Peste 500 de alergători, donatori şi sponsori au adus speranţă la Maratonul Bucureşti 2022. Pacienţi cu boli incurabile vor beneficia de 200 de zile de internare în unităţile cu paturi ale organizaţiei, datorită efortului colectiv.


În cei 30 de ani de existenţă, #TeamHOSPICE s-a reunit timp de 15 ani consecutiv la Maratonul Bucureşti. În acest weekend, echipa sa a participat la evenimentul al cărui scop final este de a facilita accesul la îngrijire paliativă pentru pacienţii cu boli incurabile, se spune într-un comunicat.

Cu ajutorul sponsorilor, partenerilor, donatorilor şi al alergătorilor, HOSPICE Casa Speranţei a strâns fonduri de peste 370.000 de lei. Cu această sumă, organizaţia poate asigura, în mod gratuit, pentru pacienţii adulţi şi copii care înfruntă boli incurabile, 200 zile de internare în unităţile cu paturi ale organizaţiei, 325 de vizite la domiciliul pacienţilor şi 700 de intervenţii în policlinică.

„Maratonul Bucureşti e o ocazie în plus să constatăm că împreună este formula care aduce câştiguri în speranţă. Aceste cifre convertite în servicii ne conferă în totalitate dreptul de a fi încrezători că putem rămâne alături de pacienţii noştri, de cei pentru care îngrijirea paliativă este atât de necesară prin prisma beneficiilor multiple (...). Este un an important pentru noi – 30 de ani de existenţă, dar mai mult decât anii de existenţă, contează destinele: sunt 45.000 de pacienţi şi 100.000 de aparţinători care au beneficiat de serviciile noastre şi, implicit, de speranţă, alinare, timp”, a declarat Mirela Nemţanu, director executiv HOSPICE Casa Speranţei.

Cursa populară, în care participanţii au avut de parcurs 2,5 km în 60 de minute, a fost cea mai îndrăgită, şi foarte mulţi alergători #TeamHOSPICE au optat pentru aceasta.

„Este cursa la care au participat şi #Eroinele, dar şi copii beneficiari ai serviciilor organizaţiei. Nu au fost lăsaţi singuri, ci au alergat împreună cu persoanele publice care îi apreciază pe pacienţii noştri pentru forţa de care dau dovadă şi care se lasă inspiraţi de poveştile de viaţă ale celor care găsesc puterea să zâmbească, să lupte, în ciuda diagnosticului”, se subliniază în comunicat.





Oncolog