Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că, în prima jumătate a acestui an, se va da drumul la primele programe de screening, legislaţia fiind finalizată.


„În prima jumătate a acestui an dăm drumul la primele programe de screening. Noi facem programe de screening inclusiv la nivelul cabinetelor de medicină de familie - este vorba de bolile cardiovasculare, de diabet. (...) Plata medicilor de familie, în momentul de faţă, se face şi pe un pachet de servicii preventive, din care screeningul face parte. Probabil că proiectul cel mai important şi cel mai aşteptat, după bolile cardiovasculare şi diabet, (...) este cel legat de screeningurile majore în cadrul Planului naţional de combatere a cancerului, mă refer la cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul de prostată şi cancerul digestiv”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Conform ministrului, se lucrează la asigurarea a ceea ce urmează după screening, „pentru că screeningul în sine nu face altceva decât o detecţie precoce a unor boli serioase şi trebuie să ai tot circuitul şi toate resursele disponibile pentru ca pacientul care a fost identificat să poată beneficia de evaluare şi tratament imediat. Or, organizarea şi reorganizarea sistemului de sănătate la nivel regional cu centre de excelenţă, cel puţin la planul de cancer, este un proces laborios la care lucrează zeci de specialişti, cei mai buni specialişti din oncologie în momentul de faţă”.

Ministrul a mai subliniat necesitatea unui parteneriat cu medicii de familie, care urmează să fie remuneraţi ca atare.

 




Ginecologia (1)