Noiembrie este luna oficială de conştientizare a hipertensiunii pulmonare.
Hipertensiunea pulmonară este o problemă majoră de sănătate la nivel mondial, fiind afectate toate grupele de vârstă, iar estimările actuale sugerează o prevalenţă de aproximativ 1% în populaţia globală. Din cauza coexistenţei afecţiunilor cardiace şi pulmonare, prevalenţa este mai mare la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. În ultimii ani, la nivel mondial, s-a observat o dublare a numărului de cazuri diagnosticate.
Este important să creştem în fiecare comunitate gradul de conştientizare cu privire la hipertensiunea pulmonară. Conştientizarea sporită duce la o îngrijire mai bună a acestor pacienţi, la creşterea numărului de pacienţi referiţi spre centrele specializate în managementul acestei patologii, la scăderea intervalului de timp până la momentul de diagnostic final, dar şi la creşterea fondurilor acordate cercetării pentru tratamente noi şi inovatoare.
Hipertensiunea pulmonară (HTP) este o patologie a arterelor pulmonare, progresivă, în care apare o creştere a presiunii sanguine la nivelul arborelui vascular pulmonar. Hipertensiunea pulmonară poate implica afecţiuni clinice multiple şi poate fi asociată unei varietăţi de boli cardiovasculare şi respiratorii. Complexitatea gestionării acestei patologii necesită o abordare multifaţetată, holistică şi multidisciplinară, cu implicarea activă a pacienţilor diagnosticaţi cu hipertensiune pulmonară în parteneriat cu clinicienii dedicaţi şi formaţi cu scopul de a asigura managementul acestei patologii. HTP poate să afecteze pacienţi de toate vârstele, rasele şi mediile etnice. Deşi oricine poate prezenta un risc de a dezvolta hipertensiune pulmonară, există factori de risc care îi fac pe unii indivizi mai susceptibili în a dezvolta boala.
Eficientizarea îngrijirii pacienţilor cu hipertensiune pulmonară în practica clinică zilnică este o cerinţă provocatoare, dar esenţială pentru un management eficient. În ultimii ani s-au înregistrat progrese substanţiale în depistarea şi gestionarea hipertensiunii pulmonare, iar noi dovezi au fost integrate în timp util în practica clinică. Elementul diagnostic central al hipertensiunii pulmonare îl constituie valorile hemodinamice determinate invaziv prin cateterism cardiac drept; ulterior, diagnosticul clinic şi clasificarea pe grupe ar trebui să reflecte întregul context clinic şi să ia în considerare rezultatele tuturor investigaţiilor.
La nivel global, patologia cardiacă de cord stâng este cauza principală a hipertensiunii pulmonare, deşi este patologia care nu beneficiază de terapie specifică adresată hipertensiunii pulmonare, terapia farmacologică fiind adresată patologiei de bază a cordului stâng. Bolile pulmonare, în special boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), reprezintă a doua cea mai frecventă etiologie a hipertensiunii pulmonare. Considerată anterior ca netratabilă, tratamentul hipertensiunii arteriale pulmonare (HTAP) a avansat spectaculos de la introducerea primelor molecule terapeutice (epoprostenol), în 1999, ratele de supravieţuire la trei ani îmbunătăţindu-se de la 30-40% iniţial la peste 85% în ultimul deceniu. Medicamentele disponibile pentru tratamentul specific al HTP includ antagonişti ai receptorului de endotelină, inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5, stimulatori solubili de guanilat ciclază, analogi de prostaciclină şi agonişti ai receptorului de prostaciclină.
Pentru hipertensiunea arterială pulmonară şi hipertensiunea pulmonară cronică tromboembolică, în ultimul deceniu managementul s-a îmbunătăţit, de asemenea. În timp ce endarterectomia pulmonară era singura opţiune pentru tratamentul CTEPH, tratamentele mai noi includ un stimulator solubil de guanilat-ciclază, care s-a dovedit a fi o terapie ţintită eficientă. Alte cazuri beneficiază de angioplastie pulmonară cu balon.
Deşi nu există o terapie definitiv curabilă, în România pacienţii cu suspiciune clinică şi criterii ecocardiografice de probabilitate beneficiază de diagnostic extensiv şi tratament specific prin Programul Naţional de Tratament pentru Boli Rare, care se desfăşoară în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Timişoara, Iaşi şi Oradea, coordonate de medici cu expertiză şi calificare profesională europeană, împreună cu membri ai Asociaţiei Pacienţilor Hipertensivi Pulmonari din România (https://hipertensiunepulmonara.ro).
Pentru că hipertensiunea pulmonară este o afecţiune severă, cu o evoluţie devastatoare, pentru aceşti pacienţi, conştientizarea bolii şi suportul oferit în centrele de expertiză reprezintă cea mai bună opţiune pentru îngrijire.