IPOTEZE

O abordare bio-psiho-socială a conceptului de crimă urmată de sinucidere (Murder-Suicide)

First published: 07 martie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

Keywords
Fenomenul suicidar este abordat ca problemă de sănătate mintală; pe de altă parte, homicidul ca formă extremă de manifestare a comportamentului agresiv are în primul rând implicații juridice și etico-morale. Ca teme de cercetare, cele două tipuri de comportamente sunt abordate separat, dar se impune o integrare în context cultural și social a celor două fenomene, având în vedere abundența în mass-media a relatărilor privind situații concrete de crimă, urmată de sinucidere.
Primii autori care au abordat aceste fenomene considerau că suicidul și homicidul sunt răspunsuri diferite la o cauză comună, aflate în relație de proporționalitate inversă. Cu alte cuvinte, răspunsul la frustrări interpersonale se manifestă printr-o paletă de comportamente în care sinuciderea și homicidul sunt cei doi poli opuși. Durkheim raportează aceste comportamente la gradul de integrare socială, afirmând că integrarea socială excesivă generează rate mai mari de suicid sau homicid altruist, iar dezorganizarea socială duce la rate crescute de suicid sau homicid anomic.
Freud, contemporan cu Durkheim, împărtășește ideea că homicidul și suicidul sunt răspunsuri diferite la o cauză comună, dar consideră suicidul drept o expresie a pulsiunii agresive întoarse către propria persoană. Astfel, acumularea tensiunilor generate de conflictele intrapsihice generate de existență se poate elibera fie prin exteriorizarea impulsului autodistructiv, rezultând homicidul la persoanele la care primează instinctul de supraviețuire, fie prin îndreptarea către propria persoană a pulsiunilor distructive, rezultând suicidul la cei la care impulsul de a ucide este blocat.
Pornind de la perspectiva lui Freud, o serie de alți autori au abordat suicidul și homicidul ca fiind fenomene complementare, opuse normelor culturale și sociale, cu o serie de similitudini din perspectivă psihologică, dar net diferite în plan social. 
Unii autori consideră că homicidul-suicid, indiferent de gradul de planificare sau impulsivitate al săvârșirii sale, este rezultatul unei explozii emoţionale, fără perioadă de remușcare sau teamă între cele două acte.
Alți autori susţin că homicidul și suicidul au ca substrat comun frustrarea, că homicidul este o reacție comportamentală extremă la constrângerea reală sau percepută exercitată de societate asupra acțiunilor persoanei, iar suicidul însoțește homicidul la acei indivizi care ucid o persoană apropiată sau învestită ca sursă primară de atașament și frustrare. Homicidul, prin îndepărtarea sursei frustrării, rezolvă, pe de o parte, frustrarea, dar pe de altă parte creează un alt gen de frustrare, prin îndepărtarea sursei de atașament, iar această frustrare este soluționată disfuncțional prin sinucidere.
Modelul social-psihologic al homicidului-suicid explică acest gen de comportamente din perspectiva unui eșec real sau perceput. Persoana caracterizată de rigiditate în definirea rolurilor sociale atribuie responsabilitatea acestui eșec altei persoane, pe care o va îndepărta prin homicid, apoi survine sinuciderea ca mecanism defectuos de a prelua controlul asupra consecințelor homicidului. 
Unii autori consideră că majoritatea comportamentelor violente reprezintă, explicit sau implicit, forme defectuoase de înfăptuire a justiţiei înțelese ca pedeapsă, răzbunare, rezistenţă sau ripostă. Gradul de distanţă socială, ostilitate și gelozie, nivelul de atașament, inegalitățile și conflictele de rol și statut social ale făptașului și ale victimelor determină forma și gradul de intensitate a comportamentului de tip crimă-sinucidere. 
Fenomenul homicidului urmat de suicid („murder-suicide“) este privit de diverși autori drept:
  • subcategorie de homicid
  • subcategorie de suicid
  • două evenimente distincte
  • două faţete distincte ale aceluiași fenomen de violenţă și agresivitate.
Autorii care conceptualizează fenomenul murder-suicide ca fiind mai apropiat de homicid decât de suicid aduc în sprijinul abordării lor argumentul că incidentele de homicid urmat de suicid sunt mai numeroase în contextul conflictelor interpersonale și al unor relații interpersonale haotice, ambivalente, disfuncţionale, generatoare de gelozie și frustrare. Acești autori clasifică homicidul-suicid astfel:
  • conflictual: situaţiile de violenţă domestică;
  • altruist: homicidul are ca țintă vârstnici, persoane cu dizabilităţi, persoane percepute ca vulnerabile și dependente de autorul actului homicidar-suicidar;
  • pe fond de tulburare psihică;
  • alte circumstanțe.
Clasificarea clinică a homicidului-suicid cuprinde 5 categorii:
  • implicând partenerul, motivat de gelozia în relația cu partenerul;
  • implicând partenerul, motivat de starea sănătăţii partenerului;
  • filicid-suicid;
  • familicid-suicid;
  • extrafamilial.
Categoria aparte a filicidului implică mai ales copii de vârste mici și se asociază cu suicidul la aproximativ un sfert din mamele, respectiv la aproximativ o jumătate din tații ce comit filicid. Filicidul poate fi clasificat astfel:
  • Altruist: uciderea unui copil perceput drept vulnerabil, cu dizabilități, neviabil sau căruia părintele consideră că nu îi poate asigura contextul propice dezvoltării.
  • Psihotic acut: părinte în episod acut de tulburare psihotică sau afectivă.
  • Accidental (maltratare fatală).
  • Înlăturarea unui copil nedorit.
  • Răzbunare pe partener.
Probabilitatea ca filicidul să fie urmat de suicid este mai mare în contextul celui altruist sau psihotic acut și mai puțin probabil în celelalte circumstanțe.
În contextul actual al globalizării și al mediatizării intense a fenomenelor de violență și agresivitate în masă, cercetările de psihologie ale comportamentului criminal s-au axat inițial pe tipologia și profilul bio-psiho-social al persoanelor denumite criminali în masă sau atentatori sinucigași. S-a constatat că există 5 categorii de persoane cu potențial de a săvârși crime în masă urmate de sinucidere:
  • discipoli rigizi ai unui lider carismatic;
  • anihilatori ai familiei proprii;
  • criminali pseudocomando (ce primesc și execută un ordin de anihilare a unui grup de persoane);
  • angajaţi nemulţumiţi;
  • cei ce comit atentate teroriste și fug.
În funcţie de categorie, diferă și alegerea victimelor. Astfel, cei din primele două categorii își îndreaptă comportamentul criminal mai ales asupra membrilor familiei și persoanelor apropiate. Victimele angajaților nemulțumiți sunt mai ales colegi cu care atentatorul are relații conflictuale. În cazul celorlalte două categorii de atentatori sinucigași, victimele sunt cu precădere necunoscuți, percepuți ca aparținând unei categorii sociale față de care atentatorul resimte ostilitate, rejecție, constrângere.
Cercetările recente urmăresc asocierea dintre numărul total de victime, morţi și răniţi, și finalitatea incidentului (autoliză, deces prin împușcare de către poliţiști, prindere de către poliţiști). Se observă că ucigașii în masă uciși de poliţiști au avut un număr mai mare de victime decât cei ce au comis suicid după actul criminal, care la rândul lor au avut mai multe victime decât cei ce au fost prinși de organele legii.
Unii autori consideră că utilizarea termenului de sinucidere nu este adecvată la persoanele denumite „atentatori sinucigași“, aducând în sprijinul acestei abordări argumentul că decesul autoprovocat al acestora nu ar fi o autentică sinucidere, ci mai curând o recompensă autoadministrată, o consecință colaterală asumată a faptei, o fugă de consecințele juridice ale faptei sau o încercare de a controla desfășurarea evenimentului. Pe de altă parte, unii autori argumentează că poate intra în calcul sinuciderea chiar și în lipsa autosuprimării directe, dacă atentatorul se plasează cu bună știință în postura de a fi împușcat de forțele de ordine. 
Unii autori fac distincţia între suicidul dublu și homicidul urmat de suicid, deși în context clinic diferențierea este dificilă, iar din perspectivă juridică, actul este o crimă în ambele situații. Putem vorbi de suicid dublu în situațiile de unitate de cuplu excesiv de sudat sau izolat social, în care ambele persoane consimt; triggerul comportamentului fatal este un eveniment de viață stresant, iar decesul survine aproape simultan. Gradul crescut de atașament interpersonal (factor protector în cazul suicidului simplu) devine factor favorizant al suicidului dublu, pe când violenţa sau ambivalența relaţională pledează pentru crima urmată de sinucidere. Dublul suicid implică realizarea sa în practică de către o singură persoană; aceasta e, de regulă, persoana dominatoare din cadrul relației. Mecanismele care facilitează dublul suicid și crima urmată de sinucidere sunt în mare măsură similare: teama de a pierde puterea și controlul în relație, teama de izolare și de pierdere a obiectului atașamentului; în dublul suicid intervine nevoia de a fuziona cu partenerul, pe când în crima urmată de sinucidere intervin ostilitatea și agresivitatea îndreptate asupra unei persoane apropiate la care făptașul se raportează ambivalent.
Indiferent de clasificarea și perspectiva de abordare utilizate pentru fenomenul de homicid-suicid, se observă că probabilitatea ca suicidul să urmeze homicidului este mai mare atunci când persoana are relații apropiate și ambivalente cu victima și cu societatea, posedă arme de foc și ucide un număr mare de persoane.
Cercetările sistematice asupra fenomenului de homicid-suicid sunt grevate de o serie de impedimente de ordin metodologic. Unul dintre ele este variabilitatea fenomenului de la o ţară la alta, care s-ar putea baza pe anumiţi determinanţi culturali și structurali ai tiparelor de homicid-suicid. Mai mult, studiile de până acum au încadrat la categoria homicid-suicid fapte între care intervalul de timp scurs a fost foarte variabil (de la 24 de ore la 30 de zile), de unde și dificultăți majore în compararea rezultatelor și integrarea mecanismelor psihologice și sociale implicate.
Dincolo de tipologia empirică și dificultățile metodologice, se încearcă structurarea unei abordări integrative a conceptului murder-suicide care să depășească granițele suicidului și homicidului și să explice acest fenomen complex, combinând elementele de substrat neurobiologic, factorii de natură psihologică și contextul socio-cultural (figura 1).
Abordarea integrativă bio-psiho-socială a fenomenului homicid-suicid are ca scop primordial conturarea unei strategii eficiente de prevenție a acestuia. Orice demers preventiv al acestui gen de comportamente e necesar să pornească de la o înțelegere mai clară a motivațiilor acestora. Serviciile de sănătate mintală au responsabilitatea implementării unei strategii eficiente și adaptate cultural de prevenție și tratament al tulburărilor psihice, asociate cu risc crescut de sinucidere și violență, dar abordarea homicidului urmat de sinucidere din perspectivă medicală este limitativă. Serviciile sociale și instituțiile ce reglementează cadrul social, moral, etic și juridic al relațiilor interpersonale sunt responsabile să furnizeze cât mai multe alternative funcționale în context social pentru comportamentele violente dezvoltate ca reacție la conflicte interpersonale. Aceste alternative comportamentale funcționale sunt dificil de implementat în anumite contexte culturale și în comunități ce tolerează sau încurajează implicit sau explicit comportamentele violente sau autodistructive ca mecanisme de restaurare a dominației, puterii, justiției, onoarei sau de gestionare a vinovăției, rușinii, frustrării, dezgustului. Grupului social și comunității le revine responsabilitatea de a explora alte metode acceptate cultural de gestionare echitabilă și nonviolentă a conflictelor interpersonale ce țin de dominație, putere, onoare, justiție, vinovăție și nevoi frustrate.   n

Bibliografie

  1. Bills CB, Li G. Correlating homicide and suicide. International Journal of Epidemiology. 2005;34:837–845.
  2. Dumais A, Lesage AD, Lalovic A, Séguin M, Tousignant M, Chawky N, Turecki G. Is Violent Method of Suicide a Behavioral Marker of Lifetime Aggression? Am J Psychiatry. 2005;162:1375–1378.
  3. Dumais A, Lesage AD, Alda M, Rouleau G, Dumont M, Chawky N, Roy M, Mann JJ, Benkelfat C, Turecki G. Risk Factors for Suicide Completion in Major Depression: A Case-Control Study of Impulsive and Aggressive Behaviors in Men. Am J Psychiatry. 2005;162:2116–2124.
  4. Flynn S, Gask L, Appleby L, Shaw J. Homicide-suicide and the role of mental disorder: a national consecutive case series. Soc Psychiatry Psychiatr Epidemiol. 2016 Jun;51(6):877-84.
  5. Flynn S, Gask L, Shaw J. Newspaper reporting of homicide-suicide and mental illness. B J Psych Bull. 2015 Dec;39(6):268-72.
  6. Haenel T, Elsasser PN. Double Suicide and Homicide – Suicide in Switzerland. Crisis. 2000;21(3):122-125.
  7. Hatters Friedman S, Hrouda DR, Holden CE, Noffsinger SG, Resnick PJ. Filicide-Suicide: Common Factors in Parents Who Kill Their Children and Themselves. J Am Acad Psychiatry Law. 2005;33:496–504.
  8. Hayes LM. Prison Suicide: An Overview and Guide to Prevention (Part 2). Crisis. 1995; 16(1):9-12.
  9. Lester D, Stack S, Schmidtke A, Schaller S, Muller I. Mass Homicide and Suicide: Deadliness and Outcome. Crisis. 2005; 26(4):184-187.
  10. Oliffe JL, Han CS, Drummond M, Sta Maria E, Bottorff JL, Creighton G. Men, Masculinities, and Murder-Suicide. Am J Mens Health. 2015 Nov;9(6):473-85.
  11. Pilszyk A, Cynkier P. Dyadic death - depression and borderline personality. Psychiatr Pol. 2015 May-Jun;49(3):517-27.
  12. Towers S, Gomez-Lievano A, Khan M, Mubayi A, Castillo-Chavez C. Contagion in Mass Killings and School Shootings. PLoS One. 2015 Jul 2;10(7):e0117259.
  13. Wood Harper D, Voigt L. Homicide Followed by Suicide: An Integrated Theoretical Perspective. Homicide Studies. 2007;11:295 - 318.

Articole din ediţiile anterioare

CERCETARE | Ediţia 3 54 / 2018

Factori de risc şi factori de rezilienţă privind consumul de droguri la adolescenţii din România

Radu-Flaviu Oroian, Bogdan Nemeș, Prof. dr. Doina Cozman

Studierea factorilor de risc şi a factorilor de rezilienţă ai adolescenţilor privind consumul de droguri reprezintă un pas important în înţelegerea...

20 septembrie 2018