Cu ocazia Zilei internaţionale de conştientizare a autismului, Asociaţia NIA Neurodiversity Academy doreşte să încurajeze o mai bună înţelegere a acestui spectru de tulburări. Circa 40% dintre persoanele cu autism au un IQ peste medie, dar 25-30% se confruntă cu dificultăţi mari de învăţare şi adaptare.


Persoanele cu autism prezintă o modalitate diferită de a simţi, gândi şi se manifesta. Preferinţele lor sociale, stilurile lor de învăţare, modalităţile de comunicare şi percepţia mediului sunt distincte faţă de cele ale altor persoane, se arată într-un comunicat. În multe cazuri, persoanele cu autism pot avea şi afecţiuni neurologice, psihiatrice sau alte probleme de sănătate, ceea ce necesită sprijin, stimulare şi îngrijire medicală pe întreaga durată a vieţii lor, alături de terapii care îi ajută să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi integrare socială.

Deşi există adulţi cu această afecţiune, societatea nu pare să le ofere sprijinul adecvat. Ignorarea nevoilor lor poate duce la costuri sociale, medicale şi financiare semnificative, afectând întreaga familie. Asociaţia NIA subliniază că, la noi, adulţii cu autism nu există în statistici. În România nu există facilităţi publice sau private care să oferă servicii integrate pentru persoanele cu autism.

„Din păcate, persoanele cu autism se confruntă cu o serie de obstacole în societate, inclusiv stigmatizarea şi discriminarea. În plus, accesul la servicii de terapie şi asistenţă specializată este adesea limitat sau inexistent în multe zone din România. De aceea, sprijinul oferit de Asociaţia NIA este esenţial pentru persoanele cu autism şi familiile acestora”, se arată în comunicat.

Campusul NIA Academy din Bolintin-Vale este cel mai important proiect al Asociaţiei NIA, care îşi propune să ofere servicii integrate persoanelor cu autism şi familiilor acestora. Acesta constă în construirea unui centru educaţional şi terapeutic modern, dotat cu cele mai bune echipamente şi tehnologii, precum şi cu spaţii de cazare pentru părinţi şi copii.

Campusul va avea ca obiectiv principal creşterea gradului de independenţă, îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, stimularea dezvoltării cognitive şi senzoriale, precum şi oferirea unui mediu sigur şi adaptat nevoilor persoanelor cu autism. 






Psihiatru (2)