Corneea artificială, concepută pe baza celulelor de piele de porc, poate fi transplantată cu succes nevăzătorilor sau persoanelor cu acuitate vizuală scăzută, fără niciun fel de complicaţii, arată un studiu suedez.


Cercetători ai Universităţii Linköping, Suedia, au redat vederea mai multor voluntari cu deficienţe vizuale, graţie unui transplant de cornee artificială. Lucrările lor au fost publicate, la jumătatea lunii august, în revista specializată Nature Biotechnology.

Specialiştii suedezi şi iranieni au conceput corneea artificială utilizând celule ale pielii de porc, un material ieftin şi accesibil, notează Top Santé.

„Am făcut eforturi considerabile pentru a ne asigura că invenţia noastră ar putea fi disponibilă pe scară largă şi la îndemâna tuturor”, au explicat oamenii de ştiinţă.

Corneea artificială astfel obţinută a fost transplantată voluntarilor, 20 de la număr, suferind de keratoconus în stadiu avansat – o afecţiune oculară care duce la deformarea corneei. Dintre voluntari, 14 erau nevăzători.

În vederea transplantului, chirurgul nu trebuie să elimine ţestururile proprii ale pacientului, subliniază cercetătorii. Se face o mică incizie, prin care este inserat implantul în corneea existentă.

A fost monitorizată evoluţia pacienţilor transplantaţi. La doi ani după intervenţie, toţi voluntarii au indicat o ameliorare a vederii. Dintre nevăzători, trei persoane şi-au recuperat complet capacitatea vizuală. Nu s-au raportat niciun fel de complicaţii.





Oncolog