Dr. Adriana Nicolae este medic primar Alergologie şi Imunologie Clinică şi a ales specialitatea chiar de la începuturi, când pacienţii alergici ajungeau în grija medicilor din alte specialităţi. Acum dr. Adriana Nicolae tratează în special alergiile alimentare şi spune că, dacă nu ar mai consulta copii, probabil că ar schimba ceva în carieră. Poate şi pentru că are încredere că avansul tehnologiei şi descoperirilor ştiinţifice în domeniu va găsi, în timp relativ scurt, soluţii pentru aceste afecţiuni.

De ce aţi ales medicina ca profesie?

Dr. Adriana Nicolae: Mi-a plăcut de când eram mică. Ştiţi cum sunt întrebaţi copiii: ce vrei să te faci când vei fi mare? Şi fiecare vine cu variante. Eu răspundeam: doctoriţă, profesoară sau actriţă. Mama era profesoară de limba română, petreceam mult timp cu ea, la şcoală şi-mi plăcea să mă joc la catedră şi să-mi imaginez că predau.

În plus, îmi plăcea să recit, să fiu pe scenă şi nu aveam pic de trac. Aşa încât m-am gândit că aş putea face asta ca profesie. Dar, până la urmă, a învins medicina, fiindcă îmi plăcea foarte tare biologia. Apoi, am participat la cercurile Micilor sanitari, deci am crescut încet-încet această pasiune într-o preocupare. Nu m-aş fi văzut făcând matematică sau fizică. Mi-au plăcut din capul locului biologia şi chimia.

Acesta a fost drumul şi nu-l regret nicio clipă. Îmi place meseria mea.

Dar de ce această specialitate?

Dr. Adriana Nicolae: Pentru că era nouă şi neobişnuită şi cred că m-a atras foarte tare de la bun început.

Pentru că era o specialitate atât de nouă, erau foarte, foarte puţini specialişti. Eu am făcut parte din primele generaţii, am avut de-a face cu multe, multe transformări ale specialităţii şi am avut mentori pe care îi respect şi admir, printre care doamna profesor Jana Rodica Radu, care nu mai este printre noi şi care a fost unul dintre pionierii Alergologiei româneşti.

Este o specialitate, în opinia mea, fascinantă. Nu mai spun despre frustrarea care venea din faptul că, într-o vreme, toată lumea se pricepea la alergologie, iar toate specialităţile păreau că pot integra şi trata ceva din patologia noastră, dacă nu chiar tot.

Da, am fost priviţi la început ca o specialitate moft, aşa o chestie de care nu prea era nevoie. Acum, toată lumea trimite pacientul către alergolog, astfel încât deja nu mai facem faţă.

Cum aţi reuşit să vă impuneţi şi să construiţi o carieră într-un teritoriu atât de nou, cu atât mai mult cu cât alte specializări canonice au disputat-o?

Dr. Adriana Nicolae: Împrietenindu-mă cu ceilalţi! Am ales să mă apropii de ceilalţi specialişti şi să mă înconjor de oameni cu care pot comunica, cu care să ne completăm. Doar aşa cred că putem să izbutim să poziţionăm corect această specialitate.

În alergologie, avem nevoie totdeauna de o echipă multidisciplinară, iar noi, la rându-ne, facem parte dintr-o echipă multidisciplinară. Nu se poate altfel. Este atât de vastă patologia şi cu atâtea faţete, încât este mult prea dificil să o tratăm doar noi, ca specialişti.

Care este cazul pe care n-o să-l uitaţi niciodată?

Dr. Adriana Nicolae: Sunt multe cazuri pe care nu le voi uita niciodată. Dar, de câţiva ani, tratez un băieţel care suferă de o boală rară, Sindrom Netherton, o formă de ihtioză. Acest micuţ, imaginaţi-vă, arată ca un om cu pielea opărită, celule din stratul superficial al pielii lui se regenerează într-un ritm extraordinar de rapid, aşa încât corpul arată ca o exemă permanent, cu care se asociază o mâncărime insuportabilă. Această piele, cu porii deschişi, este foarte primitoare pentru tot ce există în mediul înconjurător, aşa încât a dezvoltat desigur şi foarte multe alergii, atât alimentare, cât şi respiratorii. Acest băieţel mi-a rămas în suflet, pentru că este special. Pur şi simplu, când intră în cabinet, luminează toată încăperea prin optimismul lui, prin dragostea pe care o arată celorlalţi, dar mai cu seamă prin preocupările pe care şi le-a găsit: desenează biserici. Şi nu numai că le desenează, le face din lego, nişte catedrale enorme care au în interior toate detaliile. Iar, când l-am întrebat de ce arată ciudat cumva, fiindcă nu le poţi încadra ca ortodoxe sau catolice, mi-a răspuns că acolo trebuie să fie toţi credincioşii, fie ei musulmani, catolici, ortodocşi ori de alte religii. Ei trebuie să coexiste şi să participe la slujbă.

Este un sufleţel deosebit acest copil şi cred că tot timpul o să povestesc despre el, despre toţi copiii. Îmi place să povestesc despre ei, pentru că îmi place să am o relaţie specială cu copiii atunci când vin în cabinetul de alergologie. Cred că altfel nu ai nicio şansă să le câştigi încrederea, ca medic, iar acest lucru este essential, fiindcă tu, ca alergolog, o să faci parte cumva din familia lor şi o să vezi generaţii.

Am avut şansa să văd trei generaţii, să consult şi bunicii, şi părinţii, şi copiii şi cred că o să ajung să văd şi nepoţii.

Eraţi pregătită pentru acest tip de muncă, în care deveniţi un fel de medic de familie, nefiind un medic de familie?

Dr. Adriana Nicolae: Totdeauna mi-a plăcut pediatria, dar nu cred că pot să mă rezum doar la asta. Este o specialitate solicitantă, dar, dacă nu aş consulta copii, nu ştiu dacă nu aş schimba ceva. Copiii sunt măsura valorii în această specialitate.

Copiii sunt minunaţi şi este cu atât mai trist când vezi câte restricţii trebuie să aibă, cât de repede trebuie să se maturizeze, cum trebuie să facă faţă acestei poveri extraordinar de grele, cum trebuie să refuze tot timpul, să întrebe adulţii dacă au citit cu atenţie etichetele, să nu fie invitaţi să participe la diverse activităţi sociale, să fie respinşi la şcoală şi aşa mai departe. Sunt foarte multe probleme cu care se confruntă aceşti copii şi mie mi se pare că sunt eroi. Ei nu doar că fac faţă cu bine tuturor acestor situaţii ci, în plus, unii îşi dezvoltă şi anumite talente: cântă la un instrument, pictează, fac sport de performanţă, nişte copii minunaţi, nişte luptători.

Mă gândesc ca, în viitor, să le fac cunoscute poveştile, în măsura în care o să am şi acces la ele.

Cum faceţi faţă neputinţei care vine cu aceste diagnostic? Este apăsătoare?

Dr. Adriana Nicolae: Este o povară pe care o purtăm noi, alergologii. Din păcate, nu avem foarte multe soluţii de vindecare. Aşteptăm evoluţia firească şi dobândirea toleranţei. Dar sunt situaţii în care nu poţi să spui care va fi deznodământul.

Nu poţi să te uiţi în ochii părintelui şi să-i spui că micuţul lui nu o să se vindece niciodată şi că nu ai o soluţie pentru asta. Este foarte complicat, mai ales că, de fiecare dată când revine în cabinet, o să-ţi pună aceeaşi întrebare şi tu o să ridici neputincios din umeri.

Însă paşii uriaşi cu care a avansat cercetarea ştiinţifică în această specialitate mă determină să spun că putem să fim optimişti, pentru că în următorii ani sunt convinsă că vor exista soluţii viabile pentru foarte mulţi copii care suferă de alergie alimentară şi îmi doresc foarte mult să aibă acces la tratamente de desensibilizare, de imunoterapie chiar şi în ţara noastră.