Rolul nutriţiei materne în sănătatea sarcinii și dezvoltarea fetală

Importanța nutriției în sarcină

Un stil de viață sănătos, adoptat încă din perioada preconcepțională și menținut pe tot parcursul sarcinii, constituie un factor protector esențial pentru evoluția optimă a sarcinii și prevenirea complicațiilor gestaționale. Acest aspect devine cu atât mai relevant în contextul actual, caracterizat de o creștere semnificativă a incidenței bolilor cronice, precum obezitatea, diabetul zaharat de tip 2 și hipertensiunea arterială, în rândul populației generale. Aceste afecțiuni influențează direct sănătatea reproductivă, cresc riscurile obstetricale și pot afecta dezvoltarea pe termen lung a copilului⁽¹⁾.

Unul dintre pilonii centrali ai unui stil de viață sănătos în perioada preconcepțională și gestațională este dieta maternă. Literatura de specialitate atrage atenția asupra legăturii dintre alimentația inadecvată și apariția unor complicații precum diabetul gestațional, macrosomia fetală (nou-născuți cu greutate crescută pentru vârsta gestațională) și preeclampsia.

Obezitatea maternă este identificată ca un factor de risc major pentru aceste condiții, motiv pentru care se recomandă un model alimentar bogat în legume proaspete, fructe, surse de grăsimi esențiale și polinesaturate (precum peștele, nucile, semințele, uleiul de măsline), alături de carbohidrați complecși cu un conținut ridicat de fibre. Acest tip de alimentație sprijină controlul glicemic, reduce inflamația și contribuie la o bună funcționare metabolică. Recomandările alimentare sunt esențiale pentru toate gravidele, dar devin deosebit de importante pentru femeile supraponderale, obeze sau cu afecțiuni metabolice preexistente, cum ar fi diabetul zaharat de tip 1 sau 2⁽²⁾.

Pe lângă macronutrienți, aportul adecvat de mi­cro­nutrienți joacă un rol vital în dezvoltarea sănătoasă a fătului și în susținerea nevoilor fiziologice ale mamei pe parcursul sarcinii și alăptării. Fierul este esențial pentru prevenirea anemiei și reducerea riscurilor asociate, cum ar fi nașterea prematură și greutatea mică la naștere. Calciul contribuie la dezvoltarea sistemului osos fetal și la menținerea sănătății osoase materne. Folatul (vitamina B9) este crucial pentru prevenirea defectelor de tub neural, iar suplimentarea acestuia este recomandată începând din perioada preconcepțională. Vitamina D susține mineralizarea osoasă și funcția imună, iar carotenoizii (precursori ai vitaminei A) au efecte antioxidante și protejează celulele de stresul oxidativ. Alți micronutrienți importanți includ iodul, necesar pentru dezvoltarea neurologică fetală, și colina, implicată în dezvoltarea cerebrală timpurie⁽³⁾.

Activitatea fizică moderată reprezintă o altă componentă esențială a unui stil de viață sănătos în sarcină. Exercițiile fizice regulate, adaptate stadiului sar­ci­nii și condiției fizice individuale a mamei, contribuie la menținerea tonusului muscular, îmbunătățirea re­zis­ten­ței la efort – aspect important pentru travaliu – și la reducerea riscului de preeclampsie și diabet gestațional. De asemenea, ele favorizează o recuperare mai rapidă post-partum și sprijină sănătatea psihică. Studiile arată că minimum 30 de minute de activitate fizică zilnică, precum mersul pe jos, înotul sau yoga prenatală, sunt suficiente pentru a genera beneficii pe termen lung pentru mamă și copil^(3,4).

Conform teoriei originilor dezvoltării sănătății și bolii (Developmental Origins of Health and Disease – DOHaD), perioada intrauterină este o „fereastră critică” în care are loc programarea metabolică și fiziologică a viitorului adult. Astfel, optimizarea stilului de viață matern încă dinaintea concepției nu doar reduce riscul complicațiilor în sarcină, ci are și potențialul de a influența pozitiv sănătatea pe termen lung a copilului, prevenind bolile cronice^(5,6).

Recomandări nutriționale internaționale în sarcină

Recomandările nutriționale destinate femeilor în­săr­cinate diferă în funcție de tradițiile culturale, par­ti­cula­ritățile dietetice locale și statusul nutrițional al po­pu­lației, însă converg în privința principiilor fundamentale privind promovarea sănătății materne și fetale. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) propune un cadru complex de îngrijire antenatală, care include 39 de recomandări axate pe cinci categorii majore de intervenție, printre care alimentația echilibrată și activitatea fizică au un rol central în prevenirea creșterii excesive în greutate pe durata sarcinii, un factor de risc bine documentat pentru complicații obstetricale și metabolice atât în sarcină, cât și post-partum⁽⁵⁾.

Pentru femeile din populațiile subnutrite, ghidurile internaționale recomandă un aport energetic și proteic echilibrat, menit să prevină apariția greutății mici la naștere, a restricției de creștere intrauterină sau riscul de deces fetal intrauterin la termen. Suplimentarea cu fier și acid folic reprezintă o intervenție standard, fiind esențială pentru prevenirea anemiei materne și a defectelor de tub neural, putând fi administrată zilnic sau intermitent, în funcție de contextul epidemiologic și de complianța populației. Vitamina A, în schimb, este recomandată doar în regiunile în care deficitul acesteia este semnificativ, având în vedere riscurile potențiale asociate cu dozele mari (efecte teratogene și hepatoto­xice)⁽²⁾.

Suplimentarea cu calciu este indicată în special în zonele cu aport dietetic scăzut, fiind o măsură eficientă în reducerea incidenței preeclampsiei. În schimb, suplimentarea de rutină cu vitamina B6, zinc, vitamina D sau preparate multinutrienți nu este în general recomandată decât în situații în care se documentează carențe specifice. Un alt aspect semnalat este reducerea consumului de cofeină în cazul femeilor cu un aport zilnic ridicat, pentru a diminua riscul de avort spontan sau de greutate scăzută la naștere⁽⁶⁾.

Ghidurile emise la nivel național reflectă par­ti­cu­la­ritățile contextului local. De exemplu, consensul canadian promovează consumul de alimente bogate în nu­trienți esențiali, în paralel cu o creștere moderată a apor­tului caloric, proporțională cu trimestrul de sarcină. Sunt prioritizate aporturile adecvate de acid folic, fier, iod, colină, acizi grași polinesaturați din seria omega-3 (în special acidul docosahexaenoic – DHA), în timp ce se subliniază necesitatea evitării alimentelor cu risc microbiologic (ex.: Listeria monocytogenes, Salmonella) sau contaminarea cu metil-mercur (regăsit în unele specii de pește oceanic), precum și interdicția absolută a consumului de alcool în sarcină⁽⁷⁾.

În Italia, ghidurile nutriționale pun accent pe ajustarea precisă a aportului de energie și proteine în funcție de stadiul sarcinii. Se subliniază importanța calității proteinelor și grăsimilor din alimentație și se reiterează nevoia unui aport optim de fier, calciu și iod pentru susținerea dezvoltării fetale și menținerea sănătății materne⁽⁸⁾.

Standardele elaborate în Polonia, armonizate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), oferă un cadru riguros, sub forma unor tabele detaliate care specifică valorile de referință pentru ma­cro­nutrienți și micronutrienți, diferențiate în funcție de vârstă, sex și status fiziologic (inclusiv sarcină), corelate cu necesarul energetic și nivelul de activitate fizică^(6,9,10).

Consensul german atrage atenția asupra diferenței dintre necesarul energetic, care crește relativ puțin, și necesarul de vitamine și minerale, care se intensifică semnificativ în timpul sarcinii. Se recomandă o alimentație densă nutrițional, mese regulate și activitate fizică adaptată, în vederea menținerii unei greutăți corporale adecvate. Se discută în mod particular cazul femeilor cu obezitate, pentru care nu există încă protocoale clare privind managementul optim al creșterii ponderale în sarcină, precum și situația femeilor care urmează diete vegetariene sau vegane, categorie ce necesită monitorizare nutrițională atentă și, adesea, suplimentare cu fier, vitamina B12 și acizi grași esențiali, în special acidul docosahexaenoic⁽¹¹⁾.

Documente similare sunt furnizate de Institutul de Medicină din SUA, care completează aceste orientări prin referințe specifice privind acumularea ponderală în sarcină, în funcție de indicele de masă corporală (IMC) anterior sarcinii, și oferă valori orientative privind aporturile nutriționale recomandate^(12,13).

În ultimii ani, literatura științifică a reflectat un interes crescut asupra multiplelor dimensiuni ale nutriției în sarcină. Deși există variații între recomandările formulate la nivel național, consensul general susține adoptarea unei alimentații echilibrate, adecvată cerințelor fiziologice crescute din timpul sarcinii, cu accent pe densitatea nutrițională, evitarea factorilor de risc alimentari și menținerea unui stil de viață activ.

Intervenții nutriționale în sarcinile cu risc

Diabetul gestațional

Diabetul gestațional (DG) este o tulburare metabolică, fiind caracterizat prin hiperglicemie cu debut sau primă recunoaștere în timpul sarcinii. Reprezintă o afecțiune cu impact semnificativ asupra prognosticului obstetrical și neonatal, asociată cu riscuri precum macrosomia, hipoglicemia neonatală, nașterea prematură și preeclampsia. Etiopatogenia implică rezistența fiziologică la insulină indusă de hormonii placentari diabetogeni, suprapusă peste o predispoziție metabolică.

Consecințele metabolice ale diabetului gestațional sunt complexe și afectează evoluția sarcinii în multiple moduri. Macrosomia fetală, definită ca o greutate fetală estimată sau constatată de peste 4000 g, reprezintă o complicație frecventă, cauzată de hiperinsulinemia fetală indusă de expunerea cronică la hiperglicemia maternă⁽¹⁴⁾. Această condiție se corelează cu un risc crescut de traumatism obstetrical, distocie de umeri și indicație de cezariană.

Nou-născuții din sarcini complicate cu DG prezintă un risc crescut de hipoglicemie neonatală, policitemie, icter neonatal și sindrom de detresă respiratorie⁽¹⁵⁾. Pe termen lung, acești copii prezintă o incidență mai mare de obezitate infantilă, sindrom metabolic și diabet zaharat de tip 2 în adolescență și la vârsta adultă⁽¹⁶⁾.

Pentru mamă, diabetul gestațional predispune la hipertensiune gestațională, preeclampsie, infecții urinare recurente și naștere prematură. Riscul de recurență a DG într-o sarcină viitoare este estimat la 30-50%, iar riscul de evoluție spre diabet zaharat de tip 2 este de până la 70% în primii 10 ani post-partum⁽¹⁷⁾.

Sarcina determină, în mod fiziologic, o stare progresivă de rezistență la insulină, în special în trimestrele II și III, mediată de hormonii placentari diabetogeni, precum lactogenul placentar uman (hPL), estrogenii, progesteronul și cortizolul⁽¹⁸⁾. În condițiile în care secreția de insulină pancreatică nu reușește să compenseze această rezistență, apare hiperglicemia. Factorii de risc includ obezitatea preexistentă, istoricul familial de diabet de tip 2, vârsta maternă de peste 35 de ani, antecedentele de DG, sindromul ovarelor polichistice și apartenența la grupuri etnice cu susceptibilitate crescută⁽¹⁹⁾.

Tratamentul diabetului gestațional începe întotdeauna cu modificări ale stilului de viață, în special intervenții dietetice, cu scopul de a menține glicemia în limitele recomandate: (20).

Planul alimentar trebuie individualizat și echilibrat caloric în funcție de indicele de masă corporală pre­ges­ta­țional. Se recomandă o dietă normocalorică sau hipocalorică moderată în cazul femeilor supraponderale sau obeze, cu un aport de glucide reprezentând 35-45% din totalul caloric zilnic. Glucidele trebuie să provină preponderent din surse cu indice glicemic scăzut – leguminoase, cereale integrale, legume și fructe proaspete – în timp ce alimentele cu zaharuri rapide trebuie limitate semnificativ⁽²¹⁾.

Este esențială repartizarea alimentelor în trei mese principale și două-trei gustări zilnice, pentru a evita vârfurile glicemice. Aportul proteic trebuie să fie adecvat, provenind din surse de calitate superioară: carne slabă, ouă, lactate și pește. Grăsimile saturate trebuie înlocuite cu grăsimi mono- și polinesaturate (uleiuri vegetale, avocado, nuci). Consumul de fibre solubile, de minimum 20-30 g/zi, este benefic în controlul glicemiei⁽²²⁾.

Activitatea fizică moderată, în lipsa contraindicațiilor, are un rol fundamental în creșterea sensibilității la insulină. Se recomandă cel puțin 30 de minute de activitate zilnică, precum mersul pe jos, gimnastică prenatală sau înot⁽²³⁾.

În cazul în care măsurile nutriționale nu reușesc să mențină glicemia în limite, se inițiază insulinoterapie. Deși unele ghiduri acceptă utilizarea metforminei în anumite cazuri, insulina rămâne tratamentul de primă alegere datorită profilului de siguranță în sarcină⁽²⁴⁾.

Obezitatea maternă

Obezitatea în sarcină este definită printr-un indice de masă corporală (IMC) ≥30 kg/m², calculat înaintea concepției sau în primul trimestru de sarcină. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, prevalența obezității în rândul femeilor de vârstă fertilă este în continuă creștere, fiind estimată la peste 25% în multe țări europene și la peste 30% în SUA^(25,26).

Modificările fiziopatologice specifice stării de obezitate interacționează cu adaptările normale ale sarcinii, amplificând riscurile. Intervențiile nutriționale, implementate precoce și personalizat, constituie baza managementului în vederea optimizării rezultatelor materno-fetale.

Această patologie este asociată cu o creștere semnificativă a complicațiilor în toate etapele sarcinii. În primul trimestru, crește riscul de avort spontan, anomalii congenitale (în special defecte de tub neural și cardiace), precum și dificultăți în screeningul prenatal din cauza vizualizării ecografice reduse⁽²⁷⁾.

În trimestrele II și III, femeile obeze prezintă un risc crescut de diabet gestațional, hipertensiune ges­ta­țio­nală, preeclampsie și tromboembolism venos⁽²⁸⁾. Obezitatea determină o stare proinflamatorie cronică și o dis­funcție endotelială care amplifică susceptibilitatea la complicații vasculare specifice sarcinii. De asemenea, ris­cul de naștere prematură spontană sau iatrogenă este sem­nificativ mai mare la gravidele obeze, în special în con­textul complicațiilor materne sau fetale⁽²⁹⁾.

În timpul travaliului, se observă o rată crescută a dis­tociei, travaliului prelungit, utilizării oxitocinei și a extracției instrumentale. Incidența nașterii prin operație cezariană este semnificativ mai mare în rândul femeilor cu IMC crescut, iar complicațiile postoperatorii, precum infecțiile de plagă, hematoamele și trombozele, sunt frecvente⁽³⁰⁾.

Riscurile neonatale includ macrosomia, hipoglicemia neonatală, dificultățile respiratorii și sindromul metabolic infantil. Macrosomia (≥4000 g la naștere) este prezentă în până la 20-30% dintre sarcinile femeilor obeze, reprezentând un risc crescut de distocie de umeri și traumatisme obstetricale⁽³¹⁾. În plus, studiile longitudinale au arătat că expunerea intrauterină la un mediu obezogen predispune la obezitate și diabet zaharat de tip 2 la copil, prin mecanisme epigenetice și metabolice⁽³²⁾.

Obezitatea maternă interferează cu adaptările fiziologice ale sarcinii prin multiple căi. Starea proinflamatorie cronică, definită prin niveluri crescute de interleukine (IL-6, IL-1b), TNF-a și CRP, generează disfuncție endotelială și insulinorezistență⁽³³⁾. Adipochinele (leptina, adiponectina) joacă un rol central în dezechilibrul metabolic și inflamator, contribuind la dezvoltarea diabetului gestațional și preeclampsiei.

În plus, țesutul adipos în exces produce o cantitate crescută de estrogeni prin aromatizarea androgenilor, ceea ce poate influența implantarea embrionară și dezvoltarea placentară. Hipoxia tisulară cronică din țesutul adipos conduce la stres oxidativ, care contribuie la disfuncții placentare și creștere intrauterină aberantă⁽³⁴⁾.

Gestionarea obezității în sarcină se bazează pe intervenții nutriționale structurate, adaptate stadiului gestațional, necesarului energetic individual și riscurilor obstetricale prezente. Ghidurile internaționale nu recomandă scăderea în greutate activă în timpul sarcinii, însă susțin o creștere ponderală controlată. Potrivit Institute of Medicine, femeile cu obezitate ar trebui să ia în greutate între 5 și 9 kg pe toată durata sarcinii⁽³⁵⁾.

Planul dietetic trebuie să asigure un aport energetic echilibrat (1700-2400 kcal/zi, în funcție de activitatea fizică și trimestrul de sarcină) și să fie compus din glucide complexe (45-50% din totalul caloric), proteine de calitate (15-20%) și lipide nesaturate (30-35%), cu aport redus de grăsimi trans și zaharuri simple. Este recomandată evitarea alimentelor ultraprocesate, bogate în calorii, dar sărace în micronutrienți⁽³⁶⁾.

Alimentele bogate în fibre (legume, cereale integrale, fructe proaspete) trebuie să fie frecvent incluse pentru a reduce absorbția glucidelor, a îmbunătăți sațietatea și a optimiza tranzitul intestinal. Distribuția alimentelor în mese regulate, cu două-trei gustări intermediare, este utilă în menținerea glicemiei stabile și în evitarea hiperinsulinemiei.

Suplimentarea cu acid folic (minimum 400-800 mcg/zi, doza crescută pentru femeile obeze), vitamina D, calciu și fier este necesară pentru a acoperi eventualele deficite nutriționale. Monitorizarea greutății, a tensiunii arteriale și a parametrilor metabolici (glicemie, HbA1c, profil lipidic) este esențială pe parcursul sarcinii.

Activitatea fizică de intensitate moderată, în absența contraindicațiilor, aduce beneficii semnificative în controlul greutății și reducerea riscurilor obstetricale. Exercițiile recomandate includ mersul pe jos, înotul, yoga prenatală sau gimnastica aerobică ușoară, pentru cel puțin 150 de minute pe săptămână⁽³⁷⁾.

Prin abordare multidisciplinară, educație nutrițională și intervenții dietetice personalizate, sunt posibile reducerea semnificativă a complicațiilor și promovarea unei sarcini sănătoase.

Preeclampsia

Preeclampsia reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate maternă și perinatală la nivel global. Etiologia sa multifactorială implică disfuncție endotelială, inflamație sistemică, stres oxidativ și anomalii în dezvoltarea placentară.

Preeclampsia este o tulburare hipertensivă specifică sarcinii, cu debut după săptămâna 20 de gestație, caracterizată prin valori tensionale ≥140/90 mmHg asociate cu proteinurie semnificativă (≥300 mg/24 h) sau, în absența acesteia, prin afectarea organelor-țintă: afectare hepatică, renală, hematologică sau cerebrală. Formele severe includ valori tensionale ≥160/110 mmHg și/sau disfuncții de organ cu potențial letal⁽³⁸⁾. Preeclampsia afectează aproximativ 2-8% dintre sarcini și rămâne una dintre principalele cauze de naștere prematură iatrogenă, suferință fetală și complicații materne severe, inclusiv sindrom HELLP și eclampsie⁽³⁹⁾.

Preeclampsia are la bază o patogeneză complexă, în care factorii genetici, imunologici, metabolici și vasculari interacționează cu procesele normale de adaptare la sarcină. Etapa inițială presupune o implantare anormală a trofoblastului și o invazie deficitară a arterelor spiralate uterine, ceea ce duce la o perfuzie placentară inadecvată. Acest fenomen este urmat de hipoxie placentară și eliberarea în circulația maternă a unor factori antiangiogenici, precum sFlt-1(tirozin-kinaza-1 solubilă asemănătoare Fms) și endoglina solubilă, care inhibă VEGF (Factorul de Creștere al Endoteliului Vascular) și PlGF (Factorul de Creștere Placentar), determinând disfuncție endotelială sistemică^(40,41).

Pe fondul acestei alterări vasculare generalizate, apar vasoconstricție, scăderea perfuziei organelor, hipercoagulabilitate și inflamație cronică, explicând tabloul clinic variat al preeclampsiei. Stresul oxidativ joacă un rol crucial în amplificarea cascadei inflamatorii, iar dezechilibrul dintre producția de oxid nitric și radicalii liberi contribuie la vasospasm și la lezarea endoteliului⁽⁴²⁾.

Este mai frecventă la primipare, la femeile cu istoric familial de hipertensiune gestațională sau preeclampsie, precum și la gravidele cu sarcini gemelare, diabet zaharat preexistent, hipertensiune cronică, boli autoimune (ex.: lupus eritematos sistemic) sau sindroame trombofilice. Vârsta maternă de peste 35 de ani și obezitatea sunt factori independenți de risc, prin asocierea lor cu un status inflamator crescut și la insulinorezistență⁽⁴³⁾.

Tulburările metabolice, cum ar fi sindromul metabolic și rezistența la insulină, contribuie la activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron și favorizează hipertensiunea. De asemenea, deficitul de micronutrienți cu rol antioxidant – vitamina C, vitamina E, seleniu, zinc – s-a dovedit a fi corelat cu forme severe de preeclampsie⁽⁴⁴⁾.

Preeclampsia severă poate evolua cu complicații materne grave: edem pulmonar, accident vascular cerebral, insuficiență hepatică sau renală acută, coagulare intravasculară diseminată (CID), sindrom HELLP (hemoliză, enzime hepatice crescute și trombocitopenie) și eclampsie (crize convulsive neprovocate). Mortalitatea maternă este în continuare semnificativă, în special în țările cu acces limitat la îngrijire obstetricală avansată⁽⁴⁵⁾.

Pentru făt, riscurile includ creștere intrauterină res­trictivă, hipoxie fetală, prematuritate iatrogenă, oligoamnios și mortalitate perinatală. Placenta preeclamptică este adesea mică, infarctată sau abruptio (dezlipire prematură de placentă normal inserată), cu modificări histologice de vasculopatie materno-placentară⁽⁴⁶⁾.

Strategiile nutriționale preventive vizează reducerea riscului prin intervenții precoce, preferabil pre­con­cep­țio­nal sau în primul trimestru. O dietă echilibrată, bogată în alimente integrale, vegetale, acizi grași omega-3 și an­ti­oxidanți naturali, poate modula răspunsul inflamator și proteja endoteliul vascular. Studiile au demonstrat că un consum adecvat de calciu (≥1000 mg/zi) este asociat cu un risc semnificativ redus de preeclampsie, mai ales la populațiile cu deficit nutrițional⁽⁴⁷⁾.

Aportul de acizi grași polinesaturați, în special DHA (acid docosahexaenoic), din surse precum peștele gras sau suplimentele cu omega-3, contribuie la sinteza prostaciclinei și reducerea vasoconstricției⁽⁴⁸⁾. De asemenea, administrarea de aspirină în doze mici (75-150 mg/zi) este recomandată gravidelor cu risc înalt de preeclampsie, începând din săptămânile 12-16 de gestație, în scop profilactic⁽⁴⁹⁾.

Este esențială evitarea aportului excesiv de sodiu și alimente procesate, deoarece retenția hidrosalină agravează hipertensiunea. În plus, o dietă cu indice glicemic scăzut și bogată în fibre solubile poate reduce inflamația sistemică și riscul de sindrom metabolic asociat. Hidratarea adecvată și limitarea aportului de cafeină contribuie, de asemenea, la reglarea tensiunii arteriale. Suplimentarea cu vitamina D a fost corelată cu reducerea incidenței preeclampsiei, prin efecte imunomodulatoare și antiinflamatorii. Dozele variază între 1000 UI/zi și 2000 UI/zi, în funcție de nivelurile serice inițiale⁽⁵⁰⁾.

În lipsa tratamentului etiologic, o abordare integrată, care să includă educație preconcepțională, monitorizare metabolică și individualizarea conduitei nutriționale, poate contribui la reducerea semnificativă a riscurilor perinatale asociate acestei afecțiuni.

Concluzii

Nutriția maternă reprezintă o piatră de temelie pentru sănătatea sarcinii și pentru dezvoltarea armonioasă a fătului. Aportul adecvat de nutrienți – atât macro-, cât și micronutrienți – are un impact profund asupra rezultatelor obstetricale, dar și asupra programării epigenetice a copilului, influențând riscul acestuia de a dezvolta boli cronice precum obezitatea, diabetul sau afecțiuni cardiovasculare.

Importanța unei alimentații echilibrate înseamnă mai mult decât evitarea malnutriției sau a exceselor: înseamnă susținerea unor procese fiziologice complexe precum organogeneza, dezvoltarea cerebrală, maturarea imunologică și homeostazia metabolică. De asemenea, dieta maternă este strâns corelată cu greutatea la naștere, durata sarcinii, incidența complicațiilor precum diabetul gestațional, preeclampsia sau nașterea prematură.

Abordarea nutrițională în perioada gestațională trebuie să vizeze nu doar aportul cantitativ, ci să acorde o atenție deosebită calității nutriționale, echilibrului macronutrienților și identificării factorilor de risc individuali care ar putea necesita intervenții personalizate.

Sarcinile cu risc crescut necesită o atenție specială: femeile cu obezitate, diabet, regimuri restrictive (vegetariene sau vegane), vârsta maternă avansată sau patologii cronice preexistente. Aceste cazuri impun personalizarea strictă a intervențiilor nutriționale și includerea unor protocoale de monitorizare clinică și paraclinică.

Integrarea activității fizice regulate și sigure, corelată cu o dietă densă nutrițional, este un pilon fundamental pentru menținerea unei greutăți corporale adecvate, reducerea inflamației sistemice și susținerea echilibrului metabolic.

Diferențele dintre ghidurile naționale subliniază nevoia unei abordări contextualizate, dar convergența asupra principiilor de bază este clară: nutriția optimă în sarcină trebuie să asigure cerințele crescute ale organismului matern și fetal, să prevină deficiențele critice și să evite expunerea la factori de risc.

Pe termen lung, investiția în educație nutrițională preconcepțională și perinatală se traduce într-o generație mai sănătoasă, cu riscuri reduse de boli netransmisibile. Este esențial ca politicile de sănătate publică și practicile medicale să includă nutriția ca pilon de bază în îngrijirea gravidei, nu doar ca intervenție complementară.

Prin urmare, nutriția în sarcină nu este un simplu as­pect dietetic, ci un factor strategic de prevenție, cu im­pli­ca­ții profunde la nivel de sănătate publică globală.

Autor corespondent: Roxana Chiruță E-mail: roxana_chiruta@yahoo.com; Andreea Niță E-mail: andreea.nitza@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.