Prizonier într-o lume nebună!

Soarta medicului de familie în România este dictată de contracte, ce îi asigură supravieţuirea, îi condamnă viitorul şi îi sechestrează prezentul. Din păcate, principala sursă de venit a majorităţii medicilor de familie din România o reprezintă contractul de prestări servicii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care, cunoscând această realitate, îşi permite să impună un buget şi nişte condiţii care să asigure doar supravieţuirea celor care mai profesează în acest sector al asistenţei medicale. Dovada? Deficitul de medici de familie, în permanentă creştere, în toate judeţele ţării, cauzat de faptul că tinerii absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi rezidenţii care ar trebui să îşi dea examenul de specialitate în medicină de familie aleg să se orienteze către alte specialităţi în care medicul nu este atât de umilit de către decidentul din domeniul sanitar.

Principalul vinovat de colapsul care va urma în asistenţa medicală primară, în urma împlinirii vârstei pensionării a peste 40% din cei care profesează în domeniul medicinei de familie, este instituţia al cărei nume arată ironia vremurilor în care trăim: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Argumentul ironiei este că orice contribuabil care solicită un contract acestei instituţii va beneficia, în baza contribuţiei sale lunare, de servicii în limita fondurilor disponibile. În condiţiile acestea, instituţia amintită ar trebui să deţină instrumentele prin care să coreleze boala contribuabililor cu limita fondurilor disponibile. Din păcate, rolul şi scopul acestei instituţii, sugerate chiar de denumirea ei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate,  nu au fost niciodată înţelese. Instituţia nu a reuşit să se comporte ca un asigurător, ascunzându-şi incompetenţa în sintagma în limita fondurilor disponibile, iar prin nepăsarea şi batjocura arătate faţă de asistenţa medicală primară, va priva un număr tot mai mare de contribuabili de cel mai la îndemână furnizor de servicii medicale, medicul de familie.

Toată această povestioară, bazată din păcate pe realitatea în care trăim, ara­tă nu doar suferinţa unui segment al asistenţei medicale, ci suferinţa unei societăţi, o suferinţă care se cronicizează şi se agravează de la un an la altul, sub per­­se­verenta incompetenţă şi iresponsa­bi­­li­ta­te ale unor decidenţi aflaţi într-o in­sti­tu­ţie a cărei denumire arată în mod iro­nic realitatea din sistemul medical, atât pentru contribuabil, cât şi pentru per­so­nalul medical.