Două congrese internaţionale importante s-au desfăşurat în această perioadă în Europa, bucurându-se de o participare numeroasă: EAACI, la Lisabona, şi ESPGHAN, la Glasgow. Punctele de interes par diferite, fiind vorba despre imunologie-alergologie la primul şi despre gastroenterologie pediatrică, hepatologie şi nutriţie la al doilea.

Participând şi reflectând la interesul major al pediatrilor pentru aceste două domenii, aş putea afirma că ele au fost excepţional legate prin arii de interes comun, interferenţe care demonstrează clar că în meticulozitatea noastră actuală, care vizează separarea specializărilor, supra- şi subspecializărilor, există argumente pentru viziuni unitare şi un interes care se impune pentru personalizarea diagnosticului şi terapiei la fiecare pacient. Voi argumenta afirmaţia prin a vă spune că la distanţă de doar două zile am asistat la citarea aceleiaşi afirmaţii hipocratice, o dată la Lisabona şi a doua oară la Glasgow: „Este de departe mai important să cunoşti bine persoana care are boala, decât să ştii ce boală are persoana”. Doi experţi în cercetare şi-au început argumentaţiile prin această frază, arătând că etapa generalizărilor a trecut.

European Academy of Allergy and Clinical Immunology s-a desfăşurat în perioada 1-5 iunie 2019, debutând cu o zi de cursuri precongres, care au abordat o tematică aleasă pentru actualizarea unor noi concepte în imunologie; multe teme de interes pediatric, cum ar fi tratamentul hipersensibilităţii medicamentoase la copil, alergia alimentară IgE şi non-IgE mediată, alergia alimentară şi astmul bronşic. În prima zi a congresului, pediatrii au putut aprofunda noi concepte în relaţia strânsă dintre nutriţie şi bolile alergice.

Merită să remarcăm că în afara secţiunii pediatrice de sine stătătoare au existat prezentări în plen pe cazuistica pediatrică şi că în multe patologii, acum, experţii abordează boala prin prisma particularităţilor de vârstă de-a lungul întregii vieţi. Temele predilecte au fost imunoterapia orală, terapiile biologice în astmul bronşic şi comorbidităţile alergo-imunologice. Progresele în elucidarea etiopatogeniei sunt extraordinare, iar implicaţiile genetice şi moleculare au impus o abordare nu doar celulară şi biochimică, ci şi metabolomică. Astfel, tratamentul în astmul bronşic impune noi ghiduri de decizie terapeutică, în funcţie de tipul de citochină implicat.

Folosirea terapiei biologice a depăşit graniţele utilizării în astmul bronşic doar în formele severe şi sunt rezultate benefice raportate în alte boli imune, cum ar fi urticaria şi/sau dermatita atopică. Interesul asupra ariei alergenice nu s-a pierdut. Investigarea implicării alergenilor şi imunoterapia au fost în atenţia participanţilor, dar s-a încercat o integrare a utilizării combinate a terapiei biologice cu imunoterapia specifică, iar rezultatele reprezintă o provocare.

Nu au lipsit abordările marilor urgenţe în imunologie şi extrem de interesant a fost că, de pildă, anafilaxia s-a discutat plecând de la epidemiologie, de la riscul de deces, şi s-a precizat de la început că în anafilaxie rezultatele sunt legate de implementarea utilizării epinefrinei, demonstrându-se că, în Asia, pe arii întinse, această medicaţie nu este abordabilă. S-au discutat factorii de risc în manifestarea anafilaxiei şi s-au emis adevărate ghiduri de precizare a unor elemente anamnestice utile. S-a argumentat că în fiecare regiune a lumii sunt necesare obiective specifice, dar toate să fie reunite în iniţiative globale. Trebuie creată o unitate de definire, abordare şi raportare a cazurilor în lume, în scopul diminuării numărului de cazuri fatale. Se impune practic crearea unui registru unic european al anafilaxiei.

Noi, specialiştii români, am fost satisfăcuţi şi mândri de faptul că doamna doctor Ioana Agache a condus cu mare abilitate discuţiile, prezentând într-o modalitate spectaculoasă specificul acestei întâlniri. Au fost confruntări complexe, dominate de discursuri coerente şi sintetice, care rămân să fie aprofundate până la viitoarea întâlnire. Am plecat de la malul oceanului cu senzaţia că vrem mai multe argumente pentru noi, pediatrii, de utilizare în bolile imune a pre-, pro- şi/sau sinbioticelor pentru efectele cunoscute şi discutate de atâţia ani. Evocarea unor metaanalize recente a lansat controverse pe care mulţi colegi le-au prins din zbor.

La Glasgow, la congresul ESPGHAN (Societatea Europeană de Gastroenterologie Pediatrică, Hepatologie şi Nutriţie), după o ceremonie de deschidere uluitoare, dilemele şi argumentele utilizării prebioticelor, probioticelor, conceptul de sinbioză şi postbioticele au fost dezbătute de două somităţi în domeniu, doamnele profesor Hania Szajewska şi Flavia Indrio. Efervescenţa prezentărilor, argumentele ştiinţifice şi nevoia aplicaţiilor clinice au satisfăcut toată nevoia auditoriului de certitudine.

Patologiile complexe în domeniul gastroenterologiei au fost dezbătute pe plan diagnostic şi terapeutic în lumina erorilor făcute încă în practică (dieta gluten-free înainte de diagnostic). În boala celiacă s-a constatat că este nevoie de raportări acurate în toate zonele Europei şi, în acelaşi timp, în noile ghiduri se pune acut problema nevoii de a stabili diagnosticul fără biopsie. Alergia alimentară a avut parte de dezbateri ample, un punct comun cu congresul de alergologie-imunologie, insistându-se asupra microbiotei, formulelor de utilizat şi evoluţiei cazurilor mediate de IgE sau non-IgE mediate. Utilizarea terapiilor biologice în boala inflamatorie intestinală şi nevoia unui registru unic european sunt de mare interes şi vor fi tratate de participanţii români ca pe o preluare de sarcină pentru întocmirea unui registru naţional prin colaborare reală. O altă problemă interesantă a fost discutarea pro şi contra a screeningului populaţional pentru boala celiacă. Ghidul ESPGHAN pentru boala celiacă 2019 va consolida ideea nepracticării biopsiei şi precizarea diagnosticului non-biopsic. Conform registrului european pentru infecţia cu Helicobacter pylori, s-au discutat avantajele şi tratamentul curent conform noului registru EuroPedHP.

În hepatologie, succesele remarcabile ale terapiei antivirale directe în hepatita cronică C domină şi se impune aprobarea acestei terapii la copiii de peste 12 ani şi chiar sub această vârstă, prin prisma rezultatelor unor studii. 

În afara acestei atmosfere optimiste, s-a prezentat magistral complexitatea elucidărilor actuale în fibroza hepatică şi s-a argumentat necesitatea acestei terapii antifibrotice deoarece 10-15% dintre pacienţii cu hepatită C sau alte etio­logii continuă să aibă un proces fibrotic cirogen susţinut de lucrarea Reversing liver fibrosis, a domnului profesor Detlef Schuppan, din Germania.

Am spicuit doar parţial aspectele ştiinţifice prezentate, rămânând ca lecturarea publicaţiilor să ne fie utilă în practica noastră plină de responsabilitate.