DIAGNOSTIC PARACLINIC - IMAGISTICĂ

Relevanţa clinico-diagnostică a examenului ecografic în patologia chistică a prostatei la câine

 Clinical and diagnostic relevance of ultrasound examination in the cystic pathology of the prostate in dogs

First published: 22 noiembrie 2021

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.34.1.2021.5601

Abstract

Prostate diseases represent approximately 8-10% of unsterilized male dogs, presented to doctors for veterinary medical evaluation. Diseases from this category differ in type of involvement, severity, and frequency, from prostatic hyperplasia and cystic changes to more rare and more severe conditions such as prostatitis, prostate abscesses, and prostate tumors. The different causes of prostate disease cannot always be identified by a thorough clinical examination, as the clinical signs do not have a characteristic level of expression, registering similarities for different organ diseases. Developing and recommending diagnostic methods to confirm prostate disease is essential to establish a correct diagnosis that allows an early and appropriate treatment.
 

Keywords
Prostate cystic diseases, dogs, clinic, diagnosis, ultrasound examination

Rezumat

Bolile prostatice reprezintă aproximativ 8-10% din câinii nesterilizaţi, prezentaţi medicilor în vederea evaluării medicale veterinare de specialitate. Afecţiunile din această categorie diferă ca tip de afectare, severitate şi frecvenţă, de la cele hiperplazice şi cu modificări chistice până la condiţiile mai rare şi mai severe, cum ar fi prostatitele, abcesele prostatice şi tumorile prostatei. Diferitele cauze ale bolii prostatice nu pot fi întotdeauna identificate printr-un examen clinic minuţios, întrucât semnele clinice nu au un nivel de exprimare caracteristică, înregistrând similitudini pentru diferitele afecţiuni de organ. Realizarea şi recomandarea metodelor de diagnostic în vederea confirmării afecţiunilor prostatice sunt esenţiale pentru a stabili un diagnostic corect, care să permită un tratament precoce şi adecvat.

Introducere

Prostata este o glandă unică, anexă a aparatului genital la câine. Prostata este voluminoasă, rotunjită şi formată dintr-o porţiune glandulară specifică, plasată la exteriorul uretrei, şi dintr-o porţiune diseminată, plasată la interior, în peretele uretrei pelviene. Porţiunea externă (glandulară) formează corpul prostatei, care la câine este foarte dezvoltat, cu aspect bilobat, din cauza unui şanţ ce brăzdează faţa dorsală a prostatei şi a capsulei ce trimite în plan median un sept. Porţiunea diseminată a prostatei se reduce la câţiva lobuli glandulari diseminaţi în peretele uretrei. Prostata este dispusă în regiunea gâtului vezicii urinare, la nivelul originii uretrei şi la nivelul terminal al canalelor deferente. Este situată preponderent retroperitoneal, porţiunea sa cranio-dorsală fiind acoperită de peritoneu. În plan dorsal, aceasta vine în contact cu rectul, iar ventral, cu simfiza pubiană şi peretele abdominal. Topografia şi identificarea prostatei variază în raport cu vârsta pacientului, la tineretul de până la 2 luni ocupă o poziţie intraabdominală, între două luni şi până la pubertate se localizează în cavitatea pelviană, iar odată cu înaintarea în vârstă poate să ajungă din nou în cavitatea abdominală. Dimensiunea şi implicit greutatea prostatei variază în funcţie de: rasă, vârstă şi talia animalului, precum şi de statusul hormonal al acestuia (sterilizat sau nu).

Prostata secretă fluidul prostatic sub control hormonal şi sub directa stimulare a sistemului nervos parasimpatic, iar expulzia acestuia în uretră este stimulată de către sistemul nervos simpatic, rolul cel mai important al acestuia fiind de a mări volumul ejaculatului şi implicit de a favoriza transportul spermei. Secreţia prostatică (fluidul prostatic) reprezintă componenta majoritară a spermei, 90-95% din volumul total al ejaculatului.

În practica medicală veterinară, afecţiunile prostatei sunt frecvente la câine şi responsabile de o multitudine de manifestări clinice, de la tulburări funcţionale de intensitate redusă până la disfuncţii şi afectări patologice extrem de severe.

Se apreciază că aceste afecţiuni interesează masculii adulţi, în special seniorii şi segmentul geriatric. Şi la masculii sterilizaţi afecţiunile de ordin oncologic cu interesare prostatică sunt întâlnite, dar cu o incidenţă extrem de redusă.

În acelaşi context general, nu se cunoaşte şi nu se poate vorbi despre o anume predispoziţie de rasă în ceea ce priveşte incidenţa afecţiunilor prostatice.

Cea mai frecventă afecţiune este hiperplazia benignă de prostată, cunoscându-se că reprezintă peste 50% din cazurile de afectare prostatică, fiind urmată de infecţiile prostatice (aproximativ 20%) şi de tumorile prostatice (<10%). Incidenţa afecţiunilor chistice este, de asemenea, destul de crescută, evoluând obişnuit în asociere cu alte afecţiuni prostatice primare sau secundare.

Hiperplazia benignă de prostată (HBP), în esenţă, este definită ca o creştere a hipertrofiei şi o hiperplazie a celulelor epiteliale ale prostatei. Iniţial, celulele epiteliului acinar cresc în dimensiune, proces urmat de dezvoltarea de chisturi în conductele excretoare, provocând obstrucţii şi hiperplazie glandulochistică de prostată, ce se dezvoltă consecutiv hiperproducţiei de hormoni androgeni şi dezechilibrelor consecutive raportului dintre estrogen şi androgen (androgenii induc hiperplazie celulară şi sensibilizează celulele prostatice la influenţa estrogenilor, care determină o metaplazie a celulelor prostatice şi o creştere a numărului de receptori pentru androgeni). Această hiperplazie benignă a prostatei este triggerul pentru numeroase afecţiuni prostatice (inclusiv afecţiunile de ordin inflamator).

Prostatita defineşte inflamaţia prostatei, care poate evolua aseptic sau poate fi determinată de agenţi bacterieni (unici sau multipli concomitent).

Afecţiunile chistice ale prostatei reprezintă şi reunesc leziuni multiple, întâlnite asociat sau independent de hipertrofia de prostată şi metaplazia scuamoasă. Chisturile prostatice (intraprostatice) se găsesc la aproximativ 15-20% din câinii adulţi/seniori, frecvent asociate cu contaminarea bacteriană (aproximativ la 40%).

Aceste chisturi pot fi unice (de dimensiuni mari), multiple (de dimensiuni infracentimetrice). Asociat acestor afecţiuni, prin suprainfectare se dezvoltă abcesul/abcesele prostatice, motiv pentru care oportunitatea unui diagnostic precoce şi corect permite o abordare terapeutică cu şanse ridicate de remediere şi, în egală măsură, o apreciere prognostică (în dinamică) adecvată.

Metaplazia scuamoasă reprezintă o afecţiune determinată de degenerarea celulelor epiteliale (consecutivă secreţiei excedentare de estrogen în sertolinoame), în sensul metaplaziei scuamoase (epiteliul nestratificat devine cheratinizat, multistratificat, cu celule scuamoase).

Tumorile prostatei, reprezentate în special de carcinoamele prostatice, rareori primar, frecvent metastazic, mai des întâlnite la masculii sterilizaţi, au un prognostic rezervat spre grav (în special în cazul semnelor clinice sesizabile).

După această descriere şi clasificare generală, este important de conturat cadrul simptomatologic, în special cel aferent tractului urinar inferior, acesta fiind dominat de „hematuria” iniţială/incipientă (sub forma unor descărcări sangvinolente identificabile prepuţial), intermitentă, obişnuit independentă de actul micţiunii, disuria (rar), retenţia urinară (în cazul chisturilor de mari dimensiuni şi al afecţiunilor neoplazice), iar paraclinic, hematospermia (fără modificări ale calităţii materialului seminal).

Adiţional acestor modificări funcţionale de organ, sunt înregistrate şi modificări intestinale, în special tenesme, constipaţie sau tendinţa la constipaţie (prostata mărită exercită efecte de tip compresiv asupra colonului), sau diaree. Tenesmele şi constipaţia cronică sunt responsabile de inducerea progresivă a herniei perineale. Rareori, în special în cazul prostatitelor severe, sindromul febril şi degradarea progresivă a stării generale pot fi atribuite coafectării sistemice sau modificărilor de natură neoplazică.

În diagnosticul clinic preliminar, tuşeul rectal permite identificarea prostatomegaliei, a sensibilităţii crescute, a neregularităţilor de contur, a asimetriei lobilor prostatici - modificări extrem de sugestive în conturarea suspiciunii de diagnostic.
 

Figura 1. Prostată de dimensiuni normale (secţiune longitudinală)
Figura 1. Prostată de dimensiuni normale (secţiune longitudinală)
Figura 2. Prostată de dimensiuni normale (secţiune transversală)
Figura 2. Prostată de dimensiuni normale (secţiune transversală)
Figura 3. Aspectul ecografic al prostatei normale - examinare la nivelul colului vezical (secţiune longitudinală)
Figura 3. Aspectul ecografic al prostatei normale - examinare la nivelul colului vezical (secţiune longitudinală)
Figura 4. Hipertrofie benignă de prostată (secţiune longitudinală)
Figura 4. Hipertrofie benignă de prostată (secţiune longitudinală)
Figura 5. Hipertrofie benignă de prostată - ecostructură uşor neomogenă (secţiune transversală)
Figura 5. Hipertrofie benignă de prostată - ecostructură uşor neomogenă (secţiune transversală)
Figura 6. Hipertrofie de prostată şi chist intraprostatic de dimensiuni mari (formaţiune ovoidă, conţinut transsonic)
Figura 6. Hipertrofie de prostată şi chist intraprostatic de dimensiuni mari (formaţiune ovoidă, conţinut transsonic)
Figura 7. Hipertrofie de prostată şi chisturi intraprostatice (formaţiuni rotund/ovoide, perete fin ecogen şi conţinut anecogen cu fenomen artefactual specific de întărire posterioară)
Figura 7. Hipertrofie de prostată şi chisturi intraprostatice (formaţiuni rotund/ovoide, perete fin ecogen şi conţinut anecogen cu fenomen artefactual specific de întărire posterioară)
Figura 8. Chist paraprostatic de mari dimensiuni şi neomogenităţi la nivelul parenchimului glandular
Figura 8. Chist paraprostatic de mari dimensiuni şi neomogenităţi la nivelul parenchimului glandular
Figura 9. Chist paraprostatic gigant: structură rotund ovoidă, dispusă periferic la nivelul polului cranial al prostatei (conţinut anecogen, perete fin ecogen)
Figura 9. Chist paraprostatic gigant: structură rotund ovoidă, dispusă periferic la nivelul polului cranial al prostatei (conţinut anecogen, perete fin ecogen)
Figura 10. Hipertrofie de prostată şi hemochisturi (formaţiuni ovoide delimitate de un perete fin ecogen cu conţinut transsonic, având celularitate crescută)
Figura 10. Hipertrofie de prostată şi hemochisturi (formaţiuni ovoide delimitate de un perete fin ecogen cu conţinut transsonic, având celularitate crescută)
Figura 12. Carcinom prostatic. Prostată mult mărită în volum, contur neregulat, cu prezenţa unei neomogenităţi ecogene, microcalcificări şi cu hemochisturi intraprostatice
Figura 12. Carcinom prostatic. Prostată mult mărită în volum, contur neregulat, cu prezenţa unei neomogenităţi ecogene, microcalcificări şi cu hemochisturi intraprostatice


De elecţie în diagnosticul afecţiunilor prostatice este examenul ecografic (utrasonografic), care prin acurateţe şi caracterul non-invaziv permite aprecierea modificărilor de volum, contur, ecostructură şi ecogenitate.

Celelalte metode de diagnostic imagistic au o aplicabilitate limitată, prin acurateţea rezultatelor obţinute (radiografia), sau sunt eficiente, dar extrem de prohibitive prin însuşi preţul de cost al examenului (RMN şi CT).

Analizele de laborator, de asemenea, au o specificitate şi o eficienţă deosebite în diagnosticul bolilor de prostată, apelând la teste imunologice tip ELISA (Odelis ® CPSE, Test Bio Veto), sau markeri specifici: dozarea CPSE (arginin-esteraza specifică prostatei canine), AcP (fosfataza acidă) şi PSA (antigenul specific prostatic).

Puncţia biopsică (ecoghidată) este destul de invazivă şi se pretează în special în cazul suspiciunii de prostatită sau al afecţiunilor oncologice.

Ultrasonografia rămâne cea mai accesibilă, fiabilă şi non-invazivă metodă de diagnostic imagistic al afecţiunilor prostatice, ale cărei semnificaţie diagnostică şi acurateţe o recomandă în cazul bolilor de prostată.

Ecografia permite aprecierea topografiei glandei, dimensiunilor, volumumului, conturului şi structurii acesteia.

Dimensiunile prostatei, evaluate cu ajutorul tehnicii ecografice, sunt proporţionale cu talia pacientului (rapoarte şi corespendenţe disponibile în literatura de specialitate), structura proprie (ecostructura) este una omogenă, iar ecogenitatea este medie/înaltă (ecodensă).

În afecţiunile inflamatorii simple (prostatite), hiperplazie sau tumori prostatice, omogenitatea structurală este alterată în mod specific şi reprezintă modalităţi utile de stabilire a diagnosticului.

În cazul hipertrofiei de prostată, ecostructura este alterată, apărând zone multifocale hiperecogene şi/sau hipoecogene.

Neomogenităţile structurale cele mai frecvente şi uşor de identificat ecografic sunt cele de ordin chistic, unde lacunele anecogene de tip rotund/ovoide confluente sau independente alterează ecostructura şi ecogenitatea caracteristică.

În bolile prostatice cavitare/chistice, aspectul ecografic este unul caracteristic, permiţând un diagnostic diferenţial între chistul prostatic, chistul peri/paraprostatic, hemochistul şi abcesul prostatic.

În diagnosticul ecografic al patologiilor chistice ale prostatei, principalele obiective şi criterii sunt reprezentate în principal de identificarea prezenţei şi aprecierea dimensiunilor şi aspectul/conţinutul acestor leziuni cavitare, care condiţionează abordarea terapeutică.

Se apreciază că aceste leziuni cavitare de tip chistic, cu dimensiunea infracentimetrică, sunt regresive sub acţiunea terapeutică corespunzătoare (suprimarea/reducerea secreţiei androgenilor sau orhidectomia).

În acelaşi context, evaluarea şi aprecierea delimitării leziunii cavitare (chist, hemochist, abces) sunt extrem de importante şi facile, prin caracteristicele peretelui leziunii cavitare, fiind fin ecogen în cazul chistului şi hemochistului, respectiv bine reprezentat şi anfractuos în cazul abcesului.

Conţinutul acestor leziuni de tip cavitar este extrem de sugestiv pentru clasificarea şi diagnosticul leziunii cavitare chistice sau non-chistice, fiind omogen anecogen în cazul chistului/chisturilor simple, anecogen cu particule în suspensie în cazul hemochistului, pentru ca în cazul abcesului să capete ecogenitate proprie şi agregate ecogene intracavitar.

Tot în acest sens sunt şi neomogenităţile, în sensul alterării multifocale de tip hiperecogen, asociate calcificărilor (pseudocalcificărilor), însoţite de fenomenul de umbrire posterioară, ce caracterizează prostatitele cronice şi tumorile de prostată.  

Bibliografie

  1. Alonge S, Melandri M, Leoci R, Lacalandra GM, Aiudi G. Canine prostate specific esterase (CPSE) as an useful biomarker in preventive screening programme of canine prostate: CPSE threshold value assessment and its correlation with ultrasonographic prostatic abnormalities in asymptomatic dogs, 2021.

  2. Codreanu MD, Diaconescu Al. Diagnosticul ecografic la animalele de companie, Ed. Coral Sanivet, Bucureşti, 2003.

  3. Codreanu MD, Diaconescu Al, Bîrţoiu A. Ghid de ecografie la animalele de companie, Ed. Printech, 2005;CD-ISBN 973-718-141-7.

  4. Codreanu MD, Mircean M, Diaconescu Al, Şerdean C, Solcan Gh, Morar I. „Ultrasonografia în medicina veterinară”, 2012;CD-ISBN 978-973-0-12860-4.

  5. Hagen-Ansert SL. Foundations of Sonography. In: Hagen-Ansert SL, editor. Textbook of diagnostic ultrasonography. 6th ed. St Louis: Mosby-Elsevier; 2006. P. 3-32.

  6. Igna C. Tehnici chirurgicale veterinare eds. III, Ed. Brumar, Timişoara, 2005.

  7. Mattoon JS, Nyland TG. Small Animal Diagnostic Ultrasound, Third Edition. Ed. Elsevier Saunders, St. Louis, 2015.

  8. Mantziaras G. Imaging of the male reproductive tract: Not so easy as it looks like, Theriogenology - Elsevier, 2020.

Articole din ediţiile anterioare

BOLI INTERNE | Ediţia 3 28 / 2017

Indicaţiile hemodializei intermitente și continue

Alina Ștefănescu, Bogdan Alexandru Vițălaru, Mario Codreanu

Hemodializa intermitentă (HDI) este o modalitate utilă și fezabilă de îmbunătățire a analizelor la câinii și pisicile cu afecțiuni renale care nu r...

14 septembrie 2017
ONCOLOGIE | Ediţia 3 32 / 2018

Carcinomul scuamocelular la pisică − diagnostic diferenţial şi abordare terapeutică multimodală

Dan Crînganu, Raluca Negreanu

Carcinomul scuamocelular la pisică este o afecţiune care poate fi tratată dacă este diagnosticată precoce. Din acest considerent sunt extrem de imp...

30 septembrie 2018
BIOLOGIE MOLECULARĂ | Ediţia 3 / 2016

Performanţele testelor de biologie moleculară în diagnosticul parvovirozei canine

Mihai Turcitu

Testele de biologie moleculară reprezintă cronologic cele mai noi și mai moderne tehnici de investigare, inclusiv pentru identificarea și caracteri...

09 septembrie 2016
PARAZITOLOGIE | Ediţia 3 / 2016

Actualizarea protocolului de diagnostic în babesioza canină

Mihai Turcitu

Babesioza este o hemoprotozooză importantă, cu răspândire geografică ce acoperă aproape toate continentele. Cu toate că, din punct de vedere strict...

09 septembrie 2016