Forumul Psihiatru.ro, un eveniment creditat cu 16 EMC, a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie, în mediul online. Printre subiectele dezbătute de speakeri s-au aflat şi malpraxisul în psihiatrie, rezistenţa la tratament a tulburărilor psihice, asistenţa integrată a adicţiilor ş.a.


În deschiderea conferinţei, prof. univ. dr. Doina Cozman, preşedintele ARPS, a ţinut să sublinieze de ce tema acestei ediţii a fost sănătatea mintală la interfaţa cu criza globală: „Pentru că avem tot mai multe cazuri care ne vin cu tulburări anxioase, cu tulburări depresive, care odată ce au fost diagnosticate, au o recrudescenţă a simptomatologiei sub imperiul acestei sintagme: «Oare ce se va întâmpla cu noi în următorul an? Oare vom avea bani să ne plătim facturile? Oare vom avea bani să ne cumpărăm alimentele? Oare va fi război?». Deci există o criză globală din mai multe puncte de vedere”.

Şi prof. dr. Cătălina Tudose a apreciat tematica de anul acesta a Forumului Psihiatru.ro, care este potrivită în contextul actual. „Pot să vă spun că în conjunctura asta, în care într-adevăr este totuşi o creştere a nivelului de agresivitate general în lume, eu cel puţin simt că oamenii se întorc spre Psihiatrie, cer ajutorul de la Psihiatrie. Chiar în cadrul conferinţelor de alte specialităţi care s-au ţinut acum am observat o altă deschidere către Psihiatrie”, a subliniat dr. Cătălina Tudose.

Dr. Mihai Bran, medic primar psihiatru şi cofondator al platformei ATLAS a prezentat sâmbătă câteva date despre sănătatea mintală şi prevalenţa unor tulburări.

În prezentarea sa, intitulată „Pacientul din spatele alegerii noastre”, doctorul Mihai Bran a oferit participanţilor câteva statistici referitoare la ceea ce ne-au adus ultimii ani în tabloul psihopatologiei, datele fiind extrase din raportul INSP pentru anul 2022: „Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Sănătate publică avem de-a face cu o creştere semnificativă a prevalenţei tulburărilor de anxietate, peste 25% faţă de datele raportate în 2019, precum şi o creştere a prevalenţei depresiei cu 27%, la fel, raportat la datele din 2019. Cu afectare mai mare în cazul pacienţilor tineri şi, în special, a femeilor.”

Florentina Ionescu

 



Psihiatru (2)