Dr. Syed Masud a fost nominalizat de trei ori pentru distincţia Doctorul Anului în cadrul Premiilor Naţionale dedicate Serviciilor de Ambulanţă Aeriană din Marea Britanie. În 2017 a şi câştigat, pentru proiectele multiple şi cursurile de pregătire medicală oferite ofiţerilor de poliţie din Londra şi Valea Tamisei.

După 10 ani în Armata Britanică, ce l-au purtat în ţări precum Kosovo, Bosnia şi Herţegovina sau Irlanda de Nord, dr. Syed Masud s-a axat pe asistenţa medicală de urgenţă şi îmbunătăţirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă. În Marea Britanie, este singurul medic specializat în asistenţa medicală de urgenţă care deţine şi titlul de ofiţer de poliţie, absolvind, în 2016, Academia de Poliţie Hendon din Londra.

Poliţistul este primul care ajunge la locul accidentului, deci este vital ca acesta să aibă cunoştinţele medicale necesare pentru a salva vieţi, consideră dr. Syed Masud, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Aeriană din Valea Tamisei.

 

MedicHub: Cum funcţionează Serviciul de Ambulanţă Aeriană din Marea Britanie?

Dr. Syed Masud: În Marea Britanie majoritatea serviciilor de ambulanţă aeriană sunt organizaţii neguvernamentale, nu instituţii finanţate de stat. Mulţi oameni sunt surprinşi de acest fapt, dar considerăm că acest statut ne permite să implementăm rapid schimbări de procedură şi să facem lucrurile mai bine, decât strict ceea ce ne-ar cere statul.

Serviciul de Ambulanţă Aeriană din Valea Tamisei, al cărui director medical sunt, acoperă comitatele Oxfordshire, Berkshire, Buckinghamshire şi o mică parte din Londra. Avem în dotare trei maşini şi un elicopter, cu care ajungem la cei mai bolnavi pacienţi.

 

Deci finanţarea serviciului de ambulanţă se realizează strict din donaţii?

Toate fondurile noastre vin de la oameni. Nu avem nici un fel de finanţare guvernamentală.
 

Care a fost parcursul dvs. profesional până în prezent?

Am lucrat 10 ani ca medic în Armata Britanică, am fost plasat în diferite zone de război, în Bosnia, Kosovo, Irlanda de Nord etc. Apoi am lucrat în Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) şi în Spitalul Regal din Londra – probabil cel mai mare şi prolific spital de urgenţă din Anglia. Apoi m-am mutat în Oxford ca să conduc unitatea de trauma care de aici şi în prezent sunt directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Aeriană din Valea Tamisei.

 

Ce a presupus, mai exact, proiectul pentru care aţi primit distincţia Medicul Anului 2017, prin care aţi instruit din punct de vedere medical poliţiştii din Valea Tamisei?

Ofiţerii de poliţie din Marea Britanie aveau deja un anumit nivel de cunoştinţe medicale şi de prim ajutor. Ceea ce am încercat să facem prin proiectul nostru a fost să creştem acest nivel de pregătire medicală şi să îmbunătăţim echipamentul medical pe care îl iau cu ei pe teren, astfel încât să fie mai bine pregătiţi atunci când este nevoie să ajute cetăţenii răniţi sau bolnavi.

Ceea ce ne-am dorit cel mai mult prin proiect a fost, unu, să intruim ofiţerii de poliţie şi, doi, să implementăm un sistem, astfel încât toţi ofiţerii de poliţie să beneficieze de acelaşi training medical. De la poliţistul rutier la cel care merge în misiuni antitero. Am analizat natura intervenţiilor din teren şi situaţiile în care poliţiştii ar putea ajuta, din punct de vedere medical, victimele. Pentru că ei sunt mereu cei care ajung primii la faţa locului şi pot oferi primul ajutor.

Prima dată am instruit poliţiştii din zona metropolitană a Londrei, le-am reorganizat şi restructurat sistemul. Apoi, am extins trainingul şi în zona Văii Tamisei, probabil că am instruit mii de poliţişti până acum. În prezent, sunt mulţi paramedici care vin şi ne spun: „Dacă poliţistul nu ar fi intervenit, posibil ca pacientul nu supravieţuia”. Primesc astfel de raportări în fiecare lună: poliţiştii au făcut o treabă fenomenală şi au salvat vieţi.

Acum implementăm şi un sistem de audit, astfel încât în curând să avem o reprezentare clară a efectelor pe care trainingul nostru le are asupra pacienţilor. Foarte simplu, poliţiştii vor fi rugaţi să bifeze pe o singură coală de hârtie procedurile medicale pe care le-au efectuat în intervenţie. Ştim deja că poliţiştii ajută mult la salvarea pacienţilor, acum o să ştim cu exactitate cât şi ce fel de training trebuie să mai implementăm pe viitor.

 

De unde a venit motivaţia dvs. de a realiza acest proiect?

Mereu am fost interesat de munca ofiţerilor de poliţie, o parte din familia mea lucrează în domeniu, dar cel mai important aspect este că ei sunt cei care ajung primii la persoana rănită. Leziunea se declanşează în momentul în care pacientul se loveşte cu capul de sol sau de bordul maşinii, spre exemplu. Dacă putem opri în acel moment boala din a se răspândi în corp, atunci am câştigat lupta. Principiul este la fel în cazul cancerului: cu cât pun diagnosticul mai rapid şi încep tratamentul, cu atât cresc şansele de recuperare. Poliţistul va fi primul la faţa locului în multe situaţii cu potenţiali răniţi, accidente, incidente armate sau victime înjunghiate, deci este foarte important ca ei să aibă cunoştinţe medicale.

La momentul actual, în Marea Britanie şi probabil în multe ţări, lucrurile sunt privite la modul „Lăsaţi poliţia să îşi facă treaba întâi şi, după ce zona este securizată, să intervină şi medicii sau paramedicii”. Or asta poate înseamna o diferenţă de 45 de minute între momentul în care cineva este rănit şi momentul în care va primi îngrijiri medicale.

 

Au fost poliţişti care v-au spus că nu este de datoria lor să acorde îngrijiri medicale, poate şi de teama de a nu fi acuzaţi de malpraxis ulterior?

În Marea Britanie, prima îndatorire a poliţistului este aceea de a salva vieţi. Majoritatea poliţiştilor, dacă nu toţi cei cu care am lucrat, vor să ajute şi vor să aibă cunoştinţe medicale cât mai bine puse la punct. Înainte de a demara programul de training, mulţi poliţişti îmi spuneau „Îmi mor oameni în faţa ochilor şi aş vrea să îi pot ajuta”. Sincer, nu am auzit niciodată un poliţist spunând „nu e de datoria mea să îl ajut pe acest om sau să acord primul ajutor”, tocmai pentru că poliţiştii automat vor ajute.

Dar, da, trebuie avut grijă din punct de vedere legal să nu tranformăm ofiţerii de poliţie în paramedici, asistenţi medicali sau chiar medici. Nu acesta este job-ul lor, dar sunt multe proceduri pe care poliţiştii le pot aplica la faţa locului, proceduri care salvează vieţi.

 

După toată experienţa acumulată în Armata Britanică şi în serviciile de ambulanţă, ce înseamnă pentru dumneavoastră un caz dificil?

Sunt multe cazuri din trecut pe care le consider dificile, dar cu cât înaintez în vârstă, cu atât îmi dau seama că fiecare caz are particularităţile şi dificultatea sa. Spun acestea pentru că am realizat că din fiecare caz poţi învăţa şi cu fiecare pacient putem încerca să ne facem meseria mai bine. Pacientul grav accidentat va fi un caz simplu, dar dificil va fi pacientul de 86 de ani care nu vrea să mergă la spital.

 

Dacă ar fi în puterea dvs., ce aţi îmbunătăţi la felul în care funcţionează Sistemul Naţional de Sănătate Britanic (NHS)?

Consider, de fapt, că populaţia ar trebui să devină mai responsabilă în ceea ce priveşte propria sănătate. Avem nevoie de mai multe programe de educaţie pentru sănătate. Problemele nu încep în momentul în care se produce un accident, ci mult mai devreme, atunci când nu educăm tinerele generaţii să nu bea, să nu utilizeze droguri etc. Cel mai mare impact pozitiv pentru sănătatea publică va fi adus tocmai de educaţie şi prevenţie.

 

Dar în serviciul de ambulanţă, care în Anglia funcţionează ca organizaţie neguvernamentală, ce aţi îmbunătăţi?

Mai multă multidisciplinaritate, cu siguranţă! Trebuie să colaborăm mult mai des cu poliţia şi brigada de pompieri. În Anglia încă acţionăm separat, fiecare cu sediul şi munca sa, dar cred că aceste sisteme trebuie integrate pentru un mai bun management al situaţiilor de urgenţă.

Se vorbeşte foarte multe despre sisteme medicale în Marea Britanie. Ne întâlnim şi dezbatem, dar trebuie să punem în practică aceste idei. Când m-am alăturat poliţiei din Marea Britanie, m-am lovit de multe reacţii de genul „Ce caută un medic în serviciul de poliţie?”. Dar dacă vrem să îmbunătăţim aceste servicii de intervenţie în situaţii de urgenţă, atunci trebuie să dizolvăm graniţa dintre sisteme şi să învăţăm unii de la alţii.

Asta aş schimba în serviciile de intervenţie pentru cazuri de urgenţă, pentru că oamenii (paramedici, poliţişti, pompieri) au prea des mentalitatea „Asta e lumea mea. Nu îmi spune cum să îmi fac munca”.