Psihiatru.ro
Psihiatru.ro
„Psihiatru.ro” este o revistă cu acoperire națională dedicată medicilor cu specializarea în psihiatrie.
Pentru anul 2025, revista „Psihiatru.ro” este acreditată de Colegiul Medicilor din România cu 10 credite EMC (Grupa B+), conform adresei de acreditare nr. 11749/14.01.2025.
Caută număr
EDIȚIA 70 (3)/2022
10 Octombrie – Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale
Doina Cozman
Au trecut mai mult de cinci ani de când am scris, tot în această revistă, un editorial care începea aşa: „În fiecare an, la început de toamnă, pe 10 octombrie, celebrăm Ziua Mondială a Sănătății Mintale, instituită din 1992 de către Federația Mondială de Sănătate Mintală”. Citam, ca ax central d...Litiul – o opţiune terapeutică necesară în tulburările afective
Alexandra Boloș, Ovidiu Alexinschi
Tulburarea afectivă bipolară (TAB) afectează 1 din 100 de persoane în întreaga lume, cu un risc suicidar de 10 până la de 20 de ori mai mare în cazul persoanelor netratate, comparativ cu populaţia generală. Un demers terapeutic eficient în tulburarea afectivă bipolară depinde de o explorare clinică şi anamnes...Factori genetici în adicţii
Andrei Buciuta, Horia George Coman
Adicţiile reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Empiric, dar şi prin studii de heritabilitate, a fost demonstrată existenţa unui factor de risc genetic în dezvoltarea şi menţinerea adicţiilor şi a comportamentului adictiv. Deşi progresele ştiinţifice din ultimii ani sunt importante, impl...Analiza transnosografică a disfuncţiei executive – dimensiuni clinice, psihometrice şi terapeutice (II)
Octavian Vasiliu
Deficitele la nivelul planificării, atenţiei selective, iniţierii activităţilor, controlului interferenţelor şi inhibiţiei răspunsului, diminuarea autocontrolului şi automonitorizării, reducerea flexi...Implementarea realităţii virtuale în tulburările cognitive, psihotice şi anxioase
Marcel Găină, Andreea Silvana Szalontay, Emil-Ionuţ Botezatu, Alexandra-Maria Găină, Cristinel Ştefănescu
În ultimele două decenii, realitatea virtuală (RV) a fost utilizată într-o varietate de contexte terapeutice. Expunerea la RV imersivă (iVR) se realizează prin căşti virtuale dedicate care, prin inter...Rolul probioticelor asupra axei microbiotă-intestin-creier în depresie
Nureini Mohamed Nureini, Lavinia Duică
Depresia este o afecţiune cronică de sănătate mintală care poate afecta negativ calitatea vieţii, iar tratamentele farmacologice sunt ineficiente la 30% dintre pacienţii cu tulburare depresivă majoră. Perturbarea bariere...Implementarea unui program de activităţi socio-recreative la pacienţii internaţi cu tulburări psihice. Studiu-pilot
Alina Golea, Mohamed Amine Bensalem, Lavinia Duică
În timpul spitalizării, disconfortul şi suferinţa cauzate de tulburarea psihică, precum şi lipsa motivaţiei şi a interesului pacienţilor se pot amplifica, având ca rezultat o recuperare limitată într-...Tragic dimensions in the interpretation of the film Bucharest Non-Stop (I)
Simona Trifu, Silvia Dumitriu
The motivation originates in the plurality of plans for the interactions carried out between the consciousness and unconsciousness of characters in the film Bucharest Non-Stop. The topic of the film in a psychoanalytic interpretation is the phantasm, while in an existential interpretation, it is the transacti...Prof. univ. dr. Doina COZMAN (Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, România) REDACTOR-ŞEF ADJUNCT
Şef lucr. univ. dr. Bogdan NEMEŞ (Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, România) COMITET EDITORIAL
Prof. univ. dr. Cătălina TUDOSE (Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” Bucureşti)
Prof. univ. dr. Pompilia DEHELEAN (Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara)
Prof. univ. dr. Roxana CHIRIŢĂ (Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi)
Prof. univ. dr. Iuliana DOBRESCU (Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” Bucureşti)
Prof. univ. dr. Aurel NIREȘTEAN(Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş)
Conf. univ. dr. Horea George COMAN(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj)
Conf. dr. Radu-Virgil ENĂTESCU(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara)
Conf. dr. Maria LADEA(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia” Bucureşti)
Prof. dr. Dragoș MARINESCU(Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova)
Șef lucr. univ. dr. Ciprian BĂCILĂ(Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu)
Șef lucr. univ. dr. Lavinia DUICA(Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu)
Șef lucr. univ. dr. Ana GIURGIUCA(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia” Bucureşti)
Șef lucr. univ. dr. Dana-Critstina HERŢA(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca)
Asist. univ. dr. Cătălina GIURGI-ONCU(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara)
Dr. Ovidiu ALEXINSCHI(Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi)
Dr. Roxana STOEAN(Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Bucureşti)
Dr. Simona TĂMĂȘAN(Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara) COMITET INTERNAŢIONAL
Acad. prof. dr. Vasile CHIRIŢĂ (Iaşi, România, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi)
Prof. dr. HC Şerban IONESCU (Paris, Franţa, Université de Vincennes)
Prof. dr. Jean-Pierre Kahn (Nancy, Franţa, Centre Hospitalier Universitaire de Nancy - Hôpitaux de Brabois, Université de Lorraine, Nancy, France)
Acad. Emeritus prof. dr. Mircea LĂZĂRESCU (Timişoara, România, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara)
Assoc. prof. dr. Alina MARIN (Kingston, Canada,Queen's University, Kingston, Canada)
Prof. dr. HC Juan E. MEZZICH (New York, USA, Icahn School of Medicine at Mount Sinai, International College of Person-Centered, Medicine, New York City, NY, USA)
Dr. Nick MIHĂILESCU (Montreux, Elveţia, Union Europeenne des Medicins Specialistes - UEMS)
Dr. Davor MUCIC (Copenhaga, Danemarca, Copenhagen University)
Prof. dr. Andrei NOVAC (Newport Beach, CA, SUA, University of California at Irvine)
Prof dr. Vincenzo Di NICOLA (Montreal, Canada, Université de Montréal)
Prof. univ. dr. Dan PRELIPCEANU (România, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti)
Acad. prof. dr. HC Sorin RIGA (Bucureşti, România, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” Bucureşti)
Dr. Corneliu SANDA (Baltimore, USA, Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York City, NY, USA, MedStar Franklin Square Medical Center, Baltimore, USA)
Prof. dr. HC Eliot SOREL (Washington DC, USA, The George Washington University)
Dr. Radu VRAȘTI (Ontario, Canada)
Prof. Dr. Danuta WASERMAN (Stockholm, Suedia, Karolinska Institute, National Centre for Suicide Research and Prevention of Mental Ill-Health) SECRETARI DE REDACŢIE
Asist. univ. dr. Raluca TRIFU(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca)
Dr. Andrei BUCIUTA(Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj)
e-ISSN 2066-821X
ISSN-L 1841-4877
Din anul 2014 indexata in EBSCO Academic Search & One Belt, One Road Reference Source.
Din 2021, indexată în DOAJ
Crossref-DOI: 10.26416/Psih
Din 2022, indexată in Index Copernicus
Pentru anul 2025, revista „Psihiatru.ro” este acreditată de Colegiul Medicilor din România cu 10 credite EMC (Grupa B+), conform adresei de acreditare nr. 11749/14.01.2025.
Lansata in anul 2005, “Psihiatru.ro” este o revista cu acoperire nationala dedicata medicilor cu specializarea in psihiatrie.
Din anul 2016 revista este publicata sub egida Asociaţiei Române de Psihiatrie si Psihoterapie (ARPP) si Societatii Romane Alzheimer. Din anul 2018 publicatia apare si sub egida Alianţei Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS).
Potrivit Deciziei Nr. 12/2018 a Colegiului Medicilor din România (CMR), privind reglementarea sistemului naţional de educaţie medicală continuă, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă, precum şi a sistemului procedural de evaluare şi creditare a activităţilor de educaţie medicală continuă adresate medicilor, autorilor care publică în reviste agreate de CMR li se acordă 30 de credite de educaţie medicală continuă (EMC) pentru un articol ştiinţific publicat. Existenţa a doi sau a mai multor autori pentru un articol apărut într-o publicaţie medicală agreată de CMR duce la împărţirea procentuală a creditelor acordate la numărul de autori menţionaţi. Pentru obţinerea creditelor EMC, în urma publicării unui articol ştiinţific, autorul trebuie să se adreseze colegiului medicilor teritorial, căruia îi prezintă articolul şi revista în care acesta a fost publicat.
Revista Psihiatru.ro este publicată în limba engleză.