Being overweight is one of the most significant risks of our time. Chronic diseases associated with overweight represent a significant part of the number of diseases and deaths. For decades, various treatment methods have been developed to manage this situation, both in pharmaceuticals and in dietary therapy. One of the greatest attention has been given to the Mediterranean diet and lifestyle, due to its many scientifically proven positive effects. However, the diet – like everything else – was designed for a general population, not individuals, taking genetic factors into account. The purpose of my study is to gain insight into the effect of the Mediterranean diet on genetic overweight through information from existing research in the literature and to identify gaps and obstructive factors in this process. The hypothesis is that the Mediterranean diet is suitable for treating or preventing overweight if interindividual differences (background genetic factors) are taken into account. The main result was that the importance of the adaptation of the Mediterranean diet to genes was already recognized, and numerous genes were found that were correlated with the response to the Mediterranean diet. Among them, we mention the SNPs found on the NLRP3, CLOCK, MC4R, FTO, and PPAR genes, as well as the PLIN1 locus. We also considered research on the effects of the main components of the Mediterranean diet, which includes both proven effects in practice and some that have not yet been tested. Overall, my hypothesis was confirmed, as more results were recorded regarding the general effects of this diet, but it is noticeable that researchers are paying more and more attention to the diversity of gene-diet interactions. We found that there are still gaps in proving the theories, and the reason is that genetic tests are expensive, and data from interconnected cohorts and biobanks are very sensitive, whose storage, transmission and use, as well as the protection of privacy, require special attention.
Keywords
obesity, Mediterranean diet, genetics
Rezumat
Supraponderalitatea este unul dintre cele mai semnificative riscuri ale zilelor noastre. Bolile cronice asociate cu supraponderalitatea reprezintă o parte semnificativă a numărului de boli şi decese. De zeci de ani, diverse metode de tratament sunt dezvoltate pentru a gestiona această situaţie, atât în farmaceutică, dar şi în terapia dietetică. O atenţie deosebită a fost acordată dietei şi stilului de viaţă mediteraneean, datorită numeroaselor sale efecte pozitive dovedite ştiinţific. Totuşi, dieta - la fel ca toate celelalte - a fost concepută pentru o populaţie generală, şi nu pentru indivizi, luând în considerare factorii genetici. Scopul studiului meu este de a obţine o perspectivă asupra efectului dietei mediteraneene asupra supraponderalităţii genetice, prin intermediul informaţiilor din cercetările existente în literatură, precum şi de a identifica lipsurile şi factorii obstructivi din acest proces. Ipoteza este că dieta mediteraneeană este adecvată pentru tratarea sau prevenirea supraponderalităţii, dacă se iau în considerare diferenţele interindividuale (factorii genetici de fond). Principalul rezultat a fost că importanţa adaptării dietei mediteraneene la gene a fost deja recunoscută şi au fost descoperite numeroase gene care au fost corelate cu răspunsul la dieta mediteraneeană. Printre acestea menţionăm SNP-urile găsite pe genele NLRP3, CLOCK, MC4R, FTO şi PPAR, precum şi locusul PLIN1. De asemenea, am luat în considerare cercetările privind efectele principalelor componente ale dietei mediteraneene, care includ atât efecte dovedite în practică, cât şi unele care încă nu au fost testate. În ansamblu, ipoteza mea a fost confirmată, întrucât au fost înregistrate într-adevăr mai multe rezultate referitoare la efectele generale ale acestei diete, însă se observă că cercetătorii acordă din ce în ce mai multă atenţie diversităţii interacţiunilor gene-dietă. Am descoperit că există încă lipsuri în dovedirea teoriilor, iar motivul este că testele genetice sunt costisitoare, iar datele provenite de la cohorte şi biobănci interconectate sunt foarte sensibile, ale căror stocare, transmitere şi utilizare, precum şi protecţia vieţii private necesită o atenţie deosebită.
Supraponderalitatea este unul dintre, dacă nu chiar cel mai semnificativ factor de risc pentru starea de sănătate a umanităţii, motiv pentru care avem motive de îngrijorare. Numărul persoanelor supraponderale creşte rapid, iar indicatorii nu promit nicio îmbunătăţire în următorii 10 ani(1). Aceasta este susţinută în principal de numărul cazurilor de boli cardiovasculare, numărul intervenţiilor de urgenţă asociate acestora şi de sumele uriaşe de bani cheltuite pentru ele(2,3). Supraponderalitatea poate fi asociată cu numeroase boli cronice, netransmisibile, printre care se numără sindromul metabolic, dislipidemia, diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială şi multe alte afecţiuni patologice. Obezitatea are în spate o relaţie complexă de cauzalitate. Un factor important îl constituie industrializarea şi urbanizarea, care au început în a doua jumătate a secolului trecut(4). Aceste procese nu doar că au făcut alimentele mai accesibile pentru cetăţeni, dar au pus capăt foametei asociate războaielor mondiale şi crizelor economice. An de an, oamenii au avut acces la tot mai multe alimente, achiziţionarea acestora devenind din ce în ce mai comodă. În zilele noastre, avem posibilitatea de a comanda la domiciliu, numărul ofertelor a crescut drastic, iar oamenii consumă mult mai multe alimente decât au nevoie. În acelaşi timp, cantitatea a afectat calitatea, astfel încât, mai ales în ţările occidentale, alimentele şi-au redus semnificativ conţinutul de nutrienţi, solurile agricole fiind într-o stare din ce în ce mai slabă(4), iar oamenii preferă să aleagă alimentele gata preparate (de cele mai multe ori ultraprocesate, rafinate) decât să le gătească acasă. Epidemiologii susţin că 20% dintre adulţii umanităţii vor fi supraponderali (cu un IMC de 30 kg/m2) până în 2030(1).
Sedentarismul, supraalimentarea şi consumul de nutrienţi de calitate scăzută pot influenţa genele, jucând astfel un rol important în dezvoltarea predispoziţiei pentru supraponderalitate. Cercetătorii, în timpul examinării genomului (în domeniul nutrigenomicii), au descoperit SNP-uri care pot fi asociate cu influenţarea funcţionării sistemului metabolic (fără a schimba secvenţa din ADN), gene care pot fi responsabile de dezvoltarea supraponderalităţii(2,5). Cauza declanşatoare este un factor extern ce interacţionează cu gena, astfel încât, de exemplu, răspunsurile la anumite alimente sunt rezultatul acestor interacţiuni(2,5). Trebuie acordată atenţie posibilităţii de a personaliza dietele – deşi la un preţ destul de mare şi necesită o expertiză considerabilă. „Studiile GWAS şi EWAS au anunţat o nouă eră în cercetarea geneticii şi obezităţii”(1), deoarece au corelat zeci de gene/locusuri cu ateroscleroza, una dintre cele mai grave şi comune complicaţii ale supraponderalităţii(5). Domeniul nutrigeneticii este încă în dezvoltare şi multe informaţii aşteaptă să fie descoperite. Cu toate acestea, este important ca medicii şi nutriţioniştii să acorde atenţie acestei posibilităţi (începând să depăşească treptat barierele care împiedică acest lucru), deoarece, în 40-75% din cazuri, cauzele supraponderalităţii sunt de natură genetică(6).
Dieta mediteraneeană este o terapie eficientă, recunoscută deja în mediul medical, pentru tratarea (sau chiar prevenirea) supraponderalităţii(3). Acest tip de dietă se bazează pe cultura sud-europeană – adică pe religie, obiceiuri şi legătura puternică cu natura. Deşi istoria sa se întinde în trecutul îndepărtat, abia recent a fost recunoscută în profesia medicală. Au fost realizate numeroase cercetări privind dieta, iar în zilele noastre primeşte o atenţie deosebită. Au apărut multe rezultate care arată că este adecvată pentru tratarea persoanelor supraponderale, având în vedere efectele sale antiinflamatorii, antioxidante şi de susţinere a funcţionării metabolismului. Printre beneficiile sale pozitive se numără reducerea riscului de probleme cardiovasculare, diabet de tip 2, dislipidemie, cancer etc. Unul dintre cei mai importanţi factori de care trebuie ţinut cont atunci când problema trebuie abordată la nivel genetic este gena FTO(1) de pe cromozomul 16. Înţelegerea influenţei FTO asupra compoziţiei corporale în timpul tratamentelor dietetice este importantă pentru a decide dacă efectul său trebuie luat în considerare atât în timpul dezvoltării planurilor nutriţionale, cât şi al monitorizării pacientului(2).
În cadrul cercetării mele din literatura de specialitate, am căutat răspunsul la întrebarea dacă dieta mediteraneeană este adecvată pentru tratarea supraponderalităţii bazate pe fondul genetic. Dacă este adecvată, care sunt factorii ce au un impact pozitiv asupra pacientului supraponderal şi, dacă nu, care sunt limitările? Ipoteza este că cercetările privind aplicarea dietei mediteraneene la persoanele predispuse la supraponderalitate, din cauza diferenţelor interindividuale, nu arată o eficacitate clară şi un rezultat final uniform. Având în vedere că istoria nutrigenomicii şi nutrigeneticii nu se întinde prea departe în trecut, bănuiesc că este necesară o cercetare suplimentară a genomului, o observare suplimentară a interacţiunilor gene-aliment şi, din cauza testelor genetice greu accesibile şi costisitoare, este necesară o finanţare mai mare.
Materiale şi metodă
În timpul documentării mele, am considerat termenii „gen”, „dietă mediteraneeană” şi „obezitate” drept cuvinte-cheie şi am selectat articolele ştiinţifice în funcţie de acestea. În zilele noastre, 40-75% din IMC-ul persoanelor supraponderale poate fi corelat cu factori genetici, ceea ce înseamnă aproape 1000 SNP-uri, care se exprimă în interacţiunile dintre gene şi dietă(6). În plus, studiile Genome-Wide Association Studies (GWAS) au recunoscut că există zeci de gene/locusuri care pot juca un rol în apariţia supraponderalităţii(5). Pentru tratarea şi ajustarea bolii au fost realizate numeroase cercetări care studiază efectul dietei mediteraneene. Printre acestea există şi studii care investighează potenţialul dietei mediteraneene în tratarea supraponderalităţii bazate pe modificările genetice.
Dieta mediteraneeană s-a născut în ţările din sudul Europei. Aceasta s-a bazat în principal pe posibilităţile de trai de acolo, deoarece este compusă din alimente care erau accesibile locuitorilor din sud. Metodele lor dominante de aprovizionare includeau pescuitul şi agricultura(4), astfel că dieta mediteraneeană se bazează pe acestea. Este important de menţionat că nu este vorba doar despre alimente, ci mai degrabă despre un stil de viaţă. În piramida dietei mediteraneene, exerciţiile fizice regulate constituie o bază. Cultura este legată de respectul faţă de natură, bogăţia aromelor şi împărtăşirea mâncării cu familia(3). Efectele pozitive ale dietei mediteraneene au fost recunoscute de mult timp, însă cu câteva decenii în urmă au câştigat şi atenţia şi recunoaşterea medicinei(3,4). Efectele sale au fost studiate în principal pentru tratarea supraponderalităţii şi a complicaţiilor acesteia, iar de atunci au apărut numeroase rezultate care arată că poate juca un rol important în tratamentul terapeutic al acestora. Pentru a înţelege beneficiile pozitive, este important să cunoaştem ce constituie dieta mediteraneeană.
Omega-3 şi PUFA
Unul dintre nutrienţii fundamentali din dieta mediteraneeană (MedDiet) este acidul gras omega-3. Consumul de peşte bogat în acest acid gras sub formă de DHA şi EPA este o parte integrantă a dietei. Cu toate acestea, MedDiet nu se bazează pe consumul de carne, ci pe consumul de plante, dintre care unele (de exemplu, seminţele de in, uleiul de in, produsele din soia, tofu, uleiul de rapiţă etc.) conţin, de asemenea, omega-3, sub formă de acid alfa-linolenic (ALA)(7). Medicina se concentrează în special pe acest component al dietei mediteraneene, deoarece acestea reduc rata mortalităţii şi a evenimentelor coronariene, concentraţia trigliceridelor serice, iar ALA reduce riscul evenimentelor cardiovasculare şi al aritmiilor(8). Am găsit cele mai multe cercetări despre acizii graşi polinesaturaţi (PUFA), dintre care omega-3 ocupă un loc central. Omega-3 joacă un rol important în tratamentul multor afecţiuni patologice, inclusiv ateroscleroza(5). Aceasta este o boală vasculară care reprezintă o complicaţie frecventă şi semnificativă a supraponderalităţii. PUFA au un efect recunoscut în tratamentul acestei afecţiuni, reducând nivelul trigliceridelor plasmatice, agregarea trombocitelor şi tensiunea arterială(5). Anumite cercetări(5) au arătat, în studiul genomului, că alelele FADS sunt benefice pentru consumul de alimente bogate în EPA şi DHA. Deşi aceste persoane au concentraţii ridicate de acizi graşi linoleici şi alfa-linoleici, acestea nu sunt abundente în alimentele de origine animală(5). În problemele cardiovasculare, se pare că joacă un rol şi existenţa unui SNP la nivelul alelei A a genei ApoE (în special promotorul Apo E4). ApoE reprezintă răspunsul genelor la dietă, aşa cum rezultă din cercetarea Food4Me, care a concluzionat că, prin consumul de acizi graşi saturaţi (şi o dietă personalizată), putem obţine o reducere la nivel mondial a numărului de cazuri de boli vasculare(5). În plus, s-a descoperit că „influenţele genetice mediază efectul aderării la o dietă în stil mediteraneean asupra incidenţei rezultatelor CV în diabetul de tip 2”(5). Aşadar, dieta mediteraneeană nu promite rezultate sigure dacă nu este „adaptată genelor”.
Un alt component fundamental al acestui tip de dietă este consumul de ulei de măsline (practic, singurul tip de grăsime utilizat) şi de nuci şi seminţe. Conform rezultatelor studiului PREDIMED, consumul ridicat de EVOO (ulei de măsline extravirgin) şi nuci conduce la o reducere moderată a greutăţii după trei ani de dietă(3). Acidul oleic poate influenţa funcţia hipotalamică, diminuând secreţia de grelină, şi poate reduce LDL-ul plasmatic, crescând în acelaşi timp HDL(7). De asemenea, au fost obţinute rezultate care sugerează o reducere a numărului de cazuri de Alzheimer, Parkinson şi atacuri de cord(3,4).
Consumul mare de alimente de origine vegetală merge, desigur, mână în mână cu aportul de polifenoli. Polifenolii sunt produse secundare ale metabolismului, cu proprietăţi antioxidante, capabile să neutralizeze radicalii liberi proveniţi din situaţii de stres sau boală. Gastronomia sudică profită de acest avantaj, deoarece fructele şi legumele sunt consumate zilnic, iar numeroase condimente sunt utilizate la prepararea mâncărurilor(7). Există, de asemenea, un răspuns genetic la consumul de polifenoli. De exemplu, TMAO este un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea bolilor vasculare(5). S-a demonstrat că, pentru a reduce acest risc, polifenolii din struguri pot fi de ajutor. Reacţia individuală la aceşti antioxidanţi este determinată de gena responsabilă pentru codificarea enzimei PON1, o glicoproteină care protejează grăsimile de oxidare. În plus, polifenolii sunt prebiotice eficiente, benefice pentru microbiotă. „O microbiotă echilibrată poate fi legată de o bună toleranţă la glucoză şi secreţie de insulină, reducând în acelaşi timp lipogeneza şi inflamaţia”(7). Vitaminele C şi A au, de asemenea, efecte protectoare(5,7).
Micronutrienţi
Dieta mediteraneeană este bogată şi în acid folic (B9). Printre sursele principale se numără avocado, broccoli, sparanghel, mazăre, fasole, nuci etc. Acidul folic „influenţează stabilitatea genomului şi interacţiunile dintre gene şi între gene şi alimente”(5). Acumularea de homocisteină (demetilarea intracelulară a metioninei) este o premisă a bolilor vasculare(5). Vitamina D, de asemenea, este o componentă semnificativă a stilului de viaţă mediteraneean. Deficitul acestui micronutrient – deşi anterior asociat cu probleme osoase – este legat şi de probleme neurologice şi metabolice, precum şi de boli vasculare. Concentraţia vitaminei D este influenţată nu doar de expunerea la soare, ci şi de factori genetici – genele care controlează sinteza colesterolului, descompunerea şi transportul vitaminei(5). La anumite persoane, suplimentarea cu vitamina D, în scop preventiv, poate fi eficientă, în timp ce altele (conform unui studiu(5)) sunt „respondenţi slabi” la suplimentare. Toate aceste informaţii trebuie avute în vedere dacă dorim să aplicăm dieta mediteraneeană pentru reducerea riscurilor sau tratarea supraponderalităţii şi a complicaţiilor acesteia.
Genele care influenţează eficacitatea dietei
Deşi multe informaţii despre efectele pozitive ale dietei mediteraneene sunt încă teoretice(1), indicatorii sugerează că poate ajuta în numeroase situaţii patologice. MedDiet reduce riscul problemelor cardiovasculare şi contribuie la sănătatea microbiotei (care controlează capacitatea gazdei de a extrage energie din alimente)(2). Reduce riscul apariţiei unor tulburări neurologice (Parkinson, Alzheimer), diminuează inflamaţia (spre deosebire de dieta proinflamatorie de tip occidental, unde monocitele M1 răspund cu citokine proinflamatorii, precum TNF-alfa sau IFN-gama) şi influenţează pozitiv comportamentul social(9).
Totuşi, dieta în sine nu poate fi potrivită pentru toată lumea. Dozele recomandate şi alte aspecte nu sunt personalizate, ci sunt destinate unei populaţii generale, „presupunând o distribuţie gaussiană a diferitelor rezultate metabolice care rezultă din aportul de nutrienţi”(5). Pentru ca aplicarea dietei mediteraneene să fie cu adevărat eficientă în scopuri terapeutice sau preventive, trebuie să se acorde atenţie factorilor genetici, a căror identificare necesită cunoştinţe profesionale foarte avansate şi este foarte costisitoare. S-a dovedit că efectul SNP-urilor nu este la fel de mare ca al antecedentelor familiale; totuşi, diferitele variaţii şi interacţiunea cu mediul (aliment) pot conduce la o expresie genetică semnificativă(5). Heterogenitatea dintre indivizii din aceeaşi grupă populaţională se datorează polimorfismelor cu un singur nucleotid (SNP), care pot determina răspunsul metabolic la dietă. Aceasta poate însemna fie un risc, fie o protecţie pentru o anumită persoană(5).
Obezitatea este unul dintre cei mai importanţi factori de risc în dezvoltarea multor boli în zilele noastre. Numărul persoanelor obeze, adică al celor cu un IMC peste 30, este în creştere la nivel mondial şi pare că va continua să crească în următorii ani. Cauza acestui fenomen este stilul de viaţă occidental tot mai răspândit – sedentarismul, alimentaţia hipercalorică şi consumul excesiv de grăsimi şi carbohidraţi. Odată cu urbanizarea şi industrializarea, piaţa alimentelor ultraprocesate a crescut, calitatea solului agricol a scăzut(4), iar oamenii se mişcă mai puţin ca niciodată. Toţi aceşti factori externi contribuie la dezvoltarea obezităţii, care la rândul ei provoacă numeroase boli (cum ar fi bolile cardiovasculare, stările inflamatorii cronice, dislipidemia, diabetul de tip 2, hipertensiunea, cancerul etc.)(3).
Este important de menţionat că, pe lângă factorii externi, intervin factori interni, adică genele. Deşi datele noastre sunt încă incomplete, nutrigenomica – studiul genomului – a identificat gene care sunt asociate cu dezvoltarea obezităţii şi predispoziţia la aceasta(2,5). Există anumite SNP-uri (polimorfisme cu un singur nucleotid) care răspund în mod specific la anumiţi factori externi (de exemplu, alimente). Aceasta înseamnă că interacţiunea dintre gene şi alimente poate determina apariţia obezităţii ca fenotip. Cele mai importante gene asociate cu obezitatea sunt FTO, iar alte SNP-uri comune au fost descoperite în genele NLRP3, CLOCK, MC4R, FTO şi PPAR(5). De exemplu, locusul PLIN1 a fost studiat şi s-a descoperit că alela minoră C răspunde mai bine la pierderea în greutate decât TT(5). De asemenea, s-a descoperit „o reducere mai mare a indicelui de masă corporală şi a nivelurilor de glucoză în plasmă la participanţii cu un scor de risc genetic ridicat atunci când au avut o aderenţă mai mare la dieta mediteraneeană”(5).
„Dieta mediteraneeană”, aşa cum este înţeleasă astăzi, a fost menţionată pentru prima dată în Studiul Seven Countries, realizat de Keys şi colab., în a doua jumătate a secolului trecut(3). Această denumire a stat la baza ipotezei conform căreia obiceiurile alimentare pot avea un efect protector asupra sănătăţii noastre. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o mare parte a omenirii suferea de foame, iar criza economică şi sărăcia permiteau doar o alimentaţie simplă. Ca rezultat, consumul de grăsimi a scăzut, iar oamenii mâncau alimente sărace în calorii. Cercetătorii au observat că, în această perioadă, numărul problemelor cardiovasculare a scăzut semnificativ, iar după criză a început din nou să crească(3).
Dieta mediteraneeană reprezintă obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă ale popoarelor mediteraneene(4), care nu includ doar preferinţele alimentare, ci şi anumite obiceiuri de viaţă. Tradiţiile culinare, apropierea de natură şi gusturile acestui popor s-au dovedit a fi foarte importante. Potenţialul său în prevenire şi terapie pentru obezitate şi multe alte boli este susţinut de numeroase studii. Acestea includ şi faptul că răspunsul la dieta mediteraneeană depinde şi de genele individului, aspecte care trebuie luate în considerare atunci când se doreşte aplicarea acesteia(2,5).
Figura 1 prezintă cele mai importante componente ale dietei mediteraneene. Importanţa acestora este ierarhizată de la baza piramidei – favorizarea legumelor şi fructelor, activitatea fizică regulată – până la alimente care ar trebui consumate doar săptămânal (de exemplu, carne, vin, carbohidraţi complecşi). Dieta mediteraneeană se opune direct dietei de tip occidental, deoarece nu include alimente ultraprocesate şi rafinate.
Discuţie
În general, dieta mediteraneeană arată rezultate pozitive în reducerea greutăţii corporale, tratarea bolilor cardiovasculare, contribuie la protecţia organismului cu elementele sale antiinflamatoare şi antioxidanţi, creşte HDL şi reduce LDL, iar aportul mare de fibre protejează împotriva cancerului de colon(3,4). Pe lângă acestea, există multe alte beneficii, dintre care unele nu au fost încă testate în practică. De exemplu, într‑un studiu care a comparat dieta occidentală şi dieta mediteraneeană(9), s-a descoperit că dieta urmată poate influenţa stările patologice prin schimbarea raportului între monocitele proinflamatoare (M1) şi antiinflamatoare (M2). Ipoteza că raportul M2 va fi mai mare, iar M1 va scădea odată cu urmarea dietei mediteraneene, şi contrariul în dieta occidentală, nu a fost încă verificată în practică(9).
Înainte de a cerceta şi testa efectele dietei mediteraneene, este necesar să se investigheze dacă obezitatea are un fundament genetic. Există o eterogenitate semnificativă chiar şi în cadrul aceleiaşi populaţii(5) din cauza polimorfismelor cu un singur nucleotid (SNP)(5). Aceasta înseamnă că unele gene, care joacă un rol în exprimarea fenotipică a genotipului – cum ar fi compoziţia corporală şi măsurătorile antropometrice – răspund diferit la anumiţi factori externi, cum ar fi un aliment specific(5). Este important de menţionat că unele substanţe nutritive sunt foarte asemănătoare, ceea ce face dificilă determinarea exactă a ceea ce declanşează răspunsul genelor(5).
„Modificările epigenetice sunt dinamice şi eliminarea factorului (factorilor) inductor poate inversa adesea aceste modificări.”(2) Valorile care reprezintă riscul genetic au o mare importanţă în examinarea interacţiunii dintre gene şi mediu. Aceste valori sunt influenţate de factori precum statutul socioeconomic scăzut, stresul cronic, consumul mare de alimente prăjite şi sedentarismul(2). S-a descoperit că, în cazul în care cineva este genetic predispus la obezitate, rezultatele glicemice sunt mai bune şi pierderea în greutate este mai eficientă dacă urmează dieta mediteraneeană(5).
De exemplu, locusul PLIN1 a fost studiat într-un experiment de slăbire şi s-a descoperit că alela minoră C a răspuns mai bine la intenţia de pierdere în greutate decât TT. Studiul Food4Me(5) demonstrează că este important să se ia în considerare factorii genetici, deoarece din cele trei grupuri studiate (primul grup: urmarea unei diete sănătoase, al doilea grup: urmarea unei diete sănătoase şi măsurători antropometrice, al treilea grup: cele două criterii anterioare şi considerarea factorilor genetici), cele mai bune schimbări în compoziţia corporală au fost obţinute în grupul care a luat în considerare genele şi interacţiunea acestora cu mediul.
Aportul de acizi graşi omega-3 EPA şi DHA, de exemplu, este important pentru cei care au alela FADS, deoarece concentraţia acestora este foarte scăzută la aceste persoane. Acidul folic influenţează stabilitatea genomului şi interacţiunile gene-gene, precum şi relaţia gene-alimente(2,5). În cazul acumulării de homocisteină, există un risc mare de dezvoltare a bolilor cardiovasculare, una dintre cele mai frecvente condiţii asociate cu obezitatea(5). La nivelul micronutrienţilor, trebuie acordată o atenţie deosebită vitaminelor D, A şi C(5,7). Deficienţa vitaminei D nu este asociată doar cu probleme osoase, ci şi cu boli neurologice, metabolice şi cardiovasculare, şi poate influenţa genele implicate în sinteza şi hidroxilarea colesterolului, precum şi transportul vitaminei D(5).
Vitaminele A şi C, la fel ca polifenolii, joacă un rol important în dieta mediteraneeană, datorită efectului lor antioxidant. Polifenolii reduc riscul de ateroscleroză şi incidenţa bolilor cardiovasculare(5,10). Răspunsul individual la aportul de polifenoli provine de la gena care codifică enzima PON1, responsabilă pentru prevenirea oxidării lipoproteinelor(5). Polifenolii joacă, de asemenea, un rol în menţinerea echilibrului microbiotei. În studiile pe animale s-a observat că microbiota reglează extragerea de energie din alimente de către gazdă(2). Mai târziu s-a descoperit că există bacterii patogene oportuniste care pot duce la obezitate, influenţând expresia genelor gazdei. Acest lucru modifică rezistenţa la insulină şi relaţia creier-intestin(2). Alte efecte pozitive ale dietei mediteraneene bogate în fibre asupra microbiotei sunt producerea de acizi graşi cu lanţ scurt, reducerea producţiei de glucoză şi acizi graşi hepatici şi absorbţia acizilor biliari, reducând astfel concentraţia de colesterol plasmatic. „Deoarece colesterolul este un element de construcţie al acidului biliar, în timp ce corpul nostru produce acid biliar nou, concentraţiile plasmatice ale colesterolului scad.”(7)
Cunoaşterea privind opţiunile adecvate de tratament dietetic pentru predispoziţia la obezitate nu este completă deocamdată, dar nu putem exclude acest factor din tratament. Rezultatele arată că predispoziţia la obezitate este crescută de o dietă de calitate slabă şi de consumul unor grupuri alimentare specifice, ceea ce demonstrează necesitatea unei diete de calitate şi a intervenţiilor pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii acestor persoane(2).
Luând în considerare rezultatele finale ale cercetărilor şi posibilităţile viitoare, având în vedere că nutrigenetica este în continuă dezvoltare, este clar că trebuie luaţi în considerare şi factorii genetici în tratamentul pentru reducerea greutăţii corporale. Dieta mediteraneeană pare a fi eficientă pentru persoanele la care excesul de greutate a apărut din cauza unui stil de viaţă sedentar şi a unei diete de tip occidental. Cu toate acestea, această dietă – şi, în acest context, orice altă dietă – poate fi cu adevărat eficientă doar dacă suntem conştienţi de posibilele interacţiuni dintre gene şi alimente/prezenţa genelor responsabile pentru supraponderalitate şi, în consecinţă, să creăm o dietă precisă, stabilizând porţiile şi dozele.
În prezent, limitele sunt următoarele: testele genetice sunt costisitoare, nutrigenomica şi genetica sunt încă în dezvoltare, datele disponibile sunt incomplete şi este necesară o formare profesională adecvată. Dacă aceste limite vor fi depăşite în viitor, personalizarea dietei şi determinarea eficacităţii acesteia vor fi posibile, nu numai în cazul dietei mediteraneene, ci şi în cazul altor diete. Aceasta ar putea avea o semnificaţie enormă la nivel mondial în ceea ce priveşte reducerea numărului de boli şi decese.
Concluzii
Ipoteza cu privire la eficacitatea dietei mediteraneene în tratarea supraponderalităţii bazate pe factori genetici s-a confirmat în timpul cercetării actuale. Materialele-sursă găsite în literatura de specialitate descriu în principal efectul dietei mediteraneene asupra populaţiei generale. Pentru a obţine rezultate dietetice de succes în viitor, sunt necesare mai multe cercetări, dezvoltarea nutrigeneticii, formarea suplimentară a specialiştilor şi sprijin financiar adecvat. Supraponderalitatea este, în orice caz, una dintre cele mai urgente probleme ale zilelor noastre, care trebuie tratată nu doar cu medicamente şi intervenţii chirurgicale, ci şi prin dietă, adică prin schimbarea stilului de viaţă.
Autori pentru corespondenţă: Dalma Máté E-mail: mdalma000@gmail.com
CONFLICT OF INTEREST: none declared.
FINANCIAL SUPPORT: none declared.
This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.
Bibliografie
Tirthani E, Said MS, Rehman A. Genetics and Obesity. In: StatPearls Publishing, 2024.
Hurtado MD, Acosta A. Precision Medicine and Obesity. Gastroenterol Clin North Am. 2021;50(1):127-139.
Dominguez LJ, Veronese N, Di Bella G, Cusumano C, Parisi A, Tagliaferri F, Ciriminna S, Barbagallo M. Mediterranean diet in the management and prevention of obesity. Experimental Gerontology. 2023;174:112121.
Lăcătuşu CM, Grigorescu ED, Floria M, Onofriescu A, Mihai BM. The Mediterranean Diet: From an Environment-Driven Food Culture to an Emerging Medical Prescription. Int J Environ Res Public Health. 2019;16(6):942.
Barrea L, Annunziata G, Bordoni L, Muscogiuri G, Colao A, Savastano S. Nutrigenetics, personalized nutrition in obesity and cardiovascular diseases. Int J Obes Suppl. 2020;10(1):1–13.
Jacob R, Bertrand C, Llewellyn C, Couture C, et al. Dietary Mediators of the Genetic Susceptibility to Obesity-Results from the Quebec Family Study. J Nutr. 2022;152 (1):49-58.
Dayi T, Ozgoren M. Effects of the Mediterranean diet on the components of metabolic syndrome. J Prev Med Hyg. 2022; 63(2 Suppl 3):E56-E64.
Abdelhamid AS, Brown TJ, Brainard JS, Biswas V, Thorpe GC et al. Omega‐3 fatty acids for the primary and secondary prevention of cardiovascular disease. Cochrane Database Syst Rev. 2020;2020(3):CD003177.
Johnson CSC, Shively CA, Michalson KT, et al. Contrasting effects of Western vs Mediterranean diets on monocyte inflammatory gene expression and social behavior in a primate model. Elife. 2021;10:e68293. .
La Cava A. The Influence of Diet and Obesity on Gene Expression in SLE. Genes. 2019;10(5):405.