Alexandra Haută este medic rezident şi lucrează în medicina de urgenţă la Iaşi. Alexandra ar fi putut alege din multiple meserii ce i se deschideau în faţă, cu performanţa de care a dat dovadă la şcoală, dar un accident aviatic ce a ţinut deschiderile de jurnal de ştiri câteva zile la rând, la un început de ianuarie a anului 2006, când patru cadre medicale de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi şi-au pierdut viaţa, avea să decidă implacabil direcţia pe care urma să o aleagă: medicina de urgenţă. Cea mai tânără dintre cei care şi-au pierdut viaţa atunci era asistenta medicală Mioara Haută, „mama tuturor copiilor şi a oamenilor străzii care ajungeau la Sf Spiridon”. Mioara lăsa în urmă o familie care avea să-i păstreze cu sfinţenie memoria. Alexandra avea 12 ani când a văzut ştirea la televizor şi a aflat vestea dispariţiei mătuşii sale, iar întâmplarea avea să-i rămână pentru toată viaţa definitorie.

De ce ai ales să te orientezi către medicina de urgenţă?

Dr. Alexandra Haută: Mi-am pus şi eu de multe ori această întrebare. Iar răspunsul cred că are legătură  cu faptul că în copilărie am petrecut mult timp cu Mioara, mătuşa mea paternă. Ea mi-a deschis drumul către medicină, mie, mamei şi mătuşii mele. Ele au făcut asistenţă medicală, iar eu am făcut medicină.

Părinţii mei m-au încurajat să încerc şi alte facultăţi, dar eu am ţinut de această decizie şi mi-am urmat visul.

Ce alte opţiuni aveai?

Dr. Alexandra Haută: Tata mă vedea judecător, nicidecum în medicină, cu atât mai puţin în medicina de urgenţă. Iar mama îşi dorea să mă vadă în IT.

Care erau contraargumentele lor faţă de medicină?

Dr. Alexandra Haută: Că este o facultate grea, care necesită mult timp, devotament. În plus, părea foarte greu să-ţi găseşti o slujbă aici, să profesezi în România. Cred că se gândeau la probabilitatea ca singurul lor copil să plece din ţară pentru a putea profesa.

Toate aceste argumente stau în picioare. Nu ai fost niciodată tentată să renunţi?

Dr. Alexandra Haută: Niciodată. Mereu mi-am spus însă: dacă nu va fi bine în ce ai decis, atunci vei căuta alternative, alte direcţii.

De ce ai ales medicina de urgenţă?

Dr. Alexandra Haută: Am mers spre urgenţe pentru că am vrut să urmez visul Mioarei.

Ea este sora tatălui meu, care şi-a dedicat timpul pe care îl avea, nouă. Ea nu a avut copii, aşa încât şi-a petrecut mult timp cu fraţii ei, cu tata, cu noi, nepoatele.

Pe mine m-a inspirat devotamentul ei.

Ce s-a întâmplat cu Mioara?

Dr. Alexandra Haută: Mioara s-a angajat la Spitalul Sf. Spiridon, din Iaşi. În acea perioadă se implementa şi proiectul SMURD la noi, a fost într-un stagiu de pregătire la Târgu-Mureş, după care a zburat la Iaşi. După câteva zboruri, s-a petrecut accidentul în care s-au stins patru cadre medicale.

Este vorba despre accidentul aviatic din 2006, nu?

Dr. Alexandra Haută: Da.

Câţi ani aveai atunci?

Dr. Alexandra Haută: Aveam 12 ani şi eram în clasa a VI-a. Ţin minte că mă pregăteam să plec la şcoală, iar televizorul era deschis la ştiri. Atunci au anunţat accidentul aviatic, iar în acelaşi timp am primit un telefon de la tata, care ne-a anunţat că Mioara era printre victime. Restul evenimentelor se amestecă în amintirile mele şi nu mai am neapărat claritatea lor.

Cert este că Mioara a devenit un exemplu de om pentru mine, pe care mi-aş dori să-l urmez.

Ţi-e frică? Te-ai urca în elicopter?

Dr. Alexandra Haută: Nu am zburat până acum, dar îmi doresc foarte mult să o fac. Iar, după ce voi termina rezidenţiatul, dacă mi se va oferi şansa, fiindcă nu toată lumea ajunge să zboare, voi urca fără rezerve.

Nu mi-e frică, fiindcă sunt de părere că fiecare om are destinul său, iar spaima nu ar trebui să fie un obstacol când ai un vis.

Cum era Mioara?

Dr. Alexandra Haută: Mioara era o fire luptătoare, devotată, empatică.  Aşa aş putea să o caracterizez.

Ce-ţi place la munca ta?

Dr. Alexandra Haută: Îmi place că întâlnim patologii din toată medicina, este antrenantă şi-ţi dă acest privilegiu: să ajungi acasă cu gândul că nu a trecut ziua fără să fi făcut un lucru bun. Adevărul este că, aşa cum ne spunea şi doamna profesor dr. Cimpoeşu, medicii care lucrează în medicina de urgenţă trebuie să fie oameni foarte puternici emoţional. Iar, dacă nu sunt, trebuie să se „construiască” astfel în profesia lor.

Eu sunt în anul III de rezidenţiat şi mai am de „construit” la această forţă, încă mai iau cu mine acasă unele dintre cazurile la care intervin. Dar în acele minute, cât durează intervenţia, sunt acolo cu totul, concentrată pe protocol şi pe ce trebuie să fac pentru a face bine pacientului.