Introducere
Ştim că bolile infecţioase, extrem de frecvente în întreaga lume, sunt cauzate de diferite microorganisme, precum bacterii, virusuri, fungi sau paraziţi, Multe dintre aceste microorganisme trăiesc în şi pe corpul nostru, dintre care unele sunt inofensive sau chiar utile organismului uman. Dar, în anumite condiţii, unele microorganisme, denumite şi agenţi microbieni patogeni, pot provoca boli infecţioase cu forme clinice variate şi cu riscul unor complicaţii şi/sau sechele sau chiar decesul. Anumite boli infecţioase pot provoca cancer, de exemplu: cancerul la ficat poate fi cauzat de hepatita B sau C, iar cancerul de col uterin poate fi cauzat de papilomavirusul uman (HPV).
Bolile infecţioase se răspândesc în mai multe moduri: prin contact direct de la persoană la persoană, prin contact sexual sau contact cu lichide corporale, cum ar fi sângele şi saliva. Unele boli se răspândesc prin picături Pflügge, evacuate din corpul unei persoane bolnave prin tuse sau strănut, iar altele sunt transmise de animale sau prin înţepături ale unor insecte (ţânţari sau căpuşe), purtătoare de germeni care pot cauza encefalită, malarie etc. Multe alte boli infecţioase pot fi contractate prin consumul de alimente sau apă contaminată sau prin expunerea la diferiţi factori din mediu.
Semnele şi simptomele variază în funcţie de microorganismul care provoacă infecţia, dar şi de gazdă. Cele mai dese simptome sunt febra, frisoanele, oboseala, durerile musculare şi cefaleea. Infecţiile uşoare, care nu modifică starea de sănătate, denumite şi subclinice, pot răspunde la terapii de susţinere, cum ar fi odihna şi aportul crescut de lichide, în timp ce unele infecţii – care pot pune viaţa în pericol – necesită spitalizare.
Agenţii infecţioşi pot produce fie o boală infecţioasă locală, de obicei la nivelul porţii de intrare (tegumente, tractul respirator, tractul digestiv, conjunctiva, tractul urogenital), fie pot invada circulaţia sanguină, fiind transportaţi în tot organismul, cu producerea unei infecţii generalizate (septicemie) sau a unei infecţii localizate la un loc îndepărtat, de exemplu meningita.
Factorii de risc care favorizează apariţia bolilor infecţioase
Persoanele cu un sistem imunitar compromis prezintă un risc mai mare pentru anumite tipuri de infecţii. Cel mai mare risc îl au:
persoanele cu un sistem imunitar depresat, în cazul tratamentelor imunosupresoare sau al unor condiţii medicale precum cancerul, diabetul, infecţia cu HIV sau transplantul de organe;
persoanele care călătoresc în zone cu risc, unde pot fi expuse la ţânţari care transportă agenţi patogeni precum malaria, virusurile Denga, Zika etc;
persoanele subnutrite, cu un nivel sociocultural redus;
persoanele aparţinând extremelor de vârstă;
persoanele care lucrează în domeniul sănătăţii etc.
Factorii de mediu care influenţează
bolile infecţioase
Ştim că apariţia bolilor infecţioase la om poate fi influenţată şi de condiţiile mediului înconjurător. Oamenii sunt fiinţe sociale. Drept urmare, obiceiurile şi condiţiile sociale umane pot influenţa răspândirea agenţilor infecţioşi.
O serie de factori pot favoriza transmiterea şi dezvoltarea acestor boli:
1. Activitatea umană
Modele de familie
Condiţiile de viaţă ale familiilor. Familiile cu mai mulţi membri facilitează transmiterea microorganismelor patogene de la o persoană la alta – pe cale aeriană, prin contactul personal strâns, printr-o igienă defectuoasă sau prin fluidele organismului (salivă, sânge).
Compoziţia unităţii familiale este, de asemenea, importantă. În familiile cu sugari şi copii preşcolari, infecţia se răspândeşte mai uşor; aceşti copii sunt mai susceptibili la infecţie, din cauza obiceiurilor lor de igienă încă nedezvoltate, ei fiind mai predispuşi să-şi împartă microbii cu ceilalţi membri ai familiei. Din cauza contactului strâns şi în spaţiu limitat, agenţii infecţioşi se răspândesc mai rapid în cadrul familiei.
Densitatea populaţiei
Supraaglomerarea este adesea asociată cu scăderea calităţii condiţiilor de viaţă şi de igienă şi, prin urmare, rata de transmitere a agenţilor patogeni este de obicei foarte mare. Astfel, oraşele supraaglomerate, poluate sau zonele dens populate ale oraşelor pot servi ca teren favorabil pentru agenţii infecţioşi, putând facilita evoluţia şi transmiterea acestora, în special a virusurilor şi bacteriilor. În aceste condiţii, contactul dintre oameni şi alte gazde, cum ar fi şobolani sau şoareci, poate duce la transmiterea unor microbi patogeni, care pot provoca boli grave (ex.: leptospiroza, cauzată de specii ale genului Leptospira).
Obiceiuri sociale
Patogenia bolilor infecţioase este în general asemănătoare, însă diferenţa între obiceiurile sociale afectează incidenţa bolii. Exemple: i) în Brazilia şi Trinidad sunt cunoscuţi liliecii vampiri, care transmit rabia paralitică. Aceştia muşcă vite şi chiar fermieri, transmiţându-le virusul rabiei, un virus neurotrop din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, care se găseşte în saliva animalelor infectate. Mecanismul infecţiei este acelaşi în Brazilia şi Trinidad, dar obiceiurile sociale şi incidenţa bolii sunt diferite. ii) La începutul secolului XX, în Malta, caprele erau mulse la uşile clienţilor, iar o specie de Brucella din lapte a cauzat o boală destul de obişnuită, numită febra de Malta. Când pasteurizarea laptelui a devenit obligatorie, febra malteză aproape a dispărut de pe insulă. iii) Unele practici obstetricale realizate în zone înapoiate ale lumii a treia pot duce la infectarea mamei şi a nou-născutului.
Modificări importante în mediu apar şi atunci când copiii dintr-o comunitate modernă intră pentru prima dată într-o colectivitate (grădiniţă, şcoală). Astfel, răceala, faringita, tusea etc. pot apărea foarte frecvent. În cazul copiilor mici, ale căror obiceiuri de igienă sunt încă nedezvoltate, pot apărea focare de dizenterie şi alte infecţii intestinale (cauzate, de obicei, de bacilul dizenteric, aparţinând genului Shigella, sau de o amoebă – Entamoeba histolytica), iar în rândul copiilor care iau masa la prânz în colectivitate, infecţia transmisă prin alimente, cauzată de o igienă defectuoasă, se poate extinde la clase întregi de elevi.
Schimbarea obiceiurilor alimentare poate afecta, de asemenea, sănătatea omului. Mesele luate în restaurante, de exemplu, prezintă un pericol mai mare de toxiinfecţii alimentare, dacă standardul de igienă pentru prepararea alimentelor este defectuos. Achiziţionarea şi prepararea mâncărurilor din păsări de curte, care sunt adesea puternic infectate cu Salmonella, reprezintă un pericol deosebit.
Circulaţia
Mişcarea într-un mediu nou este adesea urmată de un focar de infecţie. În pelerinaje şi în războaie, hrănirea improvizată şi igiena defectuoasă au dus la apariţia focarelor de infecţii intestinale, precum dizenteria, holera (cauzată de o bacterie toxigenă – Vibrio cholerae) şi febra tifoidă (cauzată de Salmonella typhi sau Salmonella paratyphi.); uneori, în războaie au murit mai mulţi oameni din cauza acestor boli decât au fost ucişi în lupte.
Persoanele purtătoare ale unui agent infecţios care intră în comunităţi izolate pot răspândi boala în acea comunitate, adesea cu o virulenţă sporită. În 1846, un călător din Copenhaga a transportat cu el virusul rujeolic în Insulele Feroe, iar 6.000 dintre cei 8.000 de locuitori au dezvoltat boala. Aproape fiecare persoană din astfel de populaţii „virgine” este susceptibilă la infecţii, astfel încât un virus se poate înmulţi şi răspândi nestingherit. Într-o populaţie modernă de oraş, virusul rujeolic afectează în principal copiii sensibili. Odată cu utilizarea vaccinului rujeolic, numărul copiilor sensibili se reduce, iar virusul nu se mai poate înmulţi şi răspândi, urmând să dispară.
O schimbare de mediu, cum ar fi: i) într-un camping, o persoană poate contracta o boală dacă vine în contact cu o persoană purtătoare a unei surse de infecţie: ii) cu ocazia unui picnic într-o pădure, o persoană poate fi înţepată de un ţânţar sau de o căpuşă care poartă virusul uneia dintre cele câteva forme de encefalită (ex.: virusul encefalitei de căpuşă, virusul West Nile) sau borelioza (boala Lyme), care este transmisă prin muşcătura unei căpuşe din genul Ixodes, purtătoare a unei bacterii din genul Borrelia; iii) circulaţia în zonele unde malaria este endemică (zonele din jurul ecuatorului, multe zone din Asia, Africa subsahariană), specii ale paraziţilor din genul Plasmodium (P. malariae, P. falciparium) sunt transmise prin înţepătura de ţânţar; iv) în timp ce înoată într-un canal sau râu, pielea unei persoane poate fi pătrunsă de microorganisme din genul Leptosira, ce provoacă leptospiroza, sau poate înghiţi accidental un parazit ce va afecta ficatul şi căile biliare (Fasciola hepatica), cauzând fascioloza, o boală frecventă la bovine şi ovine, dar care se poate răspândi şi la oameni.
Ocupaţia
În întreprinderile profesionale şi comerciale, oamenii, prin natura muncii lor, sunt expuşi la infecţie. Un fermier pe câmpurile sale este expus adesea la condiţii umede ce favorizează dezvoltarea microorganismelor patogene. În timp ce curăţă un şanţ, el poate fi infectat cu leptospire care ajung în apă prin urina şobolanilor; în hambare, el poate fi expus la bruceloză, salmoneloză sau febră Q (cauzată de o bacterie – Coxiella burnetii), dacă animalele sale sunt infectate; lucrătorii din abatoare prezintă riscuri similare, la fel ca şi medicii veterinari; un muncitor dintr-o tăbăcărie poate contracta antrax de la pieile importate; un tapiţer poate suferi de aceeaşi boală cauzată de Bacillus anthracis din lâna şi părul pe care le manipulează; lucrătorii din fabricile de ambalare şi din magazine sunt deseori infectaţi de la carnea crudă pe care o manipulează; uneori, ei pot fi purtători şi pot deveni surse ale focarelor de intoxicaţie alimentară cu Salmonella. Lucrătorii din fermele de păsări pot contracta salmoneloză, mai rar psitacoza (cauzată de Chlamydophila psittaci) sau o infecţie virală a ochilor, de la păsările pe care le manipulează. Muncitorii forestieri pot perturba echilibrul natural al zonei şi se pot expune la atacuri ale insectelor (căpuşe, ţânţari), care pot fi vectori ai unor microorganisme ce pot cauza diferite boli infecţioase. Ori de câte ori oamenii manipulează mediul înconjurător (păstorind animale, importând mărfuri din străinătate, drenând un lac sau punând o ţeavă prin terenuri mlăştinoase şi în multe alte moduri aparent „inocente”) au şansa de a interfera cu diverse microorganisme, care pot cauza o multitudine de boli infecţioase.
2. Temperatura şi umiditatea mediului
La o adunare socială, densitatea umană pe metru pătrat poate fi mult mai mare decât în orice casă, iar umiditatea şi temperatura pot creşte la niveluri incomode pentru oameni, dar ideale pentru microbi. Microbii conţinuţi în picăturile Pflügge, în special virusurile, trec cu uşurinţă de la o persoană la alta, putând rezulta un focar de răceală obişnuită.
La membrii expediţiilor ştiinţifice din Arctica sau Antarctica s-a observat că au petrecut ierni întregi fără nicio boală respiratorie, dar au suferit răceli severe la sosirea unei nave de aprovizionare, la începutul verii. Aceste răceli sunt cauzate de virusuri, nu de temperaturile reci. Mai mult de 200 de agenţi virali pot provoca simptome de răceală obişnuită (virusurile paragripale, gripale, virusul sinciţial respirator, adenovirusurile), însă rinovirusurile reprezintă cea mai frecventă cauză (aproximativ 100 de tulpini diferite de rinovirusuri au fost asociate cu aşa-zisele răceli la oameni).
O iarnă lungă şi umedă, urmată de o vară uscată, poate încuraja creşterea mucegaiurilor în fân, iar praful din fân poate duce la infectarea plămânilor fermierului.
3. Mediul neînsufleţit
Atunci când boala infecţioasă apare într-un mediu în care nu există, în mod evident, un contact viu direct între sursa şi victima unei infecţii, termenul „neînsufleţit” este convenabil de utilizat.
Praful este unul dintre cele mai frecvente elemente neînsufleţite capabile să transmită boli. Microorganismele purtate de particulele de praf pot pătrunde în căile respiratorii, pot ajunge pe alimente şi, astfel, sunt înghiţite sau se aşază pe piele şi o infectează. Unii germeni – de exemplu: agenţii cauzali ai antraxului (Bacillus anthracis), tetanosului (Clostridium tetani), febrei Q (Coxiella burnetii), brucelozei (specii ale genului Brucella) şi psitacozei (Chlamydophila psittaci) – pot trăi timp îndelungat în praf, în special în perioadele climaterice uscate. Agentul cauzal al tetanosului, Clostridium tetani, este unul dintre cei mai frecvenţi germeni izolaţi din praf, unde supravieţuieşte sub forma sporulată, dar incidenţa tetanosului variază foarte mult în diferite părţi ale lumii, legată de diferenţe în comportamentul sau obiceiurile umane. De exemplu, purtarea încălţămintei în zone cu climă temperată protejează purtătorul împotriva multor răni, în timp ce copilul desculţ de la tropice poate suferi multe răni la nivelul picioarelor, care, chiar dacă sunt minore, pot oferi condiţiile ideale pentru germinare şi producţia de toxină tetanică, atunci când vin în contact cu spori de Clostridium tetani. Alte influenţe, mai puţin sesizabile, cum ar fi schimbările de temperatură sau umiditate, pot afecta răspândirea bolilor prin praf.
Un creion este un obiect neînsufleţit, dar dacă este supt de un copil purtător de streptococ beta-hemolitic sau cu o boală streptococică (angină sau scarlatină) şi apoi ajunge la un alt copil, agentul infecţios – Streptococcus pyogenes – poate fi transmis acestuia din urmă şi aşa mai departe.
O serie de obiecte (jucării, o batistă sau un prosop, haine, ustensile, mobilier), care pot fi contaminate cu agenţi infecţioşi (bacterii sau virusuri), pot transmite o infecţie în anumite condiţii favorabile, fiind cunoscute sub numele de fomite.
Apa, în mod normal, nu este un mediu favorabil pentru creşterea şi multiplicarea microorganismelor, totuşi mulţi microbi pot supravieţui în ea suficient de mult timp pentru a transmite infecţia la oameni. Agenţii cauzali ai holerei (Vibrio cholerae) şi febrei tifoide (Salmonella typhi şi Salmonella paratyphi) se pot transmite prin apă sau alimente contaminate; de asemenea, virusul hepatitei A poate supravieţui şi în apă. India, Pakistan, Egipt şi alte ţări din Africa sunt cunoscute ca zone cu risc ridicat pentru dezvoltarea febrei tifoide. Dar simpla prezenţă a unui microorganism în apă nu duce neapărat la răspândirea bolilor. Oamenii care au înotat în apă poluată cu Salmonella typhi nu au făcut febră tifoidă, în timp ce alţii care au consumat crustacee din aceeaşi apă au dezvoltat boala. Acelaşi lucru poate fi valabil şi pentru hepatită; consumul de scoici din apa infectată a cauzat adesea boala, în timp ce înotul nu s-a dovedit a fi un pericol, deoarece crustaceele concentrează germenii în ţesuturile lor, motiv pentru care îi pot transmite.
Apa potabilă poate fi contaminată în diverse moduri. Pot apărea defecte ale sistemelor de transport al apei potabile şi de canalizare care pot permite trecerea microorganismelor din sistemul de canalizare în sistemul de apă potabilă. Puţurile şi alte surse de apă pot fi contaminate de fosele septice amplasate prost, de grămezi de gunoi de grajd sau gropi de gunoi.
Solul grădinilor şi terenurilor agricole şi alimentele pot adăposti agenţi patogeni ce pot cauza diverse boli.
Aerul este probabil cea mai comună sursă de agenţi infecţioşi. Fumul, ceaţa şi tutunul pot afecta tractul respirator uman şi îl pot face mai vulnerabil la boli.
De fapt, întreg mediul înconjurător este plin de microorganisme şi obiecte ce pot transmite agenţii infecţioşi la oameni.
Prevenirea infecţiilor
Riscul de infecţie poate fi scăzut şi chiar prevenit prin mai multe metode, cele mai multe fiind foarte simple şi uşor de efectuat:
spălarea mâinilor, după orice activitate şi, în special, înainte şi după prepararea alimentelor, înainte de masă şi după utilizarea toaletei;
izolarea la domiciliu sau, după caz, în spital, în timpul unei boli infecţioase;
prepararea alimentelor în condiţii de siguranţă – păstrarea curată a blaturilor şi a altor suprafeţe de bucătărie pe care se pregătesc alimentele; gătirea mâncărurilor la temperatura potrivită pentru fiecare tip de aliment; păstrarea la frigider a alimentelor gătite (nu trebuie să rămână la temperatura camerei pentru perioade lungi);
evitarea contactului cu persoanele bolnave sau evitarea folosirii în comun cu aceste persoane a obiectelor personale;
evitarea contactului cu animale potenţial purtătoare de diferiţi agenţi patogeni sau a manipulării obiectelor contaminate;
protejarea împotriva înţepăturilor de insecte (ţânţari, căpuşe) purtătoare ale anumitor microorganisme ce pot provoca infecţii severe la om (encefalită, malarie, borelioză etc.);
practicarea sexului în siguranţă – folosirea prezervativelor întotdeauna, în cazul în care un partener are sau a avut în antecedente infecţii cu transmitere sexuală sau un comportament cu risc ridicat;
utilizarea obiectelor strict personale, fără a le împrumuta (periuţă de dinţi, pieptene şi aparat de ras, pahare sau ustensile de luat masa, prosoape etc.);
în cazul călătoriilor în afara ţării, consultarea medicului despre vaccinările speciale necesare pentru zona respectivă (ex.: febra galbenă, holera, hepatita A sau B, febra tifoidă etc.):
nu în ultimul rând, vaccinarea, care poate reduce drastic contractarea mai multor boli.
În concluzie, de la concepţie şi până la moarte, oamenii sunt ţinte ale atacului a numeroase microorganisme potenţial periculoase ce populează aerul, solul, apele şi vegetaţia, clădirile în care locuiesc şi lucrează. De asemenea, animalele domestice pot adăposti microorganisme care prezintă o ameninţare, iar animalele sălbatice abundă în agenţi infecţioşi ce pot cauza boli grave.
Însă organismul uman nu este lipsit de apărare împotriva acestor ameninţări, el fiind echipat cu un sistem imunitar ce reacţionează specific împotriva agenţilor patogeni, sistem care, astăzi, este completat şi consolidat prin utilizarea tratamentelor şi a vaccinurilor specifice.
Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.