Este cel mai tânăr membru corespondent al Academiei Române şi preşedintele Societăţii Române de Cardiologie. Dacă vorbeşti cu prof. dr. Dragoş Vinereanu, înţelegi că „lucruri încep să se mişte”. Unităţile de Supraveghere şi Tratament Avansat al Bolnavilor Cardiaci Critici (USTACC) au fost dotate cu ajutorul Băncii Mondiale, la ultimul Congres Naţional de Cardiologie a fost lansat caietul rezidentului, cu scopul de a monitoriza şi îmbunătăţi practica viitorilor medici specialişti, iar anul viitor va demara Programul Naţional de Screening pentru insuficienţa cardiacă. Proiectul va fi, bineînţeles, implementat cu ajutorul medicilor de familie şi deţine un buget de 20-25 de milioane de euro. Însă dezamăgirea rămâne: „În primul rând, mă frustrează că, din 2009 încoace, de când programul de prevenţie cardiovasculară al Societăţii Române de Cardiologie este gata, el nu a devenit o realitate. Aceasta mă frustrează. Deoarece, în continuare, 60% din români mor din cauza bolilor cardiovasculare, doar 20% mor prin cancer”, declară prof. dr. Dragoş Vinereanu, prorector al UMF „Carol Davila”.


Care au fost principalele direcţii trasate în cadrul Congresului Naţional de Cardiologie, desfăşurat în 22-24 septembrie la Sinaia?

Evident, direcţiile au fost cele trasate de Congresul European de Cardiologie, din luna august. Ca atare, noi preluăm studiile mari şi ghidurile lansate de Societatea Europeană. Deci, nu putem spune că aducem ceva nou în cadrul congresului nostru naţional pentru că, până la urmă, cercetarea noastră locală este foarte redusă.

 

Totuşi, care sunt principalele modificări aduse de noul ghid pentru hipertensiune arterială, lansat la Congresul European de Cardiologie de la München?

În principal, în ghidul de hipertensiune au fost aduse modificări legate de începerea tratamentului, în special pentru hipertensiunea de gradul I, de ţinte şi de modul în care începi tratamentul. Au scăzut valorile la care se recomandă începerea tratamentului medicamentos, iar ţinta tratamentului a scăzut de la sub 140/90 mmHg la sub 130/80 mmHg. În ceea ce priveşte strategia tratamentului, deja se merge pe ideea că trebuie să începi cu o combinaţie, de preferinţă cu o combinaţie fixă, pentru a creşte aderenţa la tratament.

 

Ce se mai aude despre Programul Naţional de Screening pentru insuficienţă cardiacă, despre care doamna ministru al sănătăţii a vorbit prima dată public în luna mai?

Proiectul merge înainte. La sfârşitul lunii septembrie am avut o şedintă la minister pentru a pune la punct detaliile. Deja avem acordul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi avem format parteneriatul între Institutul Naţional de Sănătate Publică, SNMF şi Societatea Română de Cardiologie (SRC), la care probabil vor adera şi unele universităţi şi spitale ce vor intra în program. Acestea sunt nişte lucruri de detaliu pe care trebuie să le stabilim în viitorul apropiat. Caietul solicitantului pentru aplicaţie este în faza finală şi urmează să fie publicat. Competiţia va fi lansată, cel mai probabil, în luna noiembrie şi sperăm ca până la sfârşitul anului să avem un câştigător.

 

Vor fi remuneraţi medicii de familie pentru serviciile lor şi pentru implicarea în acest program naţional de screening?

Da, bineînţeles. Este un program pe fonduri europene, finanţarea este între 20 şi 25 de milioane de euro, pe 5 ani. Am stabilit elemente clare de susţinere a programului după cei 5 ani, astfel încât el să nu moară, ci să poată continua. Vorbim, în proiectul pe care noi îl propunem, de o populaţie undeva între 200 şi 250 de mii de subiecţi cu factor de risc pe care o să-i supunem unui screening pentru diagnosticul precoce al bolilor cardiovasculare. Aceşti subiecţi au, după aceea, un traseu foarte clar, în funcţie de ceea ce găsim în cadrul programului. Plus materialele educaţionale pe care deja le avem pe site-ul SRC, www.cardioportal.ro, la pagina dedicată pacienţilor. Aici ei pot găsi informaţii despre factorii de risc, despre boli, investigaţii, tot ceea ce are nevoie pacientul. Este o pagină făcută de specialişti pentru pacienţi.

 

Sunt aspecte care vă frustrează în practica dumneavoastră de medic specialist cardiolog?

În primul rând, mă frustrează că, din 2009 încoace, de când programul de prevenţie cardiovasculară al Societăţii Române de Cardiologie este gata, el nu a devenit o realitate. Aceasta mă frustrează. Pentru că în continuare 60% din români mor din cauza bolilor cardiovasculare, doar 20% mor prin cancer. În al doilea rând, mă frustrează finanţarea prin programele Ministerului Sănătăţii, prin CNAS, care din păcate este din ce în ce mai redusă, în loc să crească. Vorbim de acelaşi procent de români care mor prin boli cardiovasculare, procent care a rămas constant în ultimii 16 ani. Dar dacă ar fi să corectăm această mortalitate în funcţie de scăderea populaţiei din România, am descoperi că mortalitatea a crescut, de fapt. Deci, vorbim despre inexistenţa unui program de prevenţie cardiovasculară şi de o finanţare din ce în ce mai mică, an de an, atât pentru programele Ministerului Sănătăţii, cât şi pe programele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În loc să crească, ele scad.

 

Cum am putea realiza mai bine educarea viitorilor medici în universităţile din ţară şi în UMF „Carol Davila” în particular?

Am făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte pregătirea viitorilor specialişti în cardiologie. În primul rând, în urmă cu doi ani, am crescut perioada rezidenţiatului în cardiologie la şase ani, conform recomandărilor europene. Am refăcut complet curriculumul de pregătire în cardiologie după normele europene şi după recomandările de la nivelul Societăţii Europene de Cardiologie şi a UESM (Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti). Am creat un curriculum conform recomandărilor lor, atât în ceea ce priveşte diferitele module de pregătire, cât şi numărul de proceduri pe care trebuie să le facă fiecare rezident în cursul anilor de rezidenţiat. În plus, la congresul naţional de anul acesta, am lansat ceea ce numim carnetul rezidentului.

 

Acel logbook, cum este numit în străinătate, pe care şi prof. dr. Corin Badiu a încercat să îl implementeze în cadrul UMF „Carol Davila”?

Exact! Logbook, checklist, cum vreţi să îi spuneţi. Este un document care se completează online şi reprezintă o oglindă a pregătirii rezidentului pe parcursul celor şase ani de rezidenţiat. Acolo îşi înregistrează toate tipurile de proceduri pe care le-a făcut, complicaţiile apărute, modulele de pregătire pe care le-a parcurs, inclusiv activitatea ştiinţifică de-a lungul rezidenţiatului. Vrem să ştim exact unde sunt golurile din sistem, ce putem face pentru rezidenţi şi să îi stimulăm prin acest instrument. Dacă au activitatea înregistrată online, atunci devin şi ei mai proactivi. Fiindcă în acest moment lucrurile sunt undeva la mijloc. Şi noi, profesorii, suntem ocupaţi cu activitatea clinică, cu activitatea didactică şi cea de cercetare, dar şi rezidenţii sunt de multe ori delăsători şi nu vin proactiv să ceară.

 

Vă gândiţi ca, pe viitor, caietul rezidentului să devină unul din documentele care trebuie prezentate obligatoriu în cadrul examenului de rezidenţiat, aşa cum se întâmplă în Germania, de exemplu?

Caietul studentului este realizat şi lansat de către Societatea Română de Cardiologie, care este o organizaţie profesională şi neguvernamentală. Deci, este un instrument pe care noi îl punem la dispoziţie, nu punem impune folosirea lui. Până la sfârşitul lunii octombrie, când are loc consiliul de conducere al SRC, urmează ca diferitele centre universitare să se sfătuiască, să discute cu conducerea universităţiilor şi să vină cu o cerere de a fi în proiectul-pilot. Noi estimăm, după dorinţa pe care şi-au exprimat-o diferitele centre de cardiologie din ţară, că o să avem cel puţin 10 centre-pilot. Astfel, plănuim să introducem caietul rezidentului de la 1 ianuarie, când vin noii rezidenţi, şi să îl implementăm inclusiv pentru cei care au făcut deja un an de rezidenţiat, pentru că nu le este foarte greu să introducă diferitele proceduri realizate în anul precedent. După aceea, vom analiza rezultatele proiectul-pilot şi vom identifica eventualele probleme legate de software, care oricum a fost testat extensiv timp de un an, înainte de a fi lansat în cadrul congresului naţional. Deci, după ce caietul rezidentului va fi testat în centrele-pilot, ne vom duce la toate universităţile din ţară, o să le prezentăm logbookul pe cardiologie şi o să fie decizia lor dacă vor să îl folosească drept standard.

Şi eu am fost obligat să folosesc un astfel de instrument în cadrul pregătirii mele în cardiologie din Marea Britanie. Îl mai am şi acum, pe vremea aceea era pe hârtie, nu online. Acum noi l-am făcut digital, o să fie disponibil şi pe telefonul mobil. Practic, rezidentul, oricând şi oriunde a realizat o procedură, o poate introduce în logbook. Durează doar câteva secunde. Totul e să prindă acest logbook, rezidenţilor să le placă, să înceapă să îl folosească şi să vadă că este un document util. Coordonatorul de rezidenţiat să se uite pe el şi să înţeleagă unde trebuie să îşi intensifice pregătirea. „Mai fă nişte cateterisme! Mai fă trei ecografii, pentru că nu ai făcut suficiente, ai stat numai jos în sală” etc.

 

Sunteţi un om foarte activ. Mai sunt proiecte pe care aţi dori să le implementaţi, astfel încât, ajuns la 70-80 de ani, să puteţi spune că sunteţi un om împlinit?

Tot timpul îmi vin proiecte în minte. Nu am eu suficient timp să le fac pe toate, pentru că ziua, din păcate, are doar 24 de ore. Dar la nivelul Societăţii Române de Cardiologie, avem destul de multe proiecte pe care vrem să le realizăm în următorii doi ani, când mai sunt preşedinte al SRC, şi eventual să le continuăm prin viitorul preşedinte, conf. dr. Bogdan Popescu, cu care am aceleaşi idei şi dorinţe în ceea ce priveşte mersul societăţii. Vrem ca acest program naţional de prevenţie să devină o realitate cât mai curând. Oricum, ne va lua foarte mult implementarea lui, pentru că este un proiect pe cinci ani.

Apoi, am reuşit prin Banca Mondială să obţinem o dotare a Unităţilor de Supraveghere şi Tratament Avansat al Bolnavilor Cardiaci Critici, adică a USTACC-urilor. Acesta este un pas extrem de important, pentru că aveam deja Programul de infarct, care era bine finanţat, deşi finanţarea a scăzut cu 30% anul trecut, iar anul acesta va scădea, cel mai probabil, cu 15-20%. Avantajul este că s-au ieftinit materialele şi s-a compensat astfel parţial scăderea finanţării.

Dar, pacienţii, după ce fac infarct, nu rămân în sala de cateterism, ajung în USTACC. Dacă sunt pacienţi complicaţi, ei au nevoie de dotări, de ecograf, de monitoare, de ventilatoare etc. Deci, am reuşit acest prim pas al dotării, urmează al doilea pas, de a avea o finanţare separată pentru USTACC-uri, pentru care doamna ministru a promis că ne va ajuta.

Apoi, programele de recuperere în cardiologie sunt zero în România. Avem câteva spitale pentru recuperare cardiovasculară, la Iaşi, Timişoara, Cluj, absolut nimic în Bucureşti. Recuperarea cardiovasculară este moartă. Pleacă pacientul cu infarct, insuficienţă cardiacă, intervenţie chirurgicală de la noi de pe secţie... şi unde se duce? Nicăieri. În condiţiile în care recuperarea scade cu 20% mortalitatea cardiovasculară, deci nu vorbim despre nişte poveşti. Împreună cu Casa de Asigurări de Sănătate, vrem să stimulăm centrele de recuperare, să putem deconta procedurile, să stabilim exact standardele de la nivel european şi să le implementăm şi în România.