Arta, mijloc de comunicare şi dezvoltare

Frumosul, urâtul, tragicul, comicul fac parte din viaţa noastră. Societăţile se schimbă, cotidianul se schimbă, la fel şi raportarea noastră la aceste categorii estetice, de asemenea. Doar omul care, practic, percepe lumea cu cele cinci simţuri naturale resimte o schimbare a raportului dintre ele odată cu evoluţia tehnologică, descoperirile ştiinţifice, schimbările religioase ori politice. Aceştia sunt câţiva factori care pun fiinţa umană permanent într-o altă conjunctură, reacţionând în consecinţă.

Starea de bine pe care ne-o dorim, indiferent de vârstă, statut, situaţie, are legătură cu interiorul şi exteriorul nostru. Întreaga noastră fiinţă nu numai că interacţionează, dar şi reacţionează conform factorilor externi pe care-i găsim diferiţi sau îi percepem diferit în funcţie de realitatea contemporană a fiecarui individ, de vârstă, ocupaţie, cultură etc.

Exteriorizarea trăirilor ne conduce la conştientizarea posibilelor disfuncţii ale noastre, care nu întotdeauna vizează propria persoană individuală, ci este luată în contextul societăţii contemporane.

Venus din Willendorf, cu aproximativ 30 de mii de ani în urmă, reprezenta un ideal de frumuseţe datorită „depozitului” de grăsime, de altfel greu de atins atunci. Astăzi ar fi diagnosticată cu obezitate. Transformarea corpului ori mutilarea lui doar din dorinţa de a aparține clasei privilegiate era des întâlnită în cele mai vechi timpuri, practicile ei nefiindu-ne străine nici astăzi. Dorinţa noastră poate fi motorul faptelor noastre, conştientizând sau nu consecinţele.

Copiii şi adolescenţii sunt primii care, voluntar sau nu, reacţionează conform stimulilor pe care societatea îi emite. Au fost vremuri în care conta dacă erai băiat sau fată, blond, brunet ori şaten, scund sau înalt. Poate că astăzi sunt uşor estompate aceste criterii, dar au apărut alţi factori la care îi vedem pe copii că se raportează: statutul financiar al părinţilor, timpul petrecut împreună cu familia ori normele propuse de media. Astfel, întâlnim fenomenul prin care fiecare vrem să ne evidenţiem. Puterea de decelare a copilului între bine şi rău, aşa da ori aşa nu, este mică şi nu întotdeauna i se pot aduce argumente plauzibile pentru el, încât să înţeleagă ce e bine să facă şi ce nu.

Mimesis ori Catharsis sunt termeni pe care-i întâlnim încă din Antichitatea greacă. Mimesis reprezenta mimarea propriilor trăiri, devenind ulterior sinonimul artei actorului, deci imitarea altor stări propuse. Catharsis este termenul generic de purificare a sufletului de patimi prin artă, şi astfel vedem că aceasta, arta, a fost şi încă este un mijloc de comunicare. Să povestim bucuria, tristeţea, iubirea, neliniştea, curiozitatea printr-o linie, o pată de culoare ori sub o altă formă nu poate face decât bine; propune şi aduce starea de bine.

Pentru copii şi adolescenţi este importantă ocuparea timpului liber (extraşcolar) cu activităţi care să incite, dar totodată să le ofere o ierarhizare corectă a valorilor sociale, culturale, morale. Se ştie că la vârsta pubertăţii apar tulburări hormonale care duc la stări de anxietate, depresii, teribilism, scăderea atenţiei, dezinteresul pentru şcoală şi chiar abandonul şcolar, potrivit medicilor specialişti în probleme de pubertate.

O altă problemă a societăţii contemporane este şi dependenţa de calculator, care îşi poate găsi remediul în activităţi artistice incitante, ieşind din realitatea virtuală în realitatea materială. Familiarizarea cu valori, criterii, exemple din istorie care au dus la creşterea calităţii morale şi sociale la nivel de individ/societate, având repercusiuni ulterioare şi în plan material (un salt calitativ al vieţii), conduce la conturarea personalităţii acestora într-un mod benefic pentru ei, pentru familie şi societate, implicit. Dezvoltă interesul adolescenţilor de a studia, de a învăţa în mod continuu, fără ca acest lucru să fie un act impus, ci să devină un lucru autoimpus, în mod natural şi firesc. În condiţiile în care abilitatea de a studia este dezvoltată prin artă şi prin legăturile ei cu alte domenii (chimie, biologie, geologie, fizică, matematică etc.), se pot descoperi mult mai uşor bucuria, frumuseţea şi utilitatea studiului. Prin lucrul în comun descătuşăm capacitatea de a fi creativi, incitându-i spre a-şi descoperi vocaţiile şi înclinaţiile, dezvoltând totodată şi capacitatea de a comunica cu semenii în mod direct, abilitate pe care omul modern riscă să o piardă prin hipertehnologizare şi individualism. Captivanta lume pe care o descoperim în istoria artei, îmbinată cu imaginaţia şi originalitatea copiilor, duce la rezultate care îmbină frumosul, fantezia şi relaxarea într-un mod armonios.

La finalizarea oricărui proiect vor primi nu numai aprecierea părinţilor, profesorilor sau colegilor, dar se vor declanşa în ei o autoapreciere şi autodescoperire a potenţelor proprii, mai ales în rândul copiilor timizi sau inhibaţi (din varii motive). Totodată, rezultate benefice se pot constata şi în cazul altor afecţiuni precum: ADHD (tulburare de atenţie şi mişcare), tulburări emoţionale, tulburări ale funcţiilor sociale, tulburări de conduită, tulburări hipercinetice.

Estetica/filozofia artei nu ne oferă numai date despre artă, ci şi contextul creării operelor, desluşind totodată „regulile” care au stat la baza realizării acestor lucrări. Făcând o incursiune în lumea interesantă a artei, suntem extraşi din cotidianul care ne poate aduce disfuncţii precum: tulburări nevrotice legate de factorii de stres, tulburări de comportament legate de consumul de substanţe psihoactive, tulburări de somn, tulburări de personalitate şi comportament. Aceste stări întâlnite cu precădere în rândul tinerilor pot fi ameliorate printr-o alternativă cultural-artistică a petrecerii timpului liber. Aducerea în conştiinţa tinerilor a valorilor estetice (pe care societatea contemporană le demonetizează în mod constant), prin actualizarea şi aprofundarea a ceea ce este frumos (şi de ce?), spre a face diferenţa între artă şi kitsch, între valoare şi nonvaloare, spre a descoperi acele lucruri care transcend spaţiul şi timpul, ajută la formarea individuală cu valori perene şi o viziune de ansamblu a vieţii, nu doar în context subiectiv social actual.

Bucuria realizării unei lucrări (desen, pictură, artă decorativă etc.) aparţine cu precădere copiilor, prin orele de educaţie plastică, tinerilor care urmează o şcoală cu profil vocaţional sau celor care accidental trasează câteva tuşe de creion sau pensulă. Neîncrederea, frica de a nu greşi sau de a nu dezamăgi sunt doar câteva din motivele care îi ţin pe adulţi şi seniori departe de micile bucurii şi satisfacţii pe care le poate aduce arta în viaţa lor. Menţinerea funcţiilor cerebrale la valoarea optimă (atenţia, concentrarea, detalierea), ameliorarea unor tulburări de personalitate şi comportament datorate unor afecţiuni, reprezintă alte beneficii pe care le poate aduce terapia prin artă.

Recăpătarea încrederii readusă cu ajutorul limbajului universal al artelor plastice aduce un plus nu numai în viaţa individualăa fiecăruia dintre noi, dar şi în cea socială contemporană şi, poate, nu numai. Prin dezvoltarea apetitului pentru frumos, cu libertatea şi totodată responsabilitatea pe care o impune realizarea unei lucrări artistice, spre a găsi noi resurse şi idei, pentru a performa şi în activitatea de bază pe care persoana o desfăşoară, trecând prin diverse stări, cum ar fi nedumerirea, frica de a nu greşi, surpriza finalizării lucrării, se ajunge la rezultatul final: bucuria căutată şi în final găsită.