Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul hipoacuziei de transmisie - masă rotundă

Moderator: Alma Maniu

Evaluarea hipoacuziei de transmisie - instrumente necesare în protocolul de diagnostic

Sebastian Cozma1,2, Oana Manolache2, Cristian Mârţu1,3, Luminiţa Rădulescu1,3
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Facultatea de Medicină
2. Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Compartimentul de Audiologie şi Vestibulogie
3. Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Clinica ORL

Afecţiunile urechii medii cumulează cele mai multe cauze generatoare de hipoacuzii de tip transmisie: otitele medii acute şi cronice, otospongioza, malformaţiile de ureche medie şi/ sau lanţ osicular, tumora de glomus jugular, dislocarea sau disjuncţia posttraumatică a lanţului de oscioare. Hipoacuzia de transmisie poate fi cauzată şi de afecţiuni ale urechii externe, cum ar fi malformaţiile, infecţiile, corpii străini, tumori benigne şi maligne, dar există şi cauze mai rare, ca de exemplu patologia urechii interne, prin aşa-numitul sindrom al celei de-a treia ferestre. Explorarea audiologică prin utilizarea corectă a instrumentelor disponibile în prezent oferă posibilitatea formulării unui diagnostic precis din punct de vedere funcţional, iar deseori permite şi susţinerea diagnosticului etiologic, care desigur poate fi confirmat imagistic sau intraoperator. Însă cel mai important avantaj al diagnosticului funcţional şi etiologic corect este recomandarea terapeutică optimă, medicală, chirurgicală sau protetică. În vederea actualizării informaţiilor privind hipoacuzia de transmisie, prezentăm mijloacele moderne de diagnostic al acesteia, formulând un protocol de testare a pacientului şi de interpretare a rezultatelor explorărilor audiologice. Bateria de teste disponibile pentru protocolul de diagnostic include: acumetria, impedansmetria clasică şi de bandă largă şi reflexul stapedian ipsi şi contralateral, audiometria tonală şi vocală, otoemisiunile acustice, potenţialele evocate auditive. Protocolul de diagnostic poate fi modificat în vederea urmăririi evoluţiei funcţionale postoperatorii în cazurile chirurgicale.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie de transmisie, diagnostic

Hipoacuzia de transmisie de origine cohleară

Dr. Mădălina Georgescu
IFACF-ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă” Bucureşti

Hipoacuzia de transmisie este o afecţiune des întâlnită în cabinetele ORL, fiind determinată, în marea majoritate a cazurilor, de afecţiuni ale urechii externe sau medii. Din punct de vedere audiologic, se caracterizează prin existenţa Rinne-ului audiometric mai mare de 10dB. Este necesar totuşi să corelăm simptomatologia pacientului cu rezultatul audiogramei tonale corect executate, având în vedere că este posibil ca hipoacuzia de transmisie să fie determinată de o patologie a urechii interne, cel mai adesea determinată de variaţiile presiunii lichidelor din urechea internă. Astfel, lucrarea îşi propune să aducă în discuţie câteva afecţiuni ale urechii interne care se pot manifesta prin hipoacuzie de transmisie - existenţa unei a treia ferestre între urechea medie şi internă (dehiscenţa de canal semicircular superior), apeductul vestibular lărgit sau boala Menière, dar în care simptomatologia este caracteristică, iar testele audiologice facilitează diagnosticul pozitiv.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie de transmisie, dehiscenţă de canal semicircular superior, boală Menière

Principii de abordare terapeutică a otitei seroase la copil

Dan-Cristian Gheorghe
Clinica ORL, Spitalul „M.S. Curie”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti

Experienţa de peste 20 de ani a Clinicii ORL pediatrice aduce în dis­cu­ţie modalităţile de tratament folosite pentru otita seroasă a co­pi­lu­lui, dată fiind evoluţia diferită a acestei patologii în ultimii ani. Tra­ta­mentele antibiotice, vaccinările potenţiale, presiunea parentală şi in­ter­disci­pli­na­ritatea constituie factori care au modificat tabloul clinic, de­mersul diag­nostic şi abordul terapeutic al unei afecţiuni foarte frecvente.

Cuvinte-cheie: otita seroasă la copii, tratament

Atelectazia urechii medii

Horaţiu Ştefănescu
Departamentul ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara

Atelectazia urechii medii prin atrofia şi retracţia membranei tim­panice este o problemă frecventă şi frustrantă în patologia pe­dia­trică. De asemenea, nu există un consens în ceea ce priveşte clasificarea şi tratamentul acestei afecţiuni. Există diverse opţiuni terapeutice, de la simpla urmărire a pacientului, inserţia de tub de ventilaţie transtimpanic, miringoplastie cu diverse materiale, însoţită sau nu de reconstrucţia lanţului osicular - de asemenea, multiple va­riante -, ajungând până la mastoidectomia corticală, ce are ca scop îmbunătăţirea ventilaţiei urechii medii. Din cauza efectului de columelă pe care îl joacă membrana timpanică atrofică, în cazul în care este ade­rentă de lanţul osicular, nivelul pierderii de auz obiectivat prin au­dio­grama tonală nu este un bun indicator al severităţii afecţiunii. Există, de asemenea, disensiuni în ceea ce priveşte momentul optim al începerii tratamentului. Unii clinicieni preferă observaţia periodică a pacientului, încercând să evite o potenţială deteriorare iatrogenică a auzului într-o ureche care de altfel este asimptomatică. Alţii, în schimb, preferă o intervenţie chirurgicală precoce, tocmai pentru a preveni orice leziune de lanţ osicular şi mai ales progresia bolii spre formarea de colesteatom.

Cuvinte-cheie: atelectazia urechii medii, copii, principii terapeutice

Modalităţi de refacere a mecanismului auditiv în bolile cronice ale urechii medii

Alma Maniu
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Unul dintre principalele obiective ale chirurgiei urechii medii este reconstrucţia mecanismului transmiterii sonore la nivelul cutiei timpanice. Reuşita intervenţiei chirurgicale implică atât stabilirea unui diagnostic corect, cât şi alegerea tehnicii chirurgicale adec­vate pentru fiecare caz în parte, ţinând cont de patologia urechii me­dii şi de gradul hipoacuziei de transmisie. La ora actuală, ra­por­tarea rezultatelor chirurgiei urechii medii pentru otoscleroză şi timpanoplastii se face atât din punct de vedere tehnic (închiderea Rinne-ului audiometric), cât şi din punct de vedere funcţional (luând în considerare şi auzul la urechea neoperată). Lucrarea de faţă îşi propune o actualizare a informaţiilor referitoare la modalităţile de refacere a mecanismului auditiv în bolile cronice ale urechii medii. Sunt discutate pe scurt indicaţiile tratamentului chirurgical corect pentru otoscleroză şi timpanoplastii, în funcţie de anumiţi factori de prognostic, cu scopul de a obţine un succes chirurgical atât pentru medic, cât şi pentru pacient.

Cuvinte-cheie: otoscleroză, timpanoplastii, tratament chirurgical, factori de prognostic

Proteza BAHA, o alternativă pentru hipoacuziile de transmisie

Violeta Necula, Alma Maniu, M. Cosgarea
UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Introducere. Protezele pe conducere osoasă, cum ar fi proteza BAHA, reprezintă o soluţie chirurgicală cu riscuri minime pentru pacienţii cu hipoacuzie de transmisie sau mixtă, cu o recuperare funcţională ne­sa­tisfăcătoare după chirurgia otitei sau care nu pot beneficia, din diverse mo­tive, de chirurgie funcţională. Material şi metodă. În perioada 2008-2015, în Clinica ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au be­ne­ficiat de proteză BAHA 32 de pacienţi. Bateria de teste audiologice efec­tuată preoperator a cuprins, după caz, audiograma tonală liminară, audio­grama vocală, iar la copii, potenţiale evocate auditive şi ASSR. Post­operator evaluarea audiologică a cuprins audiograma tonală în câmp liber şi audiograma vocală. Pacienţii adulţi şi copiii mai mari au fost rugaţi să răspundă preoperator şi postoperator la chestionarul Glasgow Benefit Inventory pentru a evalua modificarea calităţii vieţii acestor pacienţi după implantare. Rezultate. În perioada 2008-2015, în Clinica ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au beneficiat de proteză BAHA 32 de pacienţi, 26 fiind purtători de implant BAHA, iar 6 copii purtători de cordeluţă BAHA. Pragurile auditive s-au îmbunătăţit pe cele 4 frecvenţe testate cu 28.65 până la 45.00 dB HL. Inteligibilitatea vorbirii a crescut cu 61.92% după activarea implantului BAHA. Complicaţiile postoperatorii au fost comparabile cu cele descrise în literatura de specialitate. Scorurile chestionarului GBI au arătat o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii pacienţilor ca urmare a utilizării protezei BAHA. Concluzii. Implantul BAHA reprezintă o soluţie funcţională cu riscuri chirurgicale minime şi cu prognostic bun dacă se respectă indicaţiile şi procedurile chirurgicale. Implantul BAHA îmbunătăţeşte pragul auditiv şi inteligibilitatea vorbirii, având un ecou favorabil asupra calităţii vieţii pacienţilor.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie de transmisie, proteză în conducere osoasă, BAHA

BONEBRIDGE - prezentarea dispozitivului, indicaţii şi tehnică chirurgicală

uminiţa Rădulescu, Corina Butnaru, Cristian Mârţu, Sebastian Cozma
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi

BONEBRIDGE este un implant cu ancorare osoasă, care realizează trans­­mi­terea sunetului direct spre cohlee, scurtcircuitând urechea ex­ternă şi urechea medie. Este utilizat în tratamentul hipoacuziei neu­ro­senzoriale unilaterale, dar, şi mai ales, în tratamentul hipo­a­cuziei de transmisie sau mixtă atunci când au eşuat tehnicile de timpanoplastie sau când acestea nu sunt recomandate. Spre deo­se­bi­re de Baha, care este un implant cu an­co­rare osoasă de tip percutan, BONEBRIDGE este un implant transcutanat. În lucrarea de faţă ne-am propus să prezentăm acest dispozitiv, precum şi indicaţiile, tehnica chirurgicală, dar şi avantajele şi dezavantajele, în com­pa­ra­ţie cu alte implanturi cu ancorare osoasă. De asemenea, se rea­li­zează o tre­cere în revistă a literaturii de specialitate.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie de transmisie sau mixtă, hipoacuzie neu­ro­sen­zorială unilaterală, implant transcutanat

Notă de lectură - Tumorile maligne ale osului temporal

Alma Maniu
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Tumorile maligne ale osului temporal sunt rare, reprezentând mai puţin de 0.2% din cancerele capului şi gatului. Acestea includ cancerele cu punct de plecare la nivelul pavilionului auricular, extinse secundar la osul temporal, tumori primare ale conductului auditiv extern, ale urechii medii, mastoidei sau ale apexului petros şi tumorile metastatice. Cele mai frecvente tipuri histopatologice sunt carcinoamele bazocelulare şi carcinoamele scuamoase. Mai rar apar adenocarcinoamele, me­la­noa­mele, rabdomiosarcoamele sau limfoamele. Tratamentul chirurgical op­tim presupune rezecţia în bloc a tumorii cu rezecţia subtotală a osului temporal. Procedeele adjuvante includ parotidectomia şi disecţia cervicală ganglionară. Lucrarea de faţă prezintă o serie de 8 cazuri de tumori maligne cu punct de plecare la nivelul pavilionului auricular, extinse la nivelul osului temporal, tratate chirurgical. Sunt discutate reperele anatomice, tehnica chirurgicală şi modalităţile de reconstrucţie ale defectului postexcizional.

Cuvinte-cheie: tumori maligne, os temporal, petrozectomie, paro­ti­dectomie, disecţie ganglionară

Conferinţa ORL.ro

Neurinomul de ganglion geniculat. Prezentare de caz

Dr. Roxana MAZILU1, Dr. Adrian TUDOR1, Dr. Lucian DAVID2
1. Clinica Urechii, Bucureşti
2. Spitalul Militar Central Bucureşti
e-mail: roxana.masariu@gmail.com

Introducere. Neurinomul de facial reprezintă o condiţie rară şi este de obicei benign, cu o viteză de creştere lentă. Cea mai frecventă localizare este la nivelul ganglionului geniculat. Material şi metodă. În lucrare este prezentat cazul unui pacient cu paralizie facială periferică brusc instalată şi ameţeli. S-au efectuat investigaţii audiologice (audiometrie tonală, impedansmetrie) şi electrofiziologice (electroneurografie, po­ten­ţiale evocate auditive precoce) în vederea stabilirii diagnosticului. Acesta a fost confirmat de RMN (rezonanţă magnetică nucleară) cu sub­stanţă de contrast. Rezultate şi concluzii. Debutul paraliziei faciale în neurinomul de ganglion geniculat este de obicei progresiv, spre de­o­sebire de cazul prezentat. De asemenea, vertijul şi ameţelile sunt simp­tome rar întâlnite în această localizare. Orice simptom atipic asociat cu pa­ralizia facială trebuie să conducă la investigaţii amănunţite.

Cuvinte-cheie: neurinom, ganglion geniculat, paralizie facială

Diagnosticul sindroamelor vertiginoase de tip central

Dr. Roxana MAZILU1, Dr. Adrian TUDOR1, Dr. Lucian DAVID2, Dr. Dan MĂSARIU1
1. Clinica Urechii, Bucureşti
2. Spitalul Militar Central Bucureşti
e-mail: roxana.masariu@gmail.com

Obiectiv. Lucrarea studiază diferenţierea pe baza investigaţiilor ves­ti­bulare existente la momentul actual a unui sindrom vertiginos de tip periferic de unul de tip central. Material şi metodă. Studiul re­tro­spectiv (2010-2014) include 26 de pacienţi, dintre care 4 cu accident vascular (AVC) de fosă posterioară, 11 pacienţi cu migrenă vestibulară, 5 pacienţi cu scleroză multiplă, 4 pacienţi cu neurinom de acustic şi doi pacienţi cu dependenţă de alcool. La aceşti pacienţi s-au efectuat video­nistagmografie, video head impulse test (vHIT), posturografie computerizată. Rezultate. Videonistagmografia a prezentat modificări la toţi pacienţii cu AVC de fosă posterioară, la 25% din pacienţii cu mi­grenă vestibulară şi la jumătate din cei cu scleroză multiplă. Rezultatul video head impulse test a fost negativ indiferent de patologie la toţi pacienţii, cu o excepţie (un pacient cu migrenă vestibulară). Concluzii. Videonistagmografia este testul esenţial pentru diferenţierea unui nistagmus de tip periferic de unul de tip central. Un video head impulse test pozitiv are o valoare diagnostică mai limitată; un vHIT negativ este totuşi puternic semnificativ pentru un sindrom vertiginos de tip central.

Cuvinte-cheie: vertij, video head impulse test, videonistagmografie

Sindromul sarcoidoză-limfom. Prezentare de caz clinic

Dr. Mihaela NEGRILĂ, Dr. Oana Irina IVĂNESCU, Dr. Mihai PARVA
IFACF ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: midirom@gmail.com

Autorii prezintă un caz de sindrom de asociere sarcoidoză-limfom, la o pacientă în vârstă de 43 de ani, din mediul urban. Pacienta a fost diagnosticată în 2012 cu limfom malign difuz cu celulă mare B, cu debut amigdalian, polichimiotratat (6 cure) şi radiotratat (4 sedinţe), urmat de autotransplant de celule stem în 2014, cu răspuns favorabil. Din cauza aspectului discordant de regresie a leziunilor oro-faringiene şi a aparentei progresii a unor adenopatii hilare pulmonare evidenţiate prin PET-CT, s-a considerat oportună prelevarea unei biopsii prin mediastinoscopie, care la examenul histopatologic a evidenţiat un aspect compatibil cu sarcoidoza. Asocierea între limfom şi sarcoidoză a fost relatată încă din 1960, de către Bichel şi Brincker, care au descris în literatură 46 de cazuri de sarcoidoză coexistentă cu o altă malignitate. Ei au concluzionat că malignitatea asociată cel mai frecvent sarcoidozei este limfomul şi că acesta se dezvoltă ulterior sarcoidozei. Din cauza manifestărilor clinice frecvent silenţioase şi nespecifice, sarcoidoza este însă descoperită tardiv. În etiologia acesteia sunt incriminate: predispoziţia genetică, infecţii cronice cu micobacterii, mecanism autoimun prin asociere cu HLA-DRB1 (o alelă prezentă la pacienţi cu alte boli autoimune precum poliartrita reumatoidă, sindrom Sjögren). Dat fiind faptul că sunt puţine cazuri descrise în literatură, sindromul sarcoidoză-limfom rămâne slab caracterizat şi greu de susţinut prin studii clinice.

Cuvinte-cheie: sarcoidoză, limfom, mecanism autoimun

Timpanoplastia cu cartilaj în tratamentul supuraţiilor auriculare cronice necolesteatomatoase

Horia Alin MARIN, Karina MARIN, Marioara POENARU, Stelian LUPESCU, Gheorghe IOVANESCU, Roxana POPA, Delia HORHAT
UMFT „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: marin@umft.ro

Rezumat. Obiectivul acestui studiu este de a evalua rezultatele obţinute prin utilizarea cartilajului în timpanoplastie şi a le compara cu cele ob­ţi­nute cu fascie temporală, materialul de grefare cel mai des utilizat an­terior în reconstrucţia membranei timpanice. Studiul cuprinde un nu­măr de 67 de pacienţi la care s-a utilizat cartilaj pentru reconstrucţia mem­branei timpanice. Cazurile au fost evaluate otomicroscopic şi au­dio­­metric atât preoperator, cât şi postoperator. Grefa de tip insulă a fost uti­lizată la 41 de cazuri, iar tehnica în palisade la 26 de pacienţi (mai ales per­fo­raţii mari subtotale). La 19 cazuri a fost necesară reconstrucţia lan­ţu­lui osicular. Rezultatele obţinute sunt prezentate din punct de ve­dere morfologic şi funcţional.

Cuvinte-cheie: supuraţie auriculară cronică necolesteatomatoasă, timpa­no­plastie cu cartilaj, insulă sau palisadă

Tulburări de echilibru asociate sindromului Down

Conf. dr. Mădălina GEORGESCU
UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: madalina.georgescu@otomed-center.ro

Obiectiv. Copiii cu sindrom Down prezintă tulburări motorii importante, care le afectează echilibrul static şi dinamic. Echilibrul reprezintă capacitatea de a ne menţine ortostatismul şi de a efectua mişcări obişnuite (mers, sărit, alergat) fără să cădem. Scopul acestei lucrări este de a prezenta, comparativ, date despre controlul postural la persoanele cu sindrom Down şi la persoanele fără vreun handicap. Metodă. În studiu au fost incluse cinci persoane tinere (cu vârsta între 8 şi 15 ani) cu sindrom Down şi cinci persoane sănătoase de aceeaşi vârstă. Echilibrul static a fost evaluat cu ajutorul posturografului (Smart Balance/NEUROCOM). Echipamentul are o platformă cu senzori de presiune şi permite analiza în domeniu temporal şi frecvenţial a oscilaţiilor centrului de greutate pe parcursul testării. Subiecţii trebuie să-şi men­ţină ortostatismul, cât de nemişcaţi pot, timp de 20 de secunde pe plat­forma fixată, în două condiţii de testare - cu ochii deschişi şi cu ochii închişi. Rezultate. Analiza controlului postural a relevat o performanţă diminuată din punct de vedere al analizei temporale la subiecţii cu sindrom Down. Concluzii. Copiii cu sindrom Down prezintă un control motor diminuat încă din copilărie, din cauza hi­­potoniei, stabilităţii articulare reduse şi a hipermobilităţii ar­ti­­cu­la­re. Aceste particularităţi ale copiilor cu sindrom Down au un efect ne­gativ asupra dezvoltării normale a controlului mo­tor dacă nu se in­tervine precoce prin metode de recuperare me­di­cală. Această di­ficultate se menţine de-a lungul întregii vieţi a per­soanelor cu sin­drom Down.

Cuvinte-cheie: sindrom Down, control postural, posturografie

Otitis media with effusion in children. A clinical trial

Karina MARIN1, Horia Alin MARIN2, Marioara POENARU2, Gheorghe IOVANESCU2, Stelian LUPESCU2, Roxana POPA2, Delia HORHAT2, Mihaela PRODEA2
1. UMPh „Victor Babeş” Timişoara
2. UMPh „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: marinkrn@yahoo.com

Otitis media with effusion (OME), or ”glue ear”, is very common in chil­dren, especially between the ages of one and three years following Eustachia tube impairment. The functional effect of OME is a conductive hearing loss of about 25 to 30 dB associated with fluid in the middle ear. In total, 250 patients with otitis media with effusion were enrolled in this study. They were diagnosed with OME between 2011- 2014 in Bega ENT Clinic Timişoara. Treatment was conservative or surgical. Na­sal bacterial exam showed the following results: S. pneumoniae was found in 35% of cases, H. influenzae was found in 20% of cases, and M. catar­rhalis was present in 1% of the cases. Complications were otorrhea, tym­pa­no­sclerosis and perforation.

Keywords: otitis media, otitis media with effusion, conductive hearing loss, bacterial nasal exam

Algoritm de selecţie şi management al pacienţilor cu reabilitare fonatorie prin buton fonato post-laringectomie

Dr. Alina Georgiana ANGHEL, Conf. dr. Ion ANGHEL, Dr. Mihai DUMITRU
UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: dr_alina.anghel@yahoo.com

Introducere. Cel mai des folosite modalităţi de reabilitare fonatorie disponibile pentru pacientul român sunt laringofonul şi butonul fonator. Deşi au fost dezvoltate instrumente de analiză a calităţii vieţii pre- şi postoperator, în ceea ce priveşte funcţia fonatorie nu există algoritme clare pentru aplicarea uneia dintre cele două metode de reabilitare, fiind de cele mai multe ori o problemă de disponibilitate sau de preferinţă a pacientului. Material şi metodă. Am analizat un grup de 50 de pacienţi care au beneficiat de reabilitare fonatorie post-laringectomie totală prin inserţie de buton fonator de tip Provox Vega. Baza de date a cuprins vârsta, sexul, mediul de provenienţă, statutul social, nivelul educaţional, gradul şi perioada de utilizare a protezei. Toate cazurile au suferit montarea butonului fonator per secundam, şi nu simultam laringectomiei totale. Există pacienţi care nu folosesc maximal proteza vocală sau chiar abandonează acest dispozitiv uneori în favoarea laringofonului. Am încercat să analizăm care sunt factorii ce duc la acest scenariu. Rezultate şi concluzii. Dintre aceştia, un număr de 6 pacienţi nu au utilizat maximal proteza vocală sau chiar au solicitat extragerea butonului fonator şi ulterior au adoptat folosirea laringofonului. Nici unul nu a fost de sex feminin şi toţi proveneau din mediu rural. Patru dintre ei aveau studii medii, iar doi nu beneficiau de sprijin familial activ. Propunem un algoritm de selecţie a pacienţilor care ar beneficia maximal din inserţia butonului fonator sau care altfel ar utiliza mai degrabă laringofonul.

Cuvinte-cheie: reabilitare, buton, laringectomie

Amigdalectomia intracapsulară şi adenoidectomia prin coblaţie

Dr. Mihai DUMITRU?1, Mr. Daniel TWEEDIE2, Prof. dr. Caius Codruţ SARAFOLEANU1
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Guy’s And Saint Thomas NHS Foundation Trust, London, UK
e-mail: orldumitrumihai@yahoo.com

Introducere. Amigdalectomia intracapsulară este o tehnică modernă cu avantaje reale faţă de rezecţia chirurgicală clasică, prin respectarea planurilor anatomice şi implicit limitarea riscului de sângerare. Într-o societate în care accentul se pune pe calitatea vieţii şi pe perturbarea activităţii profesionale la minimum, printr-o spitalizare redusă, această tehnică este cost-eficientă. Material şi metodă. Vom prezenta teh­nica de coblaţie în vederea amigdalectomiei şi adenoidectomiei. Vom sublinia indicaţiile metodei şi mai ales avantajele ei în cazurile plu­ritarate: agresiune locală controlată, risc de sângerare minim, du­rere postoperatorie minimă şi reinserţia copilului în comunitate ra­pid. Datele recente arată că riscul de regenerare a ţesutului lim­fo­id post-coblaţie există doar la nivel teoretic, cu un procentaj ne­gli­ja­bil de proceduri de revizie. Rezultate şi concluzii. Costurile uti­li­ză­rii coblaţiei sunt contrabalansate de managementul eficient al du­re­rii, un consum redus de analgezice şi practic lipsa de necesitate a antibioterapiei postoperatorii, precum şi un risc de sângerare post­ope­ratorie minim. Toate aceste aspecte sunt confirmate de experinţa cu­mulată pe un număr de 450 de cazuri ce au beneficiat de utilizarea co­blaţiei şi validate prin utilizarea unui chestionar pre- şi postoperator com­pletat de către aparţinători. Această lucrare a fost susţinută prin Pro­gramul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), finanţat de Fondul Social European şi Guvernul României sub contractul numărul POSDRU/159/1.5/S/137390.

Cuvinte-cheie: amigdalectomie, adenoidectomie, coblaţie

Posibilităţi de reconstrucţie nazo-facială post-rezecţii tumorale

Conf. dr. Ion ANGHEL1, Dr. Alina Georgiana ANGHEL1, Dr. Oana Adriana ANGHEL2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Bucureşti
e-mail: ionangheldoc@yahoo.com

Introducere. Patologia tumorală nazo-facială necesită utilizarea unor procedee de reconstrucţie ce implică colaborarea unor echi­pe in­ter­disciplinare ce reunesc specialişti de chirurgie plastică, oto­rino­laringologie şi chirurgie oro-maxilo-facială. Material şi metodă. Vom ilustra prin cazuistica proprie toate procedurile de reconstrucţie pornind de la simplu la complex: de la sutura în „Z” la lamboul migrat bilobat etc. Trebuie respectate unităţile morfo-funcţionale de la nivelul regiunii nazo-faringiene prin pris­ma densităţii specifice de elemente anatomice. Cazurile cele mai complexe necesită reconstrucţii cu lambouri libere mi­grate lo­co­regionale, precum şi substrat de rezistenţă prin montarea de ma­teriale protetice. În fiecare caz se vor sublinia avantajele şi dez­­avantajele diferitelor tehnici de reconstrucţie, cu atât mai mult cu cât nu există o reţetă standard şi rezultatul final este di­rect dependent de experinţa echipei chirurgicale. Rezultate şi con­cluzii. Pacientul cu patologie tumorală nazo-facială este, de cele mai multe ori, victima pasării responsabilităţii între diferite spe­cialităţi, când de fapt acestea ar trebui să conlucreze în vederea oferirii unui rezultat rezecţional în primul rând funcţional şi în limita unei calităţi a vieţii corespunzătoare şi a unui aspect estetic necesar integrării sociale complete.

Cuvinte-cheie: reconstrucţie facială, tumori

Rolul alimentaţiei prin PEG la pacienţii laringectomizaţi în profilaxia fistulelor faringiene

Dr. Alina Georgiana ANGHEL, Conf. dr. Ion ANGHEL, Prof. dr. Traean BURCOŞ
UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: dr_alina.anghel@yahoo.com

Introducere. Complicaţia cea mai redutabilă în cadrul evoluţiei post­operatorii a pacientului laringectomizat este reprezentată de dez­vol­tarea unei fistule faringo-cutanate, evident exceptând sce­nariul re­ci­di­vei tumorale. Povara dezvoltării unei astfel de fistule este dublă: a pa­cientului prin faptul că nu se mai poate alimenta corespunzător şi îi sca­de calitatea vieţii, dar şi a sistemului medical prin faptul că pacientul nu îşi mai poate continua programul de tratament oncologic, anulând efor­turile deja depuse în vederea vindecării lui şi solicitând resurse ma­te­riale suplimentare până la rezoluţia fistulei. Material şi metodă. Am im­plementat activ utilizarea gastrostomei endoscopice percutanate (PEG) ca modalitate de alimentare postoperatorie a pacienţilor laringectomizaţi în plus faţă de metodele deja utilizate în examenul clinic (sonda nazogastrică şi gas­trostoma clasică). Pentru a putea oferi pacienţilor opţiunea utilizării preoperatorii a PEG sunt necesare colaborarea directă cu o secţie de chi­rurgie generală şi un serviciu de endoscopie digestivă cu personal ex­pe­rimentat şi supraspecializat. Rezultate şi concluzii. Utilizarea PEG a pre­venit activ prelungirea duratei de spitalizare a pacienţilor, a pre­venit apa­riţia fistulelor faringo-cutanate prin excluderea sondei na­zo­gastrice cu efect iritativ la nivelul anastomozei faringo-esofagiene. Mon­tarea pre­operatorie a PEG s-a dovedit cost-eficientă prin faptul că a pre­venit apelarea la resortul chirurgiei generale în vederea efectuării unei gas­tro­stome clasice. Gradul de fistulizare în cadrul sublotului de pacienţi ce a beneficiat de sondă nazogastrică a fost de 19,46%, pe când în cazul sub­lo­tului de pacienţi ce a beneficiat de PEG s-a dovedit a fi mult mai mică, de 7,40%.

Cuvinte-cheie: fistulă, faringolaringectomie, PEG

Rinoplastia închisă versus deschisă – avantaje, dezavantaje, actualităţi şi controverse

Conf. dr. Ion ANGHEL1, Dr. Alina Georgiana ANGHEL1, Dr. Oana Adriana ANGHEL2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Bucureşti
e-mail: ionangheldoc@yahoo.com

Introducere. Atât rinoplastia deschisă, cât şi cea închisă presupun manevre comune, dar şi procese influenţate de însăşi calea de abord aleasă. O analiză preoperatorie atentă este necesară pentru a înţelege cum fiecare abordare afectează percepţia chirurgului asu­pra anatomiei, limitele sau oportunităţile chirurgicale, precum şi gradul de control asupra rezultatului final. Un specialist care se axează numai pe una dintre tehnici evident face un compromis în ca­zul unora dintre pacienţi. Material şi metodă. Vom prezenta o serie de cazuri pornind de la simplu la complex ce au beneficiat de rinoplastie estetică şi funcţională. Vor fi subliniate avantajele şi dez­avantajele utilizării tehnicii închise sau deschise. De mare im­por­tan­ţă este natura funcţională a rinoplastiei, fapt ce păzeşte chirurgul de iminenţa complicaţiilor şi malpraxisului. Este con­tro­versată abor­darea pacienţilor ce pot suferi de tulburări de dismorfism cor­poral şi care din anamneză se adresează chirurgului estetician pentru diverse proceduri în diferite regiuni anatomice. Rezultate şi concluzii. Recent, comparaţia dintre cele două tehnici a început să dispară, prin formarea unei mase critice de specialişti ce stăpânesc în egală măsură ambele tehnici, fapt ce le permite să le combine sau chiar să transforme o procedură în alta. Însă rămâne ca axiomă că procedura deschisă este utilizată mai ales de tânărul specialist în perioada de acumulare a experienţei şi încrederii necesare abordării tehnicii închise.

Cuvinte-cheie: rinoplastie, deschisă, închisă

Utilizarea ecografiei endocavitare a cavităţii orale şi faringelui în ORL. Studiu-pilot anatomic

Dr. Mihai DUMITRU, Conf. dr. Ion ANGHEL, Prof. dr. Caius Codruţ SARAFOLEANU
UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: orldumitrumihai@yahoo.com

Introducere. Ecografia endocavitară are utilizare amplă în alte regiuni anatomice decât în sfera ORL. Au existat încercări ale unor specialişti în imagistică medicală să adapteze transductorii ecografici endovaginali şi endorectali pentru examinarea endo­ca­vitară a regiunii orofaringiene. Propunem un studiu-pilot al utilizării „exotice” a ecografiei pentru examinarea cavităţii orale şi faringelui de către specialistul ORL, ce are avantajul unei experienţe superioare în abordarea acestei regiuni anatomice. Material şi metodă. Vom utiliza un transductor chirurgical în formă de „L” ataşat la un aparat de ecografie Sonoscape S2. Transductorul va fi învelit steril şi acoperit cu gel steril disponibil în pachetele Civ-Flex de unică folosinţă. Fiind un studiu-pilot şi pentru a de­pă­şi inconvenientul reflexului de vomă faringian, am efectuat exa­minarea pe subiecţi anesteziaţi total în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale de amigdalectomie. După montarea de­păr­tătorului bucal autostatic se efectuează examinarea eco­gra­fică endocavitară în secvenţa de paşi: segment anterior şi pos­te­rior limbă, versant lateral limbă, planşeu bucal, lojă amigdală palatină, văl palatin, palat dur, perete posterior faringian, regiune parafaringiană etc. În limita spaţiului de manevră, fiecare regiune a fost examinată atât longitudinal, cât şi transvers. Rezultate şi concluzii. Am corelat imaginile ecografice obţinute cu noţiunile de anatomie clinică şi secţională. Această metodă de examinare ecografică va putea fi utilizată pre- şi intraoperator complementar imagisticii CT şi RMN, pentru un management eficient al patologiei tumorale linguale, amigdaliene etc. Prezenta lucrare reprezintă o aplicare practică a unui brevet de invenţie depus la OSIM.

Cuvinte-cheie: ecografie, endocavitară, otorinolaringologie

Utilizarea puncţiei biopsii ecoghidate pe ac fin şi elastografiei în patologia glandelor salivare

Dr. Mihai DUMITRU, Conf. dr. Ion ANGHEL, Prof. dr. Caius Codruţ SARAFOLEANU
UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: orldumitrumihai@yahoo.com

Introducere. Tehnicile noi precum puncţia biopsie ecoghidată pe ac fin şi elastografia iau cu asalt practica ORL şi în unele ţări au devenit parte integrantă a algoritmului de management al patologiei glandelor salivare. Avantajele acestor proceduri sunt costurile reduse, lipsa iradierii şi minimizarea riscurilor operatorii la pacienţii pluritaraţi. Material şi metodă. Vom prezenta tehnica examinării ecografice a glandelor salivare, precum şi a efectuării puncţiei biopsii ecoghidate. Detaliem principiile elastografiei şi datele din literatura de specialitate referitoare la aplicarea sa în managementul patologiei glandelor salivare. Datele obţinute prin ecografie şi elastografie vor fi corelate cu rezultatul citologic al puncţiei pe ac fin şi cu rezultatul final morfopatologic. Rezultate şi concluzii. Prezentăm o serie de cazuri de la aparent banala litiază salivară la afecţiuni inflamatorii şi temutele formaţiuni tumorale ale glandelor salivare ce au beneficiat de utilizarea acestor două tehnici noi. Elastografia adaugă o nouă dimensiune examinării ecografice standard şi Doppler, sporind gradul de sensibilitate şi specificitate al diagnosticului şi prevenind utilizarea excesivă a imagisticii CT. Punc­ţia biopsie ecoghidată permite o economisire a resurselor, cu diag­nosticarea corectă şi completă a pacientului în cadrul ambulatoriului de specialitate, fără riscuri anestezice suplimentare în cadrul pa­cienţilor pluritaraţi. Această lucrare a fost finanţată de către UMF „Carol Davila” prin proiectul numărul 33895/11.11.2014.

Cuvinte-cheie: puncţie, elastografie, glande salivare

Tratamentul cu radiofrecvenţă al patologiei cornetelor nazale

Şef lucrări dr. Stelian LUPESCU, Prof. dr. Marioara POENARU, Med. rezident Iulia Emilia LUPESCU
Clinica ORL, Spitalul Clinic Municipal Timişoara
e-mail: stelian_lupescu@yahoo.com

Introducere. Terapia sclerozantă cu radiofrecvenţă a cornetelor nazale reprezintă folosirea energiei de frecvenţă înaltă în proceduri terapeutice. Energia este aplicată strict submucos, în profunzimea cornetului nazal, cu ajutorul unor electrozi speciali. Electrodul pro­duce deshidratarea ţesutului submucos, urmată de iniţierea procesului de cicatrizare retractilă. Se respectă mucoasa nazală şi se evită formarea postoperatorie de cruste. Material şi metodă. Echipament: generator de radiofrecvenţă pentru ORL, BM-780 II cu RaVoR(reducţie volumetrică cu radiofrecvenţă); electrod bipolar „Binner”. Cu ajutorul acestui echipament s-au efectuat intervenţiile de reducere volumetrică a cornetelor nazale. Generatorul prezintă şi funcţia AutoRF, care ajustează puterea de lucru. Au fost efectuate peste 500 de intervenţii. Procedura standard cuprinde 1-3 şedinţe sclerozante, la un interval de 3 săptămâni una de cealaltă. O nouă aplicare este indicată numai după apreciarea eficienţei celei an­te­rioare. Rezultate. Intervenţia este sigură, relativ simplă, efec­tua­tă cu anestezie locală, costurile procedurii fiind rezonabile. Apro­ximativ 80% dintre pacienţi au evoluat favorabil după prima pro­cedură, la ceilalţi fiind necesare încă 1-2 şedinţe. 10% dintre pa­cienţi au fost copii, rezultatele fiind foarte bune. Concluzii. Cauzele hipertrofiei cornetelor nazale sunt multiple: deviaţia de sept nazal, alergia nazală, poluarea şi praful din aer, folosirea în exces a substanţelor vasoconstrictoare nazale. Sclerozarea cornetelor nazale se indică la pacienţii cu patologie provocată de mărirea în exces a ţesutului conjunctiv din structura cornetelor nazale. Terapia sclerozantă cu radio­frecvenţă reprezintă o metodă modernă, sigură şi foarte efi­cientă.

Cuvinte-cheie: cornete nazale, radiofrecvenţă

Utilizarea grefelor cartilaginoase pentru reconstrucţia septonazală

Şef lucrări dr. Stelian LUPESCU, Prof. dr. Alin Horia MARIN, Med. rezident Iulia Emilia LUPESCU
Clinica ORL, Spitalul Clinic Municipal Timişoara
e-mail: stelian_lupescu@yahoo.com

Introducere. Grefele sunt utilizate pentru reconstrucţia septului nazal, a valvei nazale interne sau în situaţii mai complexe (valvă internă, vârf nazal, alare). Colapsul valvei nazale apare din cauza de­ficienţelor structurale ale pererelui lateral nazal. Etiologia poate fi congenitală, traumatică sau iatrogenă, după rinoseptoplastii. Există mai multe tehnici chirurgicale de reconstrucţie care utilizează grefe: pentru cartilaje alare, pentru septul nazal, tip fluture, expansoare. Material şi metodă. Materiale pentru grefe: cartilaj septal, auricular şi grefe aloplastice. Tipurile de grefe utilizate au fost pentru vâful na­sului, pentru dorsul nazal, grefe expansoare pentru colapsul valvei interne, grefe de reconstrucţie septală şi a cartilajelor alare. Numărul de cazuri cu grefe: 215, toate cu deviaţie de sept. Patologia nazală a fost reprezentată de nasuri laterodeviate, cifotice, colaps nazal median, nas „în şa”. Rezultate. Aproximativ 80% din cazuri au prezentat stabilitate postoperatorie, atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Au fost necesare şi reintervenţii corectorii. Concluzii. Grefele cartilaginoase au rol important pentru refacerea unghiului normal al valvei nazale interne şi a liniei estetice a dorsulul nazal. Grefele autologe sunt de preferat materialelor aloplastice. Cartilajul septal reprezintă prima alegere în chirurgia nazală. Car­ti­la­jul auricular este, în anumite situaţii, o foarte bună alternativă.

Cuvinte-cheie: grefe, cartilaj, reconstrucţie

Locul tratamentului prin kinetoterapie în sindroamele vestibulare

Dr. Luigi MARCEANU
Univ. Transilvania Braşov
e-mail: marceanu@gmail.com

Tratamentul modern în sindroamele vestibulare de fază acută sau cronică alătură medicaţiei specifice (simptomatică, etiologică, faci­li­tatoare a compensării vestibulare) şi procedurile de reabilitare vestibulară (precoce şi pe parcursul evoluţiei afecţiunii). Reabilitarea vestibulară are la bază stimularea proceselor de compensare ves­ti­bulară prin kinetoterapie şi cuprinde: exerciţii fizice (protocoale) specifice de reeducare vestibulară (apanaj al kinetoterapeutului) şi manevre de repoziţionare otolitică (MRO) destinate VPPB (proceduri terapeutice mai cunoscute, efectuate exclusiv de medicul ORL). Acest tip de terapie prin mişcare se adresează unei largi categorii de afecţiuni generatoare de vertije şi dezechilibru, reprezentând un ajutor încă insuficient cunoscut şi fructificat în terapia acestor afecţiuni invalidante.

Cuvinte-cheie: reabilitare vestibulară, kinetoterapie, vertije

Stop respirator şi comă asociate corpilor străini laringo-traheali. Consideraţii pe marginea a două cazuri clinice

Dr. Adelina MERTIC1, Dr. Violeta VLAD2
1. Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Gr. Alexandrescu” Bucureşti
2. Policlinica „Regina Maria” Bucureşti
e-mail: adelina.mertic@gmail.com

Introducere. Este bine cunoscut faptul că existenţa unui corp străin traheo-bronşic la un copil presupune o atitudine terapeutică rapidă şi concentrată în vederea soluţionării acestui tip de patologie. Există însă şi situaţii extreme, dramatice, în care obstrucţia completă laringo-traheală conduce imediat la stop respirator şi comă consecutivă. Material şi metodă. Lucrarea de faţă pune în discuţie două astfel de cazuri, făcând referire atât asupra modului de intervenţie, cât şi asupra aspectelor medico-legale pe care aceste situaţii extreme, particulare, le implică. Rezultate şi concluzii. Considerăm imperios necesară responsabilizarea membrilor familiei în faţa acestui tip de patologie, atât prin acţiune la nivelul reţelei medicale primare, cât şi prin implicarea activă a presei în strategii de prevenţie şi campanii de informare a populaţiei.

Cuvinte-cheie: stop respirator, corpi străini laringo-traheali

Tuberculoză otică primitivă complicată cu meningită cu evoluţie supraacută.
Consideraţii pe marginea unui caz clinic

Dr. Adelina MERTIC1, Dr. Mihaela RAUS2, Dr. Violeta VLAD3
1. Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Gr. Alexandrescu” Bucureşti
2. Spitalul de Boli Infecţioase „Prof Dr. Matei Balş” Bucureşti
3. Policlinica „Regina Maria” Bucureşti
e-mail: adelina.mertic@gmail.com

Introducere. Tuberculoza extrapulmonară este remarcată la un procent de 10-25% din totalul cazurilor de TBC, urechea medie şi mastoida fiind extrem de rar consemnate ca sediu primitiv al infecţiei bacilare. Material şi metodă. Autorii aduc în discuţie cazul unei paciente în vârstă de 14 ani, fără antecedente personale sau familiale de TBC, diagnosticată cu o formaţiune tumorală de ureche medie (dovedită ulterior a fi de natură tuberculoasă), complicată rapid cu meningită cu evoluţie fulminantă. Rezultate şi concluzii. Dificultatea stabilirii diagnosticului în condiţiile datelor anamnestice negative, ale unui tablou clinic extrem de atipic şi ale unei evoluţii rapid nefavorabile constituie particularitatea acestui caz. Tuberculoza extrapulmonară, prin variabilitatea şi atipia formelor de prezentare, precum şi prin evoluţia imprevizibilă, potenţial letală, rămâne o ameninţare redutabilă, ce nu trebuie ignorată.

Cuvinte-cheie: tuberculoză otică, meningită

Dificultăţi diagnostice şi terapeutice în traumatismele cranio-faciale cu fracturi ale bazei craniului

Conf. dr. Carmen Ioana STAN1, Prof. univ. dr. Cristian STAN2
1. Spitalul clinic Witing, Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti
2. INML „Mina Minovici”, Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti
e-mail: carmen1.stan@yahoo.com

Traumatismele cranio-cerebrale şi cranio-faciale reprezintă, în con­textul unei vieţi sociale active, entităţi patologice din ce în ce mai frecvente. Literatura ORL din domeniu clasifică acest tip de trau­ma­tis­me în câteva categorii distincte. Lucrarea analizează un număr de 30 de cazuri cu leziuni traumatice cranio-faciale şi propune o re­evaluare a criteriilor diagnostice şi implicit a abor­dă­rilor terapeutice personalizate, deoarece complexitatea le­zio­nală observată la un nu­măr semnificativ de cazuri evidenţiază ele­men­te lezionale discrete sau oculte imagistic, relevate tardiv fie de evo­luţia clinică, fie de in­vestigaţiile imagistice sau uneori chiar de cele necropsice.

Cuvinte-cheie: traumatisme cranio-faciale, criterii diagnostice, tra­tament personalizat

Managementul supuraţiilor laterocervicale la copil

Dr. Andrei OSMAN1, Dr. Carmen MOGOANTĂ2, Dr. Mioriţa TOADER3, Dr. Corneliu TOADER4, Dr. Iolanda Cristina VIVISENCO3, Dr. Noela IONESCU5, Dr. Gheorghe IOVĂNESCU6
1. Spitalul Judeţean Craiova
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
3. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
4. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
5. Spitalul Medlife Bucureşti
6. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Abcesele din regiunea laterofaringiană sunt mai rare la copil decât la adult şi se întâlnesc în mod excepţional la sugar şi copilul mic. Abcesul laterofaringian poate îmbrăca două forme ana­to­mo­topografice distincte: adenoflegmonul laterocervical (re­tro­stilian) şi celulita laterofaringiana (prestiliană). În cazul ade­no­flegmonului laterocervical este vorba de o adenită supurată a lan­ţului ganglionar carotido-jugular, colecţia fiind situată în spaţiul sub­carotidian posterior. Cauzele sunt multiple şi, nediagnosticat şi ne­tratat la timp, se poate extinde. Material şi metodă. Prezentăm ca­zul unui pacient de 16 ani din mediul urban, diagnosticat şi tratat in­corect timp de aproximativ două luni. Ulterior, pacientul a fost in­ternat şi diagnosticat în secţia ORL cu adenoflegmon laterocervical şi operat de urgenţă imediat după stabilirea corectă a diagnosticului. Rezultate şi concluzii. Evoluţia a fost foarte lentă spre vindecare sub tratament susţinut antibioterapic şi antiinflamator intravenos, acompaniat evident de cura chirurgicală. Facem referire, comparativ, la un alt caz, de data aceasta corect diagnosticat, tratat şi operat în secţia noastră, cu o evoluţie rapidă, foarte bună, cu vindecare fără complicaţii imediate sau la distanţă.

Cuvinte-cheie: adenoflegmon laterocervical, supuraţie

Apneea în somn la copil - tratament chirurgical

Dr. Corneliu TOADER1, Dr. Mioriţa TOADER2, Dr. Mircea DRĂGHICI3, Dr. Mihai BAICAN3, Dr. Noela IONESCU4, Dr. Andrei OSMAN5, Dr. Carmen MOGOANTA6
1. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, Bucureşti
2. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
3. Spitalul Dentirad Ploieşti
4. Spitalul Medlife Bucureşti
5. Spitalul Judeţean Craiova
6. Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Copiii îşi petrec jumătate din timpul lor dormind, motiv pentru care patologia respiratorie din perioada somnului, cu precădere apneea în somn, are o importanţă majoră în practica pediatrică. Diag­nosticul apneei în somn este suspicionat clinic, dar se bazează în final pe polisomnografie, această investigaţie rămânând standardul de aur pentru această patologie. Material şi metodă. Lucrarea redă demersurile diagnostice şi terapeutice întreprinse în cazul unor copii cu hipertrofie severă adenoamigdaliană, precum şi impactul pe care l-a avut tratamentul adoptat de echipa noastră asupra calităţii vieţii pacienţilor şi a familiilor lor. Rezultate şi concluzii. Hipertrofia amigdaliană de gradul 4 poate fi responsabilă de apariţia sindromului de apnee în somn la copii. Un diagnostic tardiv şi un tratament întârziat la un copil cu apnee în somn are consecinţe respiratorii severe.

Cuvinte-cheie: copil, apnee în somn, tratament chirurgical

Astmul bronşic la copil - o patologie de graniţă abordată şi de către medicul ORL-ist

Dr. Iolanda Cristina VIVISENCO1, Dr. Mioriţa TOADER1, Dr. Corneliu TOADER2, Dr. Alina OPREA1, Dr. Gheorghe IOVĂNESCU3, Dr. Dragoş PALADE4
1. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
2. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
4. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” Iaşi
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. În cele mai frecvente cazuri, astmul bronşic este diagnosticat în copilărie, copiii cu astm bronşic sever având un risc mai mare de a face, la vârsta adultă, o bronhopneumopatie cronică obstructivă. Cuvântul „astma” înseamnă greutate în respiraţie, ast­mul bronşic fiind una din cele mai vechi şi mai cunoscute boli cro­nice. Astmul bronşic reprezintă o pătrime din afecţiunile cronice ale copilului, evoluţia sa particulară la copil fiind condiţionată de incompleta dezvoltare a plămânului şi a sistemului bronşic, dar şi de o imaturitate imunitară. Au fost descoperite noi medicamente cu efecte secundare minime în tratamentul astmului bronşic, cu o eficienţă mult mai crescută, dar cu toate acestea tratamentul ast­mului bronşic nu aduce întotdeauna satisfacţii. Material şi me­todă. Prezentăm experienţa noastră în abordarea unor cazuri diag­nosticate cu astm bronşic, la care diagnosticul a fost corect pus după efectuarea sub anestezie generală a unei bronhoscopii şi a unei esofagoscopii. Rezultate şi concluzii. Având în vedere cazuistica prezentată, considerăm că o explorare mult mai atentă a unui copil cu astm bronşic, precum şi un tratament bine stabilit şi urmărit corect de către medicul curant reprezintă un deziderat foarte important.

Cuvinte-cheie: astm bronşic, bronhoscopie, esofagoscopie

Diagnosticul şi tratamentul corpilor străini cu localizare rară la copil

Dr. Mioriţa TOADER1, Dr. Corneliu TOADER2, Dr. Iolanda Cristina VIVISENCO1, Dr. Alina OPREA1, Dr. Mircea DRĂGHICI3, Dr. Mihai BAICAN3, Dr. Daniela NEACŞU4, Dr. Dragoş PALADE5
1. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
2. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
3. Spitalul Dentirad Ploieşti
4. Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” Bucureşti
5. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Ingestia sau aspiraţia unor corpi străini la copil reprezintă o urgenţă majoră, chiar şi în acele cazuri în care nu se relatează istoric de sialoree, disfagie, odinofagie, durere, tuse, sufocare etc., toate acestea necesitând un management foarte bun. Corpii străini de la nivelul căilor aeriene sau digestive pot deveni în orice clipă agresivi, ameninţând viaţa micului pacient, prin mobilizarea lor ca urmare a schimbării po­ziţiei sau ca urmare a unei chinte de tuse. Material şi metodă. Pre­zen­tăm experienţa noastră în astfel de cazuri, ale căror diagnosticare şi tra­ta­ment au impus un bun management. Rezultate şi concluzii. De ce­le mai multe ori, diagnosticul corpilor străini este uşor de stabilit, dar sunt şi situaţii în care doar o anamneză foarte bine făcută, completată cu un exa­men ORL minuţios şi cu investigaţii imagistice simple, stabileşte diag­nos­ticul în cazul unor corpi străini cu localizare mai rară.

Cuvinte-cheie: copil, management, corp străin cu localizare rară

Managementul corpilor străini respiratori vegetali la copil

Dr. Alina OPREA1, Dr. Mioriţa TOADER1, Dr. Corneliu TOADER2, Dr. Iolanda Cristina VIVISENCO1, Dr. Mircea DRĂGHICI3, Dr. Noela IONESCU4, Dr. Dragoş PALADE5
1. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
2. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
3. Spitalul Dentirad Ploieşti
4. Spitalul Medlife Bucureşti
5. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Corpii străini vegetali sunt mai periculoşi decât cei de origine organică din cauza faptului că au capacitatea de a-şi mări volumul prin absorbţia de secreţii în cantitate mare, de la nivelul căilor respiratorii şi pentru că la manevrele de extracţie se pot fărâmiţa foarte uşor. În cazul unei intervenţii rapide de extragere a corpului străin prin bronhoscopie, rezultatul este unul spectaculos, dar în literatură rata mortalităţii se menţine încă în procent de 1%. Material şi metodă. Pre­zen­tăm cazul unui pacient cu un astfel de corp străin (fasole) al cărui management a fost prost condus şi care a prezentat complicaţii grave ce au dus la deces. Rezultate şi concluzii. Diagnosticul a fost dificil de pus în acest caz şi, în consecinţă, abordarea terapeutică ulterioară a avut mult de suferit, fiind temporizată din cauza complicaţiilor apărute şi a stării foarte grave a pacientului.

Cuvinte-cheie: corp străin vegetal, copil, management

Dificultăţi de diagnostic şi tratament în cazul corpilor străini esofagieni la copil

Dr. Corneliu TOADER1, Dr. Mioriţa TOADER2, Dr. Iolanda Cristina VIVISENCO2, Dr. Alina OPREA2, Dr. Gheorghe IOVĂNESCU3, Dr. Dragoş PALADE4
1. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
2. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
4. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Calea de pătrundere a corpilor străini esofagieni este de obicei cea bucală, sediul variind în funcţie de forma şi dimensiunile corpului străin. Mecanismul constă fie într-o deglutiţie banală, cum se întâmplă în cazul corpilor străini alimentari, fie una involuntară, urmare a ajungerii întâmplătoare a lor la nivelul cavităţii bucale din joacă sau ca urmare a unui act chirurgical. Foarte rar, corpii străini ajung în esofag din stomac pe cale retrogradă sau din căile aeriene prin fistule esotraheale sau esobronşice. Material şi metodă. Dorim să prezentăm experienţa noastră în diagnosticul şi tratamentul corpilor străini esofagieni cu re­fe­rire specială la monede, cel mai frecvent întâlnit corp străin eso­fa­gian în statistica secţiei noastre. Rezultate şi concluzii. Evoluţia cor­pi­lor străini esofagieni este variabilă, în funcţie de precocitatea diag­nos­ti­cului, dar şi a tratamentului.

Cuvinte-cheie: copil, corp străin esofagian, esofagoscopie

Erori de diagnostic în cazul corpilor străini respiratori la copil

Dr. Mioriţa TOADER1, Dr. Corneliu TOADER2, Dr. Mircea DRĂGHICI3, Dr. Mihai BAICAN3, Dr. Daniela NEACŞU4, Dr. Andrei OSMAN5, Dr. Carmen MOGOANTA6
1. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
2. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
3. Spitalul Dentirad Ploieşti
4. Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” Bucureşti
5. Spitalul Judeţean Craiova
6. Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Corpii străini respiratori la copil reprezintă o continuă provocare atât pentru medicul pediatru, medicul de familie, dar şi pentru medicul ORL-ist intervenţionist. O importanţă deosebită în orientarea diagnosticului acestor cazuri o au datele de anamneză, luate cu lux de amănunte de la aparţinători. Material şi metodă. Un diagnostic iniţial greşit pus de către colegi de alte specialităţi sau de aceeaşi specialitate nu a însemnat abandonarea micilor pacienţi, ci am procedat la investigarea şi rezolvarea lor, urmărind în principal datele provenite din anamneza luată de la părinţi. Cazurile prezentate au fost supuse unei bronhoscopii cu extragerea corpilor străini sub anestezie general. Rezultate şi concluzii. În cazurile prezentate, intervenţia a fost urmată de remiterea rapidă, în 2-3 zile, a simptomatologiei prezentate de mult timp de către micuţii pacienţi. Datele de anamneză coroborate cu un examen atent clinic, imagistic şi de laborator, ne ajută în soluţionarea aces­tor cazuri.

Cuvinte-cheie: copil, corp străin respirator, anamneză

Flegmon periamigdalian complicat

Dr. Andrei OSMAN1, Dr. Carmen MOGOANTĂ2, Dr. Mioriţa TOADER3, Dr. Corneliu TOADER4, Dr. Noela IONESCU5, Dr. Gheorghe IOVĂNESCU6
1. Spitalul Judeţean Craiova
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
3. Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
4. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
5. Spitalul Medlife Bucureşti
6. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Flegmonul periamigdalian - sau periamigdalita fleg­mo­noa­să - este supuraţia ţesutului celular cuprins între amigdala palatină şi pereţii lojii sale. Evoluţia flegmonului periamigdalian la copil este mai rapidă decât la adult, vindecarea survenind în 4-5 zile. După vindecarea supuraţiei dintr-o parte, foarte rar, procesul se poate repeta în partea opusă. Excepţional, flegmonul periamigdalian poate fi bilateral de la început. Material şi metodă. Supunem atenţiei cazul unei adolescente de 14 ani cu flegmon periamigdalian tratat necorespunzător, a cărei evoluţie a fost spre complicaţii grave, cu stare generală sever alterată. Un examen clinic general corect şi minuţios, o anamneză corectă, cu multă răbdare efectuată şi un examen ORL atent au stabilit punctul de plecare ca fiind un flegmon periamigdalian complicat. Sancţiunea chirurgicală de urgenţă, susţinută de un tratament masiv antibioterapic intravenos şi o toaletă locală riguroasă au făcut ca evoluţia să fie favorabilă, cu externarea pacientei după 7 zile. Concluzii. Complicaţiile flegmonului periamigdalian la copil sunt, în general, rare. Nedepistat şi netratat la timp şi corect, flegmonul poate produce complicaţii grave.

Cuvinte-cheie: flegmon periamigdalian, complicaţii

Abordul terapeutic al deviaţiei de sept nazal la copil

Dr. Carmen MOGOANTĂ1, Dr. Andrei OSMAN2, Dr. Mioriţa TOADER3, Dr. Corneliu TOADER4, Dr. Alina OPREA3, Dr. Noela IONESCU5
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
2. Spitalul Judeţean Craiova
3. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
4. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
5. Spitalul Medlife Bucureşti
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Deviaţia de sept nazal apare fie ca urmare a unei mal­formaţii de dezvoltare a complexului nazomaxilar, fie ca o con­se­cinţă a evenimentelor traumatice. Tratamentul în populaţia pediatrică generează numeroase controverse din cauza potenţialelor reacţii adverse specifice septoplastiei. Material şi metodă. Autorii prezintă o serie de 5 cazuri de deviaţie de sept nazal la copil care au fost diagnosticate în secţia de ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Bucureşti. Pacienţii au avut vârste cu­prin­se între 3 şi 17 ani, motivul prezentării fiind obstrucţia nazală per­sis­tentă. Rezultate. Toţi pacienţii au prezentat antecedente de epi­soa­de frecvente de rinosinuzită şi IACRS. Investigaţiile radiologice au relevat deviaţia de sept nazal, iar polismonografiile au decelat forme moderate spre severe de sindrom de apnee în somn. Doi dintre pacienţi eu efectuat septoplastie cu remisia completă a simptomatologiei. Con­cluzii. Septoplastia reprezintă o metodă eficientă de tratament al ob­strucţiei nazale persistente cauzate de deviaţia de sept nazal. Aceasta este recomandată exclusiv cazurilor atent selecţionate.

Cuvinte-cheie: deviaţie de sept nazal, septoplastie, obstrucţie nazală

Conduita terapeutică în traumatismele nazale la copil

Dr. Mircea DRĂGHICI1, Dr. Mihai BAICAN1, Dr. Corneliu TOADER2, Dr. Mioriţa TOADER3, Dr. Alina OPREA3, Dr. Noela IONESCU4, Dr. Dragoş PALADE5
1. Spitalul Dentirad Ploieşti
2. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
3. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
4. Spitalul Medlife Bucureşti
5. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Traumatismele piramidei nazale înregistrează un vârf de incidenţă între 16 şi 20 de ani. Ele survin, cel mai frec­vent, în timpul căzăturilor, sporturilor de contact, altercaţiilor fi­zi­ce sau accidentelor (de maşină sau de bicicletă). Severitatea trau­ma­tis­melor variază de la banale escoriaţii la fracturi deschise de pi­ra­midă nazală. Material şi metodă. Autorii prezintă o serie de 6 pa­cienţi cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani care s-au prezentat la secţia de ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti în perioada ianuarie - decembrie 2014. Tuturor copiilor li s-a efectuat examen clinic şi ORL complet, alături de bilanţuri paraclinice. Rezultate. Motivele prezentării au fost durerea (6/6/), epistaxisul anterior moderat (3/6) spre sever (6/6) şi tumefacţia nazală (6/6). Investigaţiile radiologice au relevat fracturi ale piramidei nazale în toate cele 6 cazuri. Conduita terapeutică in­stituită a fost tra­tamentul chirurgical, pacienţii rămânând în aten­ţia clinicii pentru monitorizare periodică. Concluzii. Ori­ce tip de traumatism la nivelul piramidei nazale impune o rino­sco­pie an­te­rioară extrem de minuţioasă, alături de efectuarea de ra­dio­gra­fii pentru stabilirea severităţii trau­ma­tismului şi diag­nos­ti­carea even­tualelor complicaţii.

Cuvinte-cheie: traumatism nazal, epistaxis anterior, fractură de piramidă nazală

Corpii străini traheo-bronşici la copil - urgenţă pediatrică majoră

Dr. Mioriţa TOADER, Dr. Alina OPREA, Dr. Iolanda Cristina VIVISENCO, Dr. Adelaida IORGULESCU
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Corpii străini traheo-bronşici reprezintă o urgenţă pe­dia­trică majoră, care survine cu precădere în perioada primei co­pi­lării. Diagnosticul corpilor străini traheo-bronşici se bazează pe isto­ric, examen clinic şi investigaţii imagistice. Bronhoscopia stabileşte în final diagnosticul de certitudine. Corpii străini nediagnosticaţi care se inclavează la nivelul arborelui traheo-bronşic pot duce la com­plicaţii grave precum atelectazia sau obstrucţia severă de căi ae­rie­ne superioare. Material şi metodă.Studiul clinic observaţional a fost efectuat pe un lot de 32 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 luni şi 14 ani. Aceştia au fost spitalizaţi în perioada ianuarie - iunie 2014 în secţia ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexan­drescu” din Bucureşti cu diagnosticul prezumtiv de corp stră­in traheo-bronşic. În toate cazurile s-a practicat bronhoscopie cu tub rigid Storz. Rezultate. Frecvenţa maximă în lotul studiat a fost în­re­gistrată pentru grupa de vârstă 1-3 ani. Între momentul aspirării cor­pu­lui străin şi momentul prezentării la medic a existat un interval de timp variabil, marea majoritate a copiilor cuprinşi în lotul nostru de stu­diu fiind aduşi la medic după 3 zile de la accident. Concluzii. Corpii stră­ini din căile respiratorii reprezintă o veritabilă urgenţă pediatrică. În general, mecanismul de pătrundere este reprezentat de inhalare şi rea­li­zează tablouri clinice dramatice. Orice suspiciune de corp străin im­pune explorarea traheo-bronhoscopică - singura metodă capabilă să stabilească diagnosticul de certitudine.

Cuvinte-cheie: bronhoscopie, corp străin, urgenţă pediatrică

Demersul diagnostic al corpilor străini intranazali la copil

Dr. Mihai BAICAN1, Dr. Mircea DRĂGHICI1, Dr. Mioriţa TOADER2, Dr. Adelaida IORGULESCU2, Dr. Corneliu TOADER3, Dr. Alina OPREA2, Dr. Gheorghe IOVĂNESCU4
1. Spitalul Dentirad Ploieşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
3. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
4. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Corpii străini intranazali sunt apanajul primei copilării (înaintea vârstei de 5 ani). De cele mai multe ori sunt asimptomatici. Diagnosticul se stabileşte fie prin rinoscopie anterioară, fie prin endoscopie fribrooptică rigidă sau flexibilă în cazuri selecţionate precum impactarea la nivelul cavităţii nazale posterioare. Material şi metodă. Autorii prezintă 4 cazuri de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 5 ani, care au fost spitalizaţi în secţia ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti pentru obstrucţie nazală unilaterală persistentă, fără să existe un istoric de inserţie de corp străin intranazal. Deoarece rinoscopia anterioară a fost irelevantă în toate cazurile, a fost efectuată endoscopie nazală fibrooptică. Rezultate. În toate cele patru cazuri, endoscopia a relevat corpi străini (pietricele, jucării mici) inclavate la nivelul ca­vi­tăţii nazale posterioare. Post-intervenţie evoluţia a fost favorabilă, cu remiterea completă a simptomatologiei. Concluzii. Obstrucţia nazală unilaterală persistentă este înalt sugestivă pentru corp străin intranazal. Atunci când rinoscopia anterioară nu permite vizualizarea corpului străin, se recomandă efectuarea endoscopiei nazale.

Cuvinte-cheie: corp străin intranazal, endoscopie fibrooptică na­za­lă, rinoscopie anterioară

Managementul corpilor străini intranazali la copil

Dr. Carmen MOGOANTĂ1, Dr. Andrei OSMAN2, Dr. Mioriţa TOADER3, Dr. Corneliu TOADER4, Dr. Alina OPREA3, Dr. Gheorghe IOVĂNESCU5
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
2. Spitalul Judeţean Craiova
3. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti
4. Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
5. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: toadermiorita@yahoo.com

Introducere. Corpii străini intranazali sunt apanajul primei co­pi­lării. De cele mai multe ori sunt asimptomatici. Diagnosticul se stabileşte fie prin rinoscopie anterioară, fie prin endoscopie fi­bro­optică ri­gi­dă sau flexibilă, în cazuri selecţionate. Material şi me­todă. Studiul clinic observaţional a fost efectuat pe un lot de 57 de copii, cu vârsta medie de 2,6 ani. Aceştia au fost spitalizaţi în pe­rioada 2013-2015 în secţia ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pen­tru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti cu diagnosticul pre­zumtiv de corp străin intranazal. Criteriile de includere au fost: (i) provenienţa din mediul rural; (ii) manifestări clinice sugestive de corp străin intranazal. Tuturor copiilor li s-a efectuat rinoscopie an­terioară. Rezultate. Majoritatea pacienţilor (29/57) au avut un is­toric pozitiv de inserţie de corp străin intranazal. Manifestările cli­nice au fost secreţii nazale mucopurulente unilaterale (12/57), ob­strucţia nazală unilaterală (10/57), epistaxisul anterior (6/57). Ma­joritatea corpilor străini extraşi au fost de sursă nonorganică (47/57). Concluzii. Corpii străini intranazali pot mima o gamă lar­gă de patologii pediatrice. Vizualizarea corpului străin în timpul ri­no­sco­piei anterioare stabileşte diagnosticul.

Cuvinte-cheie: corp străin intranazal, rinoscopie anterioară, copil

Implantul cohlear în hipoacuzia neurosenzorială progresivă asociată sindromului de apeduct vestibular lărgit

Dr. Simona ŞERBAN, Dr. Andreea Natalia MARINESCU, Dr. Iulia VIRGOLICI
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: s_serban@hotmail.com

În multe cazuri de apeduct vestibular lărgit, hipoacuzia nu este pro­fundă, copilul poate avea beneficiu consistent al protezării au­ditive cla­sice, cu achiziţionarea unui limbaj normal. Evoluţia progresivă a hipoacuziei, simetrică sau asimetrică, necesită în cele din urmă in­ter­venţia chirurgicală de implant cohlear. Lucrarea prezintă cazul unui co­pil cu hipoacuzie moderat-severă diagnosticat la vârsta de 3 ani, ca­re a beneficiat de protezare clasică bilaterală până la vâr­s­ta de 11 ani. Scăderea progresivă şi bilaterală a auzului, cu pier­de­rea oricărui be­­ne­ficiu al protezării convenţionale de partea stân­gă, a necesitat efectuarea unui implant cohlear pe această par­te, în vederea menţinerii limbajului dobândit şi eliminării di­fi­cul­tăţilor în comunicarea orală. Sunt prezentate rezultatele tes­te­­lor audiometriei vocale înainte de im­plan­tare şi la 6 luni de la implantare. Implantul cohlear rămâne soluţia teh­no­logică a rea­bi­li­tării auditive în cazurile în care deteriorarea auzului în perioa­da post­linguală a copilului impune conservarea achiziţiilor de lim­baj ale acestuia.

Cuvinte-cheie: apeduct vestibular lărgit, hipoacuzie neurosenzorială pro­gresivă

Chist maxilar odontogen veritabil cu invazie în planşeul orbital

Dr. Vlad SECELEANU-PETRESCU1, Dr. Loredana MITRAN1, Dr. Ileana Gabriela GAVRILĂ1, Dr. Irina-Maria GHEORGHIU2, Dr. Daniela SAFTA1
1. Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti
2. UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: vladpetrescu2003@yahoo.com

Introducere. Există o varietate de chisturi de sinus maxilar cu care ne confruntăm în practica zilnică şi care trebuie abordate în echipă mixtă ORL/OMF, în funcţie de tipul lor. Material şi metodă. Prezentăm un caz de chist de sinus maxilar odontogen „veritabil” la care abordarea te­ra­peu­tică s-a realizat în colaborare interdisciplinară. Concluzii. Autorii vor să atragă atenţia asupra confuziilor care se pot face între diferitele tipuri de chisturi maxilare.

Cuvinte-cheie: chist folicular, dinte cauzator, invazie orbitală

Tinitusul, simptom unic de debut în scleroza multiplă

Dr. Andreea Natalia MARINESCU, Dr. Simona ŞERBAN, Dr. Iulia VIRGOLICI
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: ivirgolici@gmail.com

Hipoacuzia cu sau fără tinitus reprezintă o simptomatologie rară care apare în tabloul sclerozei multiple. În general apare în cursul exacerbării bolii (surditate brusc instalată şi tinitus) şi în foarte puţine cazuri tinitusul apare ca simptom izolat de debut al bolii. Autorii prezintă cazul extrem de rar al unei paciente de 24 de ani cu tinitus bilateral ca unică manifestare de debut a sclerozei mul­ti­ple.

Cuvinte-cheie: scleroză multiplă, tinitus bilateral

Osteonecroza de mandibulă. Confuzie diagnostică

Dr. Vlad SECELEANU-PETRESCU1, Dr. Ileana Gabriela GAVRILĂ1, Dr. Loredana MITRAN1, Dr. Irina-Maria GHEORGHIU2, Dr. Daniela SAFTA1
1. Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti
2. UMF „Carol Davila” Bucureşti
e-mail: vladpetrescu2003@yahoo.com

Introducere. Cauzele multiple de osteonecroză de mandibulă sau maxilar pot duce la confuzii diagnostice şi în acelaşi timp la o întârziere a instituirii unui tratament adecvat. Material şi metodă. Sunt prezentate o serie de cazuri la care diagnosticul s-a pus după investigaţii multiple şi în colaborare multidisciplinară. Concluzii. Procesele distructive de la nivelul maxilo-mandibular se pretează la confuzii diagnostice ce întârzie o eventuală decizie terapeutică

Cuvinte-cheie: osteonecroză, complicaţie, tratament

Managementul terapeutic al atreziei coanale

Dr. Mihail TUŞALIU, Dr. Ana Alexandra DRAGU, Dr. Viorel ZAINEA
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: mtusaliu@yahoo.com

Introducere. Atrezia coanală este o malformaţie congenitală carac­te­rizată printr-un defect de dezvoltare în porţiunea posterioară a foselor nazale. Obstrucţia este de obicei unilaterală şi în majoritatea cazurilor de natură osoasă, dar poate fi şi membranoasă. Afecţiunea este de obicei congenitală, dar se poate instala şi în urma unui traumatism şi este mai frecventă la sexul feminin. Material şi metodă. Autorii prezintă principiile terapeutice utilizate în cazul unui pacient cu atrezie coanală unilaterală, ilustrând o serie de particularităţi şi limite ale procedeelor chirurgicale endoscopice endonazale. Rezultate şi concluzii. Abordul chirurgical endoscopic reprezintă principala opţiune terapeutică în cazul atreziei coanale. Sunt subliniate o serie de avantaje ale folosirii tehnicilor chirurgicale endoscopice moderne, minim-invazive: vizualizarea directă şi în detaliu a leziunii cu asigurarea unui control mai bun asupra zonei de interes chirurgical, evitarea inciziilor externe într-o regiune cu profunde implicaţii estetice, recuperare mai rapidă postoperatorie.

Cuvinte-cheie: atrezie coanală, endoscopie

Limfom malign cu debut nazofaringian. Comentarii asupra unui caz clinic

Dr. Mihail TUŞALIU, Dr. Ana Alexandra DRAGU, Dr. Viorel ZAINEA
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: mtusaliu@yahoo.com

Introducere. Limfoamele maligne reprezintă o problemă de importanţă majoră în practica medicală curentă, cu o incidenţă în creştere în ultimii ani, constituind alături de leucemii neoplaziile cele mai frecvente în rândul populaţiei tinere. Debutul afecţiunii poate fi atât ganglionar, cât şi extraganglionar, un sfert din limfoamele cu debut extraganglionar fiind localizate la nivelul capului şi gâtului. Material şi metodă. Se bazează pe prezentarea unui caz clinic particular de limfom malign non-Hodgkin cu debut nazofariangian, cu fotodocumentarea aferentă. Rezultate şi concluzii. Cazul clinic a avut o evoluţie favorabilă. Atitudinea terapeutică adecvată s-a bazat pe colaborarea interdisciplinară între chirurgul ORL, hematolog, radioterapeut, oncolog şi anatomopatolog. Sunt prezentate şi comentate rezultatele pe termen scurt şi mediu. Lucrarea subliniază importanţa unui management terapeutic cu caracter multidisciplinar utilizat cu succes în cazul unui limfom malign non-Hodgkin cu localizare nazofaringiană.

Cuvinte-cheie: limfom, tratament multimodal

Evaluarea expresiei endoglinei şi a markerului de proliferare Ki67 la pacienţii cu cancere laringiene scuamocelulare

Dr. Mihaela-Cristina PRODEA1, Dr. Delia HORHAT2, Prof. dr. Marioara POENARU1, Dr. H. ŞTEFĂNESCU1, Dr. Oana DULCU1, Dr. N. BALICA1
1. Clinica ORL, UMF Timişoara
2. Clinica ORL Bega, UMF Timişoara
e-mail: mihaelaprodea@umft.ro

Introducere. Găsirea unor factori de prognostic şi a unor metode de investigaţie ieftine, dar în acelaşi timp eficiente, reprezintă efi­cien­tizarea actului medical şi creşterea calităţii vieţii acestor pa­cienţi. Principalele obiective ale tratamentului sunt: ablaţia tumorii mi­nimizând în acelaşi timp morbiditatea, conservarea funcţiei şi îm­bu­nătăţirea calităţii în vieţii pacientului. Material şi metodă. Am rea­lizat un studiu retrospectiv pe 213 pacienţi cu tumori la­rin­giene scua­mocelulare, trataţi în Clinica ORL Timişoara, din pe­rioa­da 2008-2010. Rezultate şi concluzii. Evaluarea expresiei en­do­glinei şi a mar­ke­rului de proliferare Ki67 pe cazuistica de faţă re­le­vă următoarele aspecte particulare: Endoglina (CD105) nu are spe­ci­ficitate pentru vasele strict asociate tumorii. MVD calculată pe secţiunile colorate pentru CD105 are valori semnificativ mai mici pen­tru ţesutul normal, hiperplazic, displazic şi aria peritumorală, dar sen­sibil egale pentru vasele din aria tumorală. Indexul de proliferare pen­tru Ki67 al celulelor endoteliale are valori semnificativ mai mari la vasele din aria tumorală a carcinoamelor slab diferenţiate. Prin pris­ma datelor obţinute, en­do­glina poate fi utilizată în tratamentul ţin­tit, iar expresia Ki67 este principalul predictor al răspunsului la te­ra­pia antiangiogenică.

Cuvinte-cheie: cancer laringian scuamocelular, endoglină, Ki67

Cefaleea la copil - semnal de alarmă în depistarea tumorilor cerebrale. Prezentare de caz

Dr. Adriana-Daniela CATALOIU, Dr. Rodica Luminiţa BOBOC
S.C. AIS Clinics & Hospital Bucureşti
e-mail: adriana_heroiu@yahoo.com

La copil, cefaleea poate avea cauze diferite, de la simple viroze res­pi­ratorii până la afecţiuni grave, cum ar fi tumorile cerebrale. Me­duloblastomul desmoplazic este cea mai frecventă tumoră in­­tra­cerebrală malignă ce afectează în special copiii sub 15 ani. Au­to­­­rii prezintă cazul unui pacient în vârstă de 9 de ani, care acuză de aproximativ o lună cefalee frontală, vertij, uneori cu croşete fe­bri­­le. Examenul local ORL, cardiologic, oftalmologic şi pediatric ri­di­­că sus­pi­ciunea unei afecţiuni neurologice, astfel că pacientul efec­­tuează computer tomograf cerebral, care evi­den­ţiază o for­ma­ţiu­ne tumorală la nivelul ventriculului IV. Rezultatul exa­me­nu­lui his­topatologic şi imunohistochimic, după extirparea tumorii ce­re­bra­­le, este de me­du­lo­blastom desmoplazic grad IV. Pacientul a ur­mat radioterapie externă şi chimioterapie, din care a efectuat până în prezent trei cure. Cefaleea la copil trebuie tratată cu cea mai mare ri­gu­rozitate, întrucât poate as­cunde afecţiuni grave, uneori mortale.

Cuvinte-cheie: cefalee, meduloblastom, computer tomograf

Screening-ul auditiv la copii de vârstă şcolară pe 3 continente

Prof. as. dr. Piotr H. SKARŻYŃSKI1, Medic rezident Dana PAWLOWSKA2
1. Institutul Fiziologiei şi Patologiei Auzului Varşovia, Polonia
2. Afiliaţia USMF Nicolae Testemitanu şi IFPS, Kajetany, Polonia
e-mail: p.skarzynski@ifps.org.pl

Introducere. Tulburările auditive în rândul copiilor de vârstă şcolară reprezintă o preocupare curentă. Au fost efectuate studii continue în Polonia din 2008, iar pe 2 decembrie 2011 Consiliul UE a adoptat Concluziile privind depistarea precoce şi tratamentul tulburărilor de comunicare la copii, inclusiv utilizarea instrumentelor e-Health şi a soluţiilor inovatoare. Scopul studiului este de a prezenta rezultatele scre­ening-ului auditiv de pe 3 continente (Africa, Asia, Europa) efec­tuat cu audiometria cu ton pur şi chestionare specializate. Material şi metode. În timpul programelor de screening auditiv, efectuate în Polonia, în 2008-2012, peste 500000 de copii (între 7 şi 12 ani) au fost testaţi în 9325 de şcoli. În 2012-2014 următorii 1034 de copii au fost testaţi în Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Coasta de Fildeş, Kîrgîzstan, Senegal, Tadjikistan, România, Rusia şi Ucraina. Programele de scre­ening au fost efectuate cu ajutorul platformei Sense Examination. Rezultate şi concluzii. Cu criteriul cut-off stabilit la a 5-a percentilă, rezultatele au fost divizate pentru două categorii de vârstă. În categoria 7-8 ani rezultate pozitive au fost: 13,7% Europa, 22% Asia, 30, 1% Africa. În categoria 12-15 ani, rezultatele au fost: 15,9% Europa, 19,4% Asia, 36% Africa. Există o necesitate crescută pentru efectuarea uşoară şi o soluţie ieftină pentru screening-ul auditiv. Sunt mai multe rezultate pozitive în Asia şi mult mai multe în Africa. Educaţia despre tulburările auditive trebuie implementată împreună cu programe. Există o lipsă de cunoştinţe în special în Africa.

Cuvinte-cheie: screening auditiv, educaţie, audiometrie

Utilizarea telemedicinei în procesul de diagnosticare, tratament şi reabilitare al pacienţilor după implantarea cohleară

Prof. as. dr. Piotr H. SKARŻYŃSKI1, Medic rezident Dana PAWLOWSKA2
1. Institutul Fiziologiei şi Patologiei Auzului Varşovia, Polonia
2. Afiliaţia USMF Nicolae Testemitanu şi IFPS, Kajetany, Polonia
e-mail: p.skarzynski@ifps.org.pl

Introducere. Setarea sistemului de implant cohlear trebuie să fie efec­tuată în mod regulat - o dată la 1-4 luni. Astfel, majoritatea pacienţilor sunt nevoiţi să efectueze un drum lung spre clinică, iniţial pentru intervenţia chirurgicală de introducere a implantului cohlear, iar mai târ­ziu pentru setarea procesorului de vorbire. Astfel de călătorii sunt aso­ciate cu cheltuieli considerabile, cu pierderea de timp, precum şi cu un grad înalt de oboseală. Pentru a rezolva această dilemă, am dezvoltat oportunitatea de „setare în depărtare,” aşa-numitul telefitting. Ur­mă­toarea soluţie, telemedicinală, este Clinica de Reabilitare la Domiciliu, care permite efectuarea telereabilitării şi la distanţă, de a controla şi monitoriza dezvoltarea procesului de reabilitare.Materiale şi me­to­de. Începând cu martie 2011, în opt centre selectate din reţeaua na­ţio­nală de teleaudiologii a fost efectuat un studiu pe un grup de 94 de adulţi şi adolescenţi. Pentru a evalua calitatea serviciilor, pacienţii au primit chestionare care au fost completate. În cele mai multe cazuri (94,6%), pacienţii au recunoscut că au beneficiat de o calitate înaltă a serviciilor şi că telefitting-ul este o bună alternativă pentru consultările de control standard. Pe parcurs, 93% dintre pacienţi au început să folosească te­le­fit­ting-ul cu interes. Concluzii. Utilizarea telemedicinei oferă pacienţilor ser­­vi­cii medicale rapide şi profesioniste ale unei echipe de specialişti cu o experienţă acumulată în timpul executării a mai mult de 15 mii de in­tervenţii chirurgicale şi a mai mult de 300 de mii de consultaţii anu­al. Toate aceste metode fac parte din prima reţea naţională a te­le­au­dio­logiei din lume în Centrul Mondial al Auzului, Institutul de Fi­zio­logie şi Patologie a Auzului, în colaborare cu alte centre naţionale.

Cuvinte-cheie: implant cohlear, telefitting, telemedicină

Sinusoscopia diameatică - indicaţie în cazul pacienţilor candidaţi pentru augmentare sinusală. Experienţa noastră

Dr. Manuela Andra SAVU1, Dr. Anca Delia VEREANU2, Prof. dr. Codruţ SARAFOLEANU1
1. Spitalul Clinic „Sfanta Maria” Bucureşti
2. Spitalul Chirurgie OMF „Prof. Dr. D. Theodorescu” Bucureşti
e-mail: savumanuelaandra@yahoo.com

Introducere. Augmentarea sinusului maxilar este o intervenţie chi­rur­­gicală efectuată de medicii stomatologi la pacienţii edentaţi, cu creas­tă alveolară subţire, care au indicaţie de implant dentar. Dacă eva­­lua­­rea radiologică preoperatorie identifică modificări sinusale, se re­­co­­mandă investigaţii suplimentare efectuate de me­dicul specialist ORL. Material şi metodă. Am efectuat un studiu prospectiv incluzând 35 de pacienţi adulţi, evaluaţi în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2014, cu indicaţie de augmentare sinusală anterior implantului dentar. Toţi pacienţii cu modificări la nivelul sinusurilor maxilare, evidenţiate la OPG şi/sau CT facial, au fost eva­luaţi endoscopic de către medicul ORL, prin sinusoscopie. Au fost efec­tuate 42 de intervenţii prin sinu­so­scopie dia­meatică (7 pacienţi au avut nevoie de evaluare sinusală bilaterală), iden­tificându-se: 7 sinusuri maxilare cu fungus-ball, 3 pa­cienţi cu afec­­tare mo­no­si­nusală de corp străin, 10 chisturi sinusale, 12 cavităţi si­nu­sa­le cu hi­pertrofie ale mucoasei sinusale şi 10 aspecte en­do­sinusale nor­­male. După 3-6 luni, pacienţilor li s-a efectuat sinus-lift şi s-au mon­tat implanturile dentare. Rezultate. Toţi pacienţii cu modificări pa­to­lo­gice identificate prin sinusoscopie au fost trataţi chirurgical (32 de si­nusuri maxilare) prin abord endoscopic. În zece cazuri (23,8%) as­­pec­tul endosinusal a fost în limite normale, deşi pe examenul OPG/CT se evi­­denţiau modificări. Concluzii. Evaluarea endoscopică a pacienţilor cu modificări radiologice ale sinusului maxilar este im­pe­rativă îna­in­tea in­ter­venţiei chirurgicale stomatologice. Această in­vestigaţie per­mite vi­zua­lizarea mucoasei sinusale, diagnosticul şi tra­tamentul di­ver­­se­lor patologii sinusale, diminuând astfel incidenţa com­plicaţiilor in­ter­ven­ţiilor stomatologice.

Cuvinte-cheie: augmentare sinusală, examen radiologic sinusal, sinu­so­scopie diameatică

Evaluarea computer-tomografică a pneumatizării celulelor etmoidale în funcţie de raportul cu fosa sacului lacrimal

Dr. Ioan BULESCU1, Med. rezident Tatiana DECUSEARA2, Dr. Diana COJOCARU2, Dr. Raluca BĂICAN2, Dr. Alexandra SCHNAIDER3, Dr. V. BUDU2
1. Spitalul Metropolitan Bucureşti
2. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
3. Spitalul de Pediatrie MedLife, specialitatea ORL pediatrie, Bucureşti
e-mail: ibulescu@gmail.com

Pneumatizarea etmoidală reprezintă un subiect intens disputat în­tre anatomişti, embriologi şi chirurgi de chirurgie rinosinusală. În­cepe odată cu dezvoltarea maselor laterale ale etmoidului, în luna a patra de dezvoltare, ca şi evaginări ale peretelui lateral etmoidal. Dezvoltarea este foarte variabilă şi continuă atât până la naştere, cât şi după naştere, variabilitatea fiind manifestă atât între indivizi, cât şi la acelaşi individ între cele două labirinte etmoidale. Scopul lucrării a fost de a evalua tipurile de pneumatizare ale etmoidului anterior în raport cu fosa sacului lacrimal. Pentru acest studiu am folosit 100 de examinări computer-tomografice alese aleator şi am împărţit ce­lulele în funcţie de raportul cu elementele osoase care delimitează fosa sacului lacrimal, în trei tipuri. Am notat tipul de pneumatizare pentru fiecare subiect în parte şi am urmărit, de asemenea, asocierile dintre tipurile diferite de pneumatizare. Rezultatele au arătat că, cel mai frecvent, pneumatizarea etmoidului dintr-o parte este ase­mănătoare cu cea din partea opusă: tipurile extreme de pneu­ma­ti­zare se asociază excepţional.

Cuvinte-cheie: etmoid, pneumatizare, dezvoltare

Ostiumul accesor al sinusului maxilar

Med. rezident Tatiana DECUSEARA1, Dr. Diana COJOCARU1, Raluca BĂICAN1, Dr. Ioan BULESCU2, Dr. Alexandra SCHNAIDER3, Dr. V. BUDU1
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Spitalul Metropolitan Bucureşti
3. Spitalul de Pediatrie MedLife, specialitatea ORL pediatrie Bucureşti
e-mail: decuseara.tatiana@gmail.com

Introducere. Sinusul maxilar este primul sinus ca apariţie embriologică, dezvoltându-se ca o evaginare a peretelui lateral nazal de la nivelul infundibulului etmoidal. Ostiumul primar al sinusului maxilar poate fi situat oriunde de-a lungul infundibulului etmoidal. În chirurgia endoscopică rinosinusală este necesară o bună cunoaştere a variantelor anatomice posibile ale ostiumului sinusului maxilar primar, precum şi existenţa sau nu a unui ostium maxilar accesor. Materiale şi metode. Radiografia simplă nu aduce suficiente date despre existenţa ostiumului sinusului maxilar (primar sau accesor), dar CT-ul poate pune în evidenţă existenţa şi funcţionalitatea acestora. Evaluarea endoscopică poate evidenţia prezenţa ostiumului accesor al sinusului maxilar situat inferior de infundibulul etmoidal şi de procesul uncinat. Rezultate. Un posibil mecanism de formare a ostiumului accesor maxilar este obstrucţia ostiumului primar maxilar din cauza inflamaţiei cronice sau factorilor anatomici. Existenţa ostiumului accesor determină o recirculare a secreţiilor sinusale cu un viciu de drenaj al sinusului maxilar. Concluzii. Anatomia ostiumului maxilar trebuie bine înţeleasă de către chirurg în vederea efectuării unei antrostomii medii corecte, pentru obţinerea unei ventilaţii sinusale corespunzătoare şi pentru evitarea apariţiei complicaţiilor.

Cuvinte-cheie: ostium accesor sinus maxilar, chirurgie endoscopică ri­no­­sinusală, sinus maxilar

DCRS endoscopică. Experienţa noastră

Med. rezident Tatiana DECUSEARĂ1, Dr. Diana COJOCARU1, Dr. Raluca BĂICAN1, Dr. Ioan BULESCU2, Dr. V.BUDU1
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Spitalul Metropolitan Bucureşti
e-mail: decuseara.tatiana@gmail.com

Introducere. Dacriocistorinostomia endoscopică reprezintă trata­men­tul ideal în stenoza sacală şi postsacală a aparatului lacrimal. În urma acestei intervenţii chirurgicale un mare inconvenient îl reprezintă stenozarea orificiului creat. Materiale şi metode. 20 de pacienţi cu obstrucţie cronică unilaterală de canal lacrimal au fost operaţi în IFACF-ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” - Secţia I în perioada ianuarie 2015 - iulie 2015. După crearea dacriocistorinostomei, s-a introdus transnazal un stent montat la nivelul fundului sacului la­cri­mal şi poziţionat la marginea osoasă a stomei. Dimensiunea sten­tu­rilor utilizate a variat între 1,5-4 mm în diametru. Pentru evitarea re­ste­nozării am folosit stenturi montate transnazal la nivelul stomei nou create şi am avut o rată de success de 90%. Pacienţii au fost urmăriţi la 2 săptămâni, 1-3-6 luni, urmărindu-se simptomatologia determinată de funcţionalitatea aparatului la­cri­mal. Rezultate. La un număr de 14 pacienţi a dispărut epifora, la 4 aceasta s-a diminuat, iar la doi a persistat. Cei doi pacienţi la care nu s-a produs nici o modificare au eliminat spontan la 2, respectiv 3 zile postoperatorii stentul. Dimensiunea stentului cel mai des utilizat a fost de 3 mm. Concluzii. Abordul endoscopic este o procedură eficientă la pacienţii cu patologii ale aparatului lacrimal. Pentru un rezultat optim este necesară atât o pregătire preoperatorie, cât şi una postoperatorie cât mai riguroasă. Stenturile folosite pot fi o metodă alternativă bună pentru stenturile de silicon.

Cuvinte-cheie: dacriocistită cronică, DCRS, stent aparat lacrimal

Îngrijiri postoperatorii după chirurgia endoscopică rinosinusală

Dr. Diana COJOCARU1, Med. rezident Tatiana DECUSEARĂ1, Dr. Raluca BĂICAN1, Dr. A. COMAN1, Dr. Ioan BULESCU2, Dr. C. IONIŢĂ1, Dr. V. BUDU1
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Spitalul Metropolitan Bucureşti
e-mail: cojocaru.diana88@yahoo.com

Introducere. Efectuarea unui tratament postoperator corect cât mai precoce minimizează apariţia complicaţiilor şi optimizează rezultatele funcţionale pe un timp îndelungat. Obiectivul acestui studiu este compararea diferitelor metode terapeutice de îngrijire postoperatorie a pacienţilor. Materiale şi metode. 243 de pacienţi cu patologie rinosinusală cronică au fost operaţi în IFACF - ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” - Secţia I în perioada ianuarie 2015 - august 2015. Postoperator au fost aplicate mai multe strategii de tratament: toaleta zilnică cu meşe anemizante în prima săptămână, săptămânal în prima lună la 95% din pacienţi. S-a administrat antibiotic la 90% din pacienţii cu patologie inflamatorie, infecţioasă; pe terenul atopic s-a folosit antialergic sis­te­mic şi endonazal, de asemenea corticoizii au fost utilizaţi în patologia inflamatorie timp de 2 săp­tămâni. Rezultate. La 195 de pacienţi s-a fo­losit tamponament nazal anterior cu burete expandabil; 30 au avut tam­ponament nazal resorbabil, 18 nu au necesitat tamponament na­zal. Patologia cornetelor nazale inferioare, deviaţiile de sept, chi­rur­gia de revizie şi afectarea tumorală au necesitat tamponament nazal anterior. 169 de pacienţi au fost detamponaţi la 24 de ore cu sângerare mi­nimă şi 26 au fost detamponaţi la 48 de ore fără nici o sângerare. Concluzii. Pacienţii tamponaţi cu materiale resorbabile au avut pro­ce­sul de cicatrizare cel mai rapid. Calitatea vieţii a fost afectată de tam­po­namentul nazal anterior.

Cuvinte-cheie: chirurgie endoscopică rinosinusală, îngrijiri post­ope­ra­to­rii, calitatea vieţii

Modalităţi chirurgicale otoendoscopice în otita medie seroasă

Dr. Diana COJOCARU1, Dr. Raluca BĂICAN1, Med. rezident Tatiana DECUSEARĂ1, Dr. Ioan BULESCU2, Dr. C. IONIŢĂ1, Dr. V. BUDU1
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Spitalul Metropolitan Bucureşti
e-mail: cojocaru.diana88@yahoo.com

Introducere.Principiul de bază în tratamentul otitelor medii se­roase este reprezentat de asigurarea ventilaţiei cavităţii timpanice, precum şi de drenajul colecţiei din casa timpanului (în condiţiile unei funcţionalităţi tubare normale). Tratamentul chirurgical al oti­tei seroase este re­pre­zentat de miringotomie şi de inserţia ae­ra­­toa­relor transtimpanale ce poate fi efectuată otomicroscopic sau oto­en­do­scopic. Materiale şi metode. Montarea aeratoarelor trans­­tim­panale se realizează după miringotomia clasică ce poate fi efec­­tuată cu instrumente reci sau laser CO2. Această procedură se efec­­tuează (de cele mai multe ori sub anestezie locală) fie folosind mi­­cro­­scopul, fie sub control endoscopic. Rezultate. Oto­en­doscopia este o metodă sigură şi eficientă; permite vizualizarea în­tre­gii mem­bra­ne timpanice în timpul intervenţiei chirurgicale, chiar şi în cazul unui conduct auditiv extern sinuos. Folosirea unui endoscop de dimensiuni mici (2,7 mm) permite execuţia facilă a miringotomiei în cadranul antero-inferior. Montarea aeratorului transtimpanal poate fi mult uşurată sub control endoscopic în cazul conductului auditiv extern de dimeniuni mici. Concluzii. Otoendoscopia poate fi o al­ter­na­tivă viabilă faţă de abordul sub control microscopic în efectuarea miringotomiei şi poziţionării tubului de ventilaţie la pacienţii cu otită medie seroasă.

Cuvinte-cheie: otite seroase, laser CO2, miringotomie

Tumorile nazo-sinusale extinse la fosa infratemporală - tipuri de abord chirurgical

Doctorand Irina-Gabriela IONIŢĂ1, Dr. Viorel ZAINEA2, Dr. Răzvan HAINĂROŞIE2, Dr. Mura HAINĂROŞIE2, Dr. Octavian CEACHIR2, Dr. Cătălina PIETROŞANU2, Dr. Cristina ZAMFIR2, Dr. Carmen DRĂGHICI2
1. Clinica Polisano Bucureşti
2. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: irinaroshu@yahoo.com

Introducere. Abordarea chirurgicală a tumorilor nazo-sinusale ex­tinse la fosa infratemporală este dificilă din cauza localizării pro­funde, greu accesibile a acestei regiuni şi a elementelor vasculo-nervoase de risc care se află la acest nivel. Material şi metode. Abordul combinat (en­do­scopic-transnazal/transmaxilar şi deschis-rinotomie laterală/ Cald­well-Luc) al tumorilor nazo-sinusale extinse la fosa infratemporală per­mi­te expunerea largă a leziunii şi ablaţia ei, precum şi identificarea şi pro­tejarea elementelor nervoase şi vasculare de risc existente la nivelul fosei infratemporale în timpul disecţiei chirurgicale. Rezultate şi con­cluzii. Alegerea tipului de abord chirurgical în patologia tumorală na­zo-sinusală extinsă la fosa infratemporală depinde de: dimensiunea tu­morii, raporturile acesteia cu structurile de vecinătate şi de carac­te­ris­ticile macro­sco­pi­ce ale tumorii (invazie, extensie, sângerare). Ablaţia formaţiunii tu­morale este posibilă numai după expunerea largă a re­giu­nii şi iden­tificarea elementelor anatomice şi chirurgicale de risc. Abor­dul combinat (endoscopic şi deschis) oferă o bună expunere a fosei in­fratemporale şi permite ablaţia formaţiunilor tumorale de la acest nivel în condiţii de siguranţă.

Cuvinte-cheie: fosa infratemporală, tumori nazo-sinusale, chirur­gie

MENŢIUNE: Această lucrare este parţial sprijinită de către Programul Ope­ra­ţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) finanţat din Fondul Social European şi de către Guvernul României prin contractul nr. POSDRU 141531.

Caz particular de laringită cronică pseudomixomatoasă stadiul III Yonekawa

Dr. Cristian IONITŢĂ, Dr. T. HODONOAGĂ, Dr. V. BUDU, Dr. Diana COJOCARU, Dr. A. COMAN, Dr. Tatiana DECUSEARĂ
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: decuseara.tatiana@gmail.com

Introducere. În contextul unor infecţii acute de căi respiratorii su­perioare, unele cazuri de laringită cronică pseudomixomatoasă (edem Reinke) pot evolua către o urgenţă medico-chirurgicală. Ma­nage­mentul acestor cazuri clinice poate fi îngreunat adesea de prezenţa unor comorbidităţi, cu medicaţiile cronice aferente. Prezentare de caz. Pacientă în vârstă de 63 de ani, IMC - 37,5, fumătoare, cu istoric de BPOC, fibrilaţie atrială, diabet zaharat de tip II, se internează pentru insuficienţă respiratorie acută medie. Examinarea videostroboscopică a evidenţiat edem Reinke de gra­dul III. După instituirea tratamentului medicamentos timp de 4 săptămâni, se reuşeşte evitarea efectuării traheostomiei de ne­ce­si­tate. Ulterior la efectuarea laringoscopiei suspendate sub anestezie generală pacienta se intubează dificil. Un mare in­con­venient este vo­lumul crescut al leziunii şi sângerarea crescută datorată în prin­ci­­pal anticoagulării. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, cu o îmbunătăţire a calităţii vo­cii şi respiraţiei. Concluzii. Laringita cro­­­nică pseudomixomatoasă sta­diul III Yonekawa este o patologie me­­dico-chirurgicală care poate evo­lua imprevizibil în condiţii de in­fecţii acute de căi respiratorii su­pe­rioare asociate cu alte co­mor­bi­dităţi.

Cuvinte-cheie: insuficienţă respiratorie acută, edem Reinke, fi­bri­laţie atrială

Osteomul rinosinusal. Experienţa noastră

Dr. Ioan BULESCU1, Dr. Tatiana DECUSEARĂ2, Dr. Diana COJOCARU2, Dr. Raluca BĂICAN2, Dr. C. IONIŢĂ2, Dr. V. BUDU2
1. Spitalul Metropolitan Bucureşti
2. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: ibulescu@gmail.com

Introducere. Osteomul este cea mai frecventă tumoră benignă a si­nu­surilor paranazale, cu o incidenţă în literatura de specialitate de 6,4%. Obiectivul acestui studiu este de a descrie experienţa noastră în abor­darea chirurgicală externă transfacială, endoscopică sau combinată. Materiale şi metode. Autorii au realizat un studiu retrospectiv bazat pe experienţa clinică acumulată prin urmărirea pacienţilor internaţi în IFACF-ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” - Secţia I-IIA între ianuarie 2000 şi martie 2015 pentru osteom rinosinusal. Cele mai frecvente localizări sinusale au fost cele frontale, urmate de cele etmoidale, maxilare şi sfenoidale. CT-ul este metoda de elecţie în evaluarea dimensiunilor, localizării şi punctelor de plecare în abordul chirurgical. Rezultate. Simptomatologia este iniţial discretă, având în vedere evoluţia lentă a formaţiunii tumorale. În funcţie de extensia tumorală, diverse simptome clinice au fost prezente: cefalee, obstrucţie nazală, epiforă, diplopie, anosmie. CT-ul oferă date asupra consistenţei formaţiunii tumorale, pe când RMN-ul ajută la identificarea extinderii la nivelul structurilor adiacente şi posibilele complicaţii. În funcţie de dimensiuni şi localizare anatomică, s-a decis abordul corespunzător al ablaţiei formaţiunii tu­mo­rale. Concluzii. Abordul endoscopic are ca avantaj morbiditatea scă­zută şi efectul cosmetic. Singura cale de tratament este intervenţia chi­rur­gicală. Prognosticul acestei tumori este favorabil, cu o rată scăzută de recidivă.

Cuvinte-cheie: osteom rinosinusal, chirurgie endoscopică rinosinusală, tomografie computerizată

Managementul fistulelor de lichid cefalorahidian

Asist. univ. dr. Răzvan HAINĂROŞIE, Asist. univ. dr. Mura HAINĂROŞIE, Prof. dr. Viorel ZAINEA, Dr. O. CEACHIR, Dr. Laura POPA, Dr. Irina IONIŢĂ, Dr. Cătălina PIETROŞANU
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: razvan@riaclinic.com

În ultimii ani, chirurgia endoscopică a bazei craniului a cunoscut o dezvoltare continuă, expansivă, odată cu progresele remarcabile în­re­gistrate în domeniul tehnologiilor chirurgicale. Odată cu abordul en­doscopic al unor cazuri tot mai complexe, a apărut şi problema re­zol­vării defectelor de substanţă la nivelul bazei de craniu, care pot asocia sau nu fistule LCR. Atât în cazul fistulelor LCR spontane, cât şi în cazul celor iatrogene, este obligatorie crearea unei delimitări eficiente între cavitatea endocraniană şi cavităţile sinuzale, pentru a evita com­plicaţii cum ar fi hipotensiunea intracraniană, hernierea cerebrală, in­fecţii sau episoade de pareză/paralizie. Scopul acestei lucrări este să prezinte experienţa clinicii noastre în managementul fistulelor de lichid cefalorahidian. Cazurile prezentate au o mare varietate, incluzând fistule spontane, iatrogene, dar şi cazuri de reintervenţii. Abordul a fost unul de tip endoscopic, cu închiderea defectului folosind atât materiale de sinteză, cât şi materiale autologe, de tipul lamboului mucopericondral Haddad. Închiderea unei fistule LCR este obligatorie, pentru a asigura o bună calitate a vieţii pacientului şi a evita posibilele complicaţii ul­terioare, unele dintre ele fatale. Din experienţa noastră, abordul en­do­scopic, cu folosirea materialelor autologe combinate cu cele de sinteză în vederea închiderii defectului dural, a avut rezultate bune, cu închiderea per primam a fistulelor.

Cuvinte-cheie: fistulă LCR, management endoscopic

Tehnologii moderne folosite în chirurgia tumorilor ce implică rinobaza

Asist. univ. Octavian CEACHIR, Prof. Viorel ZAINEA, Asist. univ. Răzvan HAINĂROŞIE, Asist. univ. Mura HAINĂROŞIE, Cristina ZAMFIR, Irina IONIŢĂ, Cătălina PIETROŞANU
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: octavianceachir@gmail.com

În ultimele decenii, domeniul tehnologiilor chirurgicale a cunoscut o dez­vol­tare continuă, explozivă. În domeniul ORL, acest progres s-a tradus prin posibilitatea unui abord minim-invaziv, endoscopic, al unor cazuri com­plexe, cu posibilitatea îndepărtării leziunilor per primam. Mai ales ca­zu­rile pacienţilor cu tumori ce implică rinobaza, considerate anterior în afa­ra resurselor chirurgicale, pot fi abordate astăzi endoscopic, folosind teh­nologiile chirurgicale de ultimă generaţie. Din experienţa clinicii noas­tre, tumori maligne sau benigne cu extensie la nivelul rinobazei pot fi în­depărtate în totalitate, folosind tehnologii chirurgicale de tipul coblaţiei, radio­frecvenţei, aspiratorului ultrasonic sau argon plasmă, sub con­trol endoscopic sau pentru cazuri selecţionate prin abord mixt. Fo­lo­sirea acestor tehnologii de vârf permite ablaţia în totalitate a for­maţiunilor tumorale şi asociază riscuri mai scăzute pentru pacient faţă de abordul clasic, cu avantajele chirurgiei minim-invazive, cum ar fi o perioadă mai scurtă de recuperare şi rezultate estetice şi funcţionale superioare. Odată stăpânite cunoştinţele tehnice ne­cesare, alegerea abordului optim pentru fiecare caz cere experienţa chirurgului. Totuşi, odată stăpânite aceste deziderate, folosite în mod parcimonios, noile tehnologii chirurgicale menţionate pot face diferenţa între un caz inoperabil şi un caz în care rezecţia per primam în totalitate a unei formaţiuni tumorale ce implică rinobaza poate fi obţinută, cu rezultate funcţionale superioare.

Cuvinte-cheie: rinobază, tehnologii chirurgicale

Angiofibromul nazofaringian - abord endoscopic versus abord clasic

Asist. univ. Octavian CEACHIR, Prof. Viorel ZAINEA, Asist. univ. Răzvan HAINĂROŞIE, Irina IONIŢĂ, Cătălina PIETROŞANU, Carmen DRĂGHICI
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: octavianceachir@gmail.com

Scopul lucrării este de a prezenta comparativ cu abordul extern avan­tajele şi limitele abordului endoscopic.Introducere. Angio­fibromul juvenil nazo-faringian este o tumoră rară (aproximativ 1% din tumorile capului şi gâtului) ce apare la pacienţii de sex masculin aflaţi la vârsta pubertăţii. Debutul clinic este caracterizat de epistaxis unilateral, recidivant, care răspunde greu la metodele conservatoare de tratament, ce poate pune în pericol viaţa pa­cien­tului, cu obstruc­ţie nazală unilaterală şi sinuzită asociată. Material şi metodă. Prezentare de cazuri clinice semnificative la care s-au utilizat ambele tipuri de abord. Rezultate şi concluzii. Abordul endoscopic al fi­broamelor nazofaringiene reprezintă standardul actual, dar în ca­zuri atent selecţionate poate fi necesar şi abordul extern sau combinat.

Cuvinte-cheie: angiofibrom nazofaringian, endoscopie

Managementul terapeutic al fistulelor LCR din chirurgia supuraţiilor otomastoidiene

Med. rezident Cătălina GHIOCEL, Med. primar Janina Roxana BECHERESCU, Med. primar Elena ANGHEL, Prof. dr. Viorel ZAINEA
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: cataghiocel@gmail.com

Obiectivul lucrării este acela de a prezenta ilustrativ modalitatea de rezolvare a unei fistule LCR apărute în urma intervenţiei chirurgicale efectuate pentru supuraţie otică colesteatomatoasă. Pentru stabilirea căii optime de tratament au fost analizate datele din literatura in­ter­na­ţională de specialitate, precum şi cazurile de fistulă LCR din patologia supurativă otică din clinica noastră. Rezultatele obţinute în decursul tim­pului au fost dependente de variabilitatea materialelor şi a tehnicilor fo­losite, precum şi de experienţa chirurgului otolog şi de colaborarea cu me­dicul neurochirurg.

Cuvinte-cheie: fistulă LCR, supuraţie otică, chirurgie otologică

Soluţii reconstructive în defectele postablative faringolaringiene

Asist. univ. Răzvan HAINĂROŞIE, Asist. univ. Octavian CEACHIR, Prof. Viorel ZAINEA, Irina IONIŢĂ, Cătălina PIETROŞANU, Carmen DRĂGHICI
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: razvan@riaclinic.com

Introducere. Lipsa simptomatologiei specifice, educaţia medicală deficitară şi multipli alţi factori determină prezentarea tardivă la medic a pacienţilor cu tumori maligne faringo-laringiene. Majoritatea sunt diagnosticaţi în stadii T3-T4 de boală. Acest lucru determină restrângerea opţiunilor chirurgicale la laringectomie totalã cu faringectomie parţială sau faringolaringectomie totală. Majoritatea acestor pacienţi necesită reconstrucţie faringiană cu lambouri loco-regionale sau de la distanţă. Material şi metodă. Prezentare de cazuri clinice selecţionate la care s-au utilizat diverse tipuri de lambouri pentru reconstrucţia faringiană. Rezultate şi concluzii. Lambourile loco-regionle reprezintă o resursă valoroasă în reconstrucţia defectelor postablative faringolaringiene.

Cuvinte-cheie: lambou, tumoare malignă faringo-laringiană

Abordul chirurgical al pacienţilor cu mucormicozis rinofaringian şi rinosinuzal

Dr. Cătălina PIETROŞANU1, Prof. Viorel ZAINEA1, Asist. univ. Răzvan HAINĂROŞIE1, V. GHEORGHIŢĂ2, Asist. univ. Octavian CEACHIR1, Carmen DRĂGHICI1, Andreea SORICĂ2
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti
e-mail: catapietrosanu@gmail.com

Mucormicozis reprezintă o infecţie fungică oportunistă, cauza­tă de fungi filamentoşi din regnul Mucorales, în 75% din ca­zuri fiind vorba de Rhizopus, Mucor sau Rhizomucor. Acest tip de in­fecţie apare la pacienţii imunodeprimaţi şi include ca sim­p­to­matologie în cazurile de mucormicozis rinofaringian şi ri­no­­sinuzal cefalee, rinoree, febră, celulită orbitală şi epistaxis. Sus­pi­ciunea diagnostică este ridicată de factorii de risc (starea de imu­nosupresie) şi aspectul caracteristic necrotic al leziunilor de la nivelul mucoasei afectate. În cazul acestor pacienţi se practică o evaluare endoscopică, care evidenţiază aspectul caracteristic, com­pletată cu investigaţii imagistice de tip CT sau RMN, care pot ară­ta necroză osoasă, opacifiere la nivelul sinusurilor şi extensie la nivelul orbitei sau intracranian. Diagnosticul de certitudine este pus doar de examenul histopatologic, completat cu culturi pe me­dii specifice. Debridarea chirurgicală largă până în ţesut sănătos este obligatorie. Diagnosticul precoce, cât şi corectarea factorilor de risc sunt etape esenţiale pentru obţinerea unor rezultate de suc­ces. Terapia antifungică, de elecţie cu Amfotericină B, trebuie să asocieze obligatoriu gestul chirurgical extensiv de debridare a ţe­su­turilor necrotice până la nivel de ţesut sănătos. Scopul acestei lu­crări este să prezinte managementul diagnostic şi chirurgical al aces­tor pacienţi, împreună cu diagnosticul diferenţial în funcţie de par­ticularităţile fiecărui caz.

Cuvinte-cheie: mucormicozis, chirurgie endoscopică

Carcinoamele laringiene: tratamentul chirurgical şi oncologic

Med. rezident Silviu ROTARU1, Med. rezident Csaba ANDRAS1, Dr. Ionela GENES2, Lucia Maria MUICĂ1, Gheorghe MUHLFAY1,2, Carmen SCURTU3
1. Clinica ORL Târgu-Mureş
2. UMF Târgu-Mureş
3. Spitalul Clinic Judeţean Târgu-Mureş, Clinica de Oncologie Medicală şi Radioterapie, Târgu-Mureş
e-mail: drrotarusilviu@gmail.com

Carcinoamele laringiene şi faringolaringiene sunt cele mai frecvente tumori maligne ale capului şi gâtului. Carcinoamele laringiene re­pre­zintă aproximativ 45% din carcinoamele capului şi gâtului. Obiective. Scopul acestui studiu retrospectiv este de a determina in­ci­denţa şi practici de management medical în cazul cancerului la­rin­gian în Clinica ORL din Târgu Mureş, pe o perioadă de 4 ani (2011-2015). Materiale şi metode. Am inclus 300 de pacienţi cu tumori maligne în zona laringelui şi faringelui, confirmate de exa­me­nul histopatologic. Rezultate. 279 de carcinoame laringiene, 21 de carcinoame faringolaringiene. 120 au prezentat adenopatii la­te­ro­cervicale, din care 80 au fost metastatice şi 40 inflamatorii la exa­menul histopatologic. 292 au fost bărbaţi şi 8 femei. Discuţii. Can­ce­rul laringian este curabil dacă este diagnosticat pre­coce, înainte de a depăşi limitele cartilajului laringian. Cancerul glo­tic are şanse de vindecare de 90%, iar cele supraglotice - de 60-70%. Concluzii. Des­coperirea cât mai rapidă pe baza semnelor clinice şi paraclinice a carcinoamelor laringiene creşte şansa de supravieţuire a acestor pa­cienţi.

Cuvinte-cheie: carcinom, adenopatie, prognostic

Utilizarea NBI în patologia malignă laringiană

Dr. Cristina Florina ZAMFIR, Prof. dr. Viorel ZAINEA, Dr. Răzvan HAINĂROŞIE, Irina IONIŢĂ, Cătălina PIETROŞANU, Carmen Cristina DRĂGHICI, Octavian CEACHIR
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: cristina_zamfir12@yahoo.com

Introducere. Depistarea şi monitorizarea patologiei tumorale larin­gie­ne este realizată, de cele mai multe ori, utilizând examinarea cu fibră optică. Narrow Band Imaging (NBI) este o nouă tehnologie, bazată pe obţinerea unui lumini cu lungime de undă de 415 nm şi 540 nm, ceea ce permite chirurgului o vizualizare mai în detaliu a reţelei capilare de la nivel tumoral. Astfel, o biopsie ţintită este mult mai uşor de efectuat, în acest fel realizându-se o depistare timpurie a procesului tumoral, cât şi o monitorizare mai eficientă pe termen lung. Materiale şi metode. Examinarea endoscopică se realizează cu anestezie generală, pornind iniţial de la analiza cu lumină albă clasică până în momentul când formaţiunea tumorală este depistată şi se trece pe modul NBI. Leziunile suspecte au un pattern specific, capilarele de la nivelul mucoasei fiind de culoare maro, iar venele de la nivel submucos de culoare turcoaz. Chirurgul are capacitatea de a detecta inclusiv apariţia unui proces de neoangiogeneză, ce poate fi confundat cu uşurinţă cu edemul întâlnit la pacienţii care au urmat radioterapie. Intraoperator, utilizarea NBI permite efectuarea unei biopsii cât mai ţintite, precum şi evidenţierea mai bună a zonei de rezecţie tumorală. Rezultate şi concluzii. NBI permite o depistare precoce a leziunilor tumorale, precum şi o biopsie cât mai ţintită, iar asocierea cu videoendoscopia de contact ar aduce un beneficiu major chirurgului.

Cuvinte-cheie: NBI, patologie malignă

Bonebridge, primul implant activ cu transmitere osoasă, implantat în clinica ORL Colţea la un pacient adolescent

Dr. Marian STAMATE1, Dr. Dana Claudia VLAD1, Dr. Cristian SOREANU1, Anca MODAN2, Dr. Andrei GAITAN1
1. Clinica ORL, Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
2. Audiologos Bucureşti
e-mail: mstamate@gmail.com

Introducere. De trei decenii, dispozitivele auditive cu transmitere osoasă au contribuit la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor hi­poacuzice. Probleme precum dimensiunea, aspectul inestetic şi im­plantarea defectuoasă a generaţiilor anterioare de implanturi cu trans­mitere osoasă au constituit baza unui procent mic de implantare.Teh­nica osteointegrării a revoluţionat dispozitivele auditive cu trans­mi­tere osoasă, oferind pacienţilor o calitate auditivă mai bună, precum şi un confort sporit. Material şi metodă. Autorii vor prezenta cazul unui pacient adolescent (de 16 ani), ce a fost în prealabil implantat cu un dispozitiv BAHA, la vârsta de 9 ani. Pacientul a purtat BAHA cu in­ter­mitenţă timp de 5 ani. Această perioadă a fost grefată de multiple di­fi­cul­tăţi: osteointegrare tardivă şi deficitară, infecţii tegumentare re­petate, abutment-ul se înfileta imperfect şi, nu în ultimul rând, pro­ble­me estetice şi presiunea socială a mediului şcolar şi anturajului. Rezultate şi concluzii. Îndeplinind criteriile clinice, audiologice şi imagistice de implantare a unui dispozitiv BoneBridge, după o perioadă lungă de aşteptare, pacientul este operat în premieră în Spitalul Clinic Colţea, Clinica ORL. În cadrul operaţiei se extrage cu dificultate, din cauza exostozelor create, implantul BAHA şi se introduce noul BoneBridge. Particularitatea cazului constă în faptul că pacientul prezenta agenezie cohleară, dilataţie de vestibul şi canal semicircular lateral şi procidenţă de nerv VII.

Cuvinte-cheie: BoneBridge, BAHA, Colţea, agenezie cohleară, Single Sided Deafness

Managementul terapeutic în sarcomul Ewing cu localizare sinusală

Dr. Cristina Florina ZAMFIR, Prof. Dr. Viorel ZAINEA, Dr. Răzvan HAINĂROŞIE, Irina IONIŢĂ, Cătălina PIETROŞANU, Carmen Cristina DRĂGHICI, Octavian CEACHIR
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: cristina_zamfir12@yahoo.com

Introducere. Sarcomul Ewing este o tumoră malignă localizată la nivel osos, ce face parte din clasa tumorilor primitive periferice neu­ro­ectodermale, având acelaşi răspuns terapeutic la tratament radio-/chimioterapic. Se întâlneste cu predilecţie la copii şi adulţi tineri. Asocierea tratamentului chirurgical cu cel oncologic re­pre­zintă standardul de aur pentru această afecţiune şi s-a dovedit a fi eficient în creşterea ratei de supravieţuire. Materiale şi metode. Sarcomul Ewing poate avea localizări multiple, însă localizarea la nivel sinusal este rar întâlnită. Diagnosticul pozitiv final este pus pe baza rezultatului bioptic, investigaţiilor imunohistochimice şi ge­netice. Un rol important în aleagerea tipului de tratament îl re­pre­zintă localizarea şi dimensiunea tumorii, precum şi condiţia me­­dicală a pacientului. Preoperator, este necesară efectuarea unei in­vestigaţii imagistice pentru evidenţierea extensiei tumorale, pre­cum şi a raporturilor cu structurile anatomice de vecinătate. Re­zul­tate şi concluzii. Majoritatea pacienţilor prezintă indicaţie pen­tru tratament polichimioterapic şi/sau radioterapic. Este de pre­fe­rat totuşi ca la pacienţii tineri să se evite radioterapia, dacă prin tra­ta­mentul chirurgical s-a obţinut un beneficiu considerabil. Totuşi, ins­tituirea tratamentului multimodal este de elecţie, fiind indicat da­to­rită îmbunătăţirii ratei de supravieţuire. La finalul tratamentului, se recomandă controale medicale periodice pentru depistarea unor res­tanţe sau recidive tumorale.

Cuvinte-cheie: Sarcom Ewing, sinusuri

Definirea şi reglementarea la nivel naţional a criteriilor de selecţie pentru candidaţi la implant cohlear - factor-cheie.
Comparaţie India - România

Dr. Marian STAMATE, Dr. Dana Claudia VLAD, Dr. Cristian SOREANU, Dr. Andrei GĂITAN
Clinica ORL, Spital Clinic Colţea Bucureşti
e-mail: mstamate@gmail.com

Introducere. Implantul cohlear este reglementat în toate ţările ci­vi­lizate, având în vedere costurile şi accesul limitat la fonduri pu­bli­ce. Deşi România aspiră teoretic la acest statut, reglementarea programului naţional prezintă o serie de imperfecţiuni, fapt su­bliniat de către autori prin comparaţia cu legislaţia indiană, o ţară teoretic din afara grupului de elită - însă, paradoxal, foarte avansată în practica chirurgicală ORL. Material şi metodă. Ca materiale se folosesc textele legislaţiilor română şi indiană, metoda fiind studiul comparativ al literaturii. Rezultate şi concluzii. În comparaţie cu ghidurile indiene, cele româneşti sunt prea puţin elaborate, simpliste, lăsând loc de interpretări sau abuzuri. Propunerile autorilor sunt de extindere a criteriilor şi de completare a ghidurilor şi a protocoalelor clinice existente în concordanţă cu aceste criterii - de ce nu, având ca model legislaţia din India.

Cuvinte-cheie: implant cohlear, legislaţie, criterii implantare, ghi­duri clinice, protocol terapeutic, India, România

Ghidurile clinice ORL - instrument pentru managementul modern al pacientului sau prag critic pentru progresul ORL?
Comparaţie România - UE/SUA

Dr. Marian STAMATE, Dr. Dana Claudia VLAD, Dr. Cristian SOREANU, Dr. Andrei GĂITAN
Clinica ORL, Spital Clinic Colţea Bucureşti
e-mail: mstamate@gmail.com

Introducere. Ghidurile clinice şi protocoalele de diagnostic şi tra­ta­ment reprezintă un instrument util şi necesar în medicina oc­ci­dentală modernă de mai multe decenii. Apărute din nevoia de uniformizare a calităţii serviciilor medicale, indiferent de unitatea sanitară, acestea au devenit în scurt timp şi o metodă de protecţie a medicilor, mai ales în SUA. Material şi metodă. Autorii vor prezenta discrepanţele între calitatea şi cantitatea informaţiilor anacronice cuprinse în ghidurile româneşti faţă de cele din Uniu­nea Europeană/SUA. De asemenea, se ridică întrebarea asupra sur­selor de informare şi inspiraţie ale ghi­durilor româneşti, având în vedere accesul facil, gratuit, dar ne­exploatat, la informaţia din ghidurile internaţionale. Rezultate şi con­cluzii. În România, ne­cesitatea unor ghiduri clare, explicite şi uni­tare, devine din ce în ce mai pregnanată. Lipsa lor expune atât pa­cientul, cât şi medicul unor riscuri inutile şi uşor evitabile. Atât adop­tarea lor, cât şi a obli­gativităţii actualizării bianuale devin un im­perativ legislativ major al prezentului, fiind necesară implicarea di­rectă şi persistentă a Comisiei Consultative de ORL a Ministerului Să­nătăţii.

Cuvinte-cheie: ghiduri clinice, protocol de diagnostic, România, Uniunea Europeană, Comisia de ORL a Ministerului Sănătăţii

Medicina bazată pe dovezi în practica clinică ATI în patologia tumorală ORL.
Studiu privind elaborarea de ghiduri clinice şi modele de Best Practice

Dr. Raluca Oana PAVELESCU
Spitalul Clinic „N. Malaxa” Bucureşti
e-mail: pavelescuraluca@yahoo.com

Scopul. Evaluarea tipurilor de dovezi şi modele de Best Practice apli­ca­bile în practica anestezico-chirurgicală a tumorilor ORL şi iden­ti­fi­carea factorilor care influenţează utilizarea lor în practică printr-un stu­diu calitativ. Obiectivele: Identificarea principalelor surse şi tipuri de evidenţe; analiza evidenţelor şi modelelor de Best Practice disponibile pentru practica anestezico-chirurgicală în patologia tumorală ORL; eva­luarea nivelului de utilizare a evidenţelor de către specialiştii implicaţi în echipele operatorii; propuneri pentru îmbunătăţirea utilizării EBM în practica anestezico-chirurgicală în patologia tumorală ORL. Materiale şi metode: Revizia literaturii ştiinţifice, definirea fermă a criteriilor de in­clu­dere; sintetizarea dovezilor privitoare la EBM în ATI, respectiv în ORL; analiza practicii clinice la pacienţii cu diagnostic clinic de tumoră ORL; studiu descriptiv: chestionar pentru investigarea nivelului de cu­noaş­tere şi utilizare a evidenţelor; analiza statistică a rezultatelor ches­tionarului. Rezultate şi concluzii: Studierea chestionarelor apli­ca­te medicilor anes­tezişti cu practică în chirurgia tumorală ORL; dis­cu­tarea gradului de cu­noaş­tere şi aplicare a prevederilor ghidurilor in­ter­na­ţio­nale; dificultaţile în­re­gistrate în această practică cu cauzele lor; pro­pu­neri pentru îm­bu­nă­ţi­rea cunoaşterii şi aplicării acestor pre­ve­deri în prac­tica curentă.

Cuvinte-cheie: chirurgia tumorală ORL, dovezi şi module de Best Practice pentru medicul ATI

„Această lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul «CERO - PROFIL DE CARIERĂ: CERCETĂTOR ROMÂN», contract nr. POSDRU/159/1.5/S/135760, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.”

Managementul hemangioamelor capului şi gâtului

Med. rezident Carmen-Cristina DRĂGHICI, Prof. univ. dr. Viorel ZAINEA, Asist. univ. dr. Răzvan HAINĂROŞIE, Octavian CEACHIR, Irina G. IONIŢĂ, Cătălina PIETROŞANU
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: karmend_2004@yahoo.com

Introducere. Termenul de hemangiom a fost utilizat greşit de-a lun­gul timpului pentru a descrie un număr mare de malformaţii vas­culare. Hemangioamele capului şi gâtului sunt tumori benigne ale copilăriei şi adolescenţei localizate cel mai adesea la nivelul bu­zelor, limbii sau palatului. Pot varia ca formă şi dimensiuni de la mici semne ce apar imediat după naştere până la tumori masive, des­figurante. Material şi metodă. Prezentarea de cazuri clinice se­lecţionate şi rezolvarea lor chirugicală. Rezultate şi concluzii. He­mangioamele sunt cele mai frecvente tumori vasculare. Deşi în tratamentul hemangioamelor ca­pului şi gâtului sunt acceptate mul­tiple modalităţi terapeutice (tra­ta­ment cu beta blocante, scle­ro­zare, tratament laser), tratamentul mul­timodal constând în em­bo­lizare şi rezecţie chirurgicală, urmat ulterior de reconstrucţie (pro­teza Dacron), s-a dovedit a fi indicat în malformaţiile arterio-ve­noase.

Cuvinte-cheie: hemangiom, chirurgie

Portal informaţional pentru medici şi pacienţi, în domeniul implantului cohlear - utilitate, dificultate, finalitate. Proiect în premieră naţională

Dr. Marian STAMATE1, Dr. Nona CHIRIAC2, Dr. Dana Claudia VLAD1, Dr. Andrei GĂITAN1, Dr. Cristian SOREANU1
1. Clinica ORL, Spital Clinic Colţea Bucureşti
2. Cercetător Independent Management Sanitar, Bucureşti
e-mail: mstamate@gmail.com

Introducere. În România, numărul implantelor cohleare a crescut de la un an la altul, ajungând la circa 100 de implanturi rambursate de către Casa de Asigurări de Sănătate. Nevoia de implantare este parţial acoperită, iar nevoia de informare a pacienţilor cu privire la implant, dar şi despre reglare, reabilitare, integrare socială, este majoră. Material şi metodă. Revizia site-urilor în limba română conţinând informaţii despre implantul cohlear, sintetizarea, ana­li­zarea informaţiei existente, identificarea zonelor de informaţie ne­acoperite/suficient de relevante pentru publicul larg şi medici; sintetizarea prevederilor legale, a as­pec­telor practice privind orien­tarea corectă a pacientului pentru obţinerea unui implant adec­vat şi a traseului în cadrul sistemului de sănătate, în calitate de pacient implantabil/implantat; sintetizarea celei mai bune in­for­maţii epidemiologice şi terapeutice, relevantă pentru medici, atât ca material de studiu teoretic, cât şi pentru abordarea corectă a pa­tologiei respective; crearea platformei web-based, concepută atât ca „depozit de informaţie”, cât şi ca loc de întâlnire virtual şi informare in­teractivă (forum, blog, chat etc.). Rezultate şi concluzii. Informaţia dis­ponibilă pe Internet este fragmentată, parţial relevantă şi în etape di­ferite de reactualizare, iar sursa sa rămâne adesea necunoscută. Por­talul este mijlocul ideal prin care se poate comunica informaţia corectă, integrată (medicală, tehnică, despre rambursare, legislaţie, reabilitare, integrare socială) şi se poate crea o punte de comunicare reală medici - pacienţi, care să uşureze accesul acestora la implantare şi să susţină succesul ulterior al procedurii de implantare.

Cuvinte-cheie: implant cohlear, portal, forum, website

Actualităţi în studiul şi tratamentul unor forme particulare de surditate brusc instalată naţională

Dr. Iulia-Mihaela BURGHIU-HOBEANU1, Prof. univ. dr. Viorel ZAINEA2, Şef de lucrări Simona ŞERBAN2
1. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti
2. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: iulia.hobeanu@gmail.com

Introducere. Surditatea brusc instalată reprezintă o problemă de să­nătate a cărei incidenţă se amplifică prin creşterea incidenţei bolilor cardiovasculare. Hipoacuzia are implicaţii asupra vieţii pacientului ca persoană activă din punct de vedere social şi profesional. Depistarea şi instituirea precoce a tratamentului contribuie la recuperare au­di­tivă rapidă şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului. Se ilustrează această teză prin prezentarea unui caz clinic particular. Material şi metodă. Autorii prezintă cazul unei paciente în vârstă de 57 de ani, cunoscută cu oto-mastoidită cronică supurată dreaptă, hipoacuzie transmisie medie dreaptă, care se prezintă în serviciul ORL pentru sur­ditate brusc instalată la urechea stângă, resturi auditive ureche stân­gă. Pacienta a efectuat tratament perfuzabil cortizonic, va­so­di­la­tator, neurotrop, neurotrofic, vitaminoterapie. Rezultate. În ur­ma tratamentului efectuat s-a obţinut o curbă audiometrică con­ti­nuă, cu recuperare auditivă de circa 20-25 dB la urechea stângă.Con­cluzii. Diagnosticarea corectă a formei clinice este de maximă im­por­tanţă pentru alcătuirea unei scheme terapeutice eficiente. Fac­torii de creştere neuronali sunt o abordare terapeutică modernă şi promiţătoare, prin efectele multimodale, dintre care men­ţio­năm: efec­tul neuroprotector, neurotrofic şi neuroregenerativ.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie, factor de creştere neuronală,recuperare auditivă

Sindrom Gradenigo. Prezentare de caz

Med. primar Mihaly SZŐCS
Spital Clinic Judeţean de Urgenţă, Clinica ORL Târgu Mureş
e-mail: mihaly_szocs@yahoo.com

Introducere. Sindromul descris de Gradenigo în supuraţia apexului petros constă din otoree purulentă, paralizia nervului abducens şi durere facială retroorbitală cauzată de iritaţia nervului trigemen. Simptomatologia este de multe ori subtilă şi incompletă sau marcată de complicaţii grave. Prezint cazul unei bolnave de 40 de ani ce a fost investigată neurologic acuzând o durere foarte puternică facială dreaptă profundă, diplopie, tulburări de deglutiţie, fără antecedente de supuraţie auriculară. Imagistica efectuată la neurologie evi­den­ţiază o afectare mastoidiană, motiv pentru care bol­nava este în­drumată la clinica noastră. Interpretez cazul ca o petrozită şi pe lân­gă o susţinere antibiotică adecvată intervin chirurgical practicând o mas­toidectomie „canal wall-up”. Simptomatologia dispare pentru câ­te­va săptămâni, dar reapare cu aceeaşi intensitate. Se ia decizia unei noi in­ter­venţii chi­rurgicale ce constă în revizia şi lărgirea ca­vi­tăţii mastoidiene, aticotomie cu drenajul celulelor mastoidiene pu­rulente de la acest nivel, urmată de timpanotomie posterioară, ex­cizia aderenţelor casei timpanului se­curizată cu folie de silicon şi in­serarea unui tub în „T” la nivelul mem­bra­nei timpanice. După cea de-a doua intervenţie simptomatologia dispare complet, după 6 luni casa timpanului şi mastoida sunt aerate. Concluzii. Din punct de vedere chirurgical, abordul direct al apexului petros este foarte di­ficil. În majoritatea cazurilor, deschiderea corectă a celulelor mas­tio­diene care sunt în legătură cu apexul petros asigurând astfel un drenaj adecvat, alături de o corectă aerare a urechii medii sunt su­fi­ciente pentru vindecare.

Cuvinte-cheie: paralizie nerv abducens, nevralgie trigeminală, mas­to­idectomie

Hipoacuzia produsă de zgomot - o trecere în revistă a literaturii de specialitate

Dr. Anamaria MATIOC, Dr. Ciprian Dumitru MATIOC
Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău
e-mail: anca_mari@yahoo.com

Introducere. Zgomotul produce hipoacuzie dacă este intens şi continuu. În anumite profesii, expunerea la zgomot atinge niveluri periculoase zi de zi, putând cauza o boală profesională care, prin suprasolicitarea urechii dincolo de pragul fiziologic, duce la modificări şi remanieri ireversibile la nivelul urechii interne. Scopul acestei lucrări este o trecere în revistă a factorilor de risc, a comorbidităţilor şi rolului educaţiei sanitare în pre­venirea hipoacuziei produse de zgomot. Material şi metodă. O trecere în revistă a literaturii de specialitate cu privire la factorii de risc ai hipoacuziei produse de zgomot, a comorbidităţilor asociate aces­te­ia şi a modalităţii de monitorizare a auzului la persoanele care îşi des­fă­şoară activitatea în mediul cu zgomot. Rezultate. Efectele asupra auzului ale expunerii la zgomot sunt bine documentate şi recunoscute pe scară largă. Printre factorii de risc enumerăm vârsta, sexul masculin, rasa şi factorul genetic, precum şi timpul şi intensitatea expunerii la zgo­mot, fumatul, carenţele alimentare. Dintre comorbidităţi reţinem hipertensiune arterială şi diabetul. Concluzie. Hipoacuzia produsă de expunerea la zgomot este o boală predictibilă şi care poate fi prevenită.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie, zgomot, expunere la zgomot

Lamboul pediculat de arteră supraclaviculară în reconstrucţia cervico-facială

Med. primar Mihaly SZŐCS, Med. rezident Andor BALAZS, Med. rezident Gita-Erika JOZSA, Med. rezident Timea SZATMARI
Spital Clinic Judeţean de Urgenţă, Clinica ORL, Târgu-Mureş
e-mail: mihaly_szocs@yahoo.com

Introducere. Lamboul pediculat de arteră supraclaviculară este un lambou fascio-cutanat care a câştigat teren în chirurgia oncologică prin fiabilitate şi rata scăzută a complicaţiilor. Lamboul se poate folosi în închiderea dehiscenţelor cavităţii bucale, orofaringelui, hi­po­faringelui şi altor defecte ale regiunii cervico-faciale. Material şi metodă. Am folosit lamboul pe­diculat de arteră supraclaviculară urmărind eficacitatea lui la două cazuri. Primul a fost o tumoare malignă parotidiană extinsă, iar celălalt o tumoare malignă cuta­na­tă extinsă retroauriculară şi occipitală care a erodat tăblia ex­ternă a osului occipital. În primul caz dehiscenţa creată a fost de apro­xi­ma­tiv 8/6 cm, vindecarea a fost foarte rapidă, lamboul a rămas via­bil, firele s-au îndepărtat atât de la nivelul regiunii donoare, cât şi de la nivelul celei primitoare a zecea zi postoperator, plăgile s-a vin­de­cat per primam. În al doilea caz, dehiscenţa a fost de 10/8 cm, via­­bi­litatea lamboului este păstrată, firele s-au îndepărtat a 15-a zi fă­ră dehiscenţă la nivelul suturilor, plăgile sunt în curs de vindecare. Re­zultate şi concluzii. Rezultatele obţinute la cele două cazuri cu lam­boul pediculat de arteră supraclaviculară, unde defectele rămase după îndepărtarea tumorii primare au fost importante, au fost foar­te bune, lambourile au rămas viabile, plăgile s-au vindecat fără com­pli­caţii. Este un rezultat foarte promiţător care ne îndeamnă să-l folosim în mod curent în reconstrucţia cervico-facială.

Cuvinte-cheie: artera supraclaviculară, lambou pediculat, recon­struc­ţie cervico-facială

Tumoră Whartin - localizare rară laterocervicală înaltă

Dr. în Ştiinţe Medicale Gabriela CHIRIŢA-VLASE, Felix RĂTESCU, Adriana CRISTEA
Spitalul Judeţean Ploieşti
e-mail: CHIRITA_CALIN@yahoo.com

Autorii prezintă un caz rar de tumoră Whartin cu localizare laterocervicală înal­tă. Tumora Whartin este o tumoră benignă a glandei parotide, mai frecventă la bărbaţi, fiind asociată cu fumatul. Diagnosticul pozitiv şi di­fe­renţial s-a bazat pe investigaţii uzuale, dar şi pe examene paraclinice pre­cum ecografie cervicală, RMN cervical, examen histopatologic, iar tra­ta­mentul a implicat o colaborare ORL - chirurgie OMF. Tumora Whar­tin este un adenolimfom. Tratamentul este chirurgical şi tumora nu re­ci­di­vează după ablaţia completă.

Cuvinte-cheie: tumoră Whartin, parotidă

Modalităţi de hemostază utilizate în chirurgia endoscopică

Med. rezident Raluca BAICAN1, Diana COJOCARU1, Tatiana DECUSEARĂ1, Alexandra SCHNAIDER2, C. IONIŢĂ1, V. BUDU1
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Spitalul de Pediatrie MedLife Bucureşti
e-mail: decuseara.tatiana@gmail.com

Introducere. Chirurgia endoscopică rinosinusală este o procedură standard utilizată pentru patologiile rinosinusale la care tratamentul medicamentos a fost depăşit. Hemostaza intraoperatorie este un factor crucial, de aceea trebuie minimizat riscul sângerării. Obiectivul acestui studiu este de a puncta principalele metode de hemostază utilizate în chirurgia endscopică. Materiale şi metode. Pregătirea preoperatorie include stabilizarea comorbidităţilor şi stoparea medicaţiei ce inhibă coagularea, controlul tensiunii şi al diabetului. Există mai multe mo­da­lităţi de hemostază intraoperatorii în funcţie de tipul sângerării - lo­calizate sau difuze (boala Rendu-Osler). O sursă de sângerare arterială poate fi stopată cu: aplicarea de meşe anemizante cu vasoconstrictoare, electrocauterizare mono-bipolară, radiofrecvenţă, clipsuri, ligature ar­te­ria­le. În sângerările difuze au fost folosite argon plasmă, biomateriale. Rezultate. Aplicaţiile locale de meşe anemizante cu vasoconstrictoare sunt indispensabile preoperator. Intraoperator, cel mai frecvent utilizate sunt electrocauterizarea, infiltrarea de lidocaină cu adrenalina şi meşele hemostatice cu vasoconstrictor. În sângerările masive ligatura vasculară poate fi o soluţie de urgenţă. Pentru o hemostază eficientă, aplicarea de biomateriale a avut rezultate foarte bune. Concluzii. Îmbinarea me­todelor de scădere a tensiunii - aplicaţiile locale preoperatorii cu me­to­dele intraoperatorii - este de o importanţă majoră în desfăşurarea ac­tului chirurgical.

Cuvinte-cheie: hemostază, chirurgie endoscopică rinosinusală, bio­ma­te­riale hemostatice

Timpanoplastia la copii: merită?

Dr. Horaţiu ŞTEFĂNESCU, Dr. Nicolae BALICA, Prof. dr. Marioara POENARU
UMF Timişoara
e-mail: stefanescu@umft.ro

Obiective. Analiza rezultatelor timpanoplastiilor la copii prin prisma rezultatelor anatomice şi funcţionale. Material şi metodă.Au fost luaţi în studiu 49 de copii, cu vîrste între 8 şi 14 ani, cărora li s-au efectuat 52 de intervenţii chirurgicale (3 bilaterale) în perioada 2007-2012. Pacienţii luaţi în studiu prezentau perforaţii de diverse mărimi: majoritatea peste 50% din suprafaţa membranei timpanice sau otită atelectatică de gradele II-V cu pierdere de auz. Nu au fost incluse cazuri de colesteatom. În majoritatea cazurilor a fost utillizat abordul retroauricular, iar timpanul a fost reconstruit cu fascie temporală sau cartilaj (de obicei). Perioada minimă de urmărire a fost 24 de luni. Au fost evaluate aspectul membrane timpanice reconstruite din punct de vedere al apariţiei complicaţiilor - lateralizare, per­fo­raţii reziduale, atelectazie recidivantă - şi rezultatul funcţional. Re­zul­tate. 46 de timpanoplastii au putut fi incluse în studiu. Rata de suc­ces a timpanoplastiei - membrane timpanice de aspect normal, fă­ră complicaţii (vezi mai sus) a fost de 74% (34/46). A fost efectuată ana­liza statistică a cazurilor operate utilizând fascia temporală şi car­tilajul, precum şi a cazurilor cu otită medie cronică şi cu atelectazie. De asemenea, sunt prezentate şi rezultatele funcţionale la 2 ani. Concluzii. Timpanoplastia s-a dovedit a fi o intervenţie utilă la copiii mai mari (peste 8 ani). Intervenţia dă atât rezultate anatomice, cât şi funcţionale bune, care rămân stabile după o perioadă relativ lungă de timp.

Cuvinte-cheie: timpanoplastie, copii, cartilaj

Papilomatoza laringiană la copil/
Recurrent respiratory papillomatosis (RRP)

Dr. Roxana IONESCU, Prof. dr. Cristian Radu POPESCU, Dr. Şerban BERTESTEANU
Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
e-mail: roxanaelena.ionescu@gmail.com

Background. Recurrent respiratory papillomatosis (RRP) is a disease caused by the human papillomavirus (HPV). Warty growths in the upper airway and may cause significant airway obstruction or voice change. RRP has a bimodal age distribution and manifests most commonly in children younger than 5 years (juvenile-onset RRP [JORRP]) or in persons in the fourth decade of life (adult-onset RRP [AORRP]). JORRP is more common and more severe than AORRP. JORRP is caused by exposure to HPV during the peripartum period. The mode of infection in adults is still not known, but sexual transmission is likely. Materials and Methods. A 3 year-old boy presented in Gomoiu Clinic, Department of Pediatrics, for high fever (40.3 degrees Celsius), chills, cough, vomiting food, important nasal obstruction. ENT interdisciplinary examination reveals the existence of a tumor in the upper pole of the left palatine tonsil. The tratement was surgical, total removal of the tumors. Dis­cus­sion. During anesthesia (difficult intubation because of the impossibility of viewing hole glottis), the surprise was the discovery of tumor extension to the entire supraglottic floor. After complete ablation of tumors under direct laryngoscopy, was found evidence of small, cauliflower-like tumors in the first tracheal rings. Histological examination of the resection specimen confirms the diagnosis of papillomatosis. The discussion is that is known that the glottis is often affected, and in this case is not; this is why the patient showed no symptoms as dysphonia and dyspnoea. The tratement was complete resection of the tumors without tracheotomy. The anesthesiologist and surgeons skills and experience were essential to complete the surgery without complications during and after.

Keywords: recurrent respiratory papillomatosis, human papilloma virus, juvenile-onset, adult-onset

Managementul tumorilor parafaringiene

Dr. Andreea SORICĂ1, Dr. Răzvan HAINĂROŞIE2, Prof. dr. Viorel ZAINEA2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: andreea.sorica@gmail.com

Introducere. Spaţiul parafaringian este o regiune dificil de accesat chiurgical, din cauza numeroaselor elemente anatomice de risc vital situate la acest nivel. Decizia tratamentului chirurgical şi alegerea abor­dului chirurgical se ia în concordanţă cu tabloul clinic şi cu informaţiile paraclinice şi imagistice (CT, RMN, angiografie, endoscopie transnazală şi transorală). Material şi metodă. Pacienţi diagnosticaţi în IFACF-ORL sunt trataţi chirurgical, utilizându-se diverse tipuri de abord chirurgical al spaţiului parafaringian: abordul transcervical submandibular, abor­dul transoral controlat endoscopic, abordul mixt transcervical-trans­oral. Rezultate şi concluzii. În urma unei evaluări minuţioase clinico-pa­raclinice şi imagistice preoperatorii, se stabileşte tipul de abord chi­rurgical cel mai potrivit fiecărui caz de tumoră localizată la nivelul spa­ţiului parafaringian. Tehnica chirurgicală aleasă, cunoaşterea ele­men­telor de anatomie regională şi a riscurilor asociate intervenţiei, pre­cum şi experienţa tactică şi operatorie a chirurgului sunt elemente de­ter­minante în obţinerea beneficiului terapeutic maxim, asociind minime complicaţii.

Cuvinte-cheie: parafaringian, transoral

Endocranial otogenic complications - tips and tricks

Assoc. prof. Doina VESA, Lecturer Claudia Simona ŞTEFAN, Lecturer Nicoleta MAFTEI
”Dunărea de Jos” University - FMF Galaţi
e-mail: vesa_doina@yahoo.com

In this paper, the problem of endocranial effusions with ottic etiology is analyzed, a problem which still suscites solving numerous unknown issues. The commentary is made on different aspects: etiopathogeny, local evolution, clinical features, imagistics, antibiotic therapy and, most of all, surgical approach. Method. The study is made clinically and statistically through analyzing the cases from the ENT Clinic of the Emergency County Hospital “St. Ap. Andrei” Galaţi during 2010-2014. From a total of 8674 patients hospitalized during this period, 1251 cases with ottic effusions were selected for analysis. From these, 68 (5.43%) have shown different forms of endocranial complications. The answer to treatment and the patients’ evolution are evaluated and a diagnosis and treatment scheme is made. Discussions. The incidence of endocranial otogenic effusions is still high and is explained by its resistance to antibiotics, the absence of treatment for chronic ottitis, poor medical care and the low socio-economical level. Although there are modern neurosurgical diagnosis and intensive therapy ways, cerebral abscesses remain a problem of ENT pathology by their diagnosis features and post-surgical consequences. Conclusions. The endocranial otogenic effusions’ incidency has suffered a recrudescence. The diagnosis and therapy of endocranial effusions raise numerous problems and re­pre­sent the result of joint action of the otorinolaringologist and the neuro­surgeon.

Keywords: ottic effusions, endocranial complications, diagnosis and treat­ment algorithm

Laryngeal malignant tumors’ diagnosis and treatment difficulties

Assoc. prof. Doina VESA, Lecturer Claudia Simona ŞTEFAN, Lecturer Nicoleta MAFTEI
„Dunărea de Jos” University - FMF Galaţi
e-mail: vesa_doina@yahoo.com

Laryngeal malignant tumors are a pathology which suscites numerous discussions on early diagnosis and performing a treatment as non­invasive as possible, within the oncological safety bounds.Method. This paper is clinically and statistically based upon the cases from the ENT Clinic of the Emergency County Hospital “St. Ap. Andrei” Galaţi between January 2012 - December 2014. During this period, in the ENT Clinic, a number of 4538 patients were hospitalized. Among them, 147 suffered from laryngeal and pharingolaryngeal malignant tumors (105 laryngeam MT and 42 pharingolaryngeal MT). Classifications based on the diagnosis’ features and treatment difficulties are made. The choices of surgical intervention’s moment and surgical technique type are commented. Discussions. The laryngeal and pharingolaryngeal MT occurence rate has risen very much. This is why finding the malignant turning and the laryngeal pre-cancerous states’ identification is very important, starting from the phrase: “nothing comes out of nothing”. Treating a laryngeal MT requires a versatile and subtile algorithm in order to choose the most adequate technique. Conclusions. Although the diagnosis is relatively easy to make, when the biopsy isn’t simple, the laryngeal and pharingolaryngeal MT diagnosis may sometimes create problems more difficult the earlier the diagnosis is made. The treatment requires choosing the most adequate surgical technique fit for the disease’s state and the histopathologic type.

Keywords: laryngeal and pharingolaryngeal MT, early diagnosis, sur­gi­cal treatment

Abordul multidisciplinar în traumatismele cervicale.
Caz clinic

Asist. univ. dr. Cristina STOICA
Spitalul CF1 Witing, Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti
e-mail: cristinastoica1212@yahoo.com

Introducere. Scopul prezentării este să sublinieze importanţa abordării multidisciplinare a traumatismelor cervicale şi a monitorizării pe termen lung a plăgilor cervicale complexe. Metoda a constat în evaluarea periodică a evoluţiei leziunilor cervicale şi identificarea strategiei optime pentru abordul imediat şi temporizat al acestora. Rezultate. Abordul multidisciplinar în traumatismele cervicale ajută la stabilirea unui protocol de monitorizare şi etapizare a terapiei acestora. Concluzii. Soluţionarea traumatismelor cervicale complexe presupune implicarea atât în etapa diagnostică şi terapeutică iniţială, cât şi în monitorizarea pe termen lung a unei echipe multidisciplinare pentru identificarea priorităţilor terapeutice şi a momentelor optime aplicării strategiilor curative pentru fiecare specialitate responsabilă. Ventilaţia pulmonară eficientă cu oxigenarea corespunzătoare a organismului în intregime, dar şi a ţesuturilor cervico-faciale şi cerebrale, este prioritară şi esenţială atât în recuperarea neurologică, cât şi în refacerea structurilor tisulare loco-regionale, chiar dacă acest lucru presupune menţinerea stomei traheale pe termen lung.

Cuvinte-cheie: abord multidisciplinar, monitorizare, etapizare

Upper aerodigestive tract neoplasms in ENT Department Timişoara

Assist. Prof. Nicolae Constantin BALICA, Professor Marioara POENARU, Professor Alin Horia MARIN, Caius DOROS, Stelian LUPESCU, Eugen BOIA, Horaţiu ŞTEFĂNESCU
ENT Department, UMPh “Victor Babeş” Timişoara
e-mail: balica@umft.ro

Introduction. To assess the incidence and therapeutic alternatives for upper aerodigestive tract carcinomas in ENT Department Timisoara. Methods. Our study included 219 patients (11.08%) out of 1976 patients admitted in ENT Department from 01.01.2012 to 01.03.2013. The mean age was 59 years (43-79). The patients were as­sessed regarding onset signs and symptoms, histopathological exam, were staged and the therapeutic options were followed. Re­sults. Out of 219 patients, 121 (55.25%) presented the tumour lo­calized in the larynx, 21 patients (9.58%) - hypopharyngeal carcinoma, 16 patients (7.3%) - metastatic car­cinoma of unknown pri­mary, 14 patients (6.39%) - oropharyngeal carcinoma (palatine tonsils and soft palate) and 7 patients (3.19%) base of tongue car­ci­noma, 13 patients (5.93%) - rhinopharyngeal carcinoma, 10 pa­tients (4.56%) - pha­ry­n­golaryngeal carcinoma, 8 patients (3.65%) - naso-sinusal carcinomas, 6 patients (2.73%) - auricular carcinoma, 1 patient (0.45%) with upper labial carcinoma, oesophageal car­ci­no­ma and thyroid cancer. The therapeutic options included: sur­gical treat­ment performed in 57 patients (26.02%), radio-chemo­the­rapy in 83 pa­tients (37.89%), surgical treatment followed by radio-chemotherapy in 66 patients (30.13%), palliative therapy in 4 patients (1.82%), while 9 patients (4.1%) refused any treatment mo­dality. Conclusion. The in­ci­dence of upper aerodigestive tract car­ci­nomas is as high as 11.08% of ENT Department admitted patients. The therapeutic options are va­riable (surgical treatment, radio-che­mo­therapy, surgery followed by ra­dio-chemotherapy, palliative therapy).

Keywords: neoplasm, upper aerodigestive tract, multiple therapeutic options

Immunohistochemistry in malignant laryngeal neoplasm

Assist. Prof. Nicolae Constantin BALICA1, Assoc. Prof. Amalia Raluca BALICA2, Assoc. Prof. Pusa Nela GAJE2, Marioara POENARU1, Caius DOROS1, Eugen BOIA1, Horaţiu ŞTEFĂNESCU1
1. ENT Department, UMPh ”Victor Babeş” Timişoara
2. Microscopic Morphology Dept., UMPh ”Victor Babeş” Timişoara
e-mail: balica@umft.ro

Introduction. Laryngeal neoplasm represents 30-40% of the whole head and neck carcinomas. Mast cells are normal connective tis­sue residents, constantly well represented in respiratory tract. Experimental evidence suggests that the growth of a tumor beyond a certain size requires angiogenesis, which may also permit metastasis. Aim. The aim of this study was to evaluate the correlation between mast cell density, microvascular density, histopathological type and histological grade. Material and methods. Our study included 38 laryngeal carcinomas. Histopathological diagnosis indicated the presence of the following types: adenoid cystic carcinoma (2 ca­ses), malignant papilloma (4 cases) and squamous cell carcinoma (34 cases). The combined technique CD 34 - Alcian Blue Safranin (AAS) was used for identifying microvessels and mast cells density. Micro­vessel and mast cell density were calculated using the hot spot method. Results. A significant correlation was found between mast cell density and G1, G2 histological grade (p=0.002). Partial correlation between microvascular density and G1, G2 histological grade (p=0.004) was noticed. The squamous cell carcinoma histo­patho­logical type was significant correlated with mast cell density (p=0.003), but not with the microvascular density (p=0.454). Con­clusions. The correlation between mast cell, microvascular density in the G1, G2 phase indicated a possible promotion of tumor pro­gres­sion by upregulation of angiogenesis.

Keywords: laryngeal neoplasm, mast cell density, microvascular density, histology

Orbital complications in fronto-ethmoido-maxillary rhinosinusitis

Assist. Prof. Nicolae Constantin BALICA, Professor Marioara POENARU, Assoc. Prof. Caius DOROS, H. ŞTEFĂNESCU, E. BOIA, Prof. Dr. Mihnea MUNTEANU
ENT Department, UMPh ”Victor Babeş” Timişoara
e-mail: balica@umft.ro

Introduction. Acute rhinosinusitis is a very common disorder that at one time or another affects most people. An external ethmoidectomy is an alternative approach for treating orbital complications of acute rhinosinusitis, such as a subperiosteal abscess. Case Report. We present the patient V.G., 22 years old, who first addressed to the Infectious Diseases Department and 2 weeks later to the ENT Department with the following diagnosis: Left Fronto-Ethomoido-Maxillary Acute Baterial Rhinosinusitis, Left Subperiosteal Abscess with Exophthalmia, Left Upper Eyelid Abscess, Left Chemosis, Left Lower Eyelid Inflammatory Edema. The blood cultures were negative. The patient was addressed for a contrast enhancement CT exam. In ENT Department we performed left external ethmoidectomy, left subperiosteal and upper eyelid abscesses drainage followed by Phenoxymethylpenicillin potassium 2 g/day - 7 days. As post­ope­ra­tive protective antibiotic was used for 7 days Cilopen (Phenoxy­methyl­penicillin potassium) 2 g/day. At seven postoperative days, the signs (left subperiosteal abscess, exophthalmia, left upper eyelid abs­cess, left chemosis, left lower eyelid inflammatory edema) were re­solved. The evolution was favorable, with symptoms and signs remis­sion. Control CT exam was performed one month postoperative and showed a normal aeration of the paranasal sinuses. Conclusion. Orbital and nasal signs and symptoms at one month after the surgical procedure were resolved; the patient presented a slight left proptosis and a mild divergent strabismus.

Keywords: orbital complication, external etmoidectomy, sub­perios­teal abscess, upper eyelid abscess

Juvenile laryngeal papillomatosis: a retrospective study of ENT Department Timişoara

Prof. Marioara POENARU, Horaţiu ŞTEFĂNESCU, Nicolae Constantin BALICA, Delia HORHAT, Mihaela PRODEA, Gheorghe IOVANESCU, Caius DOROS, Gabriela DOROS, Cristian SARAU
ENT Department, UMPh “Victor Babeş” Timişoara
e-mail: marioara.poenaru@gmail.com

Introduction. Juvenile laryngeal papillomatosis (JLP) is the most common benign tumor affecting the larynx in childhood. It is considered the second cause of hoarseness in children. Peak incidence occurs between 2 and 4 years. The etiology is viral, often being criminalized HPV serotypes 6 and 11. Recurrence and severity of the condition is due to the combination HPV 6:11 and impared immune status. Cur­rently, HPV research suggests a genetic predisposition. Material and methods. We propose to evaluate the recurrence in patients with JLP receiving combined treatment with CO2 laser and adjuvant therapy with interferon alpha 2b. Between 2009-2014 were admitted to the ENT Department Timişoara a total of 13 patients (children) with JLP, aged between 2 years and 9 months and 15 years. All patients followed surgical treatment with CO2 laser and adjuvant therapy with interferon alpha 2b. Results. Nine patients had HPV subtypes 6, and the other four had HPV subtypes 6:11. Postoperatively: 9 patients had complete regression; 4 cases revealed a partial response to combined treatment, and a new CO2 laser surgical reintervention or just re-treatment with interferon were necessary. No tracheotomy was performed. There were no intra- or postoperative complications and no adverse effects of treatment with interferon alpha 2b. Conclusions. The advantages of combined treatment are: good functional outcome, local control of the tumor for long periods and short hospitalization.

Keywords: juvenile laryngeal papillomatosis, laser CO2, interferon alpha 2b

Laryngeal chondromas: management of 15 cases

Prof. Marioara POENARU, Caius DOROS, Stelian LUPESCU, Cristian SARAU
ENT Department, UMPh “Victor Babeş” Timişoara
e-mail: marioara.poenaru@gmail.com

Introduction. Laryngeal chondromas are uncommon, benign, slow-growing neoplasms with few reports in the literature. Usually, they arise form the postero-lateral region of the crycoid cartilage (70%), and rarely from the thyroid cartilage (20%) or from the arytenoid (10%). Methods. We presented 15 patients diagnosed with laryngeal chondromas (including symptoms, involved cartilage, laryngoscopy examination, histopathologic diagnosis, treatment and the follow-up). All patients were treated surgically. In general, anesthesia with tactical tracheotomy median laryngotomy was performed, with excision of the tumor. The diagnosis was confirmed by the histopatological examination. Results. The majority of tumours involved the cricoid cartilage - in 9 cases, 4 cases in thyroid and 2 cases in arytenoid cartilage. The patients’ follow-up with chondromas was 5 to 10 years, without recurrence. Conclusions. Laryngeal chondromas are rare entities, easily neglected especially in those cases without any obvious signs of neoplasms.

Keywords: laryngeal chondromas, diagnosis, management

Mucocelul fronto-etmoidal exteriorizat - provocare diagnostică şi terapeutică

Dr. Daniela VRÎNCEANU, Dr. Bogdan BANICA, Dr. Mădălina ILIE
Spitalul Universitar de Urgenţă, Compartiment ORL Bucureşti
e-mail: vrinceanugabi@yahoo.com

Mucocelul front-etmoidal este diagnosticat cel mai frecvent în sta­diul de complicaţii - supuraţie, exteriorizare cu invazie orbitală şi complicaţii oculare (exoftalmie, diplopie, durere oculară) sau in­va­zie endocraniană. Prezentăm o serie de patru cazuri de mucocele fron­to-etmoidale cu invazie orbitală la care protocolul diagnostic a in­clus obligatoriu ima­gis­tică cerebrală de înaltă performanţă (CT/ RMN cerebral) şi endoscopie nazală. Tratamentul chirurgical a fost în toate cele patru cazuri prin abord extern. În unul dintre cazuri, rezultatul histopatologic a fost neaşteptat - carcinom nazo-sinusal de tip salivar. Vom prezenta particularităţile clinice şi chirurgicale ale cazurilor.

Cuvinte-cheie: mucocel fronto-etmoidal, CT, abord chirurgical extern

Implantul cohlear bilateral la copil. Experienţa noastră

Conf. Dan-Cristian GHEORGHE1, Dr. Alexandra NEAGU2, Logoped Florenţa RĂDULESCU2
1. UMF „Carol Davila”, Spitalul „M.S. Curie” Bucureşti
2. Spitalul „M.S. Curie” Bucureşti
e-mail: gheorghe.dancristian@gmail.com

Material. Autorii prezinta propria experienţă privind copiii implantaţi cohlear bilateral (11 copii) în cadrul Clinicii ORL a Spitalului „MS Curie” Bucureşti, efectuând un studiu comparativ între copiii implantaţi cohlear bilateral simultan (6 copii) şi cei implantaţi cohlear bilateral secvenţial (5 copii). Vor fi luate în discuţie aspectele operatorii, dar şi cele privind reabilitarea auditiv-verbală. Concluzii. Există elemente clinice evolutive care pledează mai mult pentru o intervenţie secvenţială decât simultană. Dificultatea aprecierii obiective provine însă din diferenţele de vârstă la care au fost efectuate implantările simultane, dar şi din durata mare între cazurile cu două intervenţii consecutive, date fiind problemele de finanţare a implanturilor. Toate variantele sunt posibile, în final.

Cuvinte-cheie: implantare cohleară bilaterală, simultană, secvenţială

Otoplastia reconstructivă cu autogrefon din cartilaj costal - consideraţii pe marginea unei serii de cazuri

Dr. Doina BALACI1, Conf. Dan-Cristian GHEORGHE2
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti<
2. UMF „Carol Davila”, Spitalul „M.S. Curie” Bucureşti
e-mail: doina_balaci@yahoo.com

Reconstrucţia auriculară totală cu ţesut autogen este una din cele mai mari provocări tehnice pentru un chirurg. Cauzele cele mai frec­ven­te de utilizare sunt traumatismele auriculare şi malformaţiile de pavilion (microtia, atrezia). Trauma auriculară severă, în special am­pu­taţia com­pletă, este rar întâlnită. Până la această dată, mai puţin de 100 de astfel de cazuri au fost raportate în literatura de specialitate. Mal­for­maţiile au­ri­culare sunt însă frecvent întâlnite (0,83-17,4/10000), iar con­siderentele es­tetice pun probleme delicate psiho-socio-emoţionale. Material. Un caz de avulsie cvasitotală posttraumatică şi 3 cazuri de mi­crotie severă con­­ge­nitală au fost internate şi operate în clinica ORL. Rezultate. Fiecare pa­cient a suferit minimum două intervenţii chirurgicale reconstructive. Rezultatele estetice sunt mulţumitoare, dar departe de un relief pavilionar normal. Satisfacţia părinţilor a fost parţială. Concluzii. Rezultatele estetice după reconstrucţia cu au­to­grefon de cartilaj costal sunt mulţumitoare, din punct de vedere chi­rurgical. Pentru un aspect optim, necesită curbă de învăţare şi res­pectarea strictă a unor detalii de tehnică. Tegumentul folosit şi cartilajul utilizat diferă anatomic de la un pacient la altul, ceea ce aduce un plus de dificultate în execuţie. Rezultatele estetice finale nu depind doar de tehnica chirurgicală, ci şi de potenţialul evolutiv şi de caracterele anatomice ale pacientului.

Cuvinte-cheie: microtie, avulsie pavilion auricular, reconstrucţie cu car­ti­laj costal

Managementul tumorilor rare laringiene benigne

Dr. Ionela GENES1, Simona MOCANU2, Mihaly SZOCS3, Silviu ROTARU3, Huba MOZES3, Timea SZATMARI3, Gheorghe MUHLFAY4
1. Clinica ORL Târgu-Mureş
2. Disciplina de Morfopatologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş
3. Clinica ORL, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş
4. Clinica ORL, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, UMF Târgu-Mureş
e-mail: ionela_genes@yahoo.com

Introducere. Tumorile benigne laringiene au o incidenţă relativ scă­zu­tă. Obiective. Scopul acestui studiu este de a prezenta cazuri rare de tumori benigne laringiene tratate în Clinica ORL din Târgu-Mureş. Ma­terial şi metodă. S-au studiat pe o perioadă de 8 luni pacienţii cu tu­mori laringiene internaţi în clinica noastră şi au fost selectate acele ca­zuri cu tumori rare. Diagnosticul final a fost stabilit prin examen histo­patologic. Rezultate şi concluzii. Mangementul pa­­cienţilor diag­nosticaţi cu tumori rare benigne la­ringiene în clinica noas­tră a fost prezentat în detaliu. Diagnosticul precoce al tuturor for­ma­ţiunilor tu­morale laringiene, benigne sau maligne, este esenţial în ma­nage­mentul acestor pacienţi. Tumorile be­nigne au o varietate mare histo­patologică şi afectează egal am­bele sexe.

Cuvinte-cheie: tumoră benignă, laringe, management

Managementul otitei medii serose în Clinica ORL Timişoara

Prof. Marioara POENARU, Horaţiu ŞTEFĂNESCU, Nicolae Constantin BALICA, Delia HORHAT, Gheorghe IOVANESCU, Caius DOROS
Departmentul ORL, UMF „Victor Babeş” Timişoara
e-mail: marioara.poenaru@gmail.com

Otita medie seroasă (OMS) este o afecţiune a urechii medii ca­rac­terizată prin prezenţa lichidului seros în spatele timpanului intact, fără semne de inflamaţie acută. Planul de management al OMS include stabilirea etiopatogeniei pentru fiecare boală: ade­no­amigdalita, aler­gia rinosinusală, rinosinuzita, reflux gastro­eso­fa­gian, malformaţii con­genitale etc. Autorii au realizat un stu­diu retrospectiv bazat pe 134 de copii, cu vârste între 8 şi 16 ani, diag­nos­ticaţi cu OMS între anii 2009-2013, în Clinica ORL Timişoara. Ma­teriale şi metodă. Simp­tomatologia la prezentare: hipoacuzie (47,76%), otalgie (43,28%), senzaţia de plenitudine aurală (39,55%), ti­nitus (6,79%). Adenoidită cronică au prezentat 33 dintre copii; 18 au prezentat teste alergologice pozitive. Audiometria tonală: hi­po­acuzie de transmisie între 15-40 dB. Timpanograma: 47,76% tip B; 44,77% tip C. Tratamentul a fost aplicat diferit în funcţie de etio­patogenie şi urmărire: la 21 de zile, la o lună, apoi lunar până la 6 luni pentru stabilirea eficienţei tratamentului. Rezultate şi con­cluzii. 74 de pacienţi (55,2%) au fost vindecaţi după 21 de zile cu des­con­gestionante nazale şi antiinflamatoare; pentru 26 de pacienţi (19,4%) s-a practicat adenoidectomia; pentru 18 pacienţi (13,43%) s-a pre­scris tratament antialergic din cauza asocierii rinitei alergice. La 7 (5%) din aceşti pacienţi s-a practicat adenoidectomia şi inserţia de tub de ventilaţie. Inserţia tubului de ventilaţie ca metodă terapeutică sin­gulară a fost practicată la 16 pacienţi (11,94%). Totuşi, 10 pacienţi au prezentat otită medie seroasă recidivantă: 7 pacienţi cu tratament me­dical, 2 pacienţi cu inserţie de tub de ventilaţie şi un pacient cu ade­noidectomie.

Cuvinte-cheie: otită medie seroasă, etiopatogenie, management

Patologie şi tratament în traumatismele viscerocraniului

Dr. Dan Laurenţiu MIHAIL, Prof. univ. dr. Gheroghe Ionel COMŞA
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa
e-mail: drdan_laurentiu@yahoo.com

Introducere. Traumatismele viscerocraniului reprezintă 10% din totalul traumatismelor. Leziunile maxilofaciale includ ţesuturile moi şi structuri osoase ale feţei, extinzându-se de la osul frontal la mandibulă. Aspecte clinice: Traumatismele pot fi uşoare, interesând părţile moi sau trau­ma­tice, închise; leziunile traumatice grave fără complicaţii septice şi leziuni cerebrale; fracturile foarte grave cu înfundarea masivului fa­cial şi cu leziuni cerebrale. Există o serie de aspecte particulare ale le­ziu­nilor traumatice ale viscerocraniului care trebuie avute în vedere: ris­cul afectării căilor aeriene superioare; leziuni intracraniene şi ale co­loa­nei cervicale; vascularizaţie extrem de bogată; leziuni ale nervilor cra­nieni; particularităţi privind estetica şi funcţionalitatea facială; leziuni ale glandelor salivare sau lacrimale. Material şi metodă. Cazuistica traumelor viscerocraniului prezentate în 2015, în cadrul Clinicii ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, include un număr de 217 cazuri. Acestea includ: 12 cazuri de fracturi ale oaselor proprii nazale cu deplasare - sub anestezie locală s-a practicat repoziţia manuală şi instrumentară; 9 fracturi de mandibulă cu deplasare - au necesitat imobilizare cu tijă rigidă; 3 fracturi complexe de viscerocraniu - au necesitat tehnici complexe de osteosinteză. Concluzii: pot determina numeroase complicaţii, din cauza structurilor diverse prezente la acest nivel; tratamentul este complex şi adaptat variatelor tipuri de traumă.

Cuvinte-cheie: viscerocraniu, trauma, osteosinteză

Sinonasal malignant transformation of squamous metaplasia

Dr. Eugen BOIA, Dr. Simina BOIA, As. univ. dr. Nicolae Constantin BALICA
Emergency Clinical Hospital Timişoara
e-mail: eugen_boia@yahoo.com

We present the case of a 58-year old male with right sinonasal non-keratinizing squamous cell carcinoma and hard palate, middle infraorbital area, middle cranial fossa space involvement. Admission cli­nical signs and symptoms were: recurrent sinusitis, right sinonasal tu­mor and bilateral cervical lymph node involvement. A biopsy was per­formed and the patient was sent to the Pathology Service. The specimen was pre­pared with the routine histological technique. On hematoxylin eosin slides, the lesion was polypoid showing a connective tissue core with seromucous acini and moderate quantity of inflammatory cells (neutrophils, eosinophils, lymphocytes, histiocytes). The overlying epithelium was pseudostratified, being composed of ciliated columnar cells and presenting areas of squamous metaplasia. From these zones, originated a malignant tumor formed by epithelioid cells, with eosi­no­philic cytoplasm and vesicular nucleus containing prominent nu­cleolus. The cells were disposed in sheets, surrounded by fibrous con­nective stroma. Moreover, as precursor lesion, at transition site be­twe­en normal epithelium and malignant tumor, was noted severe dysplasia. The histopathological aspects were consistent with a non-ke­ra­tinizing squamous carcinoma arising in a fibro-glandular polyp with concomitant severe epithelial dysplasia, as a precursor lesion. The pa­tient underwent radiochemotherapy for primary tumor and cervical lymph nodes metastases; at 12 months after treatment no recurrence was noted.

Keywords: sinonasal squamous cell carcinoma, cervical lymph nodes, malignant transformation, squamous metaplasia, severe epithelial dysplasia.

This paper was supported by Doctoral Grant NO: 970/31.01.2013 and by Doctoral Grant NO: 13901/19.11.2014 of “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy, Timişoara, Romania.

CO2 laser cordectomy for bilateral vocal fold paralysis.
Our experience

Prof. Mioara POIENARU, Stelian LUPESCU, Nicolae Constantin BALICA, Marioara POENARU, Stelian LUPESCU, Nicolae BALICA, Marioara DOBRE, Andra SZATMARI, Mihaela PRODEA, Caius DOROS
ENT Department, University of Medicine and Pharmacy “Victor Babeş”, Timişoara
e-mail: marioara.poenaru@gmail.com; e-mail: nic_balica@yahoo.com

Introduction. We exposed our experience in the treatment of respiratory failure due to vocal cord paralysis by CO2 laser technique, analyzing postoperative persistent dyspnea and influence on voice quality. Methods. The retrospective study includes 16 patients (11 women and 5 men) aged between 34 and 79 years. Common cause of vocal cord paralysis was represented by iatrogenic status after thyroid surgery. We evaluated improving respiratory function and quality of life after surgery with laser CO2 using the Spanish adaptation method of Vocal Handicap Index. Results. Postoperative follow-up of respiratory function showed improvement for 14 patients. Two patients required a new intervention due to increased breathlessness immediately after surgery. Mild to moderate hoarseness persisted in all patients postoperatively. Conclusions. CO2 laser cordectomy is a safe surgical technique that successfully solves dyspnea secondary to vocal cord paralysis and provides improved voice quality.

Keywords: vocal cord paralysis, CO2 laser surgery, life quality

The use of tissue autofluorescence in the diagnostics and assessment of treatment efficacy of the laryngeal pathology

PhD Student Marioara DOBRE, Caius DOROS, Nicolae Constantin BALICA
ENT Department, UMPh “Victor Babeş” Timişoara
e-mail: mary2dobre@yahoo.com; e-mail: doroscaius@gmail.com; e-mail: nic_balica@yahoo.com

We conducted a prospective study to evaluate visualization of laryngeal lesions using AFE videoendoscopy, which is a new illumination system that allows for real-time WLE, but also makes it possible to switch to AFE endoscopy by the press of a single button. A total of 78 patients with a total of 125 benign and ma­lig­nant lesions of the vocal folds were examined. Histopathology re­vealed 30 cases (24%) of benign lesions such as granullomas, polyps, chronic laryngitis and papillomas. Mild dysplasia occurred in 35 cases (28%), moderate dysplasia in 18 cases (14.4%), severe dys­plasia or carcinoma in situ in 32 cases (25.6%) and early invasive car­cinoma in 10 cases (8%). Our results, similar to other studies, have de­monstrated sensitivity by white light laryngoscopy of 88% and specificity of 77%. The sensitivity by autofluorescence laryngoscopy was 94% and specificity was 87%. The diagnosis accuracy by white light laryngoscopy was 73% and that of autofluorescence 84%. Interest in fluorescence diagnostics in vivo has increased considerably in the last few years, as a result of several factors: the availability, de­crea­sing cost and clinical suitability of the required technologies, de­velopment of new exogenous fluorophores and more detailed understanding of autofluorescence.

Keywords: autofluorescence endoscopy, laryngeal lesions, early diag­nosis

Colour patterns of early laryngeal cancer and its precursor lesions by autofluorescence imaging video endoscopy

PhD Student Marioara DOBRE, Marioara POENARU, Nicolae Constantin BALICA
ENT Department, UMPh “Victor Babeş” Timişoara
e-mail: mary2dobre@yahoo.com; e-mail: marioara.poenaru@gmail.com; e-mail: nic_balica@yahoo.com

Autofluorescence endoscopy is based on the excitation of tissue-specific fluorescence of the mucosa by short-wave blue light of the visible spectrum (375-440nm). We will classify the colour patterns of early laryngeal lesions in AFE (autofluorescence endoscopy) images and then we will investigate the correlation between the patterns and histopathological findings. First, routine endoscopic examinations were carried out using the white light mode of the AFE videoendoscope system to identify abnormal mucosal areas in the larynx. We then examined the larynx by switching to the AFE mode with a press of a foot switch. In each case tissue sample were taken from the areas that were suspected. If marked hyperkeratosis was present, it appeared as a light green or white colour, depending on its thickness. Mucosal alteration, histologically defined as moderate dysplasia, showed a clearly re­cog­nizable altered green fluorescence with a shift to reddish-blue, violet fluorescence. In situ and infiltrative squamous cell carcinomas all displayed a markedly altered green fluorescence, presenting reddish-violet colour. The AF image of the cancer was less variable, in most of the cases being recognized as a violet or reddish-blue colour. The po­ten­tial clinical advantages of fluorescence techniques include: the high sen­sitivity; flexibility in the anatomical sites; reduction in the use of random tissue biopsies and the ease of use by the clinician.

Keywords: laryngeal lesions, tissue autofluorescence, colour patterns

Hipoacuzia - tratamentul cu dispozitive implantabile

Dr. Luminiţa RĂDULESCU1, Dan MARTU2, Cristian MARTU2
1. UMF „Gr.T. Popa” Iaşi
2. Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
e-mail: lmradulescu@yahoo.com

Hipoacuzia este o afecţiune invalidantă cu o prevalenţă în estul Europei de 1,6% la copil şi de aproximativ 8% la adult. Dintre persoanele cu hipoacuzie invalidantă, numai 20% se interesează de posibilităţile de îmbunătăţire a auzului. Dintre aceştia din urmă, 15% vor renunţa la utilizarea amplificării. Dacă în hipoacuzia moderată (40-60dB) protezele auditive convenţionale reprezintă alegerea op­timă, persoanele cu hipoacuzie severă sau mai accentuată pot beneficia în mai mare măsură de pe urma utilizării protezelor im­plantabile. Protezele implantabile au apărut ca o necesitate pen­tru cazurile în care protezele auditive convenţionale nu dau re­zul­tatele scontate (auz funcţional) sau care, din diferite motive, nu pot purta proteze convenţionale. În lucrarea de faţă sunt prezentate indicaţiile protezelor implantabile de ureche medie şi internă, de la indicaţiile clasice, urmărind în timp evoluţia acestora spre momentul actual, precum şi tendinţele de extindere a indicaţiilor, tendinţe care apar odată cu dezvoltarea tehnologică şi cu îmbunătăţirea tehnicii chirurgicale.

Cuvinte-cheie: proteze auditive implantabile, indicaţii

Otita medie mucoasă - rezultatele tratamentului cu aeratoare transtimpanice

Dr. Luminiţa RĂDULESCU1, Dan MARTU2, Cristian MARTU2
1. UMF „Gr.T. Popa” Iaşi
2. Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
e-mail: lmradulescu@yahoo.com

Otita medie seroasă rămâne o problemă nerezolvată în patologia ORL. Lucrarea este un studiu retrospectiv realizat într-un interval de 2 ani, pe un număr de 231 de copii diagnosticaţi şi trataţi pentru otită medie mucoasă (OMM). Diagnosticul s-a realizat pe baza anamnezei, examenului otomicroscopic, a timpanogramei şi a puncţiei exploratorii. Prezenţa elementelor inflamatorii acute (otalgie, febră şi aspectul con­gestiv al membranei timpanice) au constituit un criteriu de excludere din studiu. Tratamentul s-a efectuat gradat, de la tratament conservator (antibiotice, cortizon, antihistaminice, descongestionante ale mucoasei faringiene şi mucolitice) la puncţie transtimpanică, cu aspiraţia se­creţiilor şi introducerea de dexametazonă, sfârşind cu plasarea de ae­ra­tor, la 158 din cei 231 de copii. Copiii au fost urmăriţi într-un interval de 12-24 de luni. 8 copii au prezentat otoree, dintre aceştia 3 au necesit mas­toidectoctomie, 2 copii au dezvoltat ţesut de granulaţie la nivelul ae­ratoarelor, 7 copii au dezvoltat plăci calcare la nivelul membranei tim­panice, la 18 a fost necesară reinserţia areratoarelor, la 4 rezecţia pun­gi­lor retractile şi 5 copii au rămas cu perforaţie la nivelul membranei tim­panice. Otita medie mucoasă este o patologie foarte frecventă la co­pil, necesitând alocarea unor importante resurse pentru rezolvarea ei. Un beneficiu evident al plasării de aeratoare constă în îmbunătăţirea re­lativă a pragului audiometric atât timp cât copilul poartă aeratorul.

Cuvinte-cheie: otita medie mucoasă, copil, tratament

Hipoacuzia - simptom de debut în mastoidita cronică

Dr. Marian RĂDULESCU, Andreea Rusescu, Carmen Cristina DRĂGHICI
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: andreearusescu@gmail.com; e-mail: Karmend_2004@yahoo.com

Mastoidita, forma de manifestare a bolii inflamatorii cronice a ure­chii medii, reprezintă o inflamaţie a sistemului pneumatic de la ni­ve­lul osului temporal. Simptomatologia otomastoiditei cronice es­te insidioasă, de obicei singurul simptom fiind reprezentat de hi­po­­acu­zie, manifestare ce poate mima paraclinic presbiacuzia. In­ves­ti­gaţiile clinice (examenul otomicroscopic) şi paraclinice (Rx com­parativă de os mastoid în incidenţa Schuller şi examenul CT) sta­bilesc diagnosticul. Tratamentul este chirurgical, reprezentat de mas­toidectomia radicală. Această lucrare îşi propune să evidenţieze anu­mite particularităţi ale debutului clinic în mastoidita cronică prin pre­zentarea de cazuri clinice selecţionate.

Cuvinte-cheie: mastoidită cronică, hipoacuzie

Validarea chestionarului Littlear la copilul normoacuzic din România

Dr. Luminiţa RĂDULESCU1, Dan MARTU2, Cristian MARTU2
1. UMF „Gr.T. Popa” Iaşi
2. Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
e-mail: lmradulescu@yahoo.com

Screening-ul hipoacuziei în maternitate este singura metodă utilizată în vederea evaluării în masă a funcţiei auditive la nou-născuţi. Copiii la care hipoacuzia apare după părăsirea maternităţii rămân de cele mai multe ori nediagnosticaţi pentru o lungă perioadă de timp. În aceste condiţii, conceperea unui instrument care să permită evaluarea de rutină şi cu costuri mici a auzului este esenţială. Scopul studiului constă în validarea unui chestionar care să permită caracterizarea comportamentului auditiv la copilul cu vârsta mai mică de 18 luni cu auz normal din ţara noastră. Chestionarul a fost tradus în limba română din limba engleză, fiind administrat unui număr de 107 copii cu auz normal, cu vârsta cuprisă între 6 zile şi 18 luni. Rezultatele obţinute au fost comparate cu curbele de regresie obţinute la validarea internaţională a aceluiaşi chestionar. Analiza efecuată a arătat că rezultatele obţinute de noi se corelează cu cele obţinute din studiul internaţional. Chestionarul Littlear este un instrument util şi pentru evaluarea funcţiei auditive la copilul din România.

Cuvinte-cheie: hipoacuzie, copil, depistare

Fistula faringo-cutanată după laringectomie totală - factori de risc

Dr. Cristian MARTU
UMF „Gr.T. Popa” Iaşi
e-mail: dvmartu@yahoo.com

Introducere. Fistula faringo-cutanată (FFC) este cea mai frecventă complicaţie după laringectomia totală, prelungind perioada de îngrijiri postoperatorii. Scop. Ne propunem să evidenţiem factorii cei mai importanţi care au determinat apariţia FFC la pacienţii noştri. Material şi metodă. Am realizat un studiu retrospectiv pe o perioadă de 5 ani, pe un lot de 116 pacienţi cu laringectomie to­tală. Din aceştia, 13 pacienţi (11%) au prezentat FFC. Rezultate şi discuţii. Între factorii citaţi în literatură care favorizează dez­voltarea FFC, amintim: consumul de alcool şi fumatul, radio- şi chi­mioterapia, malnutriţia, extensia tumorală locală, diferite co­mor­bidităţi, traheotomia, vârsta, extensia tumorii la faringe, va­lo­ri­le hemoglobinei şi ale albuminei (anemia) preoperator. Analizând aceşti factori la pacienţii noştri cu FFC, am putut incrimina anemia preoperatorie, stadiul avansat al tumorii cu extensie spre faringe, bolile asociate (diabet, boală obstructivă pulmonară cronică, hepatopatie), vomă în a două zi postoperator, radio-chimioterapia. La 11 dintre pacienţii cu fistulă constituită s-a realizat gastrostoma. Concluzii. Anemia, stadiul avansat al tumorii cu extensie spre faringe, bolile asociate (diabet, boală obstructivă pulmonară cro­nică, hepatopatie), voma în a doua zi postoperatorie, radio-chi­mio­­terapia au reprezentat factori de risc pentru apariţia FFC la pa­­cienţii noştri. Tratamentul zilnic, local şi sistemic, a permis în­chi­derea spontană a defectului în decursul unei perioade medii de aproximativ o lună.

Cuvinte-cheie: fistulă faringo-cutanată, factori de risc, larin­gec­tomie to­tală

Complicaţiile orbitale ale sinuzitelor - factorii de risc, evoluţie şi prognostic

Dr. Cristian MARTU
UMF „Gr.T. Popa” Iaşi
e-mail: dvmartu@yahoo.com

Introducere. Complicaţiile orbitale ale sinuzitelor reprezintă o pa­to­lo­gie relativ frecvent întâlnită în cazul infecţiilor acute ale sinusurilor pa­ranazale, în special ale celulelor etmoidale. Complicaţiile orbitale ale si­nuzitelor pot fi grave, mergând până la pierderea vederii. Material şi me­todă. Am inclus în acest studiu un număr de 7 pacienţi diagnosticaţi cu sinuzite fronto-etmoido-sfenoidale, cu următoarele complicaţii: ab­ces orbital subperiostal, abces orbital intraconal, paralizie de nervi cra­nieni. Decizia de a interveni chirurgical s-a luat corelând rezultatele ex­plo­rărilor imagistice, starea clinică şi evoluţia pacientului sub tratament me­dical. Concluzii. Patologia orbitală apărută ca urmare a sinuzitelor este o complicaţie mai frecventă la pacientul pediatric cu inflamaţie cro­nică sinusală. Complicaţiile orbitale în urma sinuzitelor impun tratament me­dical instituit în urgenţă şi, atunci când este necesar, tratament chi­rurgical.

Cuvinte-cheie: sinuzită, complicaţii orbitale

Limfom non-Hodgkin în sfera ORL. Prezentare de caz

Medic rezident Mihaela MĂGUREANU, Cristiana Stănescu, Loredana Ghiuzan, Angela Tonu, R. Călăraşu
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: magureanu.mihaela88@yahoo.com

Autorii îşi propun să prezinte două cazuri de limfom non-Hodgkin cu localizări diferite, subliniind importanţa stabilirii corecte a diag­nos­ti­cului şi abordarea terapeutică adecvată.

Cuvinte-cheie: limfom non-Hodgkin, topodiagnostic, tratament adec­vat localizării

Complicaţiile intracraniene otogene.
Caz clinic

Medic rezident Ruxandra IANA, Janina BECHERESCU, Elena ANGHEL
Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
e-mail: iana.ruxandra@gmail.com; e-mail: janinabecherescu@yahoo.com

Supuraţiile colesteatomatoase ale urechii medii şi mastoidei pot determina complicaţii extra- şi intracraniene cu evoluţie dramatică uneori. Autorii prezintă cazul clinic ilustrativ al unei paciente în vâstă de 34 de ani, cu istoric de supuraţie otică din copilărie, cu epi­soade sporadice de otoree minimă, ca unic simptom. A fost trans­ferată în clinica noastră din serviciul de Boli Infecţioase unde, co­ro­borat cu investigaţiile imagistice şi consulturile neurologice şi ne­uro­chirurgicale, s-au stabilit diagnosticele de meningoencefalită acută otogenă şi tromboză de sinusuri sigmoid şi transvers. Asa­na­rea chirurgicală şi medicamentoasă a focarului otic, precum şi ad­ministrarea minuţioasă a tratamentului neurologic au condus la vindecarea pacientei fără sechele neurologice. Disproporţionalitatea între leziunile otice şi gravitatea extremă a complicaţiilor intra­cra­niene atrage atenţia asupra obligativităţii unei riguroase dis­pen­sa­ri­zări a patologiei supurative otice.

Cuvinte-cheie: supuraţie, ureche medie, meningoencefalită

Refluxul gastroesofagian şi laringo-faringian în patologia vocală - dificultăţi de diagnostic şi tratament

Medic rezident Mihaela MĂGUREANU1, Cristiana STĂNESCU2, Loredana GHIUZAN, Angela TONU, Elena Cristescu, R. Călăraşu1
1. Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. D. Hociotă” Bucureşti
2. Reţeaua privată de sănătate „Regina Maria”, Bucureşti
e-mail: magureanu.mihaela88@yahoo.com; e-mail: cr.stanescu@yahoo.com

Autorii aduc în discuţie prezenţa BRGE şi a RLF observate în ca­zu­is­tica patologiei vocale, subliniindu-se dificultatea diag­nos­ticului şi a deciziei terapeutice. În acest sens, se propune un pro­tocol eva­lua­tor şi terapeutic în practica clinică a afecţiunilor vo­ca­le, pen­tru a evita recurenţa după tra­ta­mentul foniatric şi/sau fo­no­chi­rur­gical.

Cuvinte-cheie: patologie vocală, boală de reflux gastro-eso­fa­gian, reflux laringo-faringian

Aspecte etice actuale în patologia oncologică

Dr. Mihaela STATE1, Bogdan POPESCU2, Radu-Cristian POPESCU2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
e-mail: loredanams@yahoo.com; e-mail: dr.bpopescu@gmail.com

Patologia oncologică a capului şi gâtului incumbă riscuri majore din punct de vedere vital, funcţional, estetic, psihologic şi social pentru pacient, iar din punctul de vedere al chirurgului oncolog, implicaţiile tratamentului oncologic sunt morale, etice şi legale. Codul de Etică Profesională, dar şi legislaţia în vigoare presupun o bună practică medicală şi un tratament echidistant, complet şi nedescriminatoriu, ce trebuie aplicat pacientului. Pentru a cerceta mo­dul prin care aceste bune practici medicale sunt respectate şi eventualele modalităţi prin care acestea pot fi îmbunătăţite, au­to­rii propun un studiu prospectiv şi retrospectiv ce se bazează pe completarea unor chestionare specifice atât de către pacient, cât şi de medicul curant.

Cuvinte-cheie: patologie oncologică cap şi gât, cod de etică pro­fe­sio­nală, chestionare

Rolul studiilor imagistice secţionale în patologia capului şi gâtului

Dr. Bogdan POPESCU, Alexandra Oana PĂUN, Radu-Cristian POPESCU
UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
e-mail: dr.bpopescu@gmail.com; e-mail: oana_paun88@yahoo.com

Patologia ORL variază de la banalele inflamaţii, infecţii, traumatisme, până la cea tumorală. Ghidurile de diagnostic şi tratament includ utilizarea studiilor imagistice secţionale pentru stadializare, tratament şi urmărire postterapeutică. Importanţa acestor investigaţii a crescut în ultima vreme, ţinând cont de performanţa şi fiabilitatea crescute, dar şi datorită implicaţiilor legale pe care neutilizarea acestora o au. Totuşi, indicaţiile acestor metode paraclinice de diagnostic nu trebuie să înlocuiască examinarea clinică, discernământul clinicianului sau experienţa proprie a acestuia. Autorii lucrării propun o serie de argumente pro şi contra utilizării exhaustive şi singulare a studiilor imagistice secţionale pentru diagnosticarea patologiei capului şi gâtului.

Cuvinte-cheie: patologie ORL, studii imagistice, indicaţii

Aspecte diagnostice şi terapeutice în tromboza şi tromboflebita sinusului venos lateral secundare supuraţiilor otice

Florin ANGHELINA, Elena IONIŢĂ, Sorin CIOLOFAN, Mihaela MITROI, Carmen MOGOANTĂ
Clinica ORL Craiova, UMF Craiova

Introducere. Tromboza şi tromboflebita sinusului venos lateral (TSL) reprezintă complicaţiile unui proces supurativ otic sau otomastoidian. Sunt întâlnite în situaţiile de infecţie acută, dar predomină în cazurile de otomastoidită cronică. Incidenţa şi mortalitatea au scăzut drastic în urma apariţiei antibio­terapiei. Material şi metodă. Studiul retros­pectiv a fost efectuat pe o perioadă de 10 ani (2004-2013) în Clinica ORL Craiova şi a cuprins toţi pacienţii diagnosticaţi cu tromboză sau trom­boflebită de sinus venos lateral. Rezultate. Au fost identificate 10 cazuri cu TSL secundare otomastoiditei cronice şi două secundare otomas­toiditei acute. Cele mai frecvente simptome au fost otoreea şi febra. Evaluarea pacienţilor a presupus efectuarea preoperatorie a to­mografiei computerizate pentru confirmarea diagnosticului. Majo­ri­tatea pacienţilor au avut complicaţii multiple supurative. La toate ca­zu­rile s-a practicat mastoidectomie radicală, cu excluderea sinusului ve­nos interesat şi ligatura jugularei interne. Bacilii gram-negativi au fost cel mai frecvent depistaţi la examenul bacteriologic. Concluzii. Deşi este o complicaţie rară a otomastoiditei, este însoţită frecvent de alte com­pli­caţii intracraniene. Tratamentul trombozei de sinus venos lateral este controversat, mastoidectomia radicală cu excluderea sinusului a permis vindecarea tuturor pacienţilor.

Cuvinte-cheie: mastoidită, tromboza şi tromboflebita sinusului venos lateral

Leziuni precanceroase ale laringelui.
Actualităţi

Florin ANGHELINA, Elena IONIŢĂ, Sorin CIOLOFAN, Carmen MOGOANTĂ, Ramona MĂLIN
Clinica ORL Craiova, UMF Craiova

Introducere. Starea precanceroasă laringiană presupune leziuni cu o probabilitate crescută de a dezvolta cancer. În 1923, Jakson a introdus conceptul de leziuni laringiene premaligne, iar Kleinsasser (1963) realizează prima clasificare. Mai sunt cunoscute ca: stări precanceroase, leziuni premaligne, stări de graniţă (frontieră), stări precursoare, iar clinic: laringita cronică, leucoplazia laringiană, erythroplakia. Material şi metodă. În cadrul lucrării sunt evaluate principalele gene implicate, împreună cu aspectele histologice şi imunohistochimice definitorii. Rezultate şi concluzii. Clasificările actuale presupun împărţirea în 4 grade evolutive (displazie uşoară, moderată, severă şi carcinom in situ). Tranziţia de la epiteliul normal la carcinomul scuamocelular laringian se realizează în cadrul unui multistadial, cu acumularea progresivă de alterări genetice, care implică pierderea funcţiilor supresoare tumorale, activarea oncogenelor şi rearanjarea expresiei moleculelor de adeziune cu modularea producerii de enzime proteolitice. Tratamentul acestor leziuni precanceroase ale laringelui este de principiu chirurgical, prin microchirurgie laringiană, unii autori recomandând şi un tratament medical cu vitamina A şi retinoizi, inhibitori de ciclo-oxigenază 2 sau terapie fotodinamică. Supravegherea în dinamică a procesului patologic în leziuni cu risc de degenerare malignă este obligatorie.

Cuvinte-cheie: leziuni precanceroase laringiene, genetica leziunii, aspecte histologice şi imunohistochimice, clasificare

Expression of matrix metalloproteinase-9 in nasal mucosa of patients with chronic rhinosinusitis and nasal polyposis

Mihaela MITROI, Alina CĂPITĂNESCU
UMF Craiova

Background. Matrix metalloproteinases (MMP) are a family of endo­pep­tidases involved in extracellular matrix degradation, contributing to the progressive histological changes seen in lower airway disease and which could potentially explain specific histological changes in nasal polyposis. Objective. We aim to determinate variability in expression of MMP-9 in nasal mucosa of patients with chronic rhinosinusitis with nasal polyposis. Methods. The expression of MMP-9 was investigated in nasal polyp tissue from 20 patients with chronic rhinosinusitis with nasal polyp and nasal mucosa (inferior turbinate) from 28 patients with chronic rhinosinusitis without nasal polyp. The analysis was based on immuno-histochemical tests, which used Clona 15W9 (produced by Leica) in dilution 1:40; 5 MW cycles pretreatment in citrate buffer with 1 hour incubation time at 370 Celsius. Results. The expression of MMP-9 (matrix metalloproteinase-9) on fragments of nasal polyps was the following: in patients with chronic rhinosinusitis and nasal polyposis - the immunohistochemical staining of MMP-9 was weakly positive in sero-mucous glands, moderately positive in the surface epithelium and the basement membrane, and strongly positive in hyperplastic sero-mucous gland and inflammatory infiltrate (when the histopathological examination revealed an inflammatory nasal polyp with fibro-edematous stroma with moderate diffuse chronic inflammation and hyperplasia of sero-mucous glands). MMP-9 was negative in eosinophils, weakly positive in plasma cells and lymphocytes, and moderately po­sitive in matrix (in patients whose histopathological examination re­vealed an fibroinflammatory nasal polyp with fibro-collagen stroma with sero-mucous glands with dilated cyst and moderate diffuse chronic inflammation). Conclusion. These results support the great variability of MMP-9 expression in nasal polyp. This finding may lead to further understanding of the pathogenesis of nasal polyps.

Keywords: matrix metalloproteinases, endopeptidases, nasal poly­posis

Actinomicoza: o afecţiune de mult uitată?

Alina CĂPITĂNESCU, Mihaela MITROI
Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, România

Introducere. Actinomicoza este o infecţie granulomatoasă cronică foarte rară, cauzată de bacterii gram-pozitive din genul Actinomyces, care sunt bacterii anaerobe sau microanaerobe ce aparţin în mod normal florei comensale a organismului şi necesită întreruperea continuităţii barierei mucoasei pentru a invada dincolo de habitatul lor endogen. Prezentare de caz. Pacienta în vârstă de 36 de ani din mediul rural se internează în Clinica ORL Craiova pentru apariţia unei formaţiuni laterocervicale stângi de 3/2 cm, cu tegumentele supraiacente hiper­emice infiltrate şi consistenţă „lemnoasă”, însoţită de durere locală în urmă cu aproximativ o săptămână şi care sub antibioterapie empirică în ambulator a crescut în dimensiuni. Diagnosticul de certitudine s-a făcut prin examen anatomopatologic, ce a evidenţiat prezenţa actynomicelor, prin imaginea caracteristică - granule de sulf. Tratamentul a fost chi­rurgical, urmat de antibioterapie prelungită cu penicilină, cu evoluţie favorabilă. Concluzii. Actinomicoza este o boală rară în zilele noastre, ceea ce ne obligă la un examen clinic minuţios, mai ales atunci când un proces cu evoluţie îndelungată localizat cervicofacial nu răspunde la tratament empiric. Diagnosticul precoce este critic în vederea instituirii tratamentului antibiotic adecvat şi pentru a împiedica extinderea distrucţiei tisulare.

Cuvinte-cheie: actinomicoză, diagnostic, granule de sulf, antibioterapie

Modificări histopatologice în rinosinuzitele cronice

Alina Nicoleta CĂPITANESCU, Mihaela Roxana MITROI
Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Introducere. Rinosinuzita cronică este o afecţiune cu o prevalenţă în continuă creştere, ce afectează semnificativ calitatea vieţii pacienţilor, devenind o problemă majoră de sănătate. Cauzele ce determină persistenţa inflamaţiei mucoasei rinosinuzale, determinând ulterior modificări histologice ireversibile ale acesteia, nu sunt pe deplin elucidate, în ciuda numeroaselor studii efectuate. Material şi metodă. Am analizat fragmente de mucoasă nazală, sinuzală, precum şi fragmente din polipii nazali de la 106 pacienţi (45 femei - 42% din cazuri şi 61 bărbaţi - 58% din cazuri), cu vârsta cuprinsă între 31 şi 59 de ani, care au fost diagnosticaţi cu rinosinuzită cronică, cu sau fără polipoză nazală, şi care au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale clasice sau endoscopice în Clinica ORL Craiova. În vederea studiului histopatologic, fragmentele de polipi şi mucoasă nazală recoltate au fost fixate în formol 10%, ulterior au fost fixate în blocuri de parafină, secţionate şi colorate cu hematoxilină-eozină. Rezultate. Din punctul de vedere al examenului histopatologic, pe coloraţie uzuală, polipii nazali s-au dovedit a fi extrem de variaţi. Astfel, cei 106 polipi incluşi în studiu au fost încadraţi în polipi alergici, cu prezenţa unui infiltrat eozinofilic: 59 de cazuri (55,6%); polipi fibro-inflamatori - 39 de cazuri (36,8%); polipi cu hiperplazia marcată a glandelor sero-mucoase - 8 cazuri (7,6%). Concluzii. Aceste rezultate demonstrează posibilitatea existenţei mai multor mecanisme patogenice implicate în apariţia rinosinuzitei cronice, ce nu sunt încă pe deplin elucidate.

Cuvinte-cheie: rinosinuzita cronică, polipi nazali, hematoxilină-eozină

Multimodality treatment for head and neck cancer patients from the point of view of the radiation oncology

Ion-Christian CHIRICUŢĂ
Radiotherapy Center AMETHYST, Bucureşti-Otopeni

Introduction. The progress achieved in radiotherapy made pos­sible the delivery of an individualized treatment planning. The therapeutic indication is based on the tumor board decision. At our center we introduced the tumor board from the beginning of our activity from March 2013. The tumor board includes all factors involved in the diagnosis and treatment delivery of the head and neck cancer patients. Generally the treatment indications are based on the NCCN recommendations. Special attention should be given to advanced stage patients to prove the compliance capacity. The monitoring of the nutrition status is an additional important measure to make possible the optimal treatment delivery and improvement of the patients compliance. Materials and methods. The head and neck cancer patients treated by an induction chemotherapy followed by combined radiochemotherapy or only combined radiochemotherapy at our institution were analysed. The radiotherapy planning procedure is based on the CT performed in the treatment position using an individualized manufactured mask. CT slices at every 2 mm through the whole head and neck make possible the precise target volume and organs at risk (the parotid glands, the submandibular glands, the spinal cord, the oral cavity) delineation. Results. The delineation of the target volumes is based on all the data obtained through the biopsy and the imaging procedures on each patient. The CTV (clinical target volume - microscopic disease) and GTV (macroscopic disease) as well as the PTV (planning target volume) are considered based on the available guide lines. The protection of organs at risk is based on the guidelines recommendations. The final planning is analyzed and all recommendations concerning the high dose delivery to the GTV, CTV as well as the maximum tolerance dose accepted at the different organs at risk are considered. We are using the VMAT (volume modulated arc the­rapy), the most modern intensity modulated radiotherapy tech­nique. The daily treatment delivery is controlled by using the portal imaging and the cone beam procedure. Total doses equivalent to 70-74 Gy in 2 Gy fractions are applied on the GTV using standard or integrated boost fractionations. During the whole treatment time a nutrition team monitor the nutrition status and administer adequate nutrition to all H&N cancer patients. Conclusions. The use of the IMRT radiotherapy and specially of the VMAT method make possible the delivery of a high quality of individualized treatment. High tumor control rates and less side effects through the protection of the organs at risk is thus possible. High total dose delivery on the tumor site as high as equivalent to 70-74 Gy in daily fractions of 1,8 or 2,0 Gy is possible. The introduction of the supportive care to monitor the nutrition status of the patient before, during and after the combined treatment is mandatory.

Keywords: head and neck cancer, radiotherapy, tumor board

Managementul neoplasmului joncţiunii trigon retromolar-orofaringe

B.M. COBZEANU, Eugenia POPESCU, V. COSTAN, D. PALADE, Florentina SEVERIN, Raluca JITARU, M. DANCIU, D. NEGRU, M.D. COBZEANU
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi

Neoplasmul joncţiunii trigon retromolar-orofaringe reprezintă o afec­ţiu­ne malignă în continuă creştere ca frecvenţă, de o gravitate sporită şi cu un prognostic în general rezervat. Adesea, localizarea topografică este la graniţa dintre teritoriul ORL şi chirurgie OMF, diagnosticarea fiind adesea tardivă, când şi terapia devine dificilă. Din cauza caracterului lim­fofil al ţesutului amigdalian, extensia limfatică cervicală este ra­pidă, de multe ori evoluţia fiind imprevizibilă. Multitudinea de factori favorizanţi implicaţi, printre care fumatul, alcoolul, regimul igieno-dietetic, infecţia HPV, cu acţiune directă asupra structurilor orofaringiene, determină ade­sea leziuni tumorale extinse, impunând aplicarea unei terapii com­plexe chirurgicale şi radiochimioterapice. Dintr-un total de 11.599 de bolnavi internaţi în perioada 2010-2014 în Clinica ORL a Spitalului Cli­nic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, 1.433 de pacienţi au prezentat neo­plas­me în sfera ORL. Lucrarea realizează un studiu retrospectiv pe un lot de 54 de pacienţi diagnosticaţi cu neoplasm al joncţiunii trigon re­tro­molar-orofaringe în diferite stadii evolutive, internaţi în Clinica ORL 1 Iaşi, la care, în colaborare multidisciplinară, ORL, OMF, Imunologie, Ana­tomie Patologică, Radiologie şi Imagistică Medicală, Radioterapie, On­co­logie Medicală, s-a aplicat o terapie complexă: chirurgicală şi ra­dio­chimioterapică, rezultatele obţinute fiind superpozabile cu cele din li­te­ratura de specialitate.

Cuvinte-cheie: neoplasmul joncţiunii trigon retromolar-orofaringe, etiopatogenie, management

Implicaţiile afecţiunilor coloanei cervicale în geneză sindroamelor cohleo-vestibulare periferice

M.D. COBZEANU1, S. STRATULAT2, S. COZMA3, B.M. COBZEANU1, D. PALADE1
1. Clinica ORL, Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi
2. Clinica de Balneologie şi Reumatologie, Spital CFR Iaşi
3. Clinica ORL, Spitalul de Recuperare Iaşi

Coloana cervicală împreună cu aparatul vestibular, sistemul vizual şi proprioceptorii joacă un rol important în menţinerea echilibrului. Receptorii situaţi la nivelul discurilor intervertebrale (C3-C6) şi în muşchii coloanei sunt activaţi de mişcările coloanei vertebrale. Leziunile coloanei vertebrale determină distorsionări în transmisia informaţiilor la creier, favorizând producerea vertijului. Se evidenţiază aparenţa vertijului poziţional la pacienţi cu leziuni ale coloanei cervicale ce produc tulburări de flux sanguin prin artera vertebrală. Aceste modificări se identifică prin efectuarea de radiografii cervicale, ecografie Doppler transcraniană, cu capul rotit, angio-CT sau angio-RMN. S-au exclus din studiu pacienţii cu afecţiuni şi simptomatologie neurologică. Amplificarea unor solicitări musculare şi stresul cresc tensiunea musculară la nivelul coloanei cervicale, determinând modificări ale circulaţiei sanguine, vertij şi prin modificările de vascularizaţie a urechii interne determinând un grad de hipoacuzie şi acufene. Se subliniază necesitatea colaborării specialiştilor balneologi şi ORL-işti pentru rezolvarea tulburărilor de echilibru sau de audiţie, generate de patologia coloanei cervicale.

Cuvinte-cheie: sindrom cohleo-vestibular, patologie coloană cervicală

Implicaţiile medico-legale ale traumatismelor cervicale

M.D. COBZEANU, Florentina SEVERIN, B.M. COBZEANU, D. PALADE
Clinica ORL, Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi

Frecvenţa patologiei traumatice cervicale datorate unor accidente ru­ti­e­re, sportive sau post-agresionale este în continuă creştere, generând im­plicaţii majore terapeutice şi medico-legale. Anatomia complexă a zo­nei datorate limitelor şi relaţiilor morfo-funcţionale ale viscerelor gâ­tului cu elementele moi şi vasculonervoase cervi­ca­le justifică com­ple­xitatea le­ziu­nilor şi complicaţiile evolutive ce pot apărea. În scopul rezolvării te­ra­peutice a pacienţilor pen­tru evitarea complicaţiilor şi implicaţiilor me­dico-legale este ne­ce­sară precizarea unui algoritm de diagnostic şi tra­tament în trau­ma­tismele cervicale.

Cuvinte-cheie: traumatisme cervicale complexe, aspecte medico-legale

Ligaturi vasculare în hemoragiile grave din sfera ORL de cauză traumatică şi tumorală

M.D. COBZEANU, P. VONICA, G. STEGARU, R. NEAGU, C. PINTILIE, Fl. SEVERIN, B.M. COBZEANU, D. PALADE
Clinica ORL, Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi

Studiul prezent s-a efectuat pe cazuistica Clinicii ORL a Spitalului „Sf. Spi­ridon” Iaşi în perioada 2010-2014, 47 de pacienţi necesitând ligaturi vas­cu­lare în sistemul carotidian, în vederea hemostazei, pentru rezolvarea unor hemoragii grave din sfera ORL. Trebuie precizat că, în ultima perioadă, în cazul neoplasmelor în stadii avansate, în special cele rinosinusale şi orofaringiene, în diferite traumatisme cervico-faciale complexe, ca şi în unele epistaxisuri grave, fără răspuns la tratamentul prin tamponament şi hemostatice, s-a apelat la diferite tipuri de ligaturi vasculare în vederea obţinerii hemostazei. În situaţia diferitelor leziuni posttraumatice, în spe­cial prin arme albe, adesea se observă cointeresarea venei jugulare in­terne, a diferitelor ramuri ale arterei carotide externe, ca şi a unor viscere ale gâtului, amplificând astfel complexitatea intervenţiilor chirurgicale. S-a putut observa în cadrul intervenţiilor chirurgicale existenţa unor va­ri­ante anatomice particulare vasculare ce îngreunează disecţia, în spe­cial în situaţii de tumori cu metastaze ganglionare cervicale. Adesea, pro­fi­lac­tic, se practică ligaturi vasculare, în scopul limitării sângerărilor, în spe­cial în unele intervenţii chirurgicale pentru formaţiuni tumorale sau mal­for­maţii vasculare de tip anevrisme, flebectazii sau fistule arterio-venoase. Opor­tunitatea ligaturilor vasculare cervicale în hemoragiile din sfera ORL reprezintă o decizie complexă, cu unele riscuri hemodinamice, dar adesea ea fiind singura măsură terapeutică eficientă în rezolvarea unor astfel de cazuri, cu o multitudine de factori etiologici, în special în lipsa posibilităţilor de embolizări selective.

Cuvinte-cheie: hemoragii sfera ORL, ligaturi vasculare

Orofaringectomia laterală transorală în tratamentul multimodal al cancerului scuamos amigdalian

Dănuţ GHEORGHIU, Elisabeta CIULEANU, Alexandra CADAR, N. TODOR
Departament ORL, Radioterapie III, Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca

Scopul lucrării. Scopul studiului a fost de a analiza rezultatele oncologice la pacienţii trataţi în această localizare prin orofarin­gec­tomie laterală transorală (OLT) cu disecţia gâtului cu/fără radio­te­rapie sau radiochimioterapie postoperatorie (RTE). Material şi me­to­dă. Studiu retrospectiv ce cuprinde 40 de pacienţi trataţi în IOCN Cluj-Napoca în perioada 2003-2012, stadializarea lor fiind efectuată du­pă clasificarea TNM UICC 2002. Repartiţia pe T şi N a fost T1: 6, T2:10, T3:22, T4:2, N0:5, N1:14, N2a:1, N2b:20, 35 de pacienţi fiind în stadiile III şi IV. OLT s-a efectuat la toţi bolnavii în prim timp. RTE s-a efectuat la 32 de pacienţi. În 20% dintre cazuri s-a optat pentru chimioterapia neoadjuvantă tip PF sau TPF. Supravieţuirea generală (OS), supravieţuirea specifică a bolii (DSS) şi supravieţuirea fără re­ci­divă loco-regională (DSF) au fost analizate utilizând metoda Ka­plan-Meier. Printr-o analiză univariată (test Log-Rank) s-au iden­ti­ficat fac­to­rii de prognostic ce influenţează tratamentul aplicat. Re­zultate. OS şi DSS estimate la 5 ani sunt 56%, respectiv 79%. DFS la 5 ani a fost de 77%. Analiza univariată a inclus factorii demografici, sta­dia­lizarea TNM, gradingul histologic, tratamentul multimodal apli­cat. În analiza univariată, marginile de rezecţie negative şi radio­te­rapia adjuvantă au fost singurii factori de prognostic favorabili sem­ni­ficativi statistic ce au influenţat DSS şi DFS la 5 ani. Concluzii. Abor­dul multimodal în cancerul amigdalian cu chirurgie asupra tu­mo­rii şi disecţia gâtului, urmat de RTE, este superior protocoalelor de tra­tament nechirurgicale şi are rezultate mai bune privind OS, DSS, DFS.

Cuvinte-cheie: carcinom scuamos amigdalian, orofaringectomie laterală transorală, tratament multimodal, supravieţuire

Profilul morfologic al carcinoamelor epidermoide amigdaliene

Carmen Aurelia MOGOANTĂ, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, S. CIOLOFAN, I. IONIŢĂ, L. MOGOANTĂ, Ramona MĂLIN, Ioana STANCIU
Disciplina ORL - UMF Craiova; Centrul pentru studii de morfologie microscopică şi imunologie - UMF Craiova; Clinica ORL - SCJU Craiova

Introducere. Analiza histologică şi imunohistochimică a unor tipuri de neoplazii amigdaliene şi a momentului stadial de prezentare. Material şi metodă. Prezenta lucrare este un studiu retrospectiv pe 6 ani (2008-2013) ce cuprinde 64 de cazuri diagnosticate prin biopsie excizională în Clinica ORL Craiova, fragmentele bioptice recoltate fiind prelucrate utilizând tehnici histologice clasice şi tehnica imunohistochimică LSAB pentru evi­denţierea markerilor tumorali CD20 (LyB), CD45RO(LyT) şi a indicelui de proliferare nucleară PCNA. Rezultate. Macroscopic, tu­morile au fost exo­fi­tice, ulcerative, infiltrative; tipul de carcinom epi­der­moid spinocelular slab diferenţiat, ulcerat invaziv, reprezentând apro­ximativ 40% din cazuri. Microscopic, carcinoamele epidermoide au avut arhitectură cordonală sau trabeculară, cu frecvente mitoze atipice şi monstruozităţi nucleare, cu nuclei de aspect polipoid, hipertrofici, hi­po­cromi, deformaţi, având multipli nucleoli evidenţi. Ţesutul limfoid a fost fie indemn, fie sediul unei reacţii fibroinflamatorii stromale în care am evidenţiat imunohistochimic prezenţa unei populaţii limfocitare nu­me­roase, formată preponderent din limfocite T şi o cantitate mai mi­că de limfocite B, ceea ce ne face să credem că în stroma tumorală do­mi­nă mecanismele de apărare celulară. În ceea ce priveşte indicele de pro­liferare nucleară PCNA, am remarcat faptul că intensitatea reacţiei imu­no­histochimice a fost variată, în funcţie de gradul de diferenţiere. Car­cinoamele epidermoide necheratinizate slab diferenţiate au avut o extindere submucoasă şi o vascularizaţie mai abundentă, ceea ce a per­mis o metastazare precoce la distanţă. Car­ci­noamele epidermoide bi­ne diferenţiate de tip keratinizat, în studiul nostru, au apărut cu nu­me­roase perle keratozice, cu puţine prelungiri în stroma subiacentă, con­firmând ipoteza că acestea sunt mai puţin metastazante. Concluzii. Car­ci­noa­mele amigdalei palatine, cu o incidenţă maximă la bărbaţii peste 50 de ani (85% din cazuri), reprezintă de departe cele mai frecvente tu­mori maligne localizate la acest nivel, fiind rar precedate de leziuni leu­co­pla­zice sau keratozice.

Cuvinte-cheie: neoplasm amigdalian, profil morfologic, carcinom epi­der­­moid

Studiul angiogenezei şi limfangiogenezei în cancerul de orofaringe

Carmen Aurelia MOGOANTĂ, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, S. CIOLOFAN, I. IONIŢĂ, L. MOGOANTĂ, Ioana STANCIU, Ramona MĂLIN
Disciplina ORL - UMF Craiova; Centrul pentru studii de morfologie microscopică şi imunologie - UMF Craiova; Clinica ORL - SCJU Craiova

Introducere. Cancerul cavităţii orale este una dintre cele mai frecvente forme de neoplazie la nivel mondial (incidenţa 40/100.000 locuitori), fiind considerat o cauză majoră de morbiditate în întreaga lume. Justificarea studiului. Angiogeneza tumorală reprezintă procesul de construcţie de noi vase de sânge, pornind de la vasele de sânge existente în mod normal în ţesuturi, cu formarea unor reţele vasculare particulare, ce permit atât creşterea, cât şi diseminarea celulelor neoplazice în alte medii, aspect puţin studiat în carcinoamele orale. Material şi metodă. Pentru evidenţierea adecvată a proceselor de angiogeneză şi limfangiogeneză am utilizat tehnici de imunohistochimie, cu folosirea unor markeri specifici pentru celulele endoteliale tinere. Studiul s-a derulat pe un număr de 34 de cazuri tratate în clinicile ORL, respectiv Chirurgie OMF - SCJU Craiova, în cursul anului 2014. Rezultate. În carcinoamele orale bine şi moderat diferenţiate, vasele de angiogeneză au apărut dispuse pre­ponderent în jurul insulelor sau cordoanelor de celule tumorale, la „fron­tul de invazie tumorală” şi în stroma tumorală puternic infiltrată cu celule de tip imun. Evaluarea den­sităţii microvasculare a arătat că exis­tă diferenţe semnificative între nu­mă­rul vaselor de angiogeneză şi gradul de diferenţiere tumorală. Ariile vas­cu­lare, de asemenea, au fost variabile în funcţie de gradul de diferenţiere al car­cinomului: în car­cinomul slab diferenţiat, aria vasculară a fost de circa do­uă ori mai ma­re decât în carcinomul moderat diferenţiat şi de circa 4 ori faţă de car­cinomul bine diferenţiat. Carcinoamele slab diferenţiate au pre­zen­tat un număr mult mai mare de capilare de angiogeneză şi lumen vas­cular mă­rit, ceea ce explică rata mai mare de metastazare a acestora. În car­ci­noamele bine diferenţiate, numărul vaselor limfatice a apărut redus, dis­puse în imediata vecinătate a insulelor de celule tumorale. În schimb, la ma­jo­ritatea cazurilor de carcinoame slab diferenţiate s-a observat prezenţa unui număr crescut de vase limfatice, unele de calibru mărit uneori cu celule tu­morale în lumen. Concluzii. Considerăm că procesele de angiogeneză şi lim­fangiogeneză sunt esenţiale pentru dezvoltarea tumorală şi metastazare în carcinoamele orale. Aspectele constatate oferă un punct de plecare pentru studiul eficienţei inhibitorilor de angiogeneză în terapia acestor neoplazii.

Cuvinte-cheie: cancer cavitate orală, angiogeneză tumorală, lim­fan­gio­geneză, imunohistochimie

Aspecte histologice şi imunohistochimice în carcinoamele scuamoase amigdaliene bine diferenţiate

Carmen Aurelia MOGOANTĂ, Elena IONIŢĂ, Sorin CIOLOFAN, Florin ANGHELINA, Iulică IONIŢĂ, Daniel PIRICI, Ioana STANCIU
Disciplina ORL - UMF Craiova; Centrul pentru studii de morfologie microscopica şi imunologie - UMF Craiova; Clinica ORL - SCJU Craiova

Introducere. Simptomatologia clinică în cancerul de amigdală pa­la­­tină a fost ştearsă şi confundată în primele stadii ale afecţiunii cu o simp­tomatologie de tip inflamator, motiv pentru care majoritatea pa­cienţilor s-au prezentat tardiv la medic, în stadiile III şi IV, conform clasificării TNM. Acuzele subiective au fost de tipul disfagiei şi odi­no­fagiei unilaterale, otalgie reflexă, expectoraţii serosanghinolente, scă­de­re ponderală marcată, halenă fetidă şi tulburări fonatorii de tipul sto­ma­tolaliei. Material şi metodă. Studiul s-a efectuat pe 132 de ca­zuri de tumori maligne amigdaliene (98,2% carcinoame scuamoase şi 1,8% limfoame), diagnosticate în clinica ORL prin biopsie excizională la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, între anii 2010 şi 2014. Pie­sele prelevate au fost supuse prelucrării în tehnici histologice cla­sice, respectiv imunohistochimice, utilizând ca markeri de proliferare ce­lulară atc PCNA şi p53. Rezultate. Studiul histologic a evidenţiat fap­tul că numai 10% au fost carcinoame scuamoase bine diferenţiate, 37,27% carcinoame moderat diferenţiate, iar 52,7% slab diferenţiate. Car­ci­noa­mele epidermoide bine diferenţiate au apărut ca fiind formate din celule de aspect epitelial, poliedrice, joncţionate între ele prin des­mo­zomi, amintind de celulele epiteliale ale stratului spinos. Celulele neo­plazice au prezentat dimensiuni variate, cu nuclei mari, cu inversarea ra­por­tului nucleu/citoplasmă. Nucleii celulelor carcinomatoase au apărut cel mai adesea hipercromi, cu contur neregulat, cu invaginări, lobulări sau înmuguriri nucleare, cu cromatină dispusă inegal, determinând astfel o coloraţie neomogenă a nucleului. Frecvent s-au înregistrat mon­struozităţi nucleare sau celule poliploide. Nucleii au apărut cel mai ade­sea voluminoşi, multipli, bine evidenţiaţi. Frecvent s-a observat mitoze ati­pice, asimetrice, bipolare sau chiar tripolare. Variaţiile celulare şi nu­cleare au determinat un aspect pleomorf al parenchimului tumoral, ce­lu­lele superficiale carcinomatoase formând adesea perle cheratozice. Stu­diul imunohistochimic al factorilor de proliferare celulară PCNA şi p53 a arătat o imunomarcare intensă a celulelor din stratul profund şi ab­senţa imunomarcajului în perlele cheratozice. Imunocolorarea cu PCNA a marcat neuniform celulele carcinomatoase, inclusiv pe cele cu nu­clei monstruoşi, dovedind că acestea se găsesc în diverse stadii ale ci­clului celular. Concluzii. Carcinoamele epidermoide bine diferenţiate au reprezentat doar 10% din studiul cancerelor de amigdală palatină. Parenchimul tumoral s-a caracterizat prin variat pleomorfism celular şi nuclear. Imunomarcarea PCNA şi p53 a fost intens pozitivă în celulele tumorale, inclusiv în celulele cu nuclei monstruoşi, dovedind capacitatea proliferativă mare a celulelor carcinomatoase.

Cuvinte-cheie: tumori maligne amigdaliene, histologie, imuno­his­to­chi­mie, PCNA, p53

Studiul imunohistochimic al componentei imune în rinosinuzitele cronice bacteriene

Carmen Aurelia MOGOANTĂ, Elena IONIŢĂ, Mircea Sorin CIOLOFAN, Florin ANGHELINA, Iulică IONIŢĂ, Daniel PIRICI, Ramona MĂLIN, Ioana STANCIU
Disciplina ORL - UMF Craiova; Centrul pentru studii de morfologie microscopica şi imunologie - UMF Craiova; Clinica ORL - SCJU Craiova

Scop. Evaluarea participării componentei imune în procesele de re­ma­niere la nivelul mucoasei rinosinusale interesate de procesul in­fec­ţios cronic de etiologie bacteriană. Material şi metodă. Studiul nos­tru s-a desfăşurat în SCJU Craiova pe o perioadă de 3 ani şi a inclus 856 de pacienţi diagnosticaţi cu rinosinuzită cronică bacteriană. 324 din­tre aceştia au fost supuşi cel puţin unei intervenţii chirurgicale, ob­ţi­nându-se fragmente de mucoasă sinusală, ce au fost prelucrate în his­tologia clasică şi tehnici imunohistochimice pentru evidenţierea componentelor celulare imune, implicate în răspunsul inflamator local, precum şi a fenomenelor de remaniere prin evaluarea componentei an­giogenetice. Am folosit markerii CD20, CD3, CD68 şi CD34 pentru evi­denţierea limfocitelor B, T, macrofagelor, respectiv a celulelor endo­te­liale. Rezultat. Limfocitele B au avut o distribuţie neomogenă în in­fil­tratul inflamator, fiind mai abundente perivascular şi în zonele de eroziune epitelială. Uneori, infiltratul inflamator a avut tendinţă de or­ga­nizare foliculară, zone în care limfocitele B au fost mai abundente în zona centrală a acestor structuri. Limfocitele T au apărut a fi mai abun­dente decât limfocitele B, cu localizare preponderentă subepitelial şi perivascular. Macrofagele au fost identificate atât în epiteliul de aco­perire, cât şi subepitelial. În ceea ce priveşte procesul de angiogeneză,­ teh­nicile de imunohistochimie au evidenţiat existenţa unui număr mult mai mare de vase sanguine tinere. Concluzii. Reacţia inflamatorie este o reac­ţie de apărare complexă, care include atât fenomene alterative, cât şi fenomene reacţionale, vasculo-exsudative, proliferative şi reparatorii ine­ficiente. În aceste cazuri avansate, neglijate, rezecţia completă de mu­coasă sinusală pare a fi singura soluţie viabilă.

Cuvinte-cheie: rinosinuzită cronică bacteriană, remaniere imună, his­to­logie, imunohistochimie

Sindromul sinusului silenţios: caz clinic de diagnostic eronat de tumoră de fosă pterigomaxilară

Doinel RĂDEANU, Cristina POPANTON, Alina MUNTEAN, Artur LUTSCH
Clinica ORL, UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Prezentăm cazul unui pacient de 38 de ani, trimis dintr-o clinică din te­ritoriu pentru suspiciune de formaţiune tumorală de fosă pte­ri­go­maxilară dreapta, care s-a prezentat pentru migrenă, obstrucţie nazală parţială bilaterală, debutate insidios în urmă cu 3 ani, fiind urmate de apariţia enoftalmiei şi a tulburărilor de vedere intermitente în urmă cu 3 luni anterior internării. Examenul CT efectuat ridică sus­pi­ciunea de si­lent sinus syndrom (SSS). Această entitate este relativ nouă în patologia ri­no­lo­gică, fiind caracterizată prin suferinţa cronică a sinusului maxilar uni­la­teral, fără simptomatologie specifică în acest sens, urmată de apa­ri­ţia enoftalmiei. Asemănător apariţiei otitei medii atelectatice prin dis­func­ţia trompei lui Eustachio şi crearea presiunii negative la nivelul casei timpanului, în cadrul SSS apare subţierea pereţilor osoşi sinusali, prin inflamaţia cronică prezentă şi crearea presiunii negative prin defect de ventilaţie sinusală, cu apariţia secundară a enoftalmiei nedureroase.

Cuvinte-cheie: sindrom de sinus silenţios, CT, enoftalmie nedureroasă

Noi metode terapeutice în metastaze laringiene şi traheobronşice de melanom malign.
Caz clinic

I. IONIŢĂ, S. CIOLOFAN, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Introducere. Melanomul malign se dezvoltă rar la nivelul mu­coa­selor. Datele statistice arată că 0,6-9,3% din pacienţii cu me­lanom ma­lign cutanat vor avea metastaze la nivelul mucoasei trac­tului ae­ro­digestiv superior, iar în cadrul acestor situri me­ta­statice, cel laringian reprezintă 12%. Această entitate clinică extrem de rară nu are recomandări clare de tratament, chirurgia radicală neaducând beneficii la un pacient cu speranţă de viaţă limitată. Material şi metodă. Prezentăm cazul unui pacient de 56 de ani, cunoscut cu melanom malign regiune nucală, operat în urmă cu 7 ani, cu melanom malign de vezică biliară, operat în urmă cu 6 luni, şi poliadenopatii metastatice axilare stângi, operate în urmă cu 3 luni, ce este diagnosticat cu metastaze laringiene şi traheobronhice. Rezultate. Examenul endoscopic laringian a evidenţiat la nivelul comisurii anterioare o formaţiune polipoidă cu tentă cenuşie, evoluând la dreapta liniei mediene subglotic, din care se prelevă un fragment bioptic. Traheobronhoscopia a relevat su­pracarinar posterior şi la originea ambelor bronhii principale for­maţiuni vegetante, muriforme, cu reducerea la ½ a lumenului, cu mărci hematice în suprafaţă, con­tra­indicând biopsia. Examenul his­to­pa­tologic şi mai ales cel imu­no­his­to­chimic au stabilit diagnosticul de metastază laringiană de me­la­nom ma­lign. Pentru determinarea fe­notipului celulelor tumorale au fost utilizaţi ur­mătorii markeri imu­no­histochimici: HMB-45, P63, AE1/AE3, S100. Pa­cientul a fost testat genetic BRAF+, urmând tra­ta­ment oncologic cu vemurafenib, evoluţia fiind staţionară timp de 10 luni. Concluzii. Me­lanoamele maligne sunt tumori foarte agre­sive. Prognosticul în me­tastazele laringiane şi traheobronhice de melanom malign este în general nefast, dar noile tratamente on­co­ge­nice pot conduce la su­pravieţuiri miraculoase.

Cuvinte-cheie: melanom malign, metastază, mucoasă laringiană, tra­ta­ment oncogenic

Această lucrare este finanţată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Proiect POSDRU „Program de excelenţă în cercetare doctorală şi postdoctorală multidisciplinară în bolile cronice”, ID POSDRU/159/1.5/S/133377, Manager proiect UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, conf. univ. dr. Radu Iliescu, responsabil partener UMF Craiova, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu.

Condrosarcom al osului hioid.
Caz clinic

S. CIOLOFAN, I. IONIŢĂ, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Introducere. Condrosarcomul este o neoplazie a ţesutului me­zen­chimal derivat din celule transformate care produc matricea cartilajului. La nivel cervical, reprezintă mai puţin de 0,5% din pa­tologia tumorală malignă. Condrosarcomul osului hioid este extrem de rar întâlnit, fiind publicate până acum 20 de cazuri (Pubmed 2014). Prezentare de caz. Prezentăm cazul unui pacient de 30 de ani din mediul urban internat prin Serviciul de Urgenţă ORL pentru dispnee inspiratorie, disfagie, stomatolalie, cu istorie clinică evolutiv-progresivă de 2-3 luni. Examenul endoscopic faringo-laringian a evidenţiat un proces tumoral, muriform, situat la nivelul valeculei drepte, ce prin efect de masă dis­lo­că epiglota suprahioidiană. Exa­minarea CT a descris o formaţiune tu­morală cervicală cu aspect po­li­chistic, cu multiple septuri în interior şi calcificări cu diametrul de 3-4 mm. Intervenţia chirurgicală a constat în extirparea în bloc a procesului tumoral împreună cu osul hioid. Exa­menul histopatologic şi mai ales cel imunohistochimic au stabilit di­ag­nosticul de con­dro­sarcom cu grad scăzut al osului hioid. Pentru de­ter­mi­narea fe­no­tipului celulelor tumorale au fost utilizaţi următorii markeri imu­nohistochimici: p53, ki67. Pacientul a urmat tratament oncologic ra­­diochimioterapic şi s-a prezentat periodic la control. Se constată o evo­luţie favorabilă, cu absenţa semnelor de recidivă loco-regională sau de metastazare la distanţă la 24 de luni postoperator. Concluzii. Tra­ta­mentul chirurgical este tratamentul de elecţie, cu extirparea completă a tumorii, radiochimioterapia având un rol adjuvant. Ur­mă­rirea periodică a pacientului este obligatorie.

Cuvinte-cheie: condrosarcom, os hioid, tratament chirurgical, mo­ni­to­rizare periodică

Această lucrare este finanţată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Proiect POSDRU „Program de excelenţă în cercetare doctorală şi postdoctorală multidisciplinară în bolile cronice”, ID POSDRU/159/1.5/S/133377, Manager proiect UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, conf. univ. dr. Radu Iliescu, responsabil partener UMF Craiova, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu.

Patologia inflamatorie rinosinusală.
Studiu clinic

S. CIOLOFAN, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, I. IONIŢĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Scopul lucrării. Studierea fiecărui tip de afecţiune inflamatorie rino­si­nu­sală, cu trecerea în revistă a tratamentului medical şi a pro­ce­deelor chirurgicale utilizate. Obiectivul lucrării. Codificarea indicaţiilor chi­rurgicale cu stabilirea beneficiilor şi limitelor fiecărui procedeu chi­rur­gi­cal (clasic sau endoscopic). Material şi metodă. Lotul studiat a fost com­pus din pacienţii cu afecţiuni rinosinusale internaţi în Clinica ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova între anii 2005 şi 2014, re­prezentând 43,72% din totalul internărilor. Rezultate. A predominat patologia inflamatorie rinosinusală în proporţie de 56,74% (inflamaţii acute 14,94%, inflamaţii cronice 41,80% şi complicaţii ale rinosinuzitelor 2,47%). Concluzii. Afectarea inflamatorie a foselor nazale şi sinusurilor paranazale include o patologie amplă, care solicită o examinare mi­nu­ţioa­să, clinică şi paraclinică, pentru obţinerea unui management tera­peu­tic eficient.

Cuvinte-cheie: inflamaţie rinosinusală, evaluare complexă, tratament chirurgical individualizat

Evaluarea integrată clinică, morfologică şi genetică a cancerului de laringe

S. CIOLOFAN, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, I. IONIŢĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Introducere. Cancerul laringian reprezintă degenerescenţa malignă, de natură epitelială sau conjunctivă, născută din elementele constitutive ale laringelui. Localizarea cancerului de la nivelul laringelui ocupă între 1 şi 3% din totalul tumorilor maligne şi aproximativ 50% din tumorile sferei ORL, carcinomul scuamos însumând în jur de 95% din tumorile maligne laringiene. Incidenţa cea mai mare a acestuia este întâlnită la persoanele de sex masculin din sudul şi centrul Europei, România ocupând unul din primele locuri. Material şi metodă. Au fost analizate anatomoclinic, histologic, imunohistochimic, genetic, terapeutic şi prognostic cazurile diagnosticate cu cancer laringian în perioada 2009-2014. Rezultate. Studiul cuprinde 437 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer de laringe, cu un raport B/F de 42,7/1. Majoritatea au fost din mediul rural - 67%, cu predominanţa vârstei de 50-70 de ani - 72%. Stadializarea TNM relevă faptul că 93,5% dintre pacienţi s-au prezentat în stadiile III, IV. Tipurile histologice au fost reprezentate după cum urmează: 30 carcinoame in situ, 15 carcinoame microinvazive, 185 carcinoame slab diferenţiate, 130 carcinoame moderat diferenţiate, 60 carcinoame bine diferenţiate, 8 carcinoame papilare, 1 leiomiosarcom, 1 condrosarcom, 5 carcinoame bazaloide, 1 carcinom verucos, 1 melanom malign. Genotiparea cu iden­ti­ficarea şi evaluarea comparativă a frecvenţei alelice pentru genele in­cluse în studiu, determinarea expresiilor genice cu detectarea şi cuan­ti­ficarea transcripţiilor de interes prin Real Time PCR au condus la o analiză comparativă cantitativă a expresiei genelor implicate în carcinogeneza laringiană. Tipul intervenţiei chirurgicale, diagnostic/curativ/paliativ, radical/parţial este asociat cu tipul histologic, gradingul de diferenţiere tumorală, invazia vasculară sau/şi perineurală şi, eventual, examene imunohistochimice complementare, împreună cu markeri genetici ce se pot constitui în ţinte ale unor protocoale complexe de screening/diagnostic sau prognostic al cancerului laringian. Concluzii. Studiul evidenţiază importanţa evaluării integrate clinice, morfologice şi ge­ne­ti­ce a cancerului de laringe, în vederea codificării gradului de invazie tumorală şi a stabilirii unui tratament chirurgical şi oncologic adecvat.

Cuvinte-cheie: cancer laringian, evaluare morfologică şi genetică, sta­dializare

Această lucrare este finanţată din Fondul Social European prin Pro­gra­mul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Proiect POSDRU „Program de excelenţă în cercetare doctorală şi postdoctorală mul­ti­dis­ciplinară în bolile cronice”, ID POSDRU/159/1.5/S/133377, Manager proiect UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, conf. univ. dr. Radu Iliescu, responsabil partener UMF Craiova, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu.

Carcinomul bazaloid la un pacient cu pneumectomie post-TBC. Prezentare de caz

S. CIOLOFAN, I. IONIŢĂ, Elena IONIŢĂ, A. OSMAN, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Introducere. Carcinomul bazaloid este un tip rar şi distinct de car­ci­nom scuamos. Dintre toate carcinoamele scuamoase, tumora ba­za­loidă se distinge prin agresivitatea sa deosebită şi printr-o rată de recidivă rapidă. De obicei este descoperită la nivelul superior al laringelui (supraglotic), la baza limbii sau în sinusurile piriforme la pacienţi de sex masculin cu vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani. Agresivitatea tumorii determină o diagnosticare târzie, ce se asociază de aceea cu o rată de supravieţuire relativ scăzută, în primii 5 ani. Prezentare de caz. Prezentăm cazul unui pacient diagnosticat cu o tumoră malignă a laringelui, identificată ca fiind un carcinom bazaloid scuamos. Istoria medicală a pacientului a reliefat caracterul de fumător al acestuia şi prezenţa unor tuberculoze pulmonare, pentru care pacientul a fost supus unei pulmonectomii stângi. Cu un diagnostic precoce şi tratament corespunzător, ca în cazul nostru, acest tip de cancer laringian prezintă şanse excelente de vindecare, cu o rată de supravieţuire bună în primii 5 ani. Factori cu un impact puternic în dezvoltarea şi invazia tumorii laringiale sunt: consumul ridicat de alcool şi tutun, infecţiile virale, carcinogeni chimici şi unii factori ge­ne­tici. O istorie medicală abundentă incluzând diabet, tuberculoză pul­monară, HBP sau deficienţe respiratorii asociate fac ca diagnosticul şi tratamentul unei asemenea patologii să fie o adevărată provocare. Concluzii. Diagnosticarea precoce, intervenţia chirurgicală radicală, promp­tă şi susţinută de tratament oncologic (constând în radioterapie şi chimioterapie corespunzătoare) sunt cheia unei abordări corecte şi pentru terapia tumorilor maligne laringiale.

Cuvinte-cheie: carcinom scuamos laringian, carcinom bazaloid, agre­si­vi­tate crescută, recidivă rapidă

Această lucrare este finanţată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Proiect POSDRU „Program de excelenţă în cercetare doctorală şi postdoctorală multidisciplinară în bolile cronice”, ID POSDRU/159/1.5/S/133377, Manager proiect UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, conf. univ. dr. Radu Iliescu, responsabil partener UMF Craiova, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu.

Complicaţiile orbito-oculare ale rinosinuzitelor. Cazuri clinice

S. CIOLOFAN, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, I. IONIŢĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Scopul lucrării. Prezentarea şi exemplificarea complicaţiilor orbito-oculare din cadrul rinosinuzitelor. Obiectivul lucrării. Descrierea fie­că­rei entităţi clinice din cadrul clasificării Chandler a complicaţiilor orbito-oculare. Material şi metodă. Sunt prezentate 5 cazuri clinice sugestive pentru celulita preseptală, celulită orbitală, abces subperiostal, flegmon de orbită şi tromboflebită de sinus cavernos. Rezultate. Instituirea ra­pi­dă a tratamentului medico-chirurgical a fost favorabilă la majoritatea ca­zurilor, cu păstrarea funcţiei oculare şi eradicarea infecţiei. Concluzii. Com­plicaţiile orbito-oculare ale rinosinuzitelor necesită instituirea unui tra­tament de urgenţă.

Cuvinte-cheie: rinosinuzite, complicaţii orbito-oculare, clasificare Chandler, tratament de urgenţă

Complicaţiile intracraniene ale sinuzitelor. Cazuri clinice

I. IONIŢĂ, S. CIOLOFAN, Elena IONIŢĂ, F. ANGHELINA, Carmen MOGOANTĂ, Ramona MĂLIN, Anca ENESCU
Clinica ORL, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova

Scopul lucrării. Prezentarea modului de diseminare a complicaţiilor in­tra­craniene ale rinosinuzitelor. Obiectivul lucrării. Descrierea tra­ta­mentului medico-chirurgical corespunzător formelor clinice de ma­ni­­festare din ca­drul complicaţiilor intracraniene ale rinosinuzitelor. Ma­­terial şi metodă. Sunt prezentate două cazuri clinice sugestive: unul cu meningită şi altul cu mul­tiple abcese cerebrale, consecutive unor rinosinuzite odontogene cu evo­luţie fulminantă. Rezultate. Ins­ti­­tu­i­­rea rapidă a tratamentului medical cu an­ti­bioticoterapie şi a celui chi­­rurgical cu drenarea tuturor sinusurilor a fost fa­vorabilă. Concluzii. Com­plicaţiile intracraniene ale rinosinuzitelor necesită un diagnostic pre­coce şi instituirea unui tratament de urgenţă.

Cuvinte-cheie: sinuzită, complicaţii intracraniene, tratament antibitoic şi chi­rurgical de urgenţă

Mucopiocel fronto-etmoidal posttraumatic cu interesarea tăbliei anterioare şi posterioare a sinusului frontal

Gina STEGARU1, Cătălina AXINTE2, Măriuca Mihaela UNGUREANU1, Bogdan SPÎNU1
1. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”, Clinica ORL, Iaşi
2. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Clinica Neurochirurgie, Iaşi

Autorii relatează cazul unei paciente în vârstă de 21 de ani care a suferit în urmă cu 10 ani un traumatism craniocerebral cu fracturi cominutive fronto-etmoidale, hemoragie şi dilacerare de lob frontal şi care pre­zin­tă un mucopiocel fronto-etmoidal cu evoluţie de aproximativ 3 luni. Compromiterea pereţilor anterior, posterior şi inferior ai sinusului fron­tal, traumatismul sinusului frontal cu blocarea canalului fronto-nazal de­ter­mi­nă dificultatea cazului, pentru care s-au impus investigaţii radiologice complexe şi abordul chirurgical în echipă mixtă (ORL + Neurochirurgie).

Cuvinte-cheie: mucopiocel fronto-etmoidal postratumatic, rezolvare chi­rurgicală în echipă (ORL + Neurochirurg)

Corp străin metalic fixat în spaţiul parafaringian penetrant pe cale orală Transamigdalian

Gina STEGARU, Gabriela MACOVEANU, Carmen MÎNICAN, Bogdan SPÎNU
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”, Clinica ORL, Iaşi

Autorii relatează cazul unui pacient care se prezintă în regim de ur­genţă pentru penetrarea unui corp străin metalic (ţeavă de fier forjat), transfixiind loja amigdaliană, fixat în spaţiul parafaringian. Corpii stră­ini metalici penetranţi în regiunile profunde ale gâtului ridică pro­ble­me deosebit de complexe pentru extragerea acestora, ex­plorările ra­dio­lo­gice fiind influenţate de reflexia materialului metalic. În aceste condiţii este greu de precizat raportul cu marile vase şi nervi ai regiunii.

Cuvinte-cheie: corp străin metalic penetrant, regiune cervicală pro­fun­dă, artefacte imagistice

Abordarea pacientului cu vertij

Conf. univ. dr. Mădălina GEORGESCU
UMF „Carol Davila” Bucureşti

Echilibrul reprezintă o problemă de sănătate, având în vedere frecvenţa sa în practica medicilor de medicină general, a specialiştilor ORL şi a neurologilor, precum şi impactul negative crescut pe care tulburările de echilibru îl au asupra pacienţilor. Lucrarea de faţă prezintă noţiuni de anatomie, fiziologie şi fiziopatologie a sistemului vestibular, corelate cu metodele clinice şi paraclinice recomandate în evaluarea pacientului cu ameţeli. De asemenea, sunt prezentate cele mai frecvente etiologii ale sindromului vestibular periferic, precum şi sugestii de tratament.

Cuvinte-cheie: sindrom vestibular periferic, protocol de evaluare, beta­histină

Otomastoidita mascată la copil. Prezentare de caz

Prof. univ. Emil MĂRGINEAN, rez. dr. Ciprian VENTER, rez. dr. Oana VALENAS, rez. dr. Viviana SALA, rez. dr. Alina PANTIŞ
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea

Otomastoidita mascată este o infecţie subclinică a mucoasei ca­vi­tă­ţilor urechii medii, în special a mastoidei. Etiopatogenie. În aproa­pe toa­te cazurile, apare după o otită medie acută tratată cu antibiotic cu spec­tru larg, dar cu vindecare incompletă, cu persistenţa unei infecţii şi inflamaţii puţin virulente, nesupurative la nivelul aticii, aditusului şi mas­toidei. Prezentare de caz. Copil în vârstă de 3 ani din mediul rural se in­ternează de urgenţă pe secţia ORL, prin transfer de la Neurochirurgie, cu stare generală alterată, obnubilat, sindrom febril 39-40 de grade, cu modificări la examen biologic - leucocitoză înaltă, probe inflamatorii mult crescute. Tratament chi­rur­gical: de urgenţă în primele 24-48 de ore (în caz de complicaţii en­docraniene). Tratament medicamentos: re­echilibrarea stării ge­ne­rale, reechilibrarea deficienţelor imunologice sau me­tabolice, an­ti­bio­terapie pe cale venoasă.

Cuvinte-cheie: otomastoidită, evidare petromastoidiană, copil

Chirurgia endoscopică a tumorilor benigne de bază de craniu la copii

Dr. Bogdan MOCANU1, Dr. Alina CIOCALTEU2, Silviu OPRESCU1, Dr. Irina BOAGIU3, Dr. Denisse CREŢU4, Dr. Daniel MIREA5, Dr. Vlad BUDU4
1. Brain Institute - Spitalul Monza Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti
3. Spitalul Ponderas Bucureşti
4. Institutul ORL „Prof. Hociotă” Bucureşti
5. Spitalul Clinic de Urgenţă Elias - Bucureşti

Autorii prezintă experienţa lor în abordarea afecţiunilor din patologia tumorală benignă pediatrică rezolvabilă prin chirurgia endoscopică transnazală. În lucrare sunt exemplificate manevrele complexe pentru ablaţia unui encefalocel la un copil în vârstă de 3 luni, excizia unui meningo-encefalocel la un pacient în vârstă de 2 ani şi jumătate, un meningocel la o pacientă în vârstă de 7 ani şi un caz rar de cordom de clivus la un pacient de 6 ani, punând accentul pe momentele-cheie ale intervenţiilor - închiderea intraoperatorie a fistulelor LCR, hemostaza efi­cientă sau utilizarea instrumentarului de microlaringoscopie sus­pen­da­tă în timpul manevrelor de îndepărtare a tumorii din regiunea re­tro­sfe­noidală. Toate intervenţiile descrise au fost rezolvate exclusiv de către echipa monodisciplinară ORL.

Cuvinte-cheie: meningocel, encefalocel, meningoencefalocel, cordom de clivus, fistulă LCR

Chirurgia endoscopică transsfenoidală a lojei hipofizare

Dr. Bogdan MOCANU1, Dr. Sergiu STOICA1, Dr. Alina CIOCALTEU2, Silviu OPRESCU1, Dr. Anca VIŞAN1
1. Brain Institute - Spitalul Monza Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti

Echipa mixtă Neurochirurgie - ORL prezintă câteva cazuri operate în ultimii ani (adenoame hipofizare, disgerminoame, craniofaringioame), punând accentul pe tipul de abord (mononarinar sau binarinar), mo­mentele-cheie ale intervenţiei (ablaţie completă, hemostază efi­cien­tă intraoperator, închiderea fistulei LCR per primam şi îngrijiri post­ope­ra­torii) şi rezultatele acestei chirurgii. Autorii aduc în discuţie utilizarea unor instrumente agre­si­ve folosite pentru ablaţia tumorii (aparatul cu microfragmentaţie şi as­pi­raţie versus disectorul cu ultrasunete) şi pre­zintă o trecere în revistă a teh­ni­cilor chirurgicale şi a materialelor uti­lizate în închiderea lojii hipofizare după rezolvarea transnazală trans­sfe­noidală a patologiei tumorale sellare - allogrefe sau xenogrefe, de la ţesut adipos, muşchi, fascia latta, grefon osos, la adezivi biologici şi plă­cuţe de titan care să asigure rigiditatea ne­ce­sară bazei craniului. O ca­vitate retentivă rezistentă poate fi asigurată şi prin sutura durei mater cu fir neresorbabil 6.0, cu nod de alunecare. Echipa foloseşte ca bază de stu­diu peste 500 de intervenţii chirurgicale efectuate în ultimii 7 ani atât la adulţi cât şi la copii.

Cuvinte-cheie: breşe durale, fistulă de LCR, adenom hipofizar, cranio­fa­rin­giom, abord endoscopic transsfenoidal

Închiderea endoscopică a fistulelor LCR de bază de craniu

Dr. Bogdan MOCANU1, Dr. Alina CIOCALTEU2, Silviu OPRESCU1, Dr. Irina BOAGIU3, Dr. Denisse CREŢU4, Dr. Daniel MIREA5, Dr. Vlad BUDU4
1. Brain Institute - Spitalul Monza Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti
3. Spitalul Ponderas Bucureşti
4. Institutul ORL „Prof. Hociotă” Bucureşti
5. Spitalul Clinic de Urgenţă Elias - Bucureşti

Obiective. Autorii prezintă experienţa proprie în închiderea unor bre­şe durale rezolvate în timpul celor 12 ani de activitate chirurgicală en­dos­copică rinosinusală. Metode. Închiderea endoscopică utilizând di­verse tipuri de grefe în două sau trei straturi, cu sau fără adeziv biologic. Discutăm aici şi despre închiderea unor fistule LCR cu debit mare apărute în urma chirurgiei transsfenoidale a craniofaringioamelor. Pentru aces­te breşe a fost necesară utilizarea plăcuţelor de titan sau sutura en­do­sco­pică a durei mater la nivelul planseului sellar cu fir neresorbabil 6.0, cu nod de alunecare. Rezultate. Breşa durală a fost închisă cu succes în toate cazurile, nemaifiind necesare alte intervenţii. Concluzii. Este adusă în discuţie obligativitatea identificării şi localizării cât mai precise a breşei, utilitatea adezivilor biologici şi a xenogrefelor, corelarea curbei de învăţare cu momentul apariţiei acestor incidente operatorii.

Cuvinte-cheie: fistulă LCR, craniofaringiom, sutura durei mater

Abordul curativ endoscopic al tumorilor maligne rinosinusale - mit sau realitate?

Dr. Bogdan MOCANU1, Dr. Alina CIOCALTEU2, Silviu OPRESCU1, Dr. Irina BOAGIU3, Dr. Denisse CREŢU4, Dr. Daniel MIREA5, Dr. Vlad BUDU4
1. Brain Institute - Spitalul Monza Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti
3. Spitalul Ponderas Bucureşti
4. Institutul ORL „Prof. Hociotă” Bucureşti
5. Spitalul Clinic de Urgenţă Elias - Bucureşti

Autorii prezintă experienţa lor în ablaţia endoscopică a tumorilor maligne rinosinusale, exemplificată prin alegerea a câtorva cazuri: carcinom slab diferenţiat invaziv naso-etmoidal stâng, carcinom epidermoid spinocelular naso-etmoidal stâng cu extensie în rinofaringe, carcinom adenoid chistic rino-maxilo-etmoidal drept, osteofibrosarcom sfeno-etmoidal drept, car­ci­nom epidermoid spinocelular moderat diferenţiat rino-maxilo-etmoidal stâng cu extensie aparentă în periorbită, carcinom nediferenţiat sfenoido-cli­val. Lucrarea pune accent pe momentele-cheie ale intervenţiilor (ablaţie ma­cro­scopică completă, hemostază eficientă intraoperator, manage­men­tul complicaţiilor, îngrijiri postoperatorii) şi încearcă să stabilească avan­tajele şi dezavantajele chirurgiei endoscopice versus chirurgia clasică. Au­to­rii recunosc limitele acestui tip de abord minim-invaziv în unele cazuri (in­va­zia peretelui anterior al sinusului maxilar, invazia sinusului frontal), dar sub­li­niază rafinamentul metodei în interacţiunea cu elemente anatomice che­ie (periostul orbital, baza de craniu), respectând în acelaşi timp regulile esen­ţiale de prezervare a calităţii vieţii bolnavului.

Cuvinte-cheie: tumori maligne rinosinusale, endoscopie, limite abord, calitatea vieţii

Complicaţiile orbitare ale sinuzitelor. Factori de risc, evoluţie şi prognostic

Cristian MÂRŢU1,2, Sebastian COZMA1,2, Dan MÂRŢU1,2, Luminiţa RĂDULESCU1,2
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi, România
2. Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, România

Introducere. Complicaţiile orbitare ale sinuzitelor reprezintă o pa­to­logie ades întâlnită în cazul infecţiilor acute ale sinusurilor pa­ra­nazale - în special când apar la nivelul celulelor etmoidale - cu frec­venţă crescută la pacientul pediatric. Complicaţiile orbitare ale si­nu­zitelor pot fi foarte grave, variind de la deficit vizual moderat pâ­nă la orbire. Material şi metodă. Am inclus în acest studiu 7 pa­cienţi cu complicaţii orbitare în urma sinuzitelor, diagnosticaţi şi tra­taţi în Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi. Rezultate şi dis­cuţii. Pacienţii incluşi în studiu au fost diagnosticati cu sinuzite fron­to-etmoido-sfenoidale cu următoarele complicaţii: abces orbitar sub­periostal, abces orbitar intraconal, pa­ra­li­zie de nervi cranieni. La stabilirea conduitei terapeutice am ţinut cont de rezultatul ex­plo­rărilor imagistice, starea clinică şi evoluţia pacientului sub tra­ta­ment medical. Concluzii. Patologia orbitară apărută ca ur­ma­re a si­nuzitelor este o complicaţie frecventă, în special la pacientul pe­­­di­atric, şi uneori poate avea urmări grave asupra funcţiei vi­zu­ale. Com­plicaţiile orbitare în urma sinuzitelor impun tratament me­dical instituit în urgenţă şi atunci când este necesar, intervenţie chi­rur­gi­cală de salvare.

Cuvinte-cheie: sinuzită, complicaţii orbitare

Fistula faringo-cutanată după laringectomia totală. Factori de risc

Cristian MÂRŢU1,2, Sebastian COZMA1,2, Dan MÂRŢU1,2, Luminiţa RĂDULESCU1,2
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi, România
2. Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, România

Introducere. Fistula faringo-cutanată (FFC) este cea mai frec­ven­tă complicaţie la pacienţii cu laringectomie totală şi creşte mor­biditatea şi costurile de tratament, prelungeşte perioada de îngrijiri postoperatorii şi de internare şi amână posibilitatea ins­ti­tuirii tratamentului adjuvant. Scop. Ne propunem să evaluăm ra­ta incidenţei şi să evidenţiem factorii cei mai importanţi care au de­ter­mi­nat apariţia FFC la pacienţii noştri. Material şi metodă. În acest scop am realizat un studiu retrospectiv pe o perioadă de 5 ani, pe un lot de 116 pacienţi cu laringectomie to­ta­lă. Din aceştia, 13 pacienţi (11%) au prezentat FFC. Rezultate şi dis­cuţii. Între factorii citaţi în literatură ce favorizează dezvoltarea FFC, amintim: consumul de al­cool şi fumatul preoperator, radio- şi chi­mio­te­rapia, malnutriţia, ex­ten­sia locală, bolile asociate, marginile plăgii, tra­heotomia, vârsta, ex­ten­sia la faringe, valorile hemoglobinei şi ale al­buminei (anemia) pre­o­perator. Analizând aceşti factori la pacienţii noştri cu FFC am pu­tut incrimina anemia preoperatorie, stadiul avansat al tumorii cu extensie spre faringe, bolile asociate (diabet, boală ob­struc­tivă pul­monară cronică, hepatopatie), vomă în a doua zi post-ope­rator, ra­dio-chimioterapia. Tratamentul FFC a constat în punerea în re­paus a faringelui şi esofagului (prin gastrostomă) şi antibioterapie (con­form antibiogramei). Închiderea fistulei s-a realizat în medie în a 28-a zi postoperatoriu. Concluzii. Anemia preoperatorie, stadiul avan­sat al tumorii cu extensie spre faringe, bolile asociate (diabet, boa­lă obstructivă pulmonară cronică, hepatopatie), vomă în a doua zi post­ope­ratoriu, radio-chimioterapia reprezintă factori de risc ce pre­dis­pun la apariţia FFC. Tratamentul zilnic local şi sistemic a permis în­chi­derea spon­tană a defectului în decursul unei perioade medii de apro­ximativ o lună.

Cuvinte-cheie: fistulă faringo-cutanată, factori de risc, larin­gec­to­mie totală