Sindromul hiperactivitate/deficit de atenție (ADHD) este o afecțiune neuropsihiatrică frecvent întâlnită la vârsta pediatrică. La școlari, frecvența ADHD este de 4-12% (Brown 2001, Faraone 2003), dar sindromul poate afecta copiii de toate vârstele și manifestările pot persista până la vârsta adultă.
Tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie se caracterizează prin trei simptome majore: hiperactivitate, tulburare de atenţie şi impulsivitate, dar în cadrul tabloului clinic pot exista tulburări multiple ale funcţiei cognitive. Mulți copii și adolescenți cu acest sindrom pot prezenta frecvent manifestări psihice asociate reprezentate de probleme de învăţare sau de somn, tulburări emoţionale, ale funcţiilor sociale sau de comportament (Taurines, 2010). Gillberg (2004) consideră că 60% dintre pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD asociază cel puțin o altă afecțiune psihică. De asemenea, Rowland (2002) opinează că, dintre copiii cu ADHD, 59-87% sunt diagnosticați și cu o altă boală psihică, iar 20% întrunesc criteriile de diagnostic pentru trei sau mai multe afecțiuni psihice.
Anxietatea este frecvent întâlnită la copiii și adolescenții cu ADHD. Jarrett (2008) consideră că aproximativ 25-50% dintre acești pacienți prezintă diferite semne clinice de anxietate, fie că este vorba despre anxietatea de separație, anxietatea socială sau generalizată. Sciberras și colaboratorii (2014) au studiat incidența anxietății la copiii cu ADHD, raportând prezența unei tulburări anxioase la 26% dintre aceștia și a mai mult de două tulburări anxioase la 39%. De asemenea, Efron și colaboratorii (2014) au observat că 6,7% dintre copiii cu ADHD evaluați prezentau anxietate generalizată, 13,4% anxietate de separație și 7,8% anxietate socială. Elia (2008) a raportat asocierea ADHD - anxietate la 18,6% dintre copiii cu sindrom AHDH de tip predominant de inatenție, la 22,2% dintre cei cu sindrom ADHD de tip predominant hiperactiv-impulsiv și la 12,4% dintre cei cu ADHD de tip combinat. În alte studii s-a observat că pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD și anxietate sunt mai puțin impulsivi, dar prezintă deficit de atenție și probleme cognitive mai severe (Newcorn 2001, Bowen 2008). Sciberras și colaboratorii (2014) au remarcat că pacienții cu ADHD și anxietate au o calitate a vieții mai scăzută, asociind mai frecvent tulburări de comportament și dificultăți în îndeplinirea sarcinilor zilnice.
Depresia este o altă tulburare psihică care apare frecvent în tabloul clinic al copiilor cu ADHD. Datele din literatură raportează asocierea ADHD - depresie la 12-50% din pacienți (Gillberg 2004, Elia 2008). Elia (2008) a diagnosticat diferite forme de depresie la 20,8% dintre copiii cu sindrom AHDH de tip predominant de inatenție, la 19,4% dintre cei cu sindrom ADHD de tip predominant hiperactiv-impulsiv și la 22,7% dintre cei cu ADHD de tip combinat. Alți autori au observat că asocierea depresie - ADHD influențează în mod negativ calitatea vieții psihosociale a acestor pacienți (Blackman, 2005). Într-un studiu realizat pe un lot de 432 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani diagnosticați cu ADHD, Classi și colaboratorii (2012) au raportat absenteism școlar la 25,7% dintre copiii cu ADHD care asociau depresie. De asemenea, Cho (2008) a observat că depresia determină la adolescenții cu ADHD, în special la sexul feminin, apariția ideației și a comportamentului suicidar. Din aceste considerente, numeroși autori opinează că testele psihologice pentru depistarea depresiei trebuie efectuate de rutină la adolescenții cu ADHD (Blackman 2005, Schartz 2006).
Tulburările de învățare afectează aproximativ 2-10% dintre copiii de vârstă școlară (Polanczyk, 2007), dar au o prevalență de 18-60% printre copiii cu ADHD, până de șase ori mai mare decât în populația generală (DuPaul, 2004). Efron și colaboratorii (2014) au raportat diferite tulburări de învățare la pacienții cu ADHD urmăriți: probleme de citire (33,5%), probleme în efectuarea calculelor matematice (46,1%) și asocierea dificultăților la citire și la efectuarea calculelor matematice (52,8%). De asemenea, Westby (2004) consideră că riscul de asociere probleme de limbaj - ADHD este de trei ori mai mare decât în populația generală. Tirosh (1998) raportează prezența problemelor de limbaj la 45% dintre pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD evaluați, observând că acestea sunt mai frecvente la sexul feminin. Cohen (1998) apreciază că pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD care asociază tulburări de limbaj au rezultate școlare scăzute. Această ideee este susținută și de studiul lui Sciberras (2014), care a obiectivat existența problemelor de limbaj la 40,4% dintre copiii cu ADHD urmăriți, subliniind că aceștia asociau frecvent dificultăți la citire și la efectuarea calculelor matematice.
Tulburările de somn, reprezentate de somnolență diurnă excesivă, dificultăți în inițierea și menținerea somnului, prezența coșmarurilor, au fost frecvent observate la copiii cu ADHD (Hvolby 2009, Corkum 2011). Datele din literatură indică prezența tulburărilor de somn la aproximativ 25-50% dintre copiii cu ADHD, chiar în absența medicației stimulante (Spruyt, 2011). Relația dintre ADHD și tulburările de somn este complexă și probabil multidirecțională și multifactorială, cu un impact important asupra activităților zilnice ale individului. Hvolby (2009) a observat că timpul mediu înregistrat până la instalarea somnului la copiii cu ADHD este de aproximativ 26,3 minute, fiind prelungit față de cel înregistrat la copiii cu alte tulburări psihice, dar fără ADHD (18,6 minute) și față de cel înregistrat la grupul de control al copiilor sănătoși (13,5 minute). De asemenea, Goraya (2009) a raportat la pacienții cu ADHD care au fost urmăriți prin polisomnografie că durata de instalare a somnului a variat între 10 și 39 de minute, media fiind de 24 de minute. Într-un studiu realizat pe 43 de copii cu ADHD, Konofal și colaboratorii (2003) au remarcat prezența sindromului picioarelor neliniștite la 44% dintre aceștia. La rândul său, Kwon (2014) a raportat asocierea tulburărilor de somn la majoritatea copiilor cu ADHD evaluați: 42,9% au prezentat simptome ale sindromului picioarelor neliniștite, 48% de parasomnie, 45% au avut insomnie, la 7% s-au înregistrat treziri nocturne frecvente, 80% au declarat somnolență diurnă, iar 53% au avut diferite tulburări de respirație în timpul somnului.
Concluzii
Sindromul ADHD este complex, în cadrul tabloului clinic pot exista tulburări multiple ale funcţiei cognitive. Majoritatea pacienților cu acest sindrom pot prezenta frecvent manifestări psihice asociate, reprezentate de probleme de învăţare sau de somn, tulburări emoţionale, ale funcţiilor sociale sau de comportament. Asocierea la tabloul clinic a acestor comorbidități poate accentua dificultățile sociale și emoționale ale copiilor cu ADHD, ceea ce determină apariția conflictelor școlare și familiale, cu influențe negative asupra calității vieții acestor pacienți.