Ziua Mondială a Epilepsiei este marcată, în fiecare an, în cea de-a doua zi de luni din februarie – anul acesta, pe 12 februarie. Epilepsia afectează 50 de milioane de pacienţi la nivel internaţional.
În România, numărul cazurilor este estimat la 500.000, o treime dintre acestea fiind rezistente la tratamentele medicamentoase, se arată într-un comunicat.
„Este important de menţionat că orice persoană se poate confrunta cu o criză epileptică, atunci când nivelul de excitabilitate al unei zone din creier depăşeşte un anumit prag în anumite condiţii. În acest sens, o singură criză epileptică nu presupune stabilirea diagnosticului de epilepsie”, a spus dr. Sandra Munteanu, medic specialist neurologie cu supra-specializare în epilepsie, citată într-un comunicat.
Cazuri farmaco-rezistente
În ultimii zeci de ani, mai mult de 20 de terapii medicamentoase antiepileptice au fost aprobate. Printre beneficiile acestor noi terapii se numără reducerea efectelor adverse asupra funcţiei hepatice şi capacitatea acestora de a acţiona fie asupra modului în care substanţele se deplasează în interiorul şi spre exteriorul celulei, fie prin stimularea şi inhibarea modului în care neuronii transferă informaţii prin intermediul neurotransmiţătorilor.
Decizia terapeutică se bazează pe interacţiunea dintre medic şi pacientul informat, se mai subliniază. Tratamentul antiepileptic poate fi redus şi întrerupt în funcţie de caz după o anumită perioadă în care pacientul nu a mai prezentat crize, însă există predictori ai recurenţei crizelor după întreruperea unui tratament.
Un nou compus mai eficient
„Din punct de vedere medicamentos, poate cel mai important avans a fost reprezentat de aprobarea de către FDA, în 2019, a compusului numit cenobamat, pentru tratamentul la adulţi a crizelor cu debut focal. Începând cu luna mai a anului 2020, acest compus a fost pus la vânzare, înregistrând o eficacitate remarcabilă ca terapie adiţională, ratele acestuia de reducere a crizelor fiind mai mari decât cele înregistrate de oricare alt medicament antiepileptic din ultimii 30 de ani. Acest lucru susţine utilizarea ca add-on medication la pacienţii cu epilepsie rezistentă la tratament”, a adăugat specialista Clinicii Neuroaxis din Bucureşti.
De asemenea, în contextul sindromului Dravet, va fi disponibilă fenfluramina, un tratament reutilizat ce ar putea reduce frecvenţa crizelor dar şi calitatea vieţii acestor pacienţi.
Dr. Sandra Munteanu afirmă că, în momentul în care un pacient nu obţine un control al crizelor prin două medicamente antiepileptice în doze corespunzătoare, trebuie îndrumat spre „Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos” al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Se va realiza evaluarea prechirurgicală în cazuri atent selecţionate, cu electozi intracranieni, în vederea delimitării zonei epileptogene sau explorării prechirurgicale anterior stabilirii indicaţiei de neuromodulare prin stimulare vagală. Farmacorezistenţa este un criteriu obligatoriu însă nu suficient pentru indicaţia de stimulare vagală, se precizează. Evaluarea prechirurgicală şi colaborarea în echipa medic neurolog-neurochirurg sunt aspecte esenţiale.
Principalele mituri privind epilepsia
Circulă mai multe mituri privind epilepsia, care generează fie o gestionare nepotrivită a crizelor, fie stigmatizarea pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune.
Pentru a combate aceste mituri cu privire la epilepsie şi la alte afecţiuni neurologice, Clinica Neuroaxis a realizat un experiment social filmat cu cameră ascunsă, pentru a analiza nivelul de pregătire al populaţiei privind ajutorarea pacienţilor cu afecţiuni neurologice.
Spre exemplu, există ideea conform căreia toate persoanele cu epilepsie au convulsii. În realitate, există mai multe tipuri de crize epileptice, unele dintre acestea neimplicând mişcări involuntare asociate. În afară de crizele tonico-clonice bilaterale (crize care implică pierderea stării de conştienţă), alte tipuri de crize epileptice generează un blocaj comportamental sau alterarea contactului cu mediul înconjurător.
Un alt mit care există cu privire la pacienţii diagnosticaţi cu epilepsie este că aceştia nu pot duce o viaţă normală. Această stigmatizare îi determină pe pacienţi, de multe ori, să-şi impună o stare de autoizolare, renunţând la locurile de muncă şi la relaţiile sociale. În realitate, chiar dacă, uneori, pot exista restricţii cu privire la anumite ocupaţii sau activităţi fizice pentru persoanele cu epilepsie, mulţi pacienţi pot duce vieţi normale, fără să fie nevoie să evite locurile de muncă solicitante, din punct de vedere fizic şi psihic.
Nu în ultimul rând, o altă credinţă falsă, dar larg răspândită, este că luminile intermitente sau anumite modele de lumini declanşează crize tuturor pacienţilor diagnosticaţi cu epilepsie. În realitate, crizele fotosensibile pot să apară doar la o mică parte din formele de epilepsie, majoritatea pacienţilor nefiind influenţaţi de stimulii vizuali.
