Pasteureloza ovină – diagnostic şi management terapeutic

Pasteureloza are un caracter multifactorial, cu implicarea stresului ca factor asociat, predispozant, şi prezenţa diferiţilor agenţi etiologici ce determină apariţia bolii. Mannheimia haemolytica, Bibersteinia trehalosi şi Pasteurella multocida sunt frecvent izolate din plămânii ovinelor bolnave, determinând complicaţii majore şi moartea animalelor.

Acestea sunt considerate rezidenţi normali ai amigdalelor şi gâtului animalelor sănătoase, cu o prezenţă de 50%. Cu toate acestea, sub acţiunea factorilor stresori, sistemul imunitar devine suprimat şi bacteriile se pot multiplica haotic. Ele invadează segmentul respirator, cu tropism la nivelul plămânilor şi pot determina pneumonii sau septicemii. Dacă nu sunt tratate corespunzător, cazurile infectate sfârşesc prin exitus. Rata mortalităţii cu Bibersteinia trehalosi este semnificativ mai mare decât cu ceilalţi agenţi patogeni.

Există două manifestări distincte ale pasteurelozei: septicemia, cauzată în general de Bibersteinia trehalosi, asociată cu Pasteurella multocida, fiind cel mai frecvent caracterizată prin moarte subită sau găsirea oilor muribunde în efectiv, şi pneumonia, unde, în timpul unui focar, mortalitatea dintr-un efectiv poate ajunge până la 25%. Pneumonia pasteurelică este responsabilă pentru majoritatea îmbolnăvirilor la oi şi reprezintă o ameninţare pentru animalele de toate vârstele. Costurile de deces şi tratament pot atinge cu uşurinţă 8% din costurile de producţie. La acestea trebuie adăugate costurile de performanţă redusă a stocurilor, bolile subclinice şi costurile ridicate de personal.

Virulenţa acestor patogeni este mediată de acţiunea mai multor factori, inclusiv endotoxine, leucotoxine şi polizaharide capsulare, care oferă bacteriilor avantaje faţă de imunitatea gazdei. Leucotoxina este deosebit de importantă în patogeneză, deoarece este toxică în mod specific pentru leucocitele ovinelor, având ca rezultat depunerea de fibrină în plămâni şi pe suprafeţele pleurale. Endotoxina lipopolizaharidă contribuie la reacţiile adverse la nivelul plămânilor şi, de asemenea, duce la insuficienţă circulatorie sistemică şi la şoc. Polizaharida capsulară previne fagocitoza bacteriilor şi ajută la ataşarea la suprafaţa epitelială alveolară.

Supravieţuirea în faza acută a pasteurelozei pneumonice depinde de gradul de afectare a plămânilor şi a tractului respirator inferior.

Ovinele care se recuperează pot avea probleme respiratorii cronice, inclusiv scăderea capacităţii pulmonare şi eficienţa creşterii în greutate dacă mai mult de 20% din plămâni au fost afectaţi.

Semnele clinice sunt influenţate de vârsta animalului, iar mortalitatea mieilor tineri poate fi foarte mare, însă acestea nu se diferenţiază în mod specific de alte afecţiuni respiratorii. Cea mai comună simptomatologie apare după o incubaţie de scurtă durată (12-24 de ore) şi este reprezentată de febră (până la 42°C), depresie, respiraţie dificilă şi frecvenţă respiratorie crescută (tahipnee), reducerea apetitului, tuse, cianoza mucoaselor, secreţii nazale (iniţial apoase, care ulterior pot deveni purulente), conjunctivită, epiforă. De asemenea, mai pot să apară şi semne clinice de ordin digestiv precum gastroenterite, enterocolite, enterite, apendicite, peritonite şi alte manifestări localizate – conjunctivite, flegmoane, uretrite.

Metodele de diagnostic pentru confirmarea pasteurelozei la animale, în special la ovine, presupun mai multe metode, dintre care putem enumera examenul clinic, testele de laborator şi examinarea post-mortem.

Examenul clinic al animalelor bolnave include mai mulţi paşi, printre care amintim: înregistrarea frecvenţei şi tipului respirator, măsurarea temperaturii rectale şi observarea semnelor clinice care conduc spre această afecţiune. Semnele clinice şi patologia macroscopică în bolile respiratorii sugerează ocazional un diagnostic specific. Testele de laborator sunt adesea necesare pentru un diagnostic definitiv, prin cultivarea organismelor cauzatoare din plămâni sau organele afectate.

Testele de laborator pot fi efectuate din probele colectate de la animale vii bolnave sau în timpul examinării post-mortem.

Se realizează lavajul pulmonar, care poate fi efectuat în două moduri: lavajul transtraheal, ce implică inserarea unui tub prin piele în trahee, sau lavajul bronhoalveolar, unde tubul este introdus în trahee pe la nivelul narinelor.

Leucograma sanguină, concentraţia de fibrinogen şi concentraţiile de proteine în fază acută pot indica un răspuns inflamator nespecific. Există o corelaţie mai bună cu analiza PCR a ţesutului pulmonar decât cu cultura microbiană în identificarea prezenţei P. multocida, M. haemolytica sau B. trehalosi.

Confirmarea P. multocida, M. haemolytica sau B. trehalosi în probe de spălare transtraheală antemortem sau lavaj bronhoalveolar, precum şi în leziunile pulmonare post-mortem, oferă un diagnostic definitiv.

Rezultatele necropsiei sunt constituite din bronhopneumonie, leziuni focale fibrinopurulente, necroză coagulativă şi pleurită fibrinoasă; de asemenea, leziunile includ hemoragia subcutanată, necroza epitelială a limbii, a faringelui, a esofagului sau ocazional a abomasului şi intestinului, mărirea tinsilelor şi a ganglionilor limfatici retrofaringieni, leziuni peracute, multifocale, embolice, necrozante în plămân şi ficat.

Diagnosticul formelor pneumonice şi septicemice de pasteureloză se bazează pe necropsie, constatări macroscopice şi histopatologice şi izolarea organismelor dintr-o serie de ţesuturi.

Testele de laborator pot fi realizate prin metode alternative rapide, precum PCR, tehnicile standard de identificare fenotipică rămânând de încredere în furnizarea unui diagnostic definitiv. După izolare, o identificare prezumtivă a P. multocida este adesea realizată din caracteristicile de creştere pe plăcile de agar cu sânge, unde coloniile pure sunt rotunde, de culoare gri, nehemolitice, mucoide sau nemucoide.

Metodele bazate pe PCR folosesc primeri specifici ce vizează o genă conservată din genom. Dezvoltarea unei tehnici PCR specifice a reprezentat un pas semnificativ în diagnosticarea unor infecţii cu P. multocida, deoarece se realizează o confirmare rapidă a cazurilor suspecte.

Testele imunologice sunt rareori efectuate pentru diagnosticul de rutină al infecţiilor cauzate de P. multocida. Evident, testele serologice sunt practic lipsite de valoare în diagnosticarea formelor septicemice fatale, care pot fi caracterizate de un nivel scăzut de imunitate sistemică în stadiile incipiente ale infecţiei. Mai mult, testul de anticorpi pozitiv nu trebuie asociat cu prezenţa unei infecţii active.

Rezumând, diagnosticul pasteurelozei presupune o combinaţie de semne clinice, examene ante- şi post-mortem, precum şi o examinare prin teste de laborator ale probelor recoltate.

Terapia adecvată este necesar a fi administrată în momentul precoce al bolii, prin introducerea unui protocol antimicrobian eficient. Managementul terapeutic constă în tetracicline cu acţiune lungă, antimicrobiene beta-lactamice cu spectru larg, macrolide sau florfenicol.

Cultura bacteriologică şi testarea sensibilităţii la antimicrobiene a tulpinilor izolate ajută direct la indicarea tratamentului antimicrobian optim. Ampicilina, ceftiofurul, danofloxacina, florfenicolul, trimetoprim-sulfametoxazolul, tilmicosinul şi tulatromicina au o eficacitate bună în combaterea bolii.

Tratamentul este adesea nerecompensator, din cauza progresiei rapide a leziunilor pulmonare şi a eliberării de endotoxine, cu excepţia cazului în care este administrat în debutul bolii. Lichidele parenterale şi agenţii antiinflamatori sunt potenţiali adjuvanţi pentru tratamentul antimicrobian principal. Tratamentele antiinflamatorii auxiliare (de exemplu, flunixin sau dexametazonă) sunt adesea folosite. Administrarea profilactică a antimicrobienelor la mieii cu risc poate fi benefică.

Pasteureloza septicemică are o susceptibilitate favorabilă la antimicrobiene, răspunsul la tratament fiind adesea dezamăgitor.
 

Conflict de interese: niciunul declarat  
Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.