Prevenţia în România: între ambiţii legislative și realitatea din teren

Prevenţia în România: între ambiţii legislative și realitatea din teren

Dezvoltarea serviciilor de prevenție a devenit, în ultimii ani, un subiect central pe agenda publică și un pilon declarat al politicilor guvernamentale. Totuși, în spatele retoricii oficiale și a „modernizării” instrumentelor legislative, realitatea clinică ne indică un sistem care se luptă cu paradoxuri structurale și cu o capacitate de absorbție limitată.

Recentul contract-cadru a fost promovat ca un instrument de schimbare, aducând prevederi clare privind suplimentarea serviciilor de prevenție și explicitând, prin norme, conținutul consultațiilor profilactice pe grupe de vârstă. Vedem o efervescență și în sectorul privat sau cel asociativ, unde caravanele medicale încearcă să suplinească lipsa de acces a populației din zonele izolate.

Nevoia de prevenție este indiscutabilă într-o țară în care mortalitatea evitabilă atinge cote alarmante. Cu toate acestea, asistăm la un fenomen îngrijorător: deși oferta de servicii preventive „pe hârtie” crește, indicatorii de sănătate publică bat pasul pe loc, iar acoperirea vaccinală scade constant. Acest lucru evidențiază nu doar o problemă de acces, ci și un abandon al prevenției primare, în ciuda faptului că aceasta și-a dovedit eficiența istorică în controlul, eliminarea și eradicarea unor boli infecțioase.

Un punct critic, adesea ignorat în rapoartele oficiale, este fractura dintre asistența medicală primară și celelalte niveluri de îngrijire. Din analizele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) reiese clar o criză de capacitate. Medicii de familie sunt adesea „colmatați” de volumul uriaș de cazuri acute și de monitorizarea pacienților cronici, lăsând un spațiu infim pentru raportarea serviciilor de prevenție.

Mai mult, ne lovim de un paradox administrativ birocratic pervers: biletele de trimitere pentru screening emise de medicul de familie sunt frecvent refuzate în ambulatoriul de specialitate sau în spitale, din cauza limitărilor de contractare cu casele de asigurări de sănătate județene. Astfel, pacientul este pus în situația absurdă de a returna un bilet de prevenție pentru a solicita unul de „diagnostic” (de exemplu, pentru o mamografie), transformând o acțiune profilactică într-una reactivă, doar pentru a putea onora serviciul. Fără o evaluare sistemică a capacităților dedicate strict prevenției, aceste blocaje vor continua să anuleze orice progres legislativ.

Analizând absorbția intervențiilor preventive, observăm o dinamică duală. Pe de o parte, avem succesul parțial al vaccinării anti-HPV. După doi ani de la implementarea noului mecanism de compensare, observăm o creștere a aderenței la adolescenți și adulți, semn că barierele de percepție pot fi depășite atunci când există accesibilitate și o comunicare țintită. De asemenea, vaccinarea gripală și cea pneumococică în rândul grupelor la risc urmează o curbă ascendentă.

Pe de altă parte, întrebarea dureroasă rămâne: ce se întâmplă cu calendarul vaccinal pediatric? Deși în ultimii ani nu au existat sincope majore în aprovizionarea cu vaccinuri, cifrele sunt în declin. Rapoartele INSP invocă „neprezentarea” ca motiv principal, însă acest termen-paravan ascunde adesea un refuz neexplicit și neasumat. Părinții evită semnarea formularelor de refuz, dar aleg calea absenteismului, fapt ce reflectă o eroziune profundă a încrederii.

În concluzie, cauzele acestui declin sunt eterogene, variind drastic de la un județ la altul sau chiar între localități vecine. Rețetele de succes observate punctual au avut la bază un singur numitor comun: resursa umană mobilizată și nivelul de încredere pe care aceasta îl exercită în comunitate.

Nu ne mai putem permite soluții „la indigo” pentru probleme locale. Se impune o analiză exhaustivă care să adapteze intervențiile la specificul fiecărei regiuni, ba chiar localități. Suntem într-un moment de răscruce în care trebuie să consolidăm victoriile recente (cum este vaccinarea anti-HPV), să stopăm declinul acoperirii pediatrice și să redefinim rolul asistenței medicale primare. Prevenția nu trebuie să fie doar o rubrică suplimentară în contractul cu casele de asigurări de sănătate, ci fundamentul pe care reconstruim sănătatea publică în România.