Tipuri de relaţii interumane în pediatrie

Pediatria exercitată ca o profesie de credinţă impune în primul rând pasiune, dar şi exerciţiul perpetuu al alinierii la dinamica adaptării unor noţiuni: de nutriţie, terapie antiinfecţioasă, diag­nostic.Nu poţi rămâne conservator în atitudini atâta vreme cât ştii că la fiecare minut apar publicaţii noi, cu o viteză care face imposibilă parcurgerea lor, cu descoperiri care actualizează eficient noţiunile principale din diverse domenii. Misiunea dialogului deschis cu pacienţii şi aparţinătorii este una dificilă şi totuşi utilă într-o lume în care dialogul trebuie să ne domine mintea şi pornirile pentru o confruntare civilizată. 
Schimbarea face parte din progres, iar asumarea ideii de cunoaştere a indicaţiilor momentului devine o condiţie în exercitarea oricărei profesii.

În pediatrie totul este în relaţie cu nutriţia precoce, cu stabilitatea microbiomului ideal, cu existenţa unei interfeţe reale sănătate maternă - sănătatea copilului şi, în condiţiile în care se afirmă „the breast is the best”, devenim conştienţi de miracolul de nedepăşit al vocaţiei de mamă. Această vocaţie şi glorificarea puterii de a alăpta, de a dedica timpul prezent celui viitor, care pentru copil înseamnă cucerirea sănătăţii întregii vieţi, reprezintă principala preocupare recomandată de experţi, deoarece o practică nutriţională corectă are efecte benefice în dezvoltarea cognitivă, în răspunsul imun sistemic şi în promovarea pe termen lung a sănătăţii.

La recentul Congres European de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică (ESPGHAN), organizarea simpozioanelor, conferinţele şi studiile prezentate, alături de tratatele oferite în librăriile deschise la congres, cu posibilitatea achiziţionării de materiale imediat, au convins auditoriul asupra interesului actual, dar mai ales asupra perspectivelor în domeniul intervenţiilor nutriţionale benefice.
Intervenţia probioticelor în motilitate, în percepţia durerii sau în inflamaţie reprezintă noţiuni încă deschise surprizelor, în timp ce relaţia, de pildă, între microbiota orală a mamei şi cea fetală surprinde imaginaţia specialiştilor. De asemenea, preocupări spectaculoase în pedia­trie sunt identificarea de biomarkeri ai unei nutriţii bune sau recomandările țintite în condiţii de prematuritate sau patologie digestivă ori hepatică.
Dar, dincolo de toate acestea, rămâne în final confruntarea cu practica pediatrică, momentul în care trebuie să justifici o recomandare sau alta, trebuie să te faci înţeles şi să devii eficient, ascultat. Cum îi explici unei bunici care acum îşi îngrijeşte nepoţelul de ce ţi-ai schimbat opţiunea de cronologie a diversificării pe care o promovai în urmă cu 10-15 ani pentru altă generaţie? Cum explici că, în urmă cu cinci ani, recomandai să se combată febra în preajma vaccinului, iar acum insişti să se combată doar febra majoră şi să nu se administreze antiinflamatoare nesteroidiene? Pentru pediatru, stagiile pentru studenţi sau rezidenţi au doar grad de dificultate profesională şi de profunzime. Proba de foc este reprezentată de întrebările şi solicitarea explicaţiilor pentru familie. 
Trebuie să fii conectat, precis în informare şi onest în afirmaţii.

Modularea nutriţională este un domeniu în care s-au făcut descoperiri majore, dar în care există încă multe secrete şi supoziţii. Asistăm la schimbări de atitudine, ne adaptăm la această viteză de însuşire a descoperirilor, la implementarea acestor cercetări fără precedent.
Dincolo de toate aceste eforturi este copilul, viitorul nostru, singura garanţie că vom exista victorioşi dincolo de oricâte incertitudini. Şi, mai presus de toate, trebuie să fim insistenţi, complecşi şi compleţi în investigare, în cunoaştere, în recomandări.
Modelul ultimului ghid din diagnosticul de laborator al sensibilităţii la gluten este următorul: dozăm anticorpii anti-transglutaminază tisulară de tip IgA în ser; pozitivitatea înseamnă sensibilitate la gluten, negativitatea obligă la testarea anticorpilor antigliadină de tip IgA. Dacă titrul este pozitiv, pacientul are sensibilitate la gluten. Dacă este negativ, cercetăm deficitul de IgA şi, dacă se probează, dozăm concomitent anticorpii antigliadină şi antitransglutaminază tisulară de tip IgG. Dacă sunt pozitivi, există sensibilizare la gluten. Dacă sunt negativi şi ne gândim clinic la sensibilitate la gluten, atunci determinăm anticorpii antitransglutaminază epidermală, care pot fi pozitivi! Evident, toate acestea cu posibilitatea existenţei unui diagnostic genetic HLA II DQ2, DQ8 pozitiv.
Drumul lung este cel care verifică şi înlătură îndoielile, iar pediatria are nevoie de certitudini.

Prof. dr. Evelina Moraru
Redactor-şef