Termenul de mentor este definit ca „un consilier sau un profesor înţelept şi de încredere”. Mentoratul este procesul prin care o persoană cu experienţă oferă îndrumare, sprijin şi încurajare unei persoane mai puţin experimentate. Astfel de relaţii se bazează pe consideraţie, camaraderie şi confidenţialitate.
Deşi practic suntem medici, de specialităţi clinice sau paraclinice, ţinta noastră este, de asemenea, să devenim promotori ai schimbării, lideri eficienţi, pregătiţi să învăţăm noi înşine sau să deschidem porţile învăţării pentru cei care ne urmează, să ne angajăm pentru maximizarea potenţialului.
Din ipostazele pe care un medic le ocupă, ne confruntăm nu doar cu responsabilitatea pacientului care are nevoie de o abordare curativă, dar intervine şi responsabilitatea pentru inovaţie şi creativitate în dezvoltarea de procese care ajută în evoluţie şi la conducerea schimbării în acest domeniu.
Şi cum am putea adresa această arie? Răspunsul vine din formarea viitorilor medici, studenţii care în aceste zile păşesc pragul definirii lor ca viitori medici, pragul facultăţilor de Medicină. Formarea viitorilor profesionişti în domeniul sănătăţii, prin accesarea percepţiei viitorilor profesionişti la nivelul motivaţiei acestora, motivaţia adultului pentru învăţare.
Educaţia adulţilor, inclusă în Declaraţia UNESCO din 1976 de la Nairobi, este definită astfel: „setul de procese educaţionale (indiferent de conţinutul lor, de nivel sau metodă, formale sau informale, indiferent dacă extind sau înlocuiesc educaţia iniţială din instituţiile şcolare sau universitare ori din şcolile de ucenici) prin care oamenii consideraţi adulţi de către societatea lor de referinţă dezvoltă atitudini, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi îmbunătăţesc calificările tehnice sau profesionale ori le transformă într-o nouă direcţie, care să determine schimbări în atitudinile şi comportamentele lor, din dubla perspectivă a unei dezvoltări personale integrale în om şi a participării lor la o dezvoltare socială, economică şi culturală echilibrată şi independentă.” (Raccomandazione di Nairobi, XIX Conferenza dell’UNESCO)
Teoria de învăţare a adulţilor, dar şi de educaţie sistematică, a fost introdusă nu ca o teorie în sine, ci ca un concept cunoscut sub denumirea de andragogie, ce a apărut în anul 1833, introdus oficial de către Alexander Kapp. Autorul justifică necesitatea educaţiei pentru adulţi şi detaliază calităţile importante pentru a fi dezvoltate în diferite ocupaţii.
Pornind de la aceste linii directoare, activarea raţionamentului clinic şi activarea gândirii critice sunt două atribute pe care tutorii/profesorii/mentorii din domeniul medicinei este important să le cultive pentru a asigura dobândirea unei învăţări concrete şi eficiente. Facem tot posibilul pentru a promova raţionamentul clinic al studenţilor, procesul cognitiv care stă la baza diagnosticului şi gestionării problemelor pacientului.
De asemenea, abordarea educaţiei executive plasează viitorii tineri medici în lideri moderni, suport pentru a se ghida în provocări. Să fie motivul pentru care este important ca această zonă de interes să se regăsească în creşterea personală şi dezvoltarea în a lua deciziile potrivite? Din această perspectivă, abordarea educaţiei adulţilor din mai multe perspective face diferenţa şi conduce la schimbări. Viitorul construirii unei bune pregătiri şi al explorării de noi moduri de gândire oferă momente de oportunitate pentru vremuri de adversitate.
Întrucât studenţii învaţă în mare măsură prin observarea şi imitarea „tutorilor”, modelarea joacă un rol esenţial în influenţarea învăţării şi a comportamentului viitorilor profesionişti în domeniul sănătăţii. Dezvoltarea competenţelor, valorilor şi atitudinilor profesionale ale studenţilor din domeniul sănătăţii depinde, aşadar, de modelele lor în formare.
Pe lângă recompensa interioară de a şti că ai ajutat pe cineva, tutorii/mentorii au devenit mai dedicaţi domeniului lor după ce au debutat în această ipostază. Poate fi revigorant să te întorci la rădăcinile tale şi să ghidezi călătoria altcuiva prin cei mai grei ani din viaţa sa. Într-un domeniu precum medicina, în care cineva devine uşor obosit, a avea o nouă perspectivă poate aprinde focul în tine şi te poate ajuta să-ţi aminteşti de ce ai ales în primul rând această carieră.
A fi mentor presupune:
Sinceritate! Medicina nu este o călătorie uşoară şi nu ar trebui să o prezentăm ca atare. Să recunoaştem în faţa învăţăceilor noştri cât de greu poate fi, dar, de asemenea, să le spunem că există modalităţi de a-şi depăşi problemele. De asemenea, să fim sinceri când nu ştim răspunsurile.
A fi suportiv!
A fi prezent! Să păstrăm legătura cu cei/cel pe care-l îndrumăm. Timpul este cel mai grozav lucru pe care îl putem oferi tinerilor noştri; au nevoie de el.
A fi implicat activ! Dacă nu avem timp suficient, le putem împărtăşi câteva noţiuni de înţelepciune despre lucrurile pe care le-am trăit în timpul activităţilor în spital.
Vă dorim succes în noul început universitar!