Vin toţi, rămâne cine poate!
La naştere suntem aproape sterili, primele bacterii cu care intrăm în contact sunt luate din vagin, în momentul travaliului. Primele microorganisme care ne contaminează şi încep să prolifereze sunt denumite bacterii-pionier, dar evoluţia acestora este limitată. Apar apoi bacteriile de tranziţie, care profită de condiţiile rămase după speciile pionier şi se înmulţesc şi ele. În final, rămân anumite bacterii care suportă condiţiile de găzduire - pH, cantitatea de hrană. Acestea vor forma flora normală sau microbiota indigenă. Limitele colonizării sunt dictate de anumite bariere din organism - aşa apar zonele sterile şi cele colonizate.
Zonele sterile sunt sângele, ţesuturile, mediul intern în general. Deşi se produc anumite scăpări, mai ales în circulaţia sanguină, bacteriile vor fi distruse imediat de către celulele imunitare. Mai apar zone necolonizate, dar contaminate uneori - căile urinare, căile respiratorii.
Secolul XX a fost martor al unor uimitoare progrese în medicină. De mii de ani, oamenii au fost practic neputincioşi în faţa flagelului pe care îl constituie microbii ucigaşi. Însă lucrurile au început să se schimbe pe la mijlocul anilor ’30, când oamenii de ştiinţă au descoperit sulfanilamida, prima substanţă care putea lupta împotriva bacteriilor fără să pună în mare pericol persoana infectată.
În anul 1965 au fost descoperite peste 25.000 de diferite produse antibiotice. Mulţi oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia că bolile bacteriologice nu mai constituiau de acum o preocupare majoră sau un domeniu care să intereseze cercetarea ştiinţifică. În fond, de ce să se mai facă cercetări despre boli care în curând vor dispărea?
Entuziasmul privind antibioticele din acele vremuri a fost unul enorm, se considera că au fost rezolvate definitiv toate bolile infecţioase.
Cu timpul însă, după mai multe decenii de folosire, medicii au constatat că dozajul antibioticelor trebuie mărit constant, că bolile răspund mai greu la aceleaşi antibiotice, dar, mai mult, că au început să apară primele bacterii rezistente la antibiotice.
S-a pus o presiune mare, de dezvoltare a diferite clase de antibiotice, pentru a omorî bacteriile, însă şi la acele antibiotice noi, treptat, a apărut fenomenul de rezistenţă la antibiotice.
În ţările dezvoltate ale lumii, noile vaccinuri au redus considerabil numărul victimelor pe care le făceau pojarul, oreionul şi rubeola.
O campanie uriaşă de vaccinuri antipoliomielitice, începută în 1955, a fost atât de eficientă, încât în Europa de Vest şi în America de Nord numărul cazurilor de îmbolnăviri a scăzut brusc de la 76.000, cât era în acel an, la mai puţin de 1.000, cât era în 1967.
Variola, una dintre principalele boli ucigaşe, a fost eradicată pretutindeni în lume. Victoria părea sigură.
Ca urmare a acestor descoperiri, lumea medicală era plină de încredere. Microbii bolilor infecţioase cădeau răpuşi de armele medicinei moderne. Trei ani mai târziu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că în scurt timp malaria asiatică putea ajunge o boală „lipsită de importanţă”.
Pe la mijlocul anilor ’60 a fost atât de vehiculată ideea că era ciumei trecuse, încât William H. Stewart, inspector general al Departamentului Sănătăţii al Statelor Unite, le-a spus miniştrilor sănătăţii că a sosit timpul să încheie capitolul „boli infecţioase”.
Revenirea vechilor boli
Totuşi, capitolul „boli infecţioase” nu putea fi încheiat sub nici o formă. Simplul fapt că ştiinţa a inventat medicamente şi vaccinuri nu a făcut ca microbii să dispară de pe planetă. Departe de a fi învinşi, bine cunoscuţii microbi ucigaşi s-au întors cu forţe proaspete. În plus, au apărut noi microbi ucigaşi, pe care medicii nu i-au cunoscut înainte.
Astfel, atât microbii vechi, cât şi cei noi s-au dezlănţuit, înspăimântând, chinuind sau ucigând milioane de persoane de pe întreg pământul.
Bolile ucigaşe despre care cândva se credea că sunt ţinute sub control au ieşit din nou la suprafaţă, mai ucigătoare ca altădată şi mai greu de tratat cu medicamente. Un exemplu în acest sens îl constituie tuberculoza (TBC-ul). OMS a afirmat recent următoarele: „În vederea reducerii considerabile a numărului de îmbolnăviri şi de decese cauzate de TBC, din 1944, în Japonia, America de Nord şi Europa au început să fie folosite pe scară largă medicamente. Însă, în ţările mai puţin dezvoltate, strădaniile de a ţine sub control TBC-ul au fost lăsate la voia întâmplării... ceea ce a făcut ca aceste boli să revină în ţările bogate în forme mult mai periculoase şi mai rezistente la diverse medicamente”. Forma de TBC existentă în prezent - cauzată, de regulă, de bacterii vehiculate de aer şi localizată în plămâni - ucide anual aproximativ trei milioane de persoane, adică peste 7.000 pe zi.
Până în anul 2017, moartea va putea secera anual aproximativ patru milioane de bolnavi cu TBC.
Mulţi dintre vechii ucigaşi prosperă şi ei. Holera este acum larg răspândită în numeroase regiuni din Africa, Asia şi America Latină, unde îmbolnăveşte şi ucide tot mai mulţi oameni. Iar în Asia a apărut un tip de holeră complet nou. Epidemia de holeră care se răspândeşte cu repeziciune în vestul şi centrul Africii, una dintre cele mai mari din istoria vastei regiuni, a infectat peste 85.000 de oameni şi a ucis cel putin 2.466 până în prezent, anul acesta, a anunţat ONU, potrivit Reuters.
UNICEF a precizat că boala se răspândeşte rapid pe căile apelor între ţări şi în interiorul acestora, provocând o rată „inacceptabil de ridicată” de decese. Ciad trece prin cea mai mare epidemie de holeră înregistrată vreodată, în Camerun 9 din 10 districte sunt afectate, iar mortalitatea în vestul Republicii Democrate Congo este peste 5 la sută.
În fiecare an apar circa 3-5 milioane de cazuri de holeră la nivel mondial şi 100.000-200.000 de decese. Boala are o perioadă de incubaţie foarte scurtă, de două ore până la 5 zile.
Concluzii
Una dintre cele mai mari provocări de sănătate ale secolului XXI va necesita o schimbare la nivel mondial de comportament din partea persoanelor şi societăţilor. Trei sferturi dintre persoane cred că rezistenţa la antibiotice apare atunci când organismul devine rezistent la antibiotice. În realitate, bacteriile - nu oamenii sau animalele - sunt cele care devin rezistente la antibiotice şi răspândirea lor cauzează infecţii dificil de tratat.
Pentru a pune capăt acestui fenomen, OMS recomandă să nu se ia antibiotice decât dacă au fost prescrise de medic, să se urmeze până la capăt tratamentul prescris, chiar şi atunci când pacienţii se simt mai bine, să nu se folosească niciodată antibiotice rămase de la o prescripţie precedentă şi să nu se împrumute niciodată antibiotice altor persoane.