ANALIZE

Rolul dietei autoimune paleo (AIP) în tratarea bolii Hashimoto (tiroidita cronică limfocitară)

 The role of the autoimune paleo (AIP) diet in Hashimoto disease

First published: 03 martie 2021

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/MED.5.1.2021.4588

Abstract

The strong emphasis on the treatment of autoimmune diseases through allopathic medicine has led to the li­mi­ta­tion of treatments based on diet and healthy lifestyle. Funding for drug use studies far exceeded the number of studies that could prove the reliability and success rate in treating these diseases through dietary changes, which is why clinicians currently do not have a sound basis for ma­king recommendations and interventions of nutritional care. With the alarming increase in global chronic diseases, in­clu­ding autoimmune diseases, cardiovascular diseases, dia­be­tes and cancer, and in line with the rising cost of al­lo­pathic treatments for these diseases, there has been a crisis in the management of autoimmune diseases, requiring the iden­ti­fi­ca­tion of more effective treatments, both in terms of results and related costs.
 

Keywords
autoimmune thyroidites, diet, gluten free, lifestyle, hypothiroid

Rezumat

Accentul mare pus pe tratarea bolilor autoimune prin inter­me­diul medicinei alopate a dus la limitarea tratamentelor bazate pe dietă şi stil de viaţă sănătos. Fondurile alocate studiilor ce vi­zau utilizarea medicamentelor a depăşit cu mult numărul stu­dii­lor care puteau să dovedească fiabilitatea şi rata de succes în tratarea acestor boli prin modificări dietetice, motiv pentru care, în prezent, clinicienii nu au o bază fundamentată pentru a putea face recomandări şi intervenţii de îngrijire nutriţională. Oda­tă cu creşterea alarmantă la nivel global a bolilor cronice, in­clu­zând în această categorie şi bolile autoimune, cele car­dio­vas­cu­lare, diabetul şi cancerul, şi în concordanţă cu creşterea cos­tu­lui tratamentelor alopate ale acestor boli, s-a ajuns la o situaţie de criză în managementul bolilor autoimune, ne­ce­si­tând identificarea unor tratamente mai eficiente atât în ceea ce pri­veş­te rezultatele, cât şi costurile aferente.
 

Introducere

Mai multe studii efectuate în ultimii ani au demonstrat eficacitatea dietei autoimune paleo (Autoimmune Protocol sau AIP), nu doar în ceea ce priveşte reducerea nivelului de anticorpi care atacă tiroida (boala Hashimoto), dar şi în alte boli autoimune, precum boala Crohn, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic (LES), scleroza multiplă, diabetul zaharat de tip 1, polineuropatia inflamatorie cronică demielinizantă, psoriazisul şi altele.

Tiroidita cronică limfocitară, denumită şi Hashimoto (după numele medicului care a descoperit-o în anul 1912, Hakaru Hashimoto), este o afecţiune în care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă. Procesul inflamator cauzat de atacul anticorpilor duce la o diminuare a funcţiei tiroidiene, rezultând hipotiroidismul. Cele mai afectate de această boală sunt femeile de vârstă mijlocie, dar poate fi întâlnită la femeile de orice vârstă, la bărbaţi şi la copii deopotrivă(1).

Principalele simptome se manifestă prin căderea părului, oboseală, lentoare, constipaţie, piele uscată, unghii subţiri şi casante, creştere în greutate, dureri musculare, dureri ale articulaţiilor, depresie, pierderi de memorie.

Factorul etiologic al afecţiunii nu este pe deplin cunoscut. Unele studii indică o infecţie bacteriană, altele una virală, cum ar fi cea cu virusul Epstein-Barr. Printre factorii favorizanţi ai infecţiei virale au fost descrise următoarele situaţii (figura 1)(2):

  • Expunerea prelungită la mucegaiul din locuinţe sau birouri, cu afectarea sistemului imunitar şi favorizarea acţiunii virusului asupra tiroidei.

  • Deficitul de zinc.

  • Deficitul de B12.

  • Pesticidele şi erbicidele, inclusiv DDT.

  • Insecticidele folosite în gospodării.

  • Traumele emoţionale severe, cu diminuarea capacităţii de apărare a organismului.

  • Antibioticele şi benzodiazepinele, de asemenea, cu efecte de scădere a capacităţii de apărare a organismului; schimbările hormonale din perioada pubertăţii, a sarcinii sau a alăptării.

  • Abuzul de droguri recreaţionale.

  • Tulburările prelungite de somn.

  • Vectorii care pot transmite virusul prin muşcături sau înţepături.

  • Situaţia financiară precară, ca obstacol pentru o nutriţie adecvată, conducând, de asemenea, la diminuarea rezistenţei corpului la infecţii virale.
     

Acţiunea prin care AIP contribuie la procesul de remisiune a bolii se rezumă la următoarele trei aspecte: îndepărtarea alimentelor care pot declanşa un răspuns imun, a alimentelor dăunătoare pentru intestin şi a celor care pot contribui la dereglări hormonale.

Boala autoimună se referă la un sistem imunitar care s-a dezechilibrat, iar Protocolul Autoimun oferă o bază optimă de pornire pentru construirea unei diete pe tot parcursul vieţii, contribuind la refacerea nutrienţilor şi a florei intestinale.

Primele recomandări dietetice se rezumă la eliminarea din dietă a cerealelor, chiar şi a pseudocerealelor, a leguminoaselor, a zahărului, a uleiurilor vegetale, cu excepţia uleiului de măsline, şi a mâncărurilor procesate. Alimentele care conţin gluten ar trebui eliminate definitiv din dietă. Produsele lactate de orice fel, chiar şi cele provenite de la animale crescute cu iarbă, sau cu furaje din zone bio, inclusiv untul ghee (untul clarificat în urma fierberii mai îndelungate a untului obţinut din lapte de vacă), ar trebui evitate în faza de eliminare. Ouăle, seminţele şi solanaceele, fructoza în cantitate mai mare de 20 de grame, antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), îndulcitorii şi aditivii alimentari se află, de asemenea, pe lista alimentelor excluse, în faza de eliminare (tabelul 1)(4,5).

Eliminarea pe termen lung a laptelui şi produselor lactate cu conţinut mai mic sau mai mare de lactoză este necesară, deoarece intoleranţa la lactoză a fost documentată la 75,9% din cazurile de boală Hashimoto(3). Restricţia este şi mai importantă la pacienţii care urmează un tratament cu levotiroxină, la care biodisponibilitatea medicamentului este redusă în prezenţa intoleranţei la lactoză, ceea ce poate conduce la administrarea de doze tot mai mari(3). Pacienţilor care urmează tratamentul medicamentos sau celor cu valori ale hormonului de stimulare tiroidiană (TSH) mărit li se recomandă testarea toleranţei la lactoză, în vederea eliminării produselor lactate, în cazul confirmării intoleranţei.
 

Reactivitatea încrucişată între gliadină şi antigenele tiroidiene poate declanşa un răspuns imun la gluten, astfel că glutenul este primul element eliminat din dietă. Incidenţa bolii celiace la pacienţii cu Hashimoto este cu până la de 10 ori mai mare decât la populaţia sănătoasă(3), de aceea pacienţii cu boală Hashimoto fără simptome de boală celiacă, dar cu dificultăţi de absorbţie şi cu modificări ale concentraţiei hormonilor tiroidieni, ar trebui să fie testaţi profilactic pentru celiachie. Acelaşi principiu se aplică şi bolnavilor de celiachie, cărora li se recomandă testări în vederea diagnosticării bolii Hashimoto, din cauza reactivităţii antigenice încrucişate, cu riscul afectării atât a ţesutului tiroidian, cât şi a celui de la nivelul intestinului subţire. Efectele eliminării glutenului din dieta femeilor diagnosticate recent cu boala Hashimoto asupra anti-ATPO (antitireoperoxidază), asupra anti-ATG (antitiroglobulină) şi a nivelului de vitamină D au indicat diferenţe între nivelurile acestor markeri la sfârşitul intervenţiei nutriţionale faţă de momentul premergător acesteia(3). Anticorpii anti-TPO au scăzut cu 200 U/ml, anti-TGO cu 203 U/ml, tiroxina liberă a atins 1,2 pmol/L, iar triiodotironina liberă a crescut la 0,4, pe când nivelul de vitamină D, deşi sub limita inferioară a intervalului, a crescut faţă de momentul anterior renunţării la gluten la grupul celor care au eliminat glutenul(3).

Dieta fără gluten are un efect benefic asupra tireotropinei (TSH), a hormonilor FT3 şi FT4, 25-hidroxivitaminei D şi a nivelului anticorpilor tiroidieni(6).

În cazul unor substanţe din cereale, leguminoase şi seminţe, cum sunt fitaţii, studiile efectuate de Kharraziana et al., în care au fost testate peste 200 de alimente, au demonstrat reactivitate încrucişată cu hormonii tiroidieni, în peste câteva zeci dintre aceste alimente, printre care cerealele cu gluten, alimentele cu conţinut amino (acid compatibil cu triiodotironina şi cu tiroxina, care se găseşte în iarba de mare), cartofii, nucile şi seminţele (migdale, caju, alune, nuci braziliene), algele de mare, amarantul, hrişca, porumbul, cafeaua, gălbenuşul, quinoa, sorgul, tapioca, tofu(7). Implementarea unei diete fără gluten presupune monitorizare nutriţională pentru a evita potenţialele deficienţe de fier, calciu, zinc, magneziu, seleniu, vitamina B12, folat şi mangan, frecvent întâlnite în populaţia generală, dar care sunt necesare unei bune funcţionări a glandei tiroide şi a sistemului imunitar.

Influenţa factorilor genetici nu este pe deplin elucidată, dar unele studii indică polimorfisme ale genelor corelate cu sinteza de tiroglobulină, glicoproteină care serveşte drept matrice sintezei hormonilor tiroidieni. S-a demonstrat că o variantă a genei HLA-DR conţinând arginină în poziţia 74 a lanţului DRB1 conferă o susceptibilitate genetică spre un răspuns autoimun în bolile tiroidiene, bolile Graves şi Hashimoto, în timp ce glutamina din poziţia DRB 1-74 conferă protecţie împotriva răspunsului autoimun. În plus, tiroglobulina 2098 stimulează activitatea limfocitelor T în cazul persoanelor care au fost depistate pozitiv cu anticorpi anti-TGO, demonstrând astfel că tiroglobulina este o peptidă imunogenă capabilă să activeze limfocitele T în cazul bolilor autoimune(8).

Influenţa factorilor de mediu asupra tiroiditei autoimune nu este pe deplin elucidată, dar importanţa mai multor factori, precum iodul, medicamentele şi infecţiile, a fost deja raportată. Descrierea precisă a mecanismului prin care mediul şi genele interacţionează în declanşarea bolii Hashimoto ar putea conduce către noi strategii de diagnostic, prevenţie şi tratament(8). Printre factorii de mediu care pot fi implicaţi în etiologia bolii sunt fumatul, alcoolul, iodul din dietă, stresul, deficienţa de seleniu, infecţiile virale şi/sau bacteriene, sarcina şi medicamentele.

În ultimii ani a fost descris şi rolul deficienţei vitaminei D în etiologia bolilor autoimune, cardiovasculare, a cancerului, a sindromului intestinului permeabil, a diabetului şi a bolilor reumatologice. În unele studii a fost demonstrată legătura directă între deficienţa de vitamină D şi boala Hashimoto(9) sau Graves şi în unele cazuri de cancer tiroidian. Asocierea dintre deficienţa de vitamină D şi boala Hashimoto nu este foarte clară, dar influenţa imunomodulatoare a acestei vitamine nu poate fi contestată. Marea majoritate a celulelor sistemului imun, inclusiv celulele B şi T, celulele dendritice şi macrofagele, prezintă receptori pentru vitamina D şi pentru 1 alfa-hidroxilază (forma cea mai activă biologic a vitaminei D)(9).

Nivelul de anticorpi tiroidieni poate fi influenţat de nivelurile sanguine ale vitaminelor B12 şi D, aşa cum se arată în studiile efectuate în ultimii ani, în care s-a evidenţiat asocierea dintre un nivel redus de vitamine cu niveluri ridicate de Ac anti-ATPO şi Ac anti-ATG, precum şi invers, respectiv reducerea nivelurilor acestor anticorpi, după suplimentarea cu vitamine(10).

Vitamina B12 se asociază bolii Hashimoto prin prisma gastritei atrofice şi a anemiei pernicioase, care determină o absorbţie deficitară a vitaminei din alimente. Gastrita atrofică a fost depistată la 35-40% dintre bolnavii cu tiroidită Hashimoto. O treime dintre aceşti pacienţi au dezvoltat anticorpi împotriva celulelor membranei mucoasei gastrice, iar 12% dintre ei aveau anemie pernicioasă. Anticorpii antifactor intrinsec au fost, de asemenea, descoperiţi la câţiva dintre aceşti pacienţi(11).

Prevenţia problemelor cauzate de distrofia mucoasei gastrice recomandă suplimentarea vitaminei D în sezonul rece şi expunerea adecvată la soare în sezonul cald. Dieta AIP pune accent pe sursele de vitamine D şi B12 prin includerea în meniu a peştelui, a cărnii de porc, a ciupercilor, a uleiului din ficat de cod, a halibutului, a scoicilor, a midiilor şi a somonului(12).

Cea mai mare parte din alimentele eliminate din dietă sunt acide. Pentru a contrabalansa efectul acid al produselor din carne, consumul de legume este o modalitate importantă, mai ales în protecţia oaselor şi a rinichilor, oferind în acelaşi timp şi multe vitamine şi minerale-cheie indisponibile în carne. Cu toate acestea, cercetările recente au arătat că dietele bogate în proteine, alături de un conţinut redus de carbohidraţi, nu cauzează demineralizare osoasă, datorită faptului că aportul de calciu din carne (în special cea provenită de la păsările de curte), crustaceele şi peştele contribuie cu suficient calciu, magneziu şi fosfor, precum şi cu aminoacizi esenţiali pentru a contribui la protejarea oaselor. De asemenea, calitatea cărnii joacă un rol esenţial la încărcarea acidă a rinichilor prin conţinutul ridicat de omega 6, conţinut variabil în funcţie de sortimentul de carne(11).

Dieta AIP, care este derivată din tiparul alimentar paleo (ce exclude alimentele procesate), este mai restrictivă, de aceea poate părea dificil de urmat pentru unii indivizi. Influenţa psihică, gândirea şi percepţia individuală privind efectele benefice au o mare influenţă asupra succesului complianţei la dietă. Includerea unor alimente noi, precum făina de cassava, de tapioca, banane verzi, produsele din nucă de cocos, supa de oase, sau a altor preparate mai puţin populare în cultura alimentară specifică ţărilor estice poate face dificilă aderarea la acest tipar alimentar. Odată cu noile sortimente introduse, se schimbă şi gastrotehnia preparatelor culinare, majoritatea reţetelor recomandând aburirea, fierberea sau coacerea. Produsele de bază trebuie să fie cultivate, procesate şi ulterior distribuite în deplină siguranţă pentru a evita contaminarea microbiană, dar şi prezenţa nitriţilor, nitraţilor, a substanţelor xenobiotice, în scopul diminuării riscului declanşării unui răspuns imun.

Fazele dietei AIP(4,5)

Etapa 1: Faza de eliminare, respectiv trecerea la dieta autoimună. Tranziţia reprezintă procesul de modificare a dietei, cu accent pe creşterea densităţii în nutrienţi. Această modificare ar trebui să decurgă lent şi constant, într-un ritm mai uşor de acceptat de către majoritatea indivizilor.

Etapa 2: Întreţinerea, respectiv perioada care urmează tranziţiei complete. Accentul este pus pe menţinerea eliminărilor alimentare precedente, concentrându-se în acelaşi timp pe adaosuri de alimente bogate în nutrienţi, cu scopul eficientizării evoluţiei spre remisiunea bolii. Întreţinerea trebuie să fie de cel puţin 30 de zile pentru toată lumea, perioadă optimă premergătoare procesului de reintroducere a unor alimente. În cele mai multe cazuri, o perioadă de 60-90 de zile de întreţinere a avut efectele cele mai benefice.
 

Etapa 3: Reintroducerea, respectiv etapa finală a procesului, care poate fi implementată odată cu îmbunătăţirea simptomelor faţă de momentul iniţial, confirmate prin valorile parametrilor de laborator. La sfârşitul acestei etape, dieta unei persoane este deja individualizată, densă în nutrienţi şi de durată. Caracteristica principală a noului tipar alimentar însuşit este aceea de a fi cel mai puţin restrictiv, dar cu cele mai bune efecte asupra stării de sănătate. Reintroducerile se fac pentru perioade mai lungi şi reprezintă un proces provocator şi în acelaşi timp foarte important. Nu există un mod corect sau greşit de a alege de unde se începe sau care este ordinea de reintroducere a alimentelor. Ordinea general acceptată ia în considerare atât conţinutul potenţial alergen al anumitor alimente (gliadina, lactoza, fitaţii), cât şi valoarea nutritivă a alimentelor. Pentru reintroducerea alimentelor se recomandă parcurgerea a patru paşi. Ca prim pas se includ alimentele cel mai bine tolerate sau care sunt cele mai înalt nutritive. Al doilea pas presupune introducerea în dietă a alimentelor mai puţin susceptibile de a fi bine tolerate sau mai puţin dense în nutrienţi. Pentru pasul al treilea sunt incluse alimentele considerate mai puţin probabil de a fi bine tolerate, iar pasul al patrulea va viza acele alimente care în mod ideal ar trebui să lipsească din dietă şi care au potenţial crescut de a nu fi tolerate (tabelul 2).

 

Reintroducerea alimentelor trebuie să fie un proces lent, pentru că o readucere în dietă a unor alimente prea repede poate provoca un puseu al bolii autoimune şi un regres al pacientului.

Concluzie

Cu toate că bolile autoimune nu sunt vindecabile, remisiunea acestora este un obiectiv terapeutic de interes. Un protocol de intervenţie nutriţonală reprezintă un stil de viaţă, presupunând modificări de comportament alimentar şi de trai permanente, adaptate particularităţilor individuale. Multe diete de eliminare nu sunt destul de complete şi de multe ori nu se elimină declanşatorii procesului inflamator. Protocolul AIP a fost considerat mai mult decât o versiune a unei dietei, un mod de combatere a inflamaţiei caracteristice bolilor autoimune, cu potenţial crescut de îmbunătăţire a evoluţiei spre starea de sănătate şi menţinerea calităţii vieţii pacienţilor. 

 

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.

 

Bibliografie

  1. Abbott RD, Sadowski A, Alt AG. Efficacy of the Autoimmune Protocol Diet as Part of a Multi-disciplinary, Supported Lifestyle Intervention for Hashimoto’s Thyroiditis. Cureus. 2019;11(4): e4556.
  2. William A. Vindecarea glandei tiroide, Edit. Adevăr Divin, Braşov, 2018;pp.13-15.
  3. Ihnatowicz P, Drywień M, Wątor P, Wojsiat J. The importance of nutritional factors and dietary management of Hashimoto’s thyroiditis. Ann Agric EnvironMed. 2020;27(2):184-193.
  4. Ballantyne S. The paleo approach. Reverse autoimmune disease and heal you body. Victory belt publishing Inc, Las Vegas, 2013;pp. 400-463.
  5. Wentz I. Tiroida Hashimoto. Cum să echilibrăm stilul de viaţă ca să depistăm şi să tratăm cauzele, Edit. Paralela 45, Bucureşti, 2018;pp. 146-234.
  6. Lambert J, Vojdani A. Correlation of Tissue Antibodies and Food Immune Reactivity in Randomly Selected Patients Specimens. J Clin Cell Immunol. 2017;8:521.
  7. Kharrazian D, Herbert M, Vojdani A. Immunological reactivity using monoclonal and polyclonal antibodies of autoimmune thyroid target sites with dietary proteins. J Thyroid Res. 2017;2017:4354723. 
  8. Balázs C. The role of hereditary and environmental factors inautoimmune thyroid diseases. Orv Hetil. 2012;153(26):1013-22.
  9. Bozkurt NC, Karbek B, Ucan B, Sahin M, Cakal E, Ozbek M, Delibasi T. The association between severity of vitamin D deficiency and Hashimoto’s thyroiditis. Endocr Pract. 2013;19(3):479-84.
  10. Mazokopakis EE, Papadomanolaki MG, Tsekouras KC, Evangelopoulos AD, Kotsiris DA, Tzortzinis AA. Is vitamin D related to pathogenesis and treatment of Hashimoto’s thyroiditis? Hell J Nucl Med. 2015;18(3):222-7.
  11. Aktas HS. Vitamin B12 and Vitamin D Levels in Patients with Autoimmune, Hypothyroidism and Their Correlation with Anti-Thyroid Peroxidase Antibodies. Med Princ Pract. 2020;29(4):364-370.
  12. Krysiak R, Szkróbka W, Okopień B. The Effect of Gluten-Free Diet on Thyroid Autoimmunity in Drug-Naïve Women with Hashimoto’s Thyroiditis: A Pilot Study. Exp Clin Endocrinol Diabetes. 2019;127(7):417-422. 

Articole din ediţiile anterioare

ALTĂ ÎNTREBARE | Ediţia 3 117 / 2017

Este normal ca medicina de familie să primească doar 6% din bugetul alocat sănătăţii?

Cătălin Petrencic

Evoluția bugetului alocat asistenței medicale primare din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate:

19 mai 2017
SINTEZE TERAPEUTICE | Ediţia 1 133 / 2020

Impactul microbiomului intestinal asupra sănătăţii fizice şi mintale

Mihaela Ţăpescu, Monica Tarcea

Cercetările ştiinţifice recente pun bazele unei noi abordări în tratarea diverselor patologii, scoţând la lumină relaţia de in­ter­de­pen­den­ţă în...

25 martie 2020
SUPLIMENT REUMATOLOGIE | Ediţia 5 137 / 2020

Alimentaţia şi stilul de viaţă al pacienţilor cu hiperuricemie şi gută – mit versus realitate

F. Ruta, C. Avram, A. Romonţi, A. Galdea, R. S. Şipoş

Preocuparea privind legătura dintre obiceiurile alimentare şi gută a existat de peste o sută de ani, dar în prezent cercetarea ştiinţifică urmăreşt...

16 octombrie 2020
INTERDISCIPLINARE | Ediţia 2 / 2016

Intoleranţa alimentară: testele IgG4 specifice pentru intoleranţele alimentare nu trebuie recomandate

Andreea Ioana Popescu

În ultimii ani, în ţara noastră, la fel ca în numeroase alte ţări în Europa şi în lume, au apărut mai multe teste de laborator bazate pe dozarea de...

06 februarie 2016