Preşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, le adresează colegilor de breaslă un mesaj de susţinere şi solidaritate. MedicHub vă prezintă mai jos întregul mesaj.


„Dragi colege şi colegi, mă adresez exclusiv dumnevoastră, medicilor şi celorlalte profesii din sănătate.

Constatăm de aproximativ două săptămâni că numărul de cazuri nou-diagnosticate SARS- COV-2 depăşeşte 1000-1200 pe zi în România. O situaţie îngrijorătoare se constată şi în ţări din Europa, ca Germania, Franţa, Spania, Italia, care anterior acestei perioade au prezentat siguranţă sanitară epidemiologică.

Cunoaştem că acele ţări au sisteme sanitare mai performante decât al nostru. În aceste condiţii, constatăm încă o dată, dacă mai era nevoie, că în sistemul sanitar românesc cea mai de preţ, cea mai aplicată, cea mai calificată, cea mai performantă, cea mai dăruită, cea mai cu har, cea mai altruistă este resursa umană.

De cinci luni, corpurile profesionale din sănătate luptă zi şi noapte, în prima linie, împotriva epidemiei/pandemiei. Dacă, la început, măsurile noastre si ale guvernanţilor, în lipsa cunoştinţelor obiective erau evident proporţionale cu frica noastră, în ultima perioadă, s-au acumulat pe plan mondial şi naţional date obiective, clinice, epidemiologice, statistice şi sociologice care ne pun astăzi în posesia unor instrumente cu caracter de evidenţe, bazate clinic, creând posibilitatea de a acţiona mai eficient în combaterea acestei boli infecţioase.

Aşa fiind, vă felicit, vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi dumnevoastră, atât cei direct implicaţi în diagnosticul şi tratamentul SARS-COV-2, cât şi celorlalti, tuturor!

Arătăm zilnic că nimic nu este prea mult şi nimic nu trece peste capacitatea noastră de efort şi dăruire atunci când este vorba de sănătatea şi viaţa semenilor noştri.

Nu vrem să ni se ridice statui! Vrem doar să ni se asigure toate condiţiile materiale, sociale, confort psihic şi profesional pentru a putea trece împreună, cu cât mai puţine pierderi şi peste această perioadă. Îi plângem pe colegii şi colegele nostre care s-au pierdut, îi susţinem pe cei dintre noi care s-au îmbolnăvit şi se vor îmbolnăvi în continuare.

Protejaţi-vă, testaţi şi izolaţi, aveţi grijă de sănătatea dumnevoastră! Cunosc, din informaţiile pe care le am şi de la locul meu de muncă, un spital de urgenţă suport COVID, colege şi colegi de toate vârstele, de toate condiţiile fizice, care muncesc în ture de 24, 48, 72 de ore şi, mai mult, îmbrăcaţi în echipamentul specific de protecţie, în mijlocul a zeci de pacienţi suspecţi şi confirmaţi şi care, totodată, tratează şi cealaltă patologie adresată spitalului în stadiul de urgenţă.

Dacă, la început, acum câteva luni, am asistat la puţine abandonuri ale colegilor noştri din ţară, mult mediatizate la vremea aceea, acum, nu se mai aude de această situaţie.

Stimate colege şi colegi din spitale şi din cabinete, încercaţi să protejaţi serviciile de terapie intensivă, blocurile operatorii, sălile de naşteri şi serviciile de urgenţă! Fără acestea spitalele noastre vor intra în colaps.

Sprijiniţi-vă unii pe alţii în tot şi în toate!

Nu desolidarizaţi echipele prin niciun gest şi nicio atitudine. Staţi cât puteţi de mult în mijlocul personalului dumnevoastră, supravegheaţi, verificaţi şi încurajaţi. Acesta este rolul nostru de lideri de echipă.

Cereţi insistent administratorilor să vă creeze toate condiţiile de muncă! Însuşiţi-vă toate normele de protecţie şi aplicaţi-le cu acribie!

Protejaţi-vă familiile şi pe cei dragi dumnevoastră! Evitaţi să emiteţi opinii personale, chiar dacă justificate în opinia dumneavoastră, care ar putea să sădească neîncrederea colegilor şi a societăţii în ceea ce astăzi este evident din punct de vedere statistic, clinic şi epidemiologic.

Arătaţi pacienţilor dumneavoastră, precum şi societăţii, că vă pasă de ei nu doar ca diagnostic şi cod de boală, ci şi ca oameni cu toate nevoile lor.

Suntem împreună, suntem puternici!”

 

Dr. Gheorghe Borcean

Preşedinte CMR