Dr. Florin Lăzărescu este fondatorul unui lanţ de clinici stomatologice din Capitală, cu o cifră de afaceri în creştere cu 34%, până la 20 de milioane de lei în 2022. Totodată, dr. Lăzărescu este preşedintele şi fondatorul Societăţii de Stomatologie Estetică din România.

De ce ai decis să devii medic?

Dr. Florin Lăzărescu: În 1993, aveam opţiunile ASE, Dreptul, fratele meu era inginer şi nu mă atrăgea nimic din activitatea pe care o vedeam la el, şi Medicina. Am optat pentru Medicină datorită materiilor de pregătire, iar opţiunea finală pentru Stomatologie a venit în ultima zi în care trebuia să decizi unde îţi depui dosarul – la Medicină Generală sau la Stomatologie. Materia pentru care ne pregăteam era identică, dar numărul locurilor era diferit, aşa că, de la bun început, candidai pe locuri separate. Şi a fost o decizie mai mult emoţională, dar a picat bine, pentru că s-a dovedit a fi o alegere bună.

Când a început să-ţi placă?

Dr. Florin Lăzărescu: Păi, a început să-mi placă, pentru că s-a dovedit că am un spirit antreprenorial foarte bine dezvoltat. Probabil că m-am născut cu el.  A început să îmi placă prin anul 3 de facultate. În primii doi ani, am fost foarte tocilar – luam 10 pe linie, terminam cu 10, am devenit şef de serie în anul 3, am început să câştig şi propriii bani. Pe vremea aia, calculatoarele erau încă la început, aşa că mergeam la toate cursurile şi, noaptea, împreună cu o colegă, le transcriam şi le vindeam studenţilor care nu veneau la cursuri. Era vorba mai ales despre studenţi străini, care nu înţelegeau mare lucru la curs sau care nu apucau să scrie foarte repede. Erau de interes, mai ales că nu prea exista suport de curs. Timp de doi ani, am făcut măreaţa sumă de 100 de dolari pe lună, dar atunci era ceva. Aveam şi bursă, care îmi ajungea să fac un plin şi jumătate la maşină, plus suta asta de dolari, eram bine. Prin anul 4, am început să organizez petreceri. Pe atunci, nu erau cluburi şi petreceri ca acum. Ţin minte că închiriam o vilă de revoluţionari prin Floreasca, de vreo două ori pe an, şi puneam afiş în facultate că se organizează petrecere. Făceam sendvişuri, cumpăram băuturi, aveam un coleg care avea instalaţie de muzică, lumini şi fum, aşa că transformam vila pentru o noapte în petrecerea facultăţii de Stomatologie. Timp de doi ani, câteva petreceri bune s-au ţinut acolo. Am avut şi un incident: unul dintre participanţi a dat cu spray lacrimogen în instalaţia de fum şi a trebuit să evacuăm petrecerea. Dar, una peste alta, au fost ani frumoşi în care mi-am descoperit spiritul antreprenorial.

Când ai conştientizat că poţi deveni un om de afaceri făcând Medicină?

Dr. Florin Lăzărescu: Destul de târziu. Când am terminat facultatea, nu ştiam încotro să mă duc şi cum să învăţ meserie şi, după anul de stagiatură, au urmat doi ani de pregătire la cabinetul decanului de atunci, profesorul Dragoş Stanciu, şi am devenit un colectiv foarte unit, ştiinţific. Au fost doi ani, plus acela de stagiatură, în care nu câştigam nimic. Mergeam, munceam, dar trebuia să iau o decizie. Şi decizia a fost una conjuncturală – în timpul facultăţii, împreună cu un prieten foarte bun, care acum e în Germania, tot făceam planuri cum să deschidem noi un cabinet în subsolul vilei tatălui lui, care era în Cotroceni. Avea o magazie cu lemne, avea o pivniţă cu borcane şi un garaj. Când s-a terminat facultatea, el era însurat cu o româncă care emigrase în Germania, aşa că a plecat şi el şi a început să profeseze acolo. Iar eu am rămas cu visul din facultate. M-am dus la părinţi şi ei mi-au spus că mă pot ajuta să-mi cumpăr o garsonieră într-un bloc, să fie proprietatea mea şi să-mi fac cabinet acolo, iar eu am venit cu ideea năstruşnică să-mi închiriez un spaţiu şi cu banii ăia să amenajez. S-a dovedit un plan de succes, pentru că am stat în spaţiul acela aproape 15 ani. A fost primul meu cabinet. Ulterior, l-am mutat peste stradă şi există şi acum. E un cabinet de suflet. Prin urmare, în Stomatologie eşti forţat să te duci spre zona asta de antreprenoriat. Acum sunt ceva mai multe posibilităţi, pentru că sunt lanţuri de clinici dentare la care te poţi angaja când termini facultatea. Atunci nu erau atât de multe opţiuni. Plus că, dacă ai o anumită specialitate, dacă eşti ortodont, paradontolog, etc., e posibil să nu-ţi convină să deschizi propriul cabinet. E mai facil şi poate chiar mai profitabil să te angajezi în cadrul unei clinici. Când am terminat eu facultatea, aceste posibilităţi nu existau. Antreprenoriatul şi deschiderea unui cabinet erau singura opţiune.

Când ai realizat că un cabinet nu e de ajuns şi ce ai făcut?

Dr. Florin Lăzărescu: Primul moment în care am implementat un sistem nou a fost la trei ani de când am deschis primul cabinet. Împreună cu doi prieteni am înfiinţat Tridentul. Am închiriat o vilă în zona Cotroceniului – ceva excedentar faţă de ce aveam noi nevoie atunci - şi ne-am lovit de o problemă: cum să facem să ne păstrăm pacienţii, în condiţiile în care medicii ne-ar pleca din clinică. Şi atunci ne-am uitat la un sistem implementat de mulţi ani peste ocean, în care medicii erau împărţiţi pe secţiuni. Adică, fiecare făcea doar o porţiune din planul de tratament al pacientului respectiv. Specialităţile încă nu apăruseră în ţară la nivelul la care sunt acum. Erau puţine specialităţi – ortodonţia şi chirurgia. Restul au derivat pe parcurs. La momentul respectiv, am format prin trimitere la cursuri de specialitate în străinătate diverşi colegi – chiar am făcut primul departament de endodonţie (tratament pe canal), am cumpărat un microscop Zeiss, am fost a doua clinică din ţară, după o clinică din Timişoara, care aveam în dotare un microscop Zeiss. Asta tot printr-un concurs de împrejurări – cei de la Zeiss erau vecini cu noi în Cotroceni şi ne-au propus să folosim microscopul lor. Le-am trimis colegilor un newsletter prin care îi informam că putem să abordăm o cazuistică foarte complexă şi aşa au început să ne vină pacienţi din afară. Dar cu specializarea colegilor noştri aveam două avantaje: o dată, pentru că făcând mereu acelaşi lucru te specializezi foarte bine în ceea ce faci şi a doua, pentru că, dacă medicul respectiv decidea să plece de la noi, pacientul se bucura de o experienţă a clinicii Trident din care chiar dacă era mulţumit de serviciile unuia dintre colegi, putea să opteze să rămână în continuare, pentru că avea acces la mult mai multe servicii în cadrul clinicii noastre. Acesta a fost primul moment important în cadrul clinicii. Ulterior, dezvoltarea noastră a fost una organică, am crescut mai ales prin recomandările pacienţilor noştri, iar, anul acesta, facem 20 de ani de Trident. Am mai pus un scaun, am mai utilat un etaj, când locaţia de lângă Spitalul Universitar a devenit neîncăpătoare, am luat decizia de a achiziţiona propriul nostru teren şi de a face construcţia. Locaţia în care ne aflăm acum în Cotroceni este proprietatea noastră şi a fost concepută şi dezvoltată în acest sens. Chiar mă bucur să anunţ că am mutat laboratorul de tehnică dentară, vom face unul mult mai mare, iar în locul lui am mai adăugat 12 scaune. Blocul operator s-a dovedit o investiţie destul de bună, facem intervenţii chirurgicale, de multe ori, cu anestezie generală, intervenţii deosebit de complexe. Din cauza traficului din Bucureşti a venit şi necesitatea de a deschide şi în zona de Nord a Capitalei. Avem un spaţiu cu trei cabinete, cu posibilitatea de a-l monta şi pe al patrulea. Echipa este aceeaşi, ne împărţim între cele trei locaţii. În acest fel reuşim să scalăm, dar şi să păstrăm calitatea serviciilor. Aici văd provocarea, pentru că, atunci când te scalezi poţi să pierzi din identitate, din calitate. Însă, abordarea noastră fiind întotdeauna pe zona profesională, am optat să facem această scalare, dar într-un ritm destul de controlat pentru a putea menţine calitatea serviciilor oferite pacienţilor noştri, pentru că atât eu, cât şi asociaţii mei suntem încă implicaţi în partea profesională, lucrăm zilnic, suntem aproape de colegii noştri, de pacienţii noştri şi e foarte important să avem această satisfacţie profesională.

Te-ai gândit să faci cabinet la Miami?

Dr. Florin Lăzărescu: Mi-a trecut prin cap, dar e imposibil. În SUA, diploma e recunoscută, te recunosc ca medic, dar nu poţi să profesezi, pentru că nu îţi dau dreptul de liberă practică. Trebuie să dai nişte examene – asta e partea simplă – şi să mai faci vreo trei ani de facultate. Sunt colegi care au făcut asta, dar au făcut-o acum peste 20 de ani, deci când au terminat facultatea la noi. Şi, pentru că am scalat cât de cât business-ul, am confortul de a nu trebui să fiu prezent zilnic în cabinetul de medicină dentară şi, când sunt alături de copiii mei la Miami, să îmi permit acest lucru de a nu lucra. Tehnologia îmi permite să fac lucruri de la distanţă, dar Miami e totuşi vacanţă pentru mine.

Cum e să faci naveta internaţional?

Dr. Florin Lăzărescu: M-am obişnuit deja. E interesant. Mă duc cam de 4-5 ori pe an şi stau la fiecare vizită cam 4-5 săptămâni. Plus vacanţa pe care o au ei în ţară, ar veni undeva la 6 luni în care suntem împreună. Acum 2-3 ani, până în pandemie, vizitele erau şi mai dese. Şederile mai scurte, dar vizitele mai dese. Dar nu prea mai înţelegeam mare lucru, mai ales din cauza fusului orar. Pandemia mi-a schimbat însă obiceiul.

Dacă mâine un tânăr absolvent ar vrea să facă antreprenoriat în medicină dentară, care sunt primele 3 lucruri pe care l-ai sfătui să le facă?

Dr. Florin Lăzărescu: În primul rând, l-aş sfătui să fie extraordinar de bine pregătit în subdomeniul în care vrea să profeseze. Nu e suficient să-şi ia cei mai buni oameni, pentru că nu va avea respectul lor dacă el nu e cel puţin la fel de bun. Apoi, prin exemplul său şi al pregătirii sale, să reuşească să coaguleze această echipă în jurul lui. În primii ani, e posibil să nu sară direct în barca antreprenoriatului, s-ar putea să trebuiască să urmeze cursuri, doctorat în ţară sau în străinătate – astfel vine cu o carte de vizită ce impune respect. Sau poate alege să se pregătească alături de o echipă extraordinar de bine pregătită în cadrul unui cabinet sau al unei clinici dentare şi apoi să facă acest pas. Al doilea sfat ar fi să simtă dacă e pregătit pentru acest lucru, dacă asta e calea pe care vrea să o urmeze şi să fie sincer cu el. Dacă ne canalizăm energia într-un domeniu în care simţim că nu putem performa, lucrul acesta se va vedea mai devreme sau mai târziu. Deci... o sinceritate cu sine însuşi. Iar al treilea lucru este ca, odată luată decizia, să-şi pună toată energia şi munca în asta şi indiferent de greutăţi, de oprelişti, de numărul de ore lucrate, să meargă până la capăt pentru că failure is not an option.