Particularităţi ecografice ale afecţiunilor hepatice la carnivorele de companie

Ecografia reprezintă o metodă de investigaţie paraclinică ce se bazează pe reflectarea ultrasunetelor de către ţesuturi. Ea constituie o metodă neinvazivă şi uşor de aplicat. Imaginea ecografică este realizată prin prelucrarea computerizată a diferenţei de potenţial electric a cristalelor piezoelectrice, la nivelul unui scanconvertizor digital. Calitatea imaginii mai este influenţată în mare măsură de lungimea de undă şi frecvenţa ultrasunetelor^(3,7).

Ficatul este unul dintre organele care se pretează cel mai bine la examenul ecografic, datorită mărimii şi uniformităţii structurale. Pentru examinare se pot folosi sonde convexe sau lineare, cu frecvența de 3,5-5 MHz pentru câinii de talie mare și 6-8 MHz pentru pisici și câinii de talie mică. Examenul ecografic al ficatului presupune evaluarea parenchimului hepatic, a vaselor sangvine și a căilor biliare^(4,5).

Fiziologic, lobulaţia hepatică nu este vizibilă ecografic. Aprecierea localizării modificărilor la nivelul lobilor hepatici este posibilă prin folosirea vezicii biliare şi a venei porte ca repere ecoanatomice, care împart practic ficatul în lobul drept şi lobul stâng.

În cazul interpunerii stomacului, cu un conţinut apreciabil de aer, ficatul poate deveni inaccesibil, recomandându-se examinarea animalului în staţiune sau în decubit lateral (spaţiile intercostale 12 şi 16).

La nivelul parenchimului hepatic se apreciază: mărimea, conturul, ecostructura, ecogenitatea.

La nivelul colecistului se apreciază: conturul parietal, grosimea peretelui, gradul de distensie, conţinutul vezical.

Parenchimul hepatic este omogen, cu excepţia secţiunilor vasculare şi biliare care îl traversează (figura 1). Lobii hepatici nu pot fi recunoscuţi individual decât în caz de ascită. Marginile hepatice sunt regulate. În aprecierea mărimii ficatului se apelează la criterii subiective (ţinând cont de poziţia şi orientarea sondei).
 

Structurile vasculare intrahepatice devin foarte evidente în caz de congestie, cel mai adesea de natură cardiacă (asociată insuficienței cardiace congestive) (figurile 2 și 3).

Hepatopatiile sunt obişnuit asociate cu modificări de ecostructură şi ecogenitate.

Modificările de ecogenitate pot fi:

• difuze (apreciate pe baza diferenţei de ecogenitate cu organele care servesc drept ecoreper);
• focalizate (apreciate prin comparaţie cu ariile învecinate).

Creşterea globală a ecogenităţii parenchimului hepatic (hiperecogenitatea difuză) se întâlneşte în: steatoză, uneori în hepatită difuză (figura 4), ciroză, limfosarcom. Asocierea cirozei difuze cu colecistita cronică este frecvent întâlnită în hepatita Rubarth (figura 5).

Prezența lichidului ascitic în cantitate mare poate determina fenomenul de întărire posterioară și apariția unei false hiperecogenități a ficatului în ascita datorată insuficienței cardiace congestive (figura 6).

Scăderea ecogenităţii parenchimului hepatic (hipoecogenitatea difuză) este nespecifică şi se întâlneşte în:

• congestie hepatică
• limfosarcom (afecţiuni neoplazice difuze) (figura 7).

Modificările focale ale ecogenităţii parenchimului hepatic se pot întâlni în caz de: chiști, hematoame, abcese, necroze, granuloame, hiperplazie nodulară, tumori primare sau metastatice^(4,5). Abcesul hepatic se evidențiază ca o arie heterogenă (aspect încapsulat) cu contur regulat, conţinut heterogen și cu halou hipoecogen (figura 8).

Tumorile hepatice pot fi primare: – benigne (hemangioame, adenoame hepatocelulare, hiperplazie nodulară, lipoame) sau maligne (carcinom hepatocelular, hepatocarcinom fibrolamelar, colangiocarcinom) – sau secundare (metastatice, maligne). Nu se pot face corelaţii obiective între aspectul ecografic şi tipul histologic al tumorii.

De asemenea, ecografic nu se poate stabili dacă tumora identificată la nivel hepatic este primară sau metastatică, dar în principiu tumorile metastatice au o incidenţă mai mare decât cele primare.

Apoi, pentru tumorile metastatice este necesară o examinare foarte atentă a tuturor organelor abdominale, precedată de un examen clinic minuțios. De exemplu, prezența poliadenopatiei poate orienta diagnosticul către limfom sau limfosarcom, care ecografic este caracterizat prin aspectul hipoecogen (focal sau multifocal) și afectează concomitent splina (figurile 7 și 9).

Limfoamele metastazate la ficat sunt de regulă izoecogene⁽⁶⁾ (figura 10).

Carcinomul hepatic este caracterizat prin leziuni focale/multifocale cu aspect hiperecogen şi contur hipoecogen (figura 11).

Prezența a numeroase formațiuni hipoecogene (imagini lichidiene) insuficient conturate este sugestivă pentru hemangiosarcom (figura 12).

În concluzie, ficatul se pretează foarte bine examenului ecografic, dar necesită o examinare clinică minuțioasă, experiență în evaluarea imagistică și corelarea cu datele paraclinice (examen hematologic, biochimic sangvin etc.).