din România. A fost membru fondator al Societăţii anonime pe acţiuni Industriile Chimico-Farmaceutice din Iaşi (1919) şi ales, pe patru ani, în primul consiliu de administraţie al Societăţii anonime române pentru industrializarea vinurilor indigene naturale (1922). A organizat expoziţia agricolă de la Iaşi (1923); preşedinte al Cercului şi apoi al Colegiului Farmaceutic, filiala Iaşi; preşedinte al Societăţii Proprietarilor Ipotecaţi; preşedinte al Asociaţiei Generale a Farmaciştilor din România (1931). A luptat în războiul de întregire a neamului (1916-1918), fiind rănit la piept şi picior de schije de obuz. A fost decorat cu medaliile „Avântul Ţărei”, „Meritul Sanitar” cl. II şi cu Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de Cavaler. A decedat răpus de cancer (1 martie 1933), fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea(23,24).

 

1928, ian. 19, Săveni, jud. Botoşani – 95 de ani de la naştere şi 35 ani de la moartea prof. dr. biolog Napoleon D. Topală (†1988, oct. 11, Iaşi)

A fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie a Universităţii din Iaşi timp de aproape patru decenii, când în sprijinul procesului didactic a publicat două volume de Microbiologie generală (1978); a înfiinţat Laboratorul de hidromicrobiologie de la Staţiunea de cercetări Stejarul din Pângăraţi, judeţul Neamţ.

A publicat 160 de lucrări ştiinţifice, în care a abordat probleme de fiziologie generală şi comparată, imunobiologie, fiziologia şi ecologia microorganismelor, microbiologie industrială(25).

 

1908, oct. 26, Ișnovăț, jud. Orhei – 115 ani de la naştere şi 30 de ani de la moartea naturalistului Dimitrie Cărăuşu (†1993, apr. 12, Iași)

Pasionat de cunoaşterea şi ocrotirea mediului înconjurător, s-a înscris printre statornicii iubitori ai naturii din ţara noastră. A lucrat în domeniul geneticii şi ameliorării plantelor la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” (1939-1957), apoi a funcţionat ca profesor de istoria biologiei şi biologie generală la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (1957-1974). A abordat studierea sistemelor de nivel populaţional (al speciei) în natura spontană; prin studii şi articole, a pus în lumină contribuţia ştiinţifică a unor mari personalităţi ale biologiei româneşti(26). 

 

Conflict de interese: niciunul declarat
Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.