Osteoporoza – boală complexă cu impact multidimensional

Osteoporoza reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni metabolice la nivel global. Aceasta este caracterizată prin scăderea densității minerale osoase și deteriorarea microarhitecturii osului, ceea ce determină o fragilitate considerabilă a oaselor. Este o patologie ce afectează în special populația de gen feminin, fiind diagnosticată cel mai frecvent ca urmare a complicațiilor ei, fractura produsă pe un țesut osos patologic fiind cea mai întâlnită din punct de vedere clinic. Etiologia endocrină, reprezentată de deficitul de estrogeni ce apare odată cu instalarea menopauzei, este principala cauză, iar acest lucru ar putea permite creșterea ratei de diagnostic printr-un screening activ. Eșecul diagnosticării precoce și lipsa unui tratament adecvat, dublat de optimizarea stilului de viață al pacienților, afectează atât starea de sănătate a individului, cât și sistemul socioeconomic^(1,2,22).

Rata de diagnosticare reflectă proporția persoanelor afectate care sunt identificate într-un anumit interval de timp, fie în stadiu prematur, înainte de apariția complicațiilor, fie ulterior prin fracturi osteoporotice. Diferența de diagnosticare este sesizabilă din perspectiva clinică, în funcție de absența complicațiilor și după apariția acestora^(13,21,23).

Osteoporoza fără fracturi actuale sau fără microfracturi este considerată o boală „silențioasă”, deoarece nu are simptome specifice care ar putea duce la suspiciunea bolii. Această afirmație poate fi discutabilă, deoarece afecțiunile mediate de activitatea osteoclastelor sunt, în general, însoțite de durere. Multe cazuri de dureri lombare și alte dureri de spate pot fi de origine osteoporotică^(3,21).

Osteoporoza nu are semne clinice patognomonice. Agravarea cifozei toracice și pierderea în înălțime sunt probabil cele mai suspecte semne. Din cauza naturii sale multifactoriale, a naturii sale sindromice și a manifestărilor clinice reduse, osteoporoza este dificil de diagnosticat. Este diagnosticată în mare parte de ortopezi din cauza celei mai frecvente complicații: fractura osteoporotică⁽²¹⁾.

Rata de diagnosticare înainte de fractură versus rata de diagnosticare după fractură a fost obiectul unei analize efectuate în SUA⁽²⁰⁾ (figura 1).

În timp ce în grupul pacienților cu asigurare publică ratele generate de diagnostic au fost de 14,3% înainte de fractură și de 26,3% după fractură, în grupul pacienților cu asigurare privată ratele de diagnostic au fost de 6,3% în perioada prefractură și 11,1% în perioada postfractură. Calcularea acestor procentaje în funcție de sex evidențiază faptul că procentajul femeilor este mult mai mare decât cel al bărbaților. În categoria pacienților cu asigurare publică, procentajele generale de diagnostic pre-fractură și post-fractură la femei au fost de 18,8% și 33,2%, comparativ cu 3% și 8,9% în rândul bărbaților⁽²⁰⁾.

Majoritatea studiilor^{(1,2,5,20,21,23)} pun în evidență creșterea ratei de diagnostic de la prefractură la postfractură în rândul pacienților osteoporotici. Cele mai mari creșteri se observă la fracturile de șold și la cele vertebrale.

Analiza comparativă a grupurilor de bărbați și femei în vârstă, atât cu asigurare publică, cât și cu asigurare privată, a evidențiat o creștere semnificativă a ratelor de diagnostic și tratament al osteoporozei în urma producerii unei fracturi^(17,20). Amplitudinea acestei creșteri a fost mai pronunțată pentru diagnostic decât pentru tratament și s-a constatat că depinde de tipul de fractură, sexul și vârsta pacientului. Cele mai ridicate rate de diagnostic și tratament au fost observate la pacienții cu fracturi vertebrale și la persoanele din grupele de vârstă înaintate, atât în perioada prefractură, cât și în cea postfractură. De asemenea, analizele descriptive^(1,13) au evidențiat constant valori mai mari ale ratelor de diagnostic și tratament în rândul femeilor comparativ cu bărbații, indiferent de momentul evaluării față de evenimentul fracturii. Analiza comparativă a datelor disponibile^(20,22) a evidențiat faptul că există o creștere semnificativă a ratei de diagnostic de la perioada prefractură la cea postfractură.

De asemenea, în cadrul studiilor s-a urmărit motivul pentru care, de cele mai multe ori înainte de fractură, boala este asimptomatică sau subdiagnosticată. Fractura acționează ca un semnal clinic puternic, determinând medicii să investigheze mai activ. Astfel, mulți pacienți care aveau osteoporoză „silențioasă” sunt diagnosticați doar după primul eveniment de fractură pe os patologic. După o fractură, medicii au indicația de a evalua densitatea osoasă^(3,21). Apariția unei fracturi poate constitui chiar o indicație pentru testare prin osteodensitometrie DEXA (Dual-Energy X-ray Absorptiometry) și evaluare pentru osteoporoză. Studiile epidemiologice arată că o fractură anterioară crește semnificativ riscul unor fracturi viitoare. Clinicienii folosesc acest risc ca un argument suplimentar pentru testare⁽²⁰⁾.

Fracturile osteoporotice ale colului femural și ale radiusului sunt două manifestări frecvente ale fragilității osoase la persoanele vârstnice, dar prezintă modele diferite de incidență și de semnificație clinică. Fracturile distale de radius sunt cele mai comune fracturi asociate cu osteoporoza și adesea apar la vârste mai mici (aproximativ 60-66 de ani). Acestea reprezintă o proporție semnificativă din fracturile de extremitate superioară și servesc adesea drept indicatori precoce ai osteoporozei⁽²¹⁾.

Din perspectivă epidemiologică, fracturile distale ale radiusului sunt tipic pediatrice, până la 25% din fracturile la copii implicând capătul distal al radiusului. La persoanele în vârstă, până la 18% din toate fracturile implică încheietura mâinii, iar cea mai frecventă fractură distală a antebrațului este fractura Colles⁽²³⁾. Această fractură se află la 2,5 cm de marginea articulației radiocarpiene și este asociată cu angulația dorsală și deplasarea fragmentului distal al radiusului. Uneori poate fi însoțită de o fractură a procesului stiloid ulnar⁽²¹⁾. Fracturile antebrațului reprezintă o proporție mai mare în primele etape ale înaintării în vârstă. La femei, vârsta mediană pentru fracturile distale ale antebrațului este de aproximativ 65 ani. Fractura distală a radiusului poate fi o cauză importantă de pierdere a independenței la populația vârstnică^(8,9).

În contrast, fracturile de col femural sunt printre cele mai grave și prevalente fracturi la pacienții în vârstă care suferă de osteoporoză, cu incidență care crește semnificativ după 75-80 de ani, contribuind major la morbiditate, dizabilitate și mortalitate⁽²¹⁾. Mulți pacienți care prezintă o fractură de radius distal au o incidență crescută de a suferi o fractură de col femural ulterior, cu o rată semnificativ mai mare decât restul populației.

În același timp, cea mai mare incidență a fracturilor de col femural a fost observată în principal în țările cele mai îndepărtate de ecuator și în țările cu o acoperire extinsă a pielii din cauza practicilor religioase sau culturale, ceea ce sugerează că nivelul vitaminei D ar putea fi un factor important care stă la baza acestei distribuții⁽¹⁷⁾. Ratele fracturilor de col femural par să se fi stabilizat sau chiar să fi scăzut în ultimele două decenii în mai multe țări dezvoltate, după o perioadă anterioară în care acestea crescuseră⁽¹⁹⁾. Cu toate acestea, în țările în curs de dezvoltare, ratele specifice vârstei și sexului sunt încă în creștere în mai multe zone. În studiile care raportează o incidență mai mică a fracturilor de șold⁽²⁰⁾, posibilele explicații par a fi o aderență mai mare la medicamentele antiosteoporotice, precum și o utilizare crescută a suplimentelor de calciu și vitamina D, cu evitarea fumatului, alcoolului și cu strategii mai eficiente pentru prevenirea căderilor⁽²¹⁾.

Impactul socioeconomic al osteoporozei

Costurile economice asociate fracturilor osteoporotice cuprind atât cheltuieli directe legate de spitalizare și îngrijirea ulterioară, cât și costuri indirecte generate de afectarea activităților zilnice. Cumulate, aceste cheltuieli impun o povară financiară considerabilă pentru sistemele de sănătate și pentru serviciile sociale.

Au fost selectate 17 articole, publicate între anii 1980 și 2018, câte două articole din SUA^(1,2), Canada^(3,4), Coreea de Sud^(5,6) și câte unul din: România⁽⁷⁾, Franța⁽⁸⁾, Belgia⁽⁹⁾, China⁽¹⁰⁾, Slovenia⁽¹¹⁾, Singapore⁽¹²⁾, Australia⁽¹³⁾, Mexic⁽¹⁴⁾, Olanda⁽¹⁵⁾, Suedia⁽¹⁶⁾, Iran⁽¹⁷⁾ și Portugalia⁽¹⁸⁾. Grupurile-țintă analizate în aceste studii au reprezentat o varietate de tipuri de fracturi (fracturi de șold, coloană vertebrală, articulația radiocarpiană, umăr, gleznă și coaste). Cu excepția a cinci studii care nu au evaluat fracturile, fractura de șold a fost investigată în toate celelalte studii și a fost identificată ca fiind o complicație cu impact financiar semnificativ deoarece necesită de fiecare dată spitalizare. Aceasta prezintă o fatalitate de 20% și o invaliditate de 50%, doar 30% recuperându-se complet⁽²⁴⁾.

Datele privind costurile au fost obținute în principal din facturile spitalicești și din dosarele medicale ale pacienților. Studiile au inclus atât costuri medicale directe, cât și costuri medicale indirecte. Analiștii demonstrează că spitalizarea și operația reprezintă cel mai mare procentaj din costul total (figura 2).

Sunt estimate costuri indirecte legate de pensionarea anticipată și pierderea locului de muncă⁽¹⁰⁾, în timp ce Kim și colaboratorii au evaluat pierderile de productivitate⁽⁵⁾. Un singur studiu a raportat costuri incrementale ale tratamentului. În SUA, în anul 2018, costul mediu al tratamentului osteoporozei a fost de 5.258.741 $, reprezentând 20% din PIB-ul țărilor^(1,2,23). Studiile realizate în Singapore, Iran și Coreea au raportat costuri pentru îngrijirea osteoporozei mai mici de 20% din PIB-ul pe cap de locuitor, în timp ce majoritatea celorlalte studii^(5,6,17) au depășit 30% din PIB⁽²⁴⁾.

Analiza componentelor costurilor arată că spitalizarea și intervențiile chirurgicale au reprezentat cea mai mare parte a costurilor totale, iar durata spitalizării a fost de la 2 la 89 de zile. În studiile care au raportat costuri directe nonmedicale, costul mediu de transport a fost de 20 $, indicând o proporție mică din cheltuielile totale. Costurile indirecte ale pierderii locului de muncă, pensionării anticipate și șomajului au fost de 11 $, 48 $ și, respectiv, 60 $^(10,21).

Din cauza necesității de personal calificat, a medicamentelor cu prețuri mari, a procedurilor chirurgicale și a furnizării de tratament pe termen lung, procesul de tratare a persoanelor cu osteoporoză este scump⁽²³⁾.

Prevenirea osteoporozei poate reduce semnificativ costurile suportate de sistem. Țările dezvoltate (ex.: SUA) oferă tratament pentru osteoporoză și fracturi asociate la costuri foarte ridicate. Acest fapt se datorează și costului ridicat al materialelor utilizate, SUA cheltuind între 5000 și 19.000 $ pentru fiecare caz de fractură, în timp ce în Regatul Unit cheltuielile au fost de 5248 de dolari/caz^(1,2,23).

Analiza costurilor economice a evidențiat faptul că foarte puține studii au investigat pe deplin costurile totale (directe și indirecte) pentru a estima povara economică, iar acest lucru evidențiază faptul că dimensiunea economică generată de osteoporoză și complicațiile ei nu este pe deplin cunoscută. Analiza tuturor componentelor economice ar putea reduce gradul de incertitudine și ar putea stimula investițiile pentru măsurile de prevenire a bolii.

Analiza impactului social a evidențiat două aspecte importante: rolul în societate al individului și izolarea socială a acestuia. Consecințele pe care le are osteoporoza, în acest plan, impun analiza separată a acestora⁽¹⁹⁾.

Indivizii se definesc prin rolurile sociale pe care le îndeplinesc, adică prin pozițiile și funcțiile pe care le au în diferite grupuri sau structuri sociale. Fiecare rol implică anumite responsabilități și aduce cu el anumite beneficii sau recompense.

În societatea modernă, cele mai importante roluri sociale se găsesc, de obicei, în cadrul familiei (mamă, unchi, verișoară, soră) sau la locul de muncă. Unele roluri sunt foarte bine definite, astfel încât persoanele care le ocupă știu foarte bine ce au de făcut (de exemplu, poștaș sau membru al unui cor). Altele sunt mai flexibile și permit interpretări personale (rolul de părinte, artist sau preot). Indiferent de natura lor, fiecare persoană îndeplinește mai multe roluri sociale. Menținerea unui rol pe termen lung depinde de capacitatea individului de a-și îndeplini în mod constant atribuțiile asociate acestuia.

Chiar și în forme mai ușoare, osteoporoza poate diminua capacitatea unei persoane de a face față cerințelor acestor roluri sociale. În prezent, tot mai multe femei intră pe piața muncii și aleg profesii considerate acum ceva timp netradiționale. Ele demonstrează că pot face față unor activități ce presupun forță fizică și rezistență considerabilă, activități care, în cele din urmă, depind de o bună condiție fizică. În general, femeile au reușit să facă față cu succes provocărilor din domenii precum poliția, armata, construcțiile sau ingineria. Cu toate acestea, bolile cronice – și mai ales osteoporoza – pot limita capacitatea lor de a-și continua activitatea și de a-și îndeplini rolurile sociale⁽¹⁹⁾.

Impactul nu se resimte doar la locul de muncă, unde profesiile ce presupun efort fizic cresc riscul de fracturi pentru femeile afectate de osteoporoză, ci și în viața de familie. Atunci când o femeie nu mai îndeplinește sarcinile pe care le-a îndeplinit ani la rând, echilibrul rolurilor sale este afectat. De exemplu, o bunică ce suferă de o formă severă de osteoporoză la nivelul coloanei vertebrale își asumă un pericol considerabil de fiecare dată când se apleacă după nepot. Același risc apare și în situațiile aparent banale precum legarea unui șiret sau grădinăritul. În cazul în care o astfel de persoană este angajată și își pierde locul de muncă din cauza pensionării sau a unei dizabilități, dispare și o parte importantă a interacțiunilor sociale zilnice.

Cu cât persoanele cu boli cronice devin mai speriate de viitor, ele încep să-și limiteze gama de activități la care participă. Izolarea socială poate apărea, în același timp, ca urmare a pierderii rolului social. S-a descoperit că, la pacienții cu boli cronice, stresul psihologic și depresia sunt consecințe ale afectării capacității de a îndeplini roluri sociale. Acest lucru demonstrează că protejarea rolurilor sociale ale pacienților în timpul bolilor cronice este esențială pentru bunăstarea și calitatea vieții lor⁽²⁴⁾.

Femeile cu osteoporoză severă și fracturi întâmpină dificultăți în a-și continua rolurile sociale. Multe dintre rolurile lor sociale din familie necesită muncă fizică, punându-le oasele devenite fragile la un risc crescut. În același timp, rolurile lor profesionale pot prezenta provocări similare^(11,19).

Relațiile sociale reprezintă un domeniu în care menținerea rolurilor sociale este critică şi dificilă. De exemplu, femeile care obișnuiau să meargă la petreceri și aveau un stil de viață activ, după ce au fost afectate de osteoporoză, ajung cu greu să mai poată ieși din casă, membrii familiei rămânând singurele persoane cu care mai pot socializa.

Rolul și importanța medicului de familie

Fracturile osteoporotice se prezintă de obicei în cadrul compartimentelor de urgență sau al serviciilor de ortopedie. În ciuda atenției inițiale acute acordate fracturii, mulți pacienți nu primesc îngrijire continuă după episodul de fractură, mai mulți factori de risc pentru osteoporoză fiind complet nerecunoscuți. Medicii de familie care prezintă o relație pe termen lung bazată pe încredere cu pacienții pot și ar trebui să joace un rol esențial în evaluarea și gestionarea osteoporozei. O tendință în creștere este înființarea de îngrijiri post-fractură (PFC) sau programe multidisciplinare de îngrijire a osteoporozei, constând în echipe de furnizori de servicii medicale, inclusiv medici de familie, chirurgi ortopezi, endocrinologi, reumatologi, dar și personal din domeniul sănătății, precum asistente medicale, nutriționiști, farmaciști și kinetoterapeuți⁽²²⁾. Rolul echipei multidisciplinare este de a acționa într-un mod coordonat pentru a evalua, diagnostica, educa și trata pacienții cu fracturi pentru a evita fracturile ulterioare. O astfel de abordare include patru pași-cheie pentru gestionarea și prevenirea dizabilității cauzate de fracturi osteoporotice⁽²²⁾. Pasul 1: identificarea pacienților cu risc prin strategii proactive de screening. Pasul 2: investigarea și diagnosticarea pacienților cu osteoporoză pe baza vârstei, istoricul fracturilor și scorul de risc la fractură. Pasul 3: intervenția cu planuri de tratament personalizate pentru pacienții diagnosticați cu osteoporoză sau cu risc crescut de fractură. Pasul 4: implementarea planurilor centrate pe pacient pentru monitorizarea pe termen lung și reevaluarea pacienților pentru a minimiza riscul de fractură.

Pasul 1: identificarea pacienților cu risc prin strategii proactive de screening

Medicul de familie este persoana care, de cele mai multe ori, cunoaște atât antecedentele personale, cât și pe cele heredocolaterale ale pacientului, iar corelarea acestora cu factorii de risc pentru osteoporoză poate să ajute la identificarea persoanelor care să fie incluse în strategii de screening. Totodată, medicul de familie are o colaborare pe termen lung atât cu pacientul, cât și cu aparținătorii acestuia și poate urmări dacă pacientul a urmat procedura de screening și dacă a urmat recomandările ce au rezultat în urma acestei proceduri.

Evaluarea riscului de osteoporoză trebuie să includă colectarea unor informații relevante privind antecedentele pacientului. Este important să se stabilească dacă pacientul a prezentat fracturi anterioare sau episoade de cădere, precum și existența unui istoric familial de osteoporoză. De asemenea, trebuie analizat consumul de medicamente care pot influența negativ densitatea și metabolismul osos. Factorii de stil de viață, precum fumatul și consumul de alcool, reprezintă elemente importante ce contribuie la evaluarea riscului individual de dezvoltare a osteoporozei^(18,22).

Din punctul de vedere al profilaxiei secundare, cel mai puternic predictor al unei viitoare fracturi osteoporotice este o fractură osteoporotică anterioară. Apariția unei fracturi la un loc anatomic este de obicei o indicație a calității osoase compromise sistemic și crește riscul de fracturi viitoare cu alte localizări. Pacienților care nu raportează o fractură recentă la șold sau vertebrală trebuie să li se adreseze întrebările ulterioare menite să identifice factorii de risc. Pacienții care sunt identificați ca având oricare dintre factorii de risc pentru osteoporoză sau fracturi osteoporotice, prezintă semne și simptome de fractură vertebrală, risc de cădere, sau femei aflate la postmenopauză, trebuie investigați în continuare, așa cum este descris la pasul 2. Interacțiunea cu pacienții, folosind un limbaj adecvat, este esențială pentru înțelegerea riscurilor și a consecințelor pe care le poate genera această boală.

Pasul 2: investigarea și diagnosticarea pacienților cu osteoporoză care prezintă risc de fracturi osteoporotice

Această etapă constă în investigarea și diagnosticarea pacienților suspectați de risc de fractură fie din cauza vârstei, fie a prezenței semnelor și simptomelor unei fracturi vertebrale și/sau a riscului lor de cădere. Procesul de investigare și diagnosticare include trimiterea pacienților pentru măsurarea DMO (densitate minerală osoasă) efectuată prin absorbțiometrie cu raze X cu energie duală (DEXA) pentru a determina gradul de pierdere osoasă și, atunci când este indicat, pentru a efectua proactiv imagistica vertebrală prin radiografii laterale ale coloanei vertebrale sau evaluarea fracturilor vertebrale (VFA) pentru a identifica orice fracturi nediagnosticate anterior. De remarcat că un diagnostic clinic de osteoporoză poate fi pus și la o persoană cu fractură de șold sau vertebrală, indiferent de densitatea osoasă, și la o persoană cu masă osoasă redusă și fractură anterioară la nivelul humerusului⁽²²⁾.

Ghidurile clinice din unele regiuni⁽²²⁾ recomandă testarea DMO pentru femeile aflate la postmenopauză cu vârsta mai mare de 65 de ani sau mai mici care prezintă factori de risc. Nu există un consens DMO pentru bărbați, dar unele ghiduri recomandă testarea DMO pentru bărbații cu vârsta de peste 70 de ani, deoarece pierderea osoasă se accelerează la vârsta de 70 de ani pentru bărbați⁽⁸⁾. Medicii de familie ar trebui să întrebe pacienții despre semnele care ar putea indica fracturi vertebrale necunoscute clinic anterior, cum ar fi pierderea înălțimii cu 2 cm sau incapacitatea de a atinge cu ceafa peretele atunci când stau în picioare cu spatele și călcâiele lipite de perete. Medicii de familie au posibilitatea de a evalua factorii care cresc riscul de cădere, cum ar fi anomalii de mers, probleme de echilibru și capacitatea scăzută de a efectua testul cronometrat „ridicare și mers”, utilizat pentru a evalua echilibrul și mersul. În cazul în care riscul de fractură este considerat a fi ridicat sau foarte ridicat conform criteriilor furnizate în ghidurile actualizate⁽¹³⁾, pacienții trebuie incluși într-un plan de tratament personalizat. Toți ceilalți pacienți, inclusiv cei cu risc scăzut de fractură cu sau fără tratament medicamentos pentru osteoporoză, trebuie consiliați cu privire la utilizarea măsurilor nonfarmacologice pentru menținerea sănătății oaselor.

Pasul 3: intervenția cu planuri de tratament personalizate pentru pacienții diagnosticați cu osteoporoză sau cu risc crescut de fractură

Strategiile nonfarmacologice pentru conservarea rezistenței osoase și reducerea riscului de fractură, inclusiv evaluarea și reducerea riscului de cădere, ar trebui încorporate în îngrijirea de rutină a pacienților. Aceste intervenții includ consilierea pacienților cu privire la menținerea unui aport suficient de proteine alimentare și un aport adecvat de calciu (800-1200 mg/zi), de preferință din surse alimentare, cu utilizarea suplimentelor de calciu pentru a compensa orice deficit și prescrierea vitaminei D. De asemenea, este inclusă recomandarea exercițiilor regulate de susținere a greutății, de întărire a mușchilor și de echilibru, adaptate nevoilor și abilităților fiecărui pacient, precum și consilierea privind renunțarea la fumat și consumul de alcool. În același timp, este important să se urmărească pacienții care urmează intervenții nonfarmacologice, în general la 1-2 ani după screeningul inițial pentru osteoporoză, pentru a evalua orice modificări ale stării clinice sau ale factorilor de risc^(12,13).

La pacienții identificați ca având risc de fractură sau la cei pentru care intervenția nonfarmacologică este inadecvată, ar trebui elaborate planuri de tratament personalizate. În același timp, ar trebui să fie incluse sau să se continue strategiile nonfarmacologice. Opțiunile terapeutice eficiente pentru osteoporoză includ antiresorbtive precum bifosfonații (alendronat, ibandronat, risedronat și acid zoledronic), un inhibitor al ligandului RANK (denosumab), un modulator selectiv al receptorilor de estrogen și/sau terapia hormonală pentru menopauză⁽²¹⁾.

Pasul 4: implementare, monitorizare și reevaluare

Monitorizarea poate include evaluări continue ale sănătății oaselor, cum ar fi testarea periodică a DMO și revizuirea factorilor de risc, precum și istoricul intervalelor de căderi și fracturi. Respectarea tratamentului de către pacient este esențială pentru obținerea beneficiilor terapiei pentru osteoporoză. Până la 30-50% dintre pacienții cu osteoporoză nu aderă la tratament din diverse motive⁽⁴⁾. Îmbunătățirea respectării medicației pentru osteoporoză necesită o comunicare eficientă cu pacienții cu privire la beneficiile și riscurile tratamentului, riscurile netratării și consecințele fracturii, adaptarea opțiunilor de tratament la preferințele pacientului și monitorizarea atentă pentru identificarea precoce a nerespectării tratamentului. Studiile au arătat că pacienții care au aderență la tratamentul pentru osteoporoză au o scădere cu 30-40% a ratelor de fracturi comparativ cu cei care nu respectă planul terapeutic. Un sprijin suplimentar poate fi oferit prin educația continuă a pacienților, inclusiv discuții deschise despre orice efecte secundare ale tratamentului, despre natura cronică a osteoporozei, programe de sprijin pentru pacienți și alte activități de suport⁽²²⁾.   

Autor corespondent: Remus-Sebastian Șipoș E-mail: dr_rsipos@yahoo.com

CONFLICT DE INTERESE: niciunul declarat.

SUPORT FINANCIAR: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.