Deja nu mai este nevoie să explici pacienţilor denumiri precum AKH sau Acibadem. În căutarea lor pentru o a doua opinie medicală, oamenii ajung de multe ori în clinici din străinătate, cel mai des în Viena şi Istanbul.

În Interviul Săptămânii, povestim cu prof. dr. Wolfgang Sieghart, specialist gastroenterolog şi hepatolog, despre profilul pacienţilor români care ajung în clinica sa din Viena şi despre tendinţele spre care consideră că turismul medical va evolua în viitorul apropiat.
Începând cu 2013, prof. dr. Sieghart conduce Grupul de Cercetare pentru Oncologie Gastroenterologică al Societăţii Austriece de Gastoenterologie şi Hepatologie. În 2017, a devenit asociat al clinicii private Imed19, după mai bine de 10 ani de carieră medicală în cadrul Spitalului Universitar din Viena. În România vine regulat pentru a consulta pacienţii diagnosticaţi cu cancer hepatic, prin intermediul unei companii specializată în turism medical.
 

MedicHub: Care este traseul pe care îl parcurge un pacient român care doreşte o a doua opinie de la dvs.?

Prof. dr. Wolfgang Sieghart: Primul pas ar fi să contacteze agenţia care ne reprezintă în România. Ei îmi trimit dosarul medical al pacientului ca eu să îl analizez şi să identific posibilele lacune în investigaţiile şi informaţii. Apoi, de obicei, vreau să văd pacientul ca să îmi dau seama de starea sa fizică şi iau o decizie asupra parcursului care trebuie urmat împreună cu echipa mea medicală. Decizia o luăm în echipă deoarece cancerul hepatic este o arie interdisciplinară.

În perioada în care am lucrat la Spitalul AKH, eram leader-ul echipei de tumor board, dar asta nu înseamnă că luam eu deciziile, de unul singur. Întotdeauna are loc o discuţie în detaliu pentru a decide împreună care este cea mai bună cale de urmat.

 

Care sunt medicii specialişti care alcătuiesc de obicei un tumor board pentru cazurile de cancer hepatic?

Eu, ca medic gastroenterolog şi hepatolog, deoarece de cele mai multe ori cauza cancerului hepatic este ciroza hepatică, deci un ficat cronic bolnav, şi toate deciziile luate reprezintă un echilibru între păstrarea funcţiilor ficatului şi extirparea tumorii. Aceasta este clar aria de expertiză a medicului hepatolog.

Apoi, următorul rol ca importanţă îl are medicul radiolog, care îmi poate spune cu exactitate numărul de noduli sau dacă este cu adevărat vorba de un carcinom hepatocelular, daca este stabil sau progresiv etc.

A treia specializare necesară în tumor board este radiologia intervenţională pentru că multe din tratamentele pentru carcinom hepatocelular sunt realizat de către specialistul în radiologie intervenţională. El este cel care „arde” tumoarea sau realizează embolizarea vaselor ce alimentează cu sânge tumoarea.

În sfârşit, ai nevoie de un chirurg bun. Plus-minus, un specialist în transplant hepatic. În cazul ideal, medicul care efectuează rezecţia este şi cel care face transplantul, dar de multe ori aceste două specializări sunt separate.

„Dacă turismul medical va creşte sau se va diminua în viitor, depinde de situaţia macroeconomică.”

 

Specializarea dvs. se ocupă de o maladie pentru care nu avem încă un tratament. Cum definiţi dvs. succesul, ce înseamnă un caz de cancer hepatic rezolvat cu succes?

Noi, ca medici, putem ajuta mult pacienţii care prezintă potenţial curativ, dacă tumoarea este identificată într-un stadiu incipient. Din acest motiv am menţionat la conferinţa din Bucureşti că este foarte importantă supravegherea şi consultul la fiecare 6 luni a pacienţilor cu ciroză hepatică.

Prevenţia începe chiar mai devreme. Prevenţia ar trebui să înceapă în cabinetele de medicina familiei, pe unde pacienţii trec an după an cu valori hepatice crescute şi singurul lucru pe care medicul de familie i-l spune pacientului este „Nu mai bea”. Deci, medicul de familie ar trebui să fie vigilent şi să monitorizeze pacienţii cu boli hepatice ca să depisteze tumorile în stadii incipiente.

Atunci poţi diagnostica şi carcinomul hepatocelular în stadii incipiente şi poţi aplica una din cele trei metode curative de care dispunem: rezecţie, ablaţie sau transplant. Iar aceşti pacienţi au şanse foarte bune, o rată de supravieţuire de 80% şi mai mult, la 5 ani după operaţie.

Dar majoritatea cazurilor sunt diagnosticate în stadii tardive, tocmai pentru că aceasta cale pe care am descris-o mai sus nu a fost aplicată. În funcţie de tipul de tumoare, rata medie de supravieţuire pentru aceşti pacienţi diagnosticaţi târziu este de 30-40 de luni.

 

Există diferenţe între pacienţii români şi cei austrieci sau de altă naţionalitate?

Majoritatea pacienţilor români, care ajung la mine prin intrermediul companiei AT-MED, au şi hepatită virală. Acest fapt s-ar putea datora şi unei selecţie în funcţie de nivelul de trai al pacienţilor care îşi permit să vină în Viena pentru tratament, deoarece pacienţii cu ciroza hepatică, datorată consumului excesiv de alcool, de cele mai multe ori nu dispun de fonduri suficiente pentru a se trata în afara României. 

Dar România are şi o prevalenţă mare a hepatitelor virale, în special a hepatitei B.

În rest, cei mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi în stadii avansate, la fel ca pacienţii de alte naţionalităţi.

 

Viena este una din capitalele turismului medical în Europa. Cum credeţi că o să evolueze domeniul turismului medical în viitorul apropiat?

Este interesant că spuneţi că Viena este una din destinaţiile principale pentru turismul medical. Dacă întrebaţi austriecii implicaţi în acest domeniu, o să vă spună că turismul medical din Viena este foarte subdezvoltat. În comparaţie, Germania are mult mai bine pus la punct sistemul turismului medical. În München, spre exemplu, au construit hoteluri în jurul spitalului pentru a caza străinii care caută tratament la Klinikum rechts der Isar.

Motivul pentru aceasta diferenţă, între Germania şi Austria, este acela că spitalele din Viena sunt sub conducerea partidului socialist, cel mai puternic partid din Viena, şi ei sunt cei care controlează spitalele publice. Socialiştii nu doresc cumva să oferte pachete speciale celor din afara Austriei care vor să se trateze aici, pentru că se tem că atunci medicii din sistemul de stat ar prefera să trateze străinii, care plătesc extra.

Din acest motiv turismul medical în Austria se desfăşoară preponderent în sectorul medical privat. Spitalele private sunt cele care tratează pacienţii străini şi o fac bine, oferind un act medical de foarte bună calitate.

„În 2009, când făceam parte din echipa de transplant, 35% din pacienţii de pe lista de aşteptare aveau şi hepatita C. Acum, doar 2%. Este incredibil.”

 

Dacă turismul medical va creşte sau se va diminua în viitor, depinde de situaţia macroeconomică. Cu cât economia României se va dezvolta şi cu cât pătura de mijloc a populaţiei va creşte, cu atât se va intensifica şi turismul medical, pentru că tot mai mulţi oameni îşi vor permite tratamentul în afara ţării. Dar dacă situaţia macroeconimică scade – cum se întâmplă acum în cazul pacienţilor ruşi – atunci şi cererea pentru turism medical va scădea. Deci, traiectoria pe care o va urma turismul medical depinde de multipli factori.

Dar tot cred că sistemul medical austriac, în comparaţie cu cel german, elveţian sau din cel Statele Unite ale Amercii, este foarte ieftin, din perspectiva serviciilor de calitate pe care le oferă. Raportul calitate/preţ este foarte ridicat în Austria. 

 

Ce procent din sectorul medical este privat şi cât este public, în Austria?

Aproximativ 95% este sector public şi 5%, privat.

 

Ce aţi îmbunătăţii în sistemul medical din Austria?

Aş „consolida” serviciile oferite în ambulatoriu. În prezent, prea multe proceduri sunt făcute în spital. Avem spitale prea mari şi prea multe, raportat la populaţia Austriei. Problema care rezultă este aceea că expertiza în anumite arii o să fie dispersată...Dacă ai prea multe spitale, ai şi ego-uri mari care conduc acele spitale şi spun ”Vrem să facem aici toate tipurile de intervenţie existente. Vrem să le oferim pe toate”. Aceasta este o abordare greşită, pentru că ştim că pentru anumite intervenţii, ca în cazul cancerului pancreatic, operaţia este sigură doar în centrele medicale unde se realizează peste 6000-7000 astfel de operaţii pe an. Dacă ai ghinion ca pacient şi ajungi în centrul greşit, atunci există un risc mai mare de apariţie a complicaţiilor, tocmai pentru că medicii specialişti nu au experienţa necesară.

Deci, aş cere să existe mai puţine spitale în sistemul austriac, să existe o ofertă mai mare de tratare a pacientului în ambulatoriu şi mai multe informaţii despre nivelul de expertiză al spitalelor. Avem indicatori foarte precişi pentru calitatea din spitale, dar pacientul de rând nu are acces la această informaţie, ca oamenii să ştie, spre exemplu, care este cel mai bun centru pentru chirurgie în cancer pancreatic.

 

Cum credeţi că va arăta lupta împotriva cancerului în 30-40 de ani, spre sfârşitul vieţii dumneavoastră?

Situaţia trebuie clar analizată pe arii. Spre exemplu, în oncologie-hematologie progresele sunt uriaşe. Este incredibil ce progrese s-au făcut în ultimii ani. Imunoterapia, de asemenea, a dat rezultate colosale pentru câteva subgrupe de pacienţi. Pe de altă parte, progresul în tratarea cancerului pancreatic...este aproape zero.

În timpul vieţii mele, mă aştept ca anumite tipuri de cancer să ajungă să fie ţinute sub control. Melanomul, spre exemplu. Cancerul colorectal, de asemenea, este mas o menos ţinut sub control şi nu mai reprezintă o boală fatală în prezent. Dar nu cred că vom controla prea curând cancerul pancreatic.

În ceea ce priveşte cancerul hepatic, statisticile depind şi de cum vom controla ciroza. Dar sunt foarte optimist. În Austria vaccinăm pacienţii împotriva hepatitei B şi aproape că nu mai avem nici un pacientul cu hepatită B. Mulţi dintre cei cu hepatita B sunt străini care tocmai au venit în Austria. Iar hepatita C este vindecabilă acum, deci nu mai reprezintă o problemă. În 2009, când făceam parte din echipa de transplant, 35% din pacienţii de pe lista de aşteptare aveau şi hepatita C. Acum sunt doar 2%. Este incredibil.

Deci, pe termen lung, mă aştept la o descreştere a incidenţei cancerului hepatic, tocmai pentru că vindecăm pacienţii cu hepatita C şi vaccinăm împotriva hepatitei B. Din perspectiva tratamentului, imunoterapia va fi aplicată şi pentru cancerul hepatic. Datele preliminare pe care le avem la momentul actual sunt interesante, dar nu relevă un succes fulminant.