Revista

Pediatru.ro

Pediatru.ro

„Pediatru.ro” se poziţionează în piaţa medicală ca publicaţie dedicată medicilor pediatri, specialiştilor în diferite specialităţi pediatrice, medicilor de familie cu competenţe în pediatrie şi rezidenţilor din specialităţi pediatrice.

Pentru anul 2025, revista „Pediatru.ro” este acreditată de Colegiul Medicilor din România cu 10 credite EMC (Grupa B+), conform adresei de acreditare nr. 11748/14.01.2025.

Caută număr

EDIȚIA 51 (3)/2018

Articole
EDITORIAL

Miza trecerii timpului

Evelina Moraru
Trăim contra cronometru după des­chi­derea pleoapelor, dimineaţa, până la coborârea lor peste lumina perspectivelor vizuale şi nu numai. Adesea ne lamentăm fiindcă timpul trece, suntem tentaţi să rămânem tributari clipelor trăite, mereu cu regretul că le pierdem....
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Mecanismele reacţiilor adverse la medicamente

Roxana Mihaela Barbu, Maria Cristina Gavrilescu, Carmen Daniela Ababei, Răducu Ionuţ Popescu, Bogdan A. Stana
Efectele secundare ale medicamentelor reprezintă o problemă importantă. Cunoaşterea mecanismelor reacţiilor adverse este utilă pentru diagnosticarea acestora şi, prin urmare, pentru un management eficient. Efectele secun...
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Febra medicamentoasă

Roxana Mihaela Barbu, Maria Cristina Gavrilescu, Crînguţa Paraschiv, Răducu Ionuţ Popescu, Bogdan A. Stana, Carmen Daniela Ababei
Reacţiile adverse la medicamente reprezintă 10-15% dintre eve­ni­men­tele nedorite la pacienţii spitalizaţi în SUA. Dintre aces­tea, apro­xi­ma­tiv 3-5% sunt febre medicamentoase, de con­si­de­rat ca un important diagnos...
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Vulnerabilitate şi aspecte sociale în elefantiazis

Roxana Mihaela Barbu, Maria Cristina Gavrilescu, Carmen Daniela Ababei, Răducu Ionuţ Popescu, Bogdan A. Stana
Filariasisul limfatic (elefantiazis) este o patologie para­zi­ta­ră având drept cauză infecţia cu Wuchereria bancrofti, Brugia malayi şi Brugia timori, cu efecte extrem de de­for­man­te asupra corpului uman, care afectea...
STUDII CLINICE

Particularităţi clinico-biologice în purpura Henoch-Schönlein la copil

Bogdan A. Stana, Evelina Moraru, Alice Azoicăi, Paula Popovici, Irina Crișcov, Ileana Ioniuc, Monica Alexoae, Mihai M. Hogaş, Alina Murgu
Purpura Henoch-Schönlein este cea mai frecventă vasculită imună întâlnită în populaţia pediatrică, având o incidenţă maximă la grupa de vârstă 2-8 ani. Leziunile cutanate sunt pato­gnomonice şi pot fi...
STUDII CLINICE

Rolul farmacistului clinician ca membru al echipei medicale în serviciile de pediatrie

Nicolae Rusu, Carmen Daniela Ababei, Monica Neamţu, Veronica Bild, Bogdan Savu
În prezenta lucrare, dorim să identificăm rolul farmacistului în echipa medicală. Specialitatea de farmacie clinică este una modernă, care a întâmpinat dificultăţi în im­ple­men­ta­rea completă în ţara noastră, din cauza...
STUDII CLINICE

Emfizemul lobar congenital – cauză rară de insuficienţă respiratorie acută la copil

Elena Tarcă, Irina-Mihaela Ciomagă, Tamara Solange Roşu, Simona Gavrilescu
Emfizemul lobar congenital reprezintă hiperinflaţia unuia sau a mai multor lobi pulmonari în absenţa unei obstrucţii bronşice extrinseci. Prezentarea clinică variază de la asimptomatic (des­co­perire incidentală) la insu...
IN MEMORIAM

Prof. dr. Marin Burlea

Evelina Moraru
În această toamnă caldă şi cu lumina acumulată în toate lucrurile şi fiinţele de pe pământ, s-a întâmplat să ne fie răpit un bun coleg, iubit şi apreciat de toată lumea pediatrică, domnul profesor doctor Marin Burlea....
Board Editorial
SENIOR EDITOR-IN-CHIEF

Prof. dr. Mircea V. NANULESCU Redactor şef

Prof. dr. Evelina MORARU Redactori şefi adjuncţi

Şef lucrări dr. Bogdan A. STANA
Şef lucrări dr. Laura BOZOMITU
Şef lucrări dr. Alina MURGU
Asist. dr. Alice AZOICĂI
Comitet editorial

Prof. O. BRUMARIU (Iaşi)
Prof. dr. G. DIMITRIU (Iaşi)
Prof. dr. D. DRAGOMIR (Bucureşti)
Prof. dr. A. GEORGESCU (Bucureşti)
Prof. dr. I. GHERGHINA (Bucureşti)
Prof. dr. Stela GOŢIA (Iaşi)
Prof. dr. F. IORDĂCHESCU (Bucureşti)
Prof. dr. N. MIU (Cluj-Napoca)
Prof. dr. D. MORARU (Iaşi)
Prof. dr. D. ORĂŞANU (Bucureşti)
Prof. dr. I. POPA (Timişoara)
Prof. dr. Doina PLEŞCA (Bucureşti)
Prof. dr. I. SABĂU (Timişoara)
Prof. dr. Margit ŞERBAN (Timişoara)
Prof. dr. C. ULMEANU (Bucureşti)
Conf. dr. Victoria HURDUC (Bucureşti)
Conf. dr. Aurica RUGINĂ (Iaşi)
Conf. dr. C. VĂLEAN (Cluj-Napoca)
Redactor

Ana-Maria Dumbără
ISSN 1841-5164

e-ISSN 2066-8252
ISSN-L 1841-5164

Din anul 2014 indexata in EBSCO Academic Search & One Belt, One Road Reference Source.
Crossref-DOI: 10.26416/Pedi


Pentru anul 2025, revista „Pediatru.ro” este acreditată de Colegiul Medicilor din România cu 10 credite EMC (Grupa B+), conform adresei de acreditare nr. 11748/14.01.2025.

Pediatru.ro este publicată sub egida Societăţii Române de Pediatrie şi a Societăţii Române de Pediatrie Socială.

Primul număr al revistei “Pediatru.ro” a aparut în 2005 şi se poziţionează în piaţa medicală ca publicaţie dedicată medicilor pediatri, specialiştilor în diferite specialităţi pediatrice, medicilor de familie cu competenţe în pediatrie şi rezidenţilor din specialităţi pediatrice.


Potrivit Deciziei Nr. 12/2018 a Colegiului Medicilor din România (CMR), privind reglementarea sistemului naţional de educaţie medicală continuă, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă, precum şi a sistemului procedural de evaluare şi creditare a activităţilor de educaţie medicală continuă adresate medicilor, autorilor care publică în reviste agreate de CMR li se acordă 30 de credite de educaţie medicală continuă (EMC) pentru un articol ştiinţific publicat. Existenţa a doi sau a mai multor autori pentru un articol apărut într-o publicaţie medicală agreată de CMR duce la împărţirea procentuală a creditelor acordate la numărul de autori menţionaţi. Pentru obţinerea creditelor EMC, în urma publicării unui articol ştiinţific, autorul trebuie să se adreseze colegiului medicilor teritorial, căruia îi prezintă articolul şi revista în care acesta a fost publicat.


Revista Pediatru.ro este publicată în limba engleză.