Știri

Premieră naţională: Cardiologii de la Spitalul Militar implantează un dispozitiv pentru terapia de activare baroreflexă

Pentru prima dată în România, în data de 18 ianuarie, a fost realizată o procedură chirurgicală de implantare a unui dispozitiv de terapie de activare baroreflexă (BAT – baroreflex activation therapy), în cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
23 Ianuarie 2019
Știri
23 Ianuarie 2019

Premieră naţională: Cardiologii de la Spitalul Militar implantează un dispozitiv pentru terapia de activare baroreflexă

Pentru prima dată în România, în data de 18 ianuarie, a fost realizată o procedură chirurgicală de implantare a unui dispozitiv de terapie de activare baroreflexă (BAT – baroreflex activation therapy), în cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Potrivit comunicatului de presă, pacientul care a beneficiat de intervenţia chirurgicală este în vârstă de 68 de ani şi suferă de insuficienţă cardiacă avansată (clasa III NYHA), care se manifesta prin oboseală la eforturi minime, dispnee de repaus, context complicat şi riscul aritmic. Operaţia a fost realizată de o echipă medicală mixtă, constituită din dr. Mihai Dumitraşcu, medic primar chirurgie vasculară, dr. Tudor Păduraru, medic primar ATI, şi dr. Silviu Dumitrescu, şef Secţie Cardiologie I.

„Acest tip de tratament se adresează pacienţilor cu insuficienţă cardiacă avansată (clasă III NYHHA), cu disfuncţie sistolică de ventricul stâng (fracţia de ejecţie a ventriculului stâng mai mică de 35%). Dispozitivul este o soluţie terapeutică inovativă care are ca obiectiv restabilirea echilibrului sistemului nervos vegetativ prin reducerea suprastimulării simpato-adrenergice care apare în insuficienţa cardiacă şi constituie un mecanism important de progresie a bolii. Implantului dispozitivului are ca obiectiv ameliorarea simptomelor de insuficienta cardiaca prin îmbunătăţirea perfomanţei cardiace şi reducerea riscului de apariţie a aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienţei cardiace, factor care poate conduce la moartea subită cardiacă de cauză aritmică, aceasta reprezentând una dintre principalele modalităţi de deces, în cazul acestor pacienţi”, se precizează în comunicatul de presă.

Procedura de implantare a dispozitivului BAT a fost realizată printr-o intervenţie chirugicală asemănătoare cu cea aplicată în cazul protocoalelor de tratament al tulburărilor de ritm şi conducere asociate insuficienţei cardiace prin intermediul terapiilor non-farmacologice (terapie de resincronizare cardiacă CRT – Cardiac Resyncronisation Therapy, defibrilator cardiac implantabil ICD – Implantable Defibrillator Cardioverterpacemaker). Generatorul de puls a fost plasat în fosa subclaviculară, iar un electrod de stimulare a fost poziţionat la nivelul nervului vag la nivel cervical.
 
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

O nouă premieră naţională la Spitalul „Pius Brînzeu” din Timişoara

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu Timişoara”. ...

Știri

Ministrul Sănătăţii: „Va fi introdus un program de screening privind factorii de risc pentru bolile cardiovasculare”

Programul de screening, în valoare de 25 de milioane de euro şi o durată de cinci ani, va demara la sfârşitul anului, a explicat ministrul Sorina Pintea, marţi, în cadrul mesei rotunde „Povara insuficienţei cardiace cronice în România”....